Termenele Procedurale - Procedura Civila | Discută Cu Un Avocat Online 24/7
avocat specializat
Revizuirea - procedura de judecata
22 februarie 2013
avocatura bucuresti
Titlurile executorii - notiune, clasificare
22 februarie 2013

Termenele procedurale - procedura civila

avocat consultanta juridica

avocat consultanta juridica

Termenele procedurale - procedura civila

Termenele procedurale - procedura civila

Noţiune şi clasificare

În accepţiunea sa procesuală, noţiunea de termen evocă intervalul de timp înăuntrul căruia trebuie îndeplinite anumite acte de procedură sau, dimpotrivă, este oprită îndeplinirea altor acte de procedură.

Termenele procedurale sunt clasificate în doctrină după mai multe criterii, dintre care reţinem:

a) potrivit cu sursa lor sau cu modul în care sunt stabilite, termenele sunt:

- legale

- judecătoreşti

- convenţionale

Termenele legale sunt cele stabilite de lege.

Termenele judecătoreşti sunt cele stabilite de instanţă în cursul judecării pricinii.

Termenele convenţionale sunt cele fixate de părţi, dacă legea le permite, fără să fie necesară încuviinţarea instanţei.

b) în funcţie de caracterul lor sau potrivit cu scopul lor, termenele sunt:

- imperative (peremptorii)

- prohibitive (dilatorii)

Termenele imperative sunt acelea înăuntrul cărora trebuie îndeplinit un anumit act de procedură, precum termenul de exercitare a unei căi de atac.

Termenele prohibitive sunt acelea înăuntrul cărora legea interzice să se efectueze actul de procedură.

c) în funcţie de sancţiunea care intervine ca urmare a nerespectării lor sau potrivit cu efectul pe care-l produc, termenele procedurale pot fi grupate în:

- termene absolute

- termene relative

Termenele absolute sunt acelea, a căror nerespectare afectează eficacitatea sau validitatea actelor de procedură, intervenind decăderea, perimarea, prescripţia dreptului de a solicita şi obţine executarea silită sau, după caz, nulitatea.

Termenele relative sunt acelea care, în caz de nerespectare, nu afectează valabilitatea actelor de procedură şi, deci, nu atrag decăderea, perimarea, dar pot justifica, eventual, alte sancţiuni, de ordin disciplinar sau pecuniar.

d) după durata lor sau potrivit cu unitatea de măsurare a timpului, termenele procedurale pot fi stabilite pe ore, zile, săptămâni, luni şi ani (art.101 C.proc.civ.).

Calculul termenelor procedurale

Prin art.101 C.proc.civ., legiuitorul stabileşte modul de calcul al termenelor procedurale pe ore, zile, săptămâni, luni şi ani.

Potrivit alineatului 2 al art.101 C.proc.civ., termenele statornicite pe ore încep să curgă de la miezul nopţii zilei următoare. Termenul de 24 de ore se calculează la fel, aşa că el nu trebuie confundat cu termenul de o zi.

Termenele statornicite pe zile se calculează pe zile libere, neintrând în calcul nici ziua când a început să curgă, nici ziua când s-au împlinit (art.101 alin.1 C.proc.civ.).

Termenele statornicite pe ani, luni sau săptămâni se sfârşesc în ziua anului, lunii sau săptămânii corespunzătoare zilei de plecare (art.101 alin.3 C.proc.civ.). Termenul care, începând la 29, 30 sau 31 ale lunii, se sfârşeşte într-o lună care nu are o asemenea zi, se va socoti împlinit în ziua cea din urmă a lunii (art.101 alin.4 C.proc.civ.).

Termenul care se sfârşeşte într-o zi de sărbătoare legală, sau când serviciul este suspendat, se va prelungi până la sfârşitul primei zile de lucru următoare (art.101 alin.5 C.proc.civ.), indiferent de modul în care este stabilit.

Durata termenelor de procedură

Orice termen de procedură are un punct de plecare şi un punct de împlinire, între care se situează durata termenului.

* Punctul de plecare, adică momentul de la care începe să curgă termenul este cel al comunicării actelor de procedură, dacă legea nu dispune altfel (art.102 alin.1 C.proc.civ.).

* Punctul de împlinire este cel în care efectele termenului de procedură se realizează, ceea ce înseamnă că actul de procedură, în vederea căruia a fost acordat termenul, nu mai poate fi efectuat (în cazul termenelor imperative) sau, dimpotrivă, se naşte dreptul de a îndeplini un anumit act de procedură (în cazul termenelor prohibitive).

Prin urmare, actul făcut între punctul de plecare şi punctul de împlinire este un act făcut în termen, în cazul termenelor imperative. Dacă actul nu a fost făcut în termenul stabilit, sancţiunea este decăderea din dreptul de a-l mai face. În cazul termenelor prohibitive, dacă actul este făcut înainte de împlinirea termenului, el este un act prematur. Deci, dacă actul nu trebuia făcut în termenul stabilit totuşi, a fost efectuat, sancţiunea este nulitatea.

De regulă, între punctul de plecare şi punctul de împlinire, termenele procedurale curg continuu, fără posibilitatea de a fi întrerupte sau suspendate.

În literatura juridică se subliniază că, prin excepţie, termenele procedurale pot fi întrerupte în următoarele cazuri:

1. împiedicarea părţii dintr-o împrejurare mai presus de voinţa ei să săvârşească actul de procedură în termen (art.103 C.proc.civ.).

2. moartea părţii care are interes să declare apel sau recurs (art.285 alin.1 şi art.316 C.proc.civ.)

3. moartea mandatarului căruia i s-a făcut comunicarea întrerupe termenul de apel sau de recurs (art.286 şi art.316 C.proc.civ.)

4. îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului, de către partea care justifică un interes, întrerupe termenul de perimare (art.249 C.proc.civ.. Decăderea – sancţiune pentru nerespectarea termenelor procedurale

Potrivit art.103 alin.1 C.proc.civ., neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei.

Aceste dispoziţii reprezintă dreptul comun în materie, însă în Codul de procedură există şi alte norme juridice care prevăd expres sancţiunea decăderii.

Decăderea este acea sancţiune procedurală care constă în pierderea unui drept procedural ce nu a fost exercitat în termenul imperativ prevăzut de lege.

Din prevederile art.103 alin.1 C.proc.civ. precum şi din definiţiile date în literatura juridică, rezultă că sancţiunea decăderii intervine numai dacă sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii:

- existenţa unui termen legal imperativ înăuntrul căruia trebuie exercitat dreptul procedural;

- neexercitarea dreptului procedural înăuntrul termenului prevăzut de lege;

- inexistenţa unei derogări exprese de la sancţiunea decăderii

Prin urmare, decăderea intervine în următoarele cazuri:

a) când legiuitorul a stabilit un termen fix pentru îndeplinirea unui act de procedură sau pentru exercitarea unui drept şi partea a lăsat să expire acel termen;

b) când legiuitorul a stabilit că exercitarea unui drept trebuie să se facă într-o anumită etapă a procesului sau într-un anumit moment procesual şi partea nu a respectat această cerinţă;

c) când prin lege este stabilită o anumită ordine în efectuarea actelor de procedură, iar partea nu a respectat-o.

Întrucât decăderea nu operează de drept, ea trebuie invocată şi apoi pronunţată de către instanţă, în urma verificării şi constatării condiţiilor menţionate mai sus, deci după dezbateri contradictorii.

Regimul juridic al decăderii este determinat de caracterul normei de procedură care stabileşte termenul legal, imperativ şi absolut.

Dacă s-a încălcat un termen imperativ reglementat printr-o normă de ordine publică, decăderea poate fi invocată nu numai de către părţi, ci şi de către procuror şi de către instanţă din oficiu. Dacă norma care reglementează termenul nerespectat are caracter de ordine privată, decăderea poate fi invocată numai de partea interesată.

Principalul mijloc de invocare a decăderii este excepţia, însă, decăderea poate fi invocată şi prin intermediul căilor de atac.

Instanţa se pronunţă asupra excepţiei de decădere printr-o încheiere, care poate fi atacată doar odată cu fondul cauzei. Tardivitatea căii de atac se pronunţă însă printr-o hotărâre.

Decăderea are ca efect principal pierderea dreptului procedural, neexercitat în termenul legal imperativ. Ea se răsfrânge, deci, numai asupra drepturilor procedurale subsecvente sesizării instanţei de judecată.

În Codul de procedură civilă nu este consacrată expres „repunerea în termen”, însă în literatura juridică şi în jurisprudenţă, dispoziţiile alin.1 teza a II-a şi alin.2 ale art.103 sunt prezentate ca reglementând această instituţie.

Potrivit textului de lege menţionat, decăderea nu operează în situaţia în care partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei să îndeplinească actul de procedură în termenul legal. În acest caz, actul de procedură se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării şi în acelaşi termen vor fi arătate şi motivele împiedicării (art.103 alin.2 C.proc.civ.).

Fiind un incident procedural, cererea de repunere în termen se soluţionează de către instanţa competentă să soluţioneze calea de atac ori să îndeplinească actul de procedură cu privire la care a operat decăderea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Consultații Juridice
Consultații Juridice
Bună ziua, Cu ce vă putem ajuta?
Connecting...
Programează Consultație
Luni – Vineri: 10:00 – 18:00

Onorarii Rezonabile - orare, fixe, de succes
Busy
:
:
:

Datele introduse sunt folosite pentru a vă contacta. Prin utilizarea serviciilor, acceptați politica de confidențialitate.
Suntem online
:
:
Această sesiune de discuții s-a încheiat.