Rezolutiunea rezilierea contractelor

Rezoluţiunea contractului este o sancţiune a neexecutării culpabile a contractului sinalagmatic, constând în desfiinţarea retroactivă a acestuia şi repunerea părţilor în situaţia avută anterior încheierii contractului.

Din definiţia rezoluţiunii reiese o asemănare, aparentă, cu nulitatea, dar totuşi între cele două sancţiuni civile există deosebiri importante:

- rezoluţiunea este aplicabilă numai contractelor sinalagmatice; nulitatea se aplică tuturor actelor civile;

- cauza rezoluţiunii – ulterioară încheierii contractului, cauza nulităţii – concomitentă momentului încheierii;

- cauzele de nulitate şi de rezoluţiune sunt diferite;

- rezoluţiunea implică un contract valabil încheiat; nulitatea are în vedere un contract ce nu a fost valabil încheiat;

- răspunderea în caz de rezoluţiune este o răspundere contractuală; în caz de nulitate - răspundere civilă delictuală.

Temei juridic: ideea unei condiţii rezolutorii tacite existentă în fiecare contract.

Caracterul judiciar al rezoluţiunii:

Rezoluţiunea nu operează de plin drept. Potrivit C.civ., partea îndreptăţită trebuie să se adreseze instanţei judecătoreşti cu o acţiune în rezoluţiune. Instanta sesizată procedează la verificarea şi aprecierea cauzelor rezoluţiunii. Ea poate acorda un termen de graţie părţilor.

Acţiunea în rezoluţiune poate fi intentată numai de partea care a executat sau care declară că este gata să execute contractul. A recunoaşte şi celeilalte părţi dreptul la această acţiune ar produce o înfrângere de neadmis a principiului obligativităţii contractului.

Condiţii pentru rezoluţiunea judiciară

1) să existe o neexecutare totală sau parţială a obligaţiilor uneia din părţi. Neexecutarea parţială trebuie să fie suficient de gravă pentru a justifica rezoluţiunea;

2) neexecutarea să fie imputabilă părţii căreia îi revenea îndeplinirea obligaţiilor. Dacă neexecutarea se datorează unor cauze neimputabile părţii, rezoluţiunea nu poate fi cerută. Eventual se pune problema riscului;

3) debitorul obligaţiei neexecutate să fi fost pus în întârziere, în condiţiile cerute de lege.

4) în măsura în care se dovedeşte existenţa condiţiilor arătate instanţa va pronunţa rezoluţiunea contractului. Judecătorul este însă liber să aprecieze dacă rezoluţiunea contractului este sau nu necesară. În acest scop el va avea în vedere diferitele considerente desprinse din starea de fapt: neexecutarea este totală sau parţială; neexecutarea se referă la o obligaţie principală sau accesorie; cauzele întârzierii pârâtului în executarea contractului; împrejurările care stau la baza întârzierii executării şi măsura în care acestea sunt imputabile pârâtului. Pe tot parcursul judecăţii, instanţa şi părţile pot face ca contractul în litigiu să se execute. La cerere sau din oficiu instanţa poate acorda debitorului un termen de graţie pentru executarea obligaţiei. Instanţa poate hotărî şi faptul că nu este cazul să dispună rezilierea contractului ci să oblige pe debitor să execute într-un anumit termen obligaţiile sale.

Efectele rezoluţiunii

Rezoluţiunea are ca efect esenţial desfiinţarea retroactivă a contractului. Părţile sunt puse în situaţia anterioară încheierii contractului, restituindu-şi prestaţiile executate în cadrul contractului desfiinţat.

Efectul retroactiv al rezoluţiunii se produce şi faţă de terţi în sensul că desfiinţarea titlului autorilor lor atrage şi desfiinţarea titlului prin care terţii au dobândit bunurile în cauză. Terţii se pot opune dacă au dobândit prin uzucapiune drepturi reale asupra unor imobile.

Rezoluţiunea contractului nu afectează dreptul părţii care şi-a executat obligaţia de a obţine despăgubiri pentru acoperirea prejudiciilor cauzate prin neexecutarea culpabilă a obligaţiilor ce reveneau celeilalte părţi.