Dreptul de retenție

Dreptul de retenţie este acel drept real care conferă creditorului, în acelaşi timp debitor al obligaţiei de restituire sau de predare a bunului altuia, posibilitatea de a reţine acel bun în stăpânirea sa şi de a refuza restituirea lui până când debitorul său, creditor al lucrului, va plăti datoria  ce s-a născut în sarcina lui în legătură cu lucrul respectiv.

În general, prin drept de retenţie se înţelege acel drept în virtutea căruia detentorul unui lucru este îndrituit să-l reţină până la plata unei creanţe pe care o are împotriva proprietarului lucrului.

Condiţia esenţială pentru existenţa dreptului de retenţie este aceea ca datoria pe care deţinătorul lucrului o pretinde de la creditorul restituirii să aibă legătură cu lucrul, să fie un debitum cum re iunctum.

Dreptul de retenţie este un drept real de garanţie imperfect care conferă retentorului numai o detenţie precară.

Codul civil nu cunoaştea o reglementare de principiu a dreptului de retenţie, el fiind creaţia doctrinei şi a jurisprudenţei.

Aplicaţii

Dreptul de retentie

Aplicaţiile practice ale dreptului de retenţie:

- vânzătorul nu este obligat să predea lucrul, dacă cumpărătorul nu a plătit preţul şi nu are dat de vânzător un termen de plată:

- locatarul şi arendaşul nu pot fi lipsiţi de stăpânirea bunului, în cazul vânzării imobilului, înainte de a fi despăgubiţi de către locator sau de cumpărător;

- depozitarul poate reţine lucrul depozitat până la plata integrală a sumelor care i se datorează de către deponent în legătură cu depozitul (art. 1619 Cod civil);

- în cadrul unei acţiuni în revendicare, pârâtul posesor are dreptul să reţină lucrul revendicat până la despăgubirea sa de către proprietarul care a câştigat procesul;

- dreptul de retenţie al unuia dintre foştii soţi asupra bunurilor comune partajate, până în momentul în care celălalt soţ, căruia i-au fost atribuite bunurile de către instanţă, îi va plăti sulta.

Afla cum poti optimiza efectele dreptului de retentie accesand pagina Avocat .