Schimbarea incadrarii juridice a faptei, Infractiunea de evaziune fiscala
26 martie 2020Solutiile instantei in cazul acordului de recunoastere a vinovatiei, Efectele Deciziei 603 din 06.10.2015
26 martie 2020
Solutiile instantei in cazul acordului de recunoastere
Cuprins pe materii:
Drept procesual penal. Partea speciala. Proceduri speciale
Indice alfabetic:
Drept procesual penal. Acordul de recunoastere a vinovatiei
Temei de drept
: art. 478 - art. 488 Cod procedura penala
Comentariu:
Este nelegala respingerea acordului de recunoastere a vinovatiei incheiat de parchet cu inculpata si trimiterea dosarului procurorului in vederea continuarii urmaririi penale, fara a se retine neindeplinirea conditiilor prevazute de Codul de procedura penala si fara a incadra in vreun fel in drept aceasta solutie, in art. 485 alin. 1 lit. b Cod procedura penala.
Decizia penala nr. 578/19.09.2016
Judecatoria Raducaneni, prin sentinta penala nr. 70/16.06.2016, a respins acordul de recunoastere a vinovatiei incheiat de Parchetul de pe langa Judecatoria Raducaneni cu inculpata cercetata pentru savarsirea infractiunii de lovire sau alte violente, prevazuta de art. 193 alin 1 Cod penal si a trimis dosarul procurorului in vederea continuarii urmaririi penale.
Pentru a hotari astfel,instanta de fond, analizand acordul de recunoastere a vinovatiei inaintat de catre Parchetul de pe langa Judecatoria Raducaneni, a constatat ca in cauza sunt indeplinite conditiile prevazute la art. 480 - 482 C.proc.pen., acordul fiind incheiat cu respectarea normelor ce reglementeaza aceasta institutie.
Instanta a mai retinut ca, legal citata, inculpata s-a prezentat la termenul din data de 25.05.2016 si a precizat ca mentine acordul incheiat la data de 26.04.2016.
Ulterior, la termenul din data de 01.2016, inculpata a revenit, aratand ca nu mai mentine acordul incheiat cu reprezentantul parchetului la data de 26.04.2016.
Potrivit dispozitiilor art. 484 alin 2 Cod procedura penala „ Instanta se pronunta asupra acordului de recunoastere a vinovatiei prin sentinta, in urma unei proceduri necontradictorii, in sedinta publica, dupa ascultarea inculpatului si avocatului acestuia, precum si a partii civile, daca este prezenta”.
Rezulta de aici ca ar fi necesara intotdeauna, prezenta personala a inculpatului, astfel incat instanta sa constate nemijlocit existenta manifestarii sale de vointa cu privire la incheierea acordului.
Astfel, avand in vedere imprejurarea ca la ultimul termen de judecata inculpata a precizat ca nu mai mentine acordul incheiat cu procurorul, instanta a constatat ca, in cauza, lipseste consimtamantul acesteia in ce priveste acest acord.
Pentru aceste motive, a respins acordul de recunoastere a vinovatiei incheiat de Parchetul de pe langa Judecatoria Raducaneni, jud. Iasi cu inculpata si a trimis dosarul procurorului in vederea continuarii urmaririi penale.
Impotriva acestei hotarari a declarat apel, in termenul prevazut de art. 488 Cod procedura penala, Parchetul de pe langa Judecatoria Raducaneni, criticand-o pentru nelegalitate.
In motivarea apelului, Parchetul de pe langa Judecatoria Raducaneni arata ca fara temei legal instanta de fond a respins acordul de recunoastere a vinovatiei cu care a fost legal sesizata.
Arata procurorul ca, potrivit art. 485 alin. 1 lit. b Cod procedura penala, instanta poate respinge acordul de recunoastere a vinovatiei doar daca nu sunt indeplinite conditiile prevazute la art. 480-482 cu privire la toate faptele retinute in sarcina inculpatului, care au facut obiectul acordului, sau daca apreciaza ca solutia cu privire la care s-a ajuns la un acord intre procuror si inculpat este nejustificat de blanda in raport cu gravitatea infractiunii sau periculozitatea infractorului.
Procurorul solicita instantei de apel sa observe ca instanta de fond a respins acordul pentru alte motive decat cele prevazute de lege, iar acordul dat de inculpata in cauza este irevocabil.
Examinand actele si lucrarile cauzei prin prisma motivelor de apel invocate de parchet, dar si din oficiu, sub toate aspectele de fapt si de drept, in limitele prev. de art. 417 alin. 2 Cod procedura penala, Curtea a apreciat ca fondat apelul procurorului pentru urmatoarele considerente:
Instanta de fond a fost legal sesizata de Parchetul de pe langa Judecatoria Raducaneni, cu acordul de recunoastere a vinovatiei din data de 26.04.2016, incheiat cu inculpata care a fost de acord in prezenta avocatului desemnat din oficiu, ca pentru infractiunea de lovire sau alte violente, prev. si ped. de art. 193 alin. 1 Cod penal comisa impotriva partii vatamate sa i se aplice o pedeapsa de 4 luni inchisoare cu amanarea aplicarii pedepsei, conform art. 83 Cod penal, pe o durata de 2 ani de supraveghere, termen stabilit potrivit art. 84 alin. 1 Cod penal si sa respecte masurile de supraveghere, prevazute de lege, precum si sa presteze o munca neremunerata in folosul comunitatii, pe o durata de 30 de zile, obligatie stabilita conform art. 85 alin. 2 lit. b Cod penal.
La termenul de judecata fixat de instanta de fond la data de 25.05.2016, inculpata, prezenta in instanta, asistata de avocat desemnat din oficiu, a declarat ca isi mentine acordul de recunoastere a vinovatiei incheiat cu Parchetul de pe langa Judecatoria Raducaneni, declaratia sa aflandu-se la dosarul de fond.
La acel termen de judecata, instanta a amanat cauza pentru data de 1.06.2016 in vederea desemnarii unui avocat din oficiu pentru partea vatamata minora.
Instanta de fond, la termenul de judecata din data de 01.06.2016 a acordat cuvantul partilor pe sesizarea procurorului cu acordul de recunoastere a vinovatiei, ocazie cu care, reprezentantul legal al persoanei vatamate declara ca inculpata si-a cerut scuze si doreste sa-si retraga plangerea, iar in ultimul cuvant, inculpata declara ca solicita respingerea dosarului.
In mod nelegal instanta de fond a apreciat ca in acest context nu se poate lua act de acordul de recunoastere a vinovatiei incheiat intre procuror si inculpata, interpretand extensiv normele legale aplicabile si apreciind ca inculpata nu a mai fost de acord in fata instantei cu acordul de recunoastere a vinovatiei aratat mai sus.
Instanta de fond a respins in mod nelegal acordul de recunoastere a vinovatiei incheiat de parchet cu inculpata si a dispus trimiterea dosarului procurorului in vederea continuarii urmaririi penale, fara a retine neindeplinirea conditiilor prevazute de Codul de procedura penala si fara a incadra in vreun fel in drept aceasta solutie, in art. 485 alin. 1 lit. b Cod procedura penala.
Dimpotriva, instanta de fond a constatat in considerentele hotararii, ca analizand acordul, acesta indeplineste conditiile prevazute la art. 480 - 482 C.proc.pen, fiind incheiat cu respectarea normelor ce reglementeaza aceasta institutie.
Si din declaratia verbala, facuta in apel de inculpata, rezulta fara putinta de tagada ca aceasta nu si-a manifestat niciodata intentia de a nu mai fi de acord cu acordul de recunoastere a vinovatiei incheiat cu procurorul, iar declaratia data la termenul de judecata din data de 25.05.2016 este irevocabila, producandu-si efectele juridice, indiferent de ultimul cuvant, consemnat al acesteia, in care cerea „respingerea dosarului”.
Solutiile instantei in cazul acordului de recunoastere a vinovatiei
Cuprins pe materii:
Drept procesual penal. Partea speciala. Proceduri speciale
Indice alfabetic:
Drept procesual penal. Acordul de recunoastere a vinovatiei
Temei de drept
: art. 478 - art. 488 Cod procedura penala
Obligand inculpatul sa nu paraseasca teritoriul Romaniei, pe durata termenului de supraveghere, fara acordul instantei, in conditiile in care aceasta obligatie nu a fost negociata prin acord, prima instanta a incalcat dispozitiile art. 485 alin. 1 lit. a Cod procedura penala, care prevad ca instanta nu poate crea pentru inculpat o situatie mai grea decat cea asupra careia s-a ajuns la un acord.
In aceasta norma de procedura penala se prevede faptul ca una din solutiile pe care le poate da instanta este aceea de admitere a acordului de recunoastere a vinovatiei, caz in care dispune una dintre solutiile prevazute de art. 396 alin. 2-4 Cod procedura penala, care nu poate crea pentru inculpat o situatie mai grea decat cea asupra careia s-a ajuns la un acord.
Decizia penala nr. 724/31.10.2016
Prin sentinta penala pronuntata, Tribunalul Vaslui a admis acordul de recunoastere a vinovatiei incheiat de catre Parchetul de pe langa Inalta Curte de Justitie si Casatie - Directia Nationala Anticoruptie - Serviciul Teritorial Iasi cu inculpatul.
In baza art. 396 alin. 2 C.proc.pen. a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 1 (un) an si 6 (sase) luni inchisoare pentru comiterea infractiunii de dare de mita prev. de art. 290 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 75 alin. 2 lit. b) Cod penal si art. 76 alin. 1 Cod penal.
In baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) C.pen. a interzis inculpatului, ca pedeapsa complementara, exercitarea drepturilor de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice, de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat, pe o perioada de 1 (un) an de la ramanerea definitiva a prezentei sentinte.
In baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C.pen. a interzis inculpatului, ca pedeapsa accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice, de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat, de la ramanerea definitiva a prezentei sentinte si pana la considerarea ca executata a pedepsei principale.
In baza art. 91 C.pen., a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei aplicate inculpatului, pe un termen de supraveghere de 2 (doi) ani, stabilit conform art. 92 alin. 1 C.pen.
In baza art. 93 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, a dispus ca inculpatul trebuie sa respecte urmatoarele masuri de supraveghere:
- sa se prezinte la serviciul de probatiune - Serviciul de Probatiune Neamt la datele fixate de acesta;
- sa primeasca vizitele consilierului de probatiune desemnat cu supravegherea sa;
- sa anunte in prealabil schimbarea locuintei si orice deplasare care depaseste 5 zile;
- sa comunice schimbarea locului de munca;
- sa comunice informa?ii si documente de natura a permite controlul mijloacelor sale de existenta.
In baza art. 93 al. 2 lit. d) C.pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie sa nu paraseasca teritoriul Romaniei, fara acordul instantei.
In baza art. 93 al. 3 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va presta o munca neremunerata in folosul comunitatii, fie in cadrul D.A.C. Neamt, fie in cadrul Primariei comunei B.A., jud. Neamt pe o perioada de 60 de zile lucratoare.
In baza art. 91 al. 4 C.pen. a atras atentia inculpatului asupra prevederilor art. 96 Cod penal care statueaza faptul ca suspendarea sub supraveghere se revoca daca pe parcursul termenului de supraveghere nu respecta, cu rea-credinta, masurile de supraveghere sau nu executa obligatiile impuse de catre instanta ori stabilite de lege, precum si daca pana la expirarea termenului de supraveghere nu indeplineste integral obligatiile civile stabilite prin hotarare.
Pentru a hotari astfel, Tribunalul Vaslui a retinut ca faptul ca din probele administrate in cursul urmaririi penale rezulta suficiente date cu privire la existenta faptei pentru care s-a pus in miscare actiunea penala si cu privire la vinovatia inculpatului, maximul special prevazut de lege pentru infractiunea retinuta in sarcina acesteia este mai mic de 7 (sapte) ani inchisoare, acordul de recunoastere a vinovatiei a fost incheiat in forma scrisa, contine mentiunile prev. de art. 482 C.proc.pen., iar cu ocazia incheierii acestuia inculpatul a fost asistat de avocat.
Fiind ascultat, in prezenta aparatorului sau ales, inculpatul a declarat expres ca recunoaste comiterea faptei retinute in sarcina sa, astfel cum a fost descrisa in cuprinsul acordului, ca accepta incadrarea juridica a faptei pentru care a fost pusa in miscare actiunea penala si isi exprima consimtamantul pentru a presta o munca neremunerata in folosul comunitatii.
La solicitarea inculpatului s-a incheiat acordul de recunoastere a vinovatiei si acesta a fost avizat in prealabil sub aspectul limitelor de pedeapsa si a modalitatii de executare, in conformitate cu dispozitiile art. 478 al. 4 C.proc.pen.
Fata de aceste considerente si apreciind cuantumul pedepsei cu privire la care s-a ajuns la un acord intre procuror si inculpat ca fiind suficient pentru atingerea scopului si indeplinirea functiilor de constrangere, de reeducare si de exemplaritate ale pedepsei in baza art. 485 alin. (1) lit. a) C.proc.pen. a admis acordul de recunoastere a vinovatiei incheiat de parchet cu inculpatul.
Impotriva hotaririi pronuntate de Tribunalul Vaslui a formulat apel Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie - Directia Nationala Anticoruptie - Serviciul Teritorial Iasi care a criticat hotararea instantei de fond ca nelegala pentru urmatoarele considerente:
Instanta l-a obligat pe inculpat sa nu paraseasca teritoriul Romaniei, pe durata termenului de supraveghere, fara acordul instantei, in conditiile in care aceasta obligatie nu a fost negociata prin acord, fiind astfel incalcat art 485 alin 1 lit a C.proc.pen., care prevede ca instanta nu poate crea pentru inculpat o situatie mai grea decat cea asupra careia s-a ajuns la un acord. In aceasta norma de procedura penala se prevede faptul ca una din solutiile pe care le poate da instanta este aceea de admitere a acordului de recunoastere a vinovatiei, caz in care dispune una dintre solutiile prevazute de art. 396 alin. 2-4, care nu poate crea pentru inculpat o situatie mai grea decat cea asupra careia s-a ajuns la un acord.
Analizand cauza in care s-a pronuntat sentinta penala apelata, prin prisma tuturor criticilor formulate, Curtea retine ca apelul formulat de Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie - Directia Nationala Anticoruptie - Serviciul Teritorial Iasi este fondat, pentru urmatoarele considerente:
Prima instanta a apreciat temeinic asupra datelor cu privire la existenta faptei pentru care s-a pus in miscare actiunea penala si cu privire la vinovatia inculpatului, asupra maximului special prevazut de lege pentru infractiunea retinuta in sarcina acestuia (mai mic de 7 ani inchisoare).
De asemenea, instanta de fond a retinut in mod corect ca acordul de recunoastere a vinovatiei a fost incheiat in forma scrisa, contine mentiunile prev. de art. 482 C.proc.pen., iar cu ocazia incheierii acestuia inculpatul a fost asistat de avocat.
In fine, apreciind cuantumul pedepsei cu privire la care s-a ajuns la un acord intre procuror si inculpat ca fiind suficient pentru atingerea scopului si indeplinirea functiilor de constrangere, de reeducare si de exemplaritate ale pedepsei, prima instanta a admis acordul de recunoastere a vinovatiei.
Insa, pe de alta parte, hotararea apelata este criticabila sub aspectul, corect identificat in motivele apelului formulat de procuror, al obligarii inculpatului sa nu paraseasca teritoriul Romaniei, pe durata termenului de supraveghere, fara acordul instantei, in conditiile in care aceasta obligatie nu a fost negociata prin acord.
Procedand in aceasta modalitate, prima instanta a incalcat dispozitiile art. 485 alin. 1 lit. a Cod procedura penala, care prevad ca instanta nu poate crea pentru inculpat o situatie mai grea decat cea asupra careia s-a ajuns la un acord.
In aceasta norma de procedura penala se prevede faptul ca una din solutiile pe care le poate da instanta este aceea de admitere a acordului de recunoastere a vinovatiei, caz in care dispune una dintre solutiile prevazute de art. 396 alin. 2-4 Cod procedura penala, care nu poate crea pentru inculpat o situatie mai grea decat cea asupra careia s-a ajuns la un acord.
In considerarea tuturor argumentelor expuse, constatand intemeiata critica formulata in sustinerea apelului procurorului, in modalitatea aratata si nelegalitatea sentintei penale
apelate, in limitele si pentru motivele analizate, in conformitate cu dispozitiile art. 488 alin. 4 lit. b Cod procedura penala, Curtea a admis apelul declarat de Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie - Directia Nationala Anticoruptie - Serviciul Teritorial Iasi si rejudecand cauza a inlaturat aplicarea fata de inculpat a obligatiei de a nu parasi teritoriul Romaniei pe durata termenului de supraveghere, fara acordul instantei.