Respingere solicitare includere in salariul de baza a sumelor compensatorii reprezentand sporul pentru conditii periculoase si sporul de stres
31 martie 2020Restituire impozit pe cladiri stabilit suplimentar, Prescriptia
31 martie 2020
Respingerea ca nefondata a plangerii formulate impotriva deciziei pronuntate de Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Faptul ca reclamantului i s-a respins actiunea ca lipsita de interes nu echivaleaza cu incalcarea dreptului de acces la justitie, interesul fiind o conditie de exercitiu a unei actiuni iar lipsa lui este sanctionata ca atare.
Interesul in cadrul contractelor de achizitii publice trebuie insa privit in directa legatura cu prevederile Directivei nr. 89/665 a carei sfera de aplicare priveste contractelor mentionate in Directiva 2004/18/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 31 martie 2004 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achizitii publice de lucrari, de bunuri si de servicii.
Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor nu poate decide atribuirea contractului catre un anumit operator economic, dar poate aprecia daca, in raport de elementele contestatiei, ofertantul a fost sau risca sa fie lezat de incalcarea pe care o invoca.
Chiar si daca Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor ar fi constatat ca oferta adjudecatarului este inadmisibila, in lipsa unor critici exprese in ceea ce priveste ofertele situate pe locurile 2-4 care sa justifice reanalizarea ofertelor, nu se poate afirma ca petenta a fost lezata de o eventuala nelegalitate a ofertei declarata castigatoare, aceasta neavand nicio sansa sa obtina contractul de pe pozitia 5.
Art. 26 alin. 1, art. 34 alin. 2 din Legea nr. 101/2016 Art. 3 lit. f) din Legea nr.101/2016 Art. 6 alin. 1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului
Directiva CE nr. 89/665 Hotararea din 19 iunie 2003, cauza C-249/01
Autoritatea contractanta [...] Constanta a organizat procedura simplificata - intr-o singura etapa - in vederea atribuirii contractului de achizitie publica avand ca obiect „Servicii de paza si monitorizare 2017-2018, castigator fiind desemnat SC [...] SRL.
SC [...] SRL, participanta la procedura si petenta in cauza, s-a clasat pe locul cinci.
Prin cererea inregistrata la CNSC cu nr. .../22.05.2017, SC [...] SRL contesta adresa de comunicare a rezultatului procedurii inregistrata la autoritatea contractanta cu nr. .../17.05.2017, decizia autoritatii contractante de desemnare drept castigatoare a SC [...] SRL, raportul procedurii si actele subsecvente.
In raport de obiectul contestatiei sale, solicita anularea rezultatului procedurii de atribuire, anularea adresei de comunicare a rezultatului procedurii, anularea deciziei de desemnare drept castigatoare a SC [...] SRL, anularea tuturor actelor subsecvente deciziei de desemnare drept castigatoare a ofertei a SC [...] SRL, obligarea autoritatii contractante sa continue procedura cu emiterea unui nou rezultat.
SC [...] SRL formuleaza cerere de interventie prin care invoca exceptia lipsei de interes in formularea contestatiei, solicitand respingerea acesteia.
Cererea de interventie a fost admisa in principiu de catre CNSC.
Prin Decizia nr. 1316/C7/1702 din 06.06.2017 s-a admis exceptia lipsei de interes a contestatiei formulata de catre S.C. [...] S.R.L, s-a admis cererea de interventie formulata de catre S.C. [...] S.R.L. si s-a respins contestatia formulata de catre S.C. [...] S.R.L. in contradictoriu cu [...] CONSTANTA, ca lipsita de interes.
S-au respins totodata cererea intervenientului S.C. [...] S.R.L. privind obligarea S.C. [...] S.R.L. la plata cheltuielilor efectuate cu solutionarea contestatiei si cererea [...] CONSTANTA privind obligarea S.C. [...] S.R.L. la plata cheltuielilor efectuate cu solutionarea contestatiei, ca neintemeiate.
Pentru a pronunta aceasta decizie organul administrativ jurisdictional a retinut urmatoarele:
Autoritatea contractanta i-a adus la cunostinta contestatorului S.C. [...] S.R.L. faptul ca oferta sa a fost clasata pe locul 5, insa acesta a adus critici, in mod exclusiv, cu privire la oferta desemnata castigatoare.
Prin urmare, interesul contestatorului S.C. [...] S.R.L. fata de rezultatul procedurii de atribuire pe care il contesta nu indeplineste una dintre conditiile cumulative ale interesului, si anume ca acesta sa fie actual, criticile vizand exclusiv oferta castigatoare iar nu si ofertele clasate pe
locurile 2-4 aflate inaintea ofertantului contestator in clasamentul rezultat in urma aplicarii criteriului de atribuire „pretul cel mai scazut”.
Chiar si intr-o eventuala reevaluare a ofertei desemnata castigatoare, S.C. [...] S.R.L. nu ar avea un folos practic al unui astfel de demers, oferta sa neputand fi declarata castigatoare, in conditiile in care aceasta a fost clasata pe locul 5.
Consiliul a retinut in solutionare si considerentele Deciziei civile nr. 6243/2012 pronuntata de Curtea de Apel Cluj intr-o speta similara, in care instanta a mentionat ca „interesul unui ofertant, participant la procedura de atribuire, in contestarea rezultatului acesteia, poate fi justificat, sub aspectul folosului practic urmarit prin demersul legal (conform conditiei ca interesul sa fie nascut si actual) numai in cazul in care acesta ar dovedi un beneficiu direct pe care acesta l-ar obtine in cazul admiterii contestatiei sale.
Impotriva acestei decizii a formulat plangere SC [...] SRL in conformitate cu dispozitiile art.29 alin.1 din Legea nr.101/2016 privind atribuirea contractelor de achizitie publica, a contractelor de concesiune de lucrari publice si a contractelor de concesiune de servicii.
A solicitat reclamanta ca, prin decizia ce urmeaza a se pronunta in cauza, sa se dispuna desfiintarea in tot a Deciziei atacate, respingerea exceptiei lipsei de interes a contestatoarei invocata in fata Consiliului de catre [...] S.R.L, si, retinand cauza spre judecare, sa se dispuna:
- anularea rezultatului procedurii de atribuire .
- anularea adresei de comunicare a rezultatului procedurii inregistrata la autoritatea contractanta sub nr. 4177 /17.05.2017.
- anularea deciziei de desemnare drept castigatoare a ofertei financiare depuse de [...]
S.R.L,
- anularea tuturor actelor subsecvente deciziei de desemnare drept castigatoare a ofertei depuse de [...] S.R.L. .
- obligarea autoritatii contractante la continuarea procedurii cu emiterea unui nou rezultat al acesteia,
1. In ceea ce priveste interesul sau, reclamanta sustine urmatoarele:
- nu a solicitat Consiliului o reevaluare a ofertei castigatoare, ci anularea rezultatului procedurii, consecinta directa fiind aceea a obligarii autoritatii contractante la continuarea procedurii, cu emiterea unui nou rezultat al acesteia ceea ce presupune
de plano
reevaluarea tuturor ofertelor declarate admisibile si conforme, inclusiv cea a reclamantei, prin prisma respectarii
ad litteram
a legislatiei incidente in cauza, alta decat cea care reglementeaza domeniul achizitiilor publice; - conform dispozitiilor art. 26, alin. 10 din Legea nr. 101 / 2016 consiliul nu poate decide atribuirea contractului catre un anumit operator economic, orice astfel de solicitare adresata acestuia fiind inadmisibila
Prin reevaluarea tuturor ofertelor declarate conforme si admisibile se urmareste a se verifica in ce masura valorile acestora (tarifele orare) sunt stabilite cu respectarea legislatiei incidente si a principiului legalitatii tarifului orar ofertat, asa cum transpare acesta cu suficienta din considerentele Deciziei CNSC nr. 446/C1/389/02.03.2017, tarif ce nu poate fi unul inferior sumei de 12,942 lei / ora / post pentru un post cu program de 24 / 24 ore. Vazand locul ocupat pentru o valoare de 12,945 lei / ora / post, respectiv cu 0,002 lei / ora peste tariful minimal ce poate fi perceput, este cel putin greu de crezul ca ofertele clasate pe locurile 2, 3 si 4 au fost formulate pentru tarife cuprinse intre tariful minimal (12,942 lei / ora / post) si tariful ofertat de reclamanta (12,945 lei / ora / post).
Contestatia formulata se circumscrie pe deplin dispozitiilor art. 3, alin, 1, lit. f din Legea nr, 101 / 2016, in sensul ca este de necontestat interesul reclamantei in legatura directa cu procedura de atribuire desfasurata de autoritatea contractanta.
Pozitia CNSC instituie, in mod cu totul nepermis, o limitare a liberului acces la justitie, principiu consacrat de legea fundamentala, in sensul ca stabileste ca contestatie transmisa
Consiliului si care nu evoca dispozitiile legale in materia achizitiilor publice ci releva incalcarea de catre ofertanti sau de catre autoritatea contractanta a altor dispozitii si prevederi legale este una lipsita de interes legitim.
Interesul legitim privat reprezinta posibilitatea de a pretinde o anumita conduita, in considerarea realizarii unui drept subiectiv viitor si previzibil, prefigurat.
Plecand de la aceasta definire a interesului legitim privat, ceea ce s-a pretins Consiliului a fost reanalizarea tuturor ofertelor declarate admisibile si conforme si s-a urmarit realizarea unui drept subiectiv, anume acela de a beneficia de un tratament egal in sensul respectarii dispozitiilor legislatiei muncii si a celei fiscale de catre toti ofertantii, unul dintre principiile care stau la baza atribuirii contractelor de achizitie publica fiind tocmai tratamentul egal (art. 2, alin, 2, lit. b din Legea nr. 98/ 2016).
2. In ceea ce priveste fondul cauzei, se critica oferta SC [...] SRL din perspectiva fundamentarii pretului ofertat.
Prin intampinare paratul [...] Constanta a solicitat respingerea plangerii ca nefondata, cu consecinta mentinerii ca temeinica si legala a deciziei CNSC.
In ceea ce priveste lipsa de interes in formularea contestatiei retinuta de Consiliu ca si temei al respingerii contestatiei, paratul o apreciaza intemeiata pentru urmatoarele motive:
Desi autoritatea contractanta [...] Constanta i-a adus la cunostinta societatii reclamante SC [...] SRL faptul ca oferta sa a fost clasata pe locul 5, aceasta a adus critici, in mod exclusiv, cu privire la oferta desemnata castigatoare, nu si cu privire la celelalte trei oferte clasate pe locurile 2-4.
Prin urmare, interesul contestatoarei SC [...] SRL fata de rezultatul procedurii de atribuire pe care il contesta nu indeplineste una dintre conditiile cumulative si esentiale ale interesului, si anume ca acesta sa fie actual.
Contestatoarea nu a facut nici dovada faptului ca interesul sau in legatura cu procedura de atribuire contestata este legitim si personal, astfel incat chiar si intr-o eventuala reevaluare a ofertei desemnata castigatoare, SC [...] SRL nu ar avea un folos practic al unui astfel de demers, oferta sa neputand a fi declarata castigatoare, in conditiile in care, aceasta a fost clasata pe locul 5.
Prin intampinare intervenienta SC [...] SRL a solicitat respingerea plangerii ca nefondata, cu consecinta mentinerii ca temeinica si legala a deciziei CNSC, cu obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecata.
Sustine ca, in urma participarii la procedura de atribuire a contractului avand ca obiect „Servicii de paza si monitorizare 2017-2018”, procedura initiata de autoritatea contractanta [...] CONSTANTA, oferta sa a fost declarata castigatoare cu o valoare ofertata de 293.220 lei, respectiv 10.86 lei/ora/post valori fara TVA.
Oferta intervenientei a respectat intru totul cerintele caietului de sarcini si a documentatiei de atribuire.
Prin Decizia CNSC nr. 1316/C7/1702 din 06.06.2017 Consiliul a retinut in mod corect lipsa interesului legitim in formularea contestatiei, admitand exceptia invocata.
Nu pot fi primite motivele mentionate in plangere prin care contestatorul afirma ca ar fi solicitat reevaluarea tuturor ofertelor, atata timp cat nu a formulat nici macar o singura critica asupra ofertantilor situati pe locurile 2-4.
De asemenea, nici criticile privind incalcarea liberului acces la justitie nu pot fi primite, atata timp cat Legea nr. 101/2016 cu privire la persoana vatamata este suficient de clara, conditia justificarii interesului fiind obligatorie.
Incalcarea liberului acces la justitie nu are niciun fel de legatura cu pasivitatea contestatorului in contestarea ofertantilor situati pe locurile 2-4.
In privinta pretului ofertat se sustine ca este justificat, inclusiv prin faptul ca beneficiaza de ajutor de la stat in baza Legii nr. 76/2002.
Studiind criticile formulate de contestatoare, aceasta nu specifica dispozitiile legale incalcate, mentionand doar obligatia comisiei de evaluare de a verifica daca persoanele nominalizate in oferta vor presta serviciile prevazute in contract in mod efectiv.
Comisia de evaluare nu are o astfel de atributie, motiv pentru care se impune a fi respinse aceste critici.
Solutia instantei:
In speta, CNSC a analizat cu precadere exceptia lipsei de interes in formularea contestatiei, exceptie invocata de catre intervenient, in conformitate cu art. 26 alin. 1 din Legea nr. 101/2016.
Astfel, pentru a deveni incidente prevederile art. 34 alin. 2 din legea 101/2016 si pentru a se proceda la rejudecarea cauzei in raport de criticile formulate in fond, instanta va analiza, tot cu precadere, legalitatea deciziei CNSC in ceea ce priveste exceptia lipsei de interes in formularea contestatiei.
Exceptia a fost corect solutionata, in cauza neimpunandu-se o apreciere asupra fondului spetei, pentru urmatoarele considerente:
Liberul acces al unei persoane la justitie presupune facultatea acesteia de a introduce, dupa libera sa apreciere, o actiune in justitie, implicand obligatia corelativa a statului ca, prin instanta competenta, sa solutioneze aceasta actiune.
Liberul acces la justitie este garantat de catre Constitutie in art. 21 si este consacrat prin art. 10 din Declaratia universala a drepturilor omului si prin art. 14 pct. 1 din Pactul international cu privire la drepturile civile si politice.
In plan procesual, accesul liber la justitie se concretizeaza in prerogativele pe care le implica dreptul la actiune, ca aptitudine legala ce este recunoscuta de ordinea juridica oricarei persoane fizice sau juridice.
Ca o garantie a respectarii drepturilor omului, Conventia Europeana a Drepturilor Omului prevede, in art. 6 alin. 1, dreptul oricarei persoane la un proces echitabil: ”Orice persoana are dreptul de a ii fi examinata cauza in mod echitabil, public si intr-un termen rezonabil, de catre un tribunal independent si impartial, stabilit prin lege, care va hotari .. asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor cu caracter civil...”. In explicitarea acestui drept, in doctrina dreptului european, dreptul de acces la un tribunal este inteles ca un drept de acces concret si efectiv, care presupune ca justitiabilul sa beneficieze de o posibilitate clara si concreta de a contesta atingerea adusa drepturilor sale. Imposibilitatea concreta de sesizare a unei instante de catre persoana interesata constituie o incalcare a dreptului acesteia de acces la justitie.
In acest sens s-a pronuntat in nenumarate randuri Curtea europeana pentru Drepturile Omului: ex. -
cazul Airey contra Irlandei
(1979),
cauza Aksoy contra Turciei
(1996),
Cauza Moldovan si altii impotriva Romaniei
(2005).
Dreptul de acces la justitie nu este insa un drept absolut. In speta
Ashingdane contra Regatului Unit al Marii Britanii (1985)
s-a retinut ca acest drept cere, prin insasi natura sa, o reglementare din partea statului, reglementare ce poate varia in timp si spatiu.
Dreptul intern aplicabil asigura accesul liber la justitie prin norme eficace si accesibile.
Astfel, conform art. 8 alin. 1 din Legea nr. 101/2016:
*
Persoana care se considera vatamata de raspunsul primit la notificarea prealabila sau care nu a primit niciun raspuns in termenul prevazut la
art. 6
alin. (4), precum si oricare persoana care se considera vatamata de masurile de remediere adoptate de autoritatea contractanta poate sesiza Consiliul in vederea anularii actului autoritatii contractante, obligarii acesteia la emiterea unui act sau la adoptarea de masuri de remediere, precum si pentru recunoasterea dreptului pretins sau a interesului legitim
*.
Potrivit art. 29 alin. 1 din aceeasi lege „
Deciziile Consiliului privind solutionarea contestatiei pot fi atacate de catre oricare dintre partile cauzei, cu plangere la instanta de judecata
competenta, atat pentru motive de nelegalitate, cat si de netemeinicie, in termen de 10 zile de la comunicare’".
Art. 34 alin. 2 din lege:
„Instanta, sesizata cu o plangere impotriva unei decizii prin care Consiliul a solutionat contestatia prin solutionarea unei exceptii procesuale, admitand plangerea, desfiinteaza decizia respectiva si retine cauza spre judecare pe fond, cu luarea in considerare a motivelor care au determinat desfiintarea deciziei”.
Legea 101/2016 reglementeaza si remedii judiciare, astfel:
Art. 49 alin. 1:
„
Pentru solutionarea contestatiei pe cale judiciara, persoana care se considera vatamata de raspunsul primit la notificarea prealabila sau care nu a primit niciun raspuns in termenul prevazut la
art. 6
alin. (4), precum si orice persoana care se considera vatamata de masurile de remediere adoptate de autoritatea contractanta, in sensul
art. 6
alin. (11), se poate adresa instantei de judecata competente, potrivit prevederilor prezentei legi
”.
Conform art. 51 alin. 3 :
„
Hotararea poate fi atacata cu recurs, in termen de 10 zile de la comunicare. Recursul se judeca de sectia de contencios administrativ si fiscal a curtii de apel, in complet specializat in achizitii publice”.
Faptul ca reclamantului i s-a respins actiunea ca lipsita de interes nu echivaleaza cu incalcarea dreptului de acces la justitie, interesul fiind o conditie de exercitiu a unei actiuni iar lipsa lui este sanctionata ca atare.
Interesul in cadrul contractelor de achizitii publice trebuie insa privit in directa legatura cu prevederile Directivei nr. 89/665 a carei sfera de aplicare priveste contractelor mentionate in Directiva 2004/18/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 31 martie 2004 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achizitii publice de lucrari, de bunuri si de servicii.
In Hotararea din 19 iunie 2003, cauza C-249/01, desi a fost pronuntata anterior intrarii in vigoare a dispozitiilor interne aplicabile in speta, Curtea Europeana a dat o interpretare a Directivei 89/665 a Consiliului privind coordonarea actelor cu putere de lege si a actelor administrative privind aplicarea procedurilor care vizeaza caile de atac fata de atribuirea contractelor de achizitii publice de produse si a contractelor publice de lucrari, stabilind cu valoare de principiu ca, in conformitate cu art. 1 alin. (3) din Directiva 89/665, statele membre sunt obligate sa se asigure ca procedurile de revizuire stabilite de directiva sunt disponibile "cel putin"
oricarei persoane care are sau a avut un interes in obtinerea unui anumit contract public
si care a fost sau risca sa fie lezata de o presupusa incalcare a dreptului comunitar privind contractele de achizitii publice sau normele interne de aplicare a legii. Aceasta prevedere nu obliga statele membre sa instituie caile de atac disponibile pentru orice persoana care doreste sa obtina un contract de achizitie publica, ci permite ca statul sa solicite ca persoana in cauza sa fi fost sau sa riste sa fie lezata de incalcarea pe care o invoca. Prin urmare, art. 1 alin. (3) din Directiva 89/665 nu se opune ca respectivele cai de atac sa fie disponibile pentru persoanele care doresc sa obtina un anumit contract public numai daca au fost sau risca sa fie lezate de incalcarea pe care o invoca.
Potrivit legii privind remediile si caile de atac in materie de atribuire a contractelor de achizitie publica, a contractelor sectoriale si a contractelor de concesiune de lucrari si concesiune de servicii, precum si pentru organizarea si functionarea Consiliului National de Solutionare a Contestatiilor - Legea nr. 101/2016, art. 3 lit. f), persoana care se considera vatamata reprezinta orice operator economic care indeplineste cumulativ urmatoarele conditii:
- „
are sau a avut un interes in legatura cu o procedura de atribuire; si
-
a suferit, sufera sau risca sa sufere un prejudiciu ca o consecinta a unui act al autoritatii contractante, de natura sa produca efecte juridice, ori ca urmare a nesolutionarii in termenul legal a unei cereri privind o procedura de atribuire
Norma interna aplicabila (mai sus citata) este conforma Directivei, caile de atac fiind disponibile oricarei persoane care intruneste cumulativ cerintele art. 3 lit. f) din Legea nr. 101/2016, in cauza fiind analizata tocmai in ce masura petenta a fost sau risca sa fie lezata de incalcarea pe care o invoca.
In speta de fata, petentul, in calitate de ofertant clasat pe locul 5 la o procedura de achizitie publica, afirma ca are interes sa solicite anularea adresei prin care i s-a comunicat rezultatul procedurii inregistrata la autoritatea contractanta sub nr. 4177 /17.05.2017, a deciziei de desemnare drept castigatoare a ofertei financiare depuse de [...] S.R.L si a tuturor actelor subsecvente deciziei de desemnare drept castigatoare a ofertei depuse de [...] S.R.L. intrucat a solicitat anularea rezultatului procedurii si implicit obligarea autoritatii contractante la continuarea procedurii cu emiterea unui nou rezultat al acesteia. In cadrul etapei de reanalizare a ofertelor depuse, petentul afirma ca se va analiza in ce masura fiecare ofertant a respectat legea.
Petenta nu contesta faptul ca nu a adus critici in ceea ce priveste ofertele clasate pe locurile 2-4 in cadrul procedurii de atribuire dar, in opinia sa, intrucat a solicitat anularea in intregime a procedurii si reanalizarea tuturor ofertelor, are interes sa se constate ca oferta declarata castigatoare este inacceptabila (este de subliniat ca petenta nu afirma ca doreste inlaturarea ofertantului declarat castigator, ci doreste reanalizarea tuturor ofertelor).
Asa cum si petenta constata, CNSC nu poate decide atribuirea contractului catre un anumit operator economic, dar poate aprecia daca, in raport de elementele contestatiei, ofertantul [...] SRL a fost sau risca sa fie lezat de incalcarea pe care o invoca.
Chiar si daca CNSC ar fi constatat ca oferta adjudecatarului este inadmisibila, in lipsa unor critici exprese in ceea ce priveste ofertele situate pe locurile 2-4 care sa justifice reanalizarea ofertelor, nu se poate afirma ca petenta a fost lezata de o eventuala nelegalitate a ofertei declarata castigatoare, aceasta neavand nicio sansa sa obtina contractul de pe pozitia 5.
Simpla solicitare de anulare a rezultatului procedurii nu este in masura sa justifice interesul petentei din perspectiva Directivei 89/665 si implicit a Legii nr. 101/2016.
Pentru aceste motive, plangerea a fost respinsa ca nefondata.
In temeiul art. 453 alin. 1 C.pr.civ., petenta a fost obligata la plata cheltuielilor de judecata catre
intimata.
Decizia civila nr. 157/CA/22.06.2017
[1]
Prin cererea inregistrata la data de 07.05.2015 pe rolul Curtii de Apel Constanta - Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal sub nr.336/36/2015, reclamanta Federatia [...] a Sindicatelor Libere din [...] a solicitat obligarea paratului Ministerul Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice la efectuarea concilierii conflictului de munca declansat la nivelul grupului de unitati format din SC [...] SA si SC [...] SRL, precum si obligarea la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de litigiu, sustinand urmatoarele:
Federatia reclamanta a solicitat celor doua entitati membre ale grupului, negocierea unui contract colectiv de munca la nivel de grup de unitati, in urma refuzului acestora fiind declansat conflictul de munca potrivit art.156 coroborat cu art.161 alin.1 lit.a din Legea nr.62/2011 privind dialogul social.
Arata reclamanta ca a solicitat expres ministerului sa procedeze in conformitate cu art. 168 si urmatoarele din Legea nr.62/2011 privind dialogul social, cu privire la concilierea conflictului de munca, insa la data de 27.11.2014 reclamantei i s-a comunicat faptul ca s-a anulat concilierea stabilita pentru data de 02.12.2014.
S-a procedat ulterior la o noua solicitare de efectuare a procedurii de conciliere, iar prin adresa nr.1612/28.11.2014 respinge in totalitate solicitarea reclamantei, imprejurarea care a condus la formularea prezentei cereri de chemare in judecata.
[2]
Prin sentinta civila nr.2146/06.10.2015,
Tribunalul Constanta a respins, ca nefondata, actiunea formulata de reclamanta [...] SPRL, in calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC [...] SRL in contradictoriu cu parata [...].
Pentru a pronunta aceasta hotarare, prima instanta a retinut urmatoarele:
Prin actiunea inregistrata la data de 06.04.2015, astfel cum a fost precizata ulterior, reclamanta [...] SPRL, in calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC [...] SRL, a solicitat in contradictoriu cu parata [...], obligarea acesteia la plata sumei de 469.712,31 lei, reprezentand contravaloare bunuri livrate de catre reclamanta in perioada 2010 - 2013, in baza contractului de vanzare - cumparare nr. [...]/31.09.2010, invederandu-se ca parata invoca cu rea credinta compensarea datoriilor reciproce in baza procesului - verbal de compensare nr. 18/30.06.3013.
Reclamanta a precizat ca toate creantele pe care SC [...] SRL le avea de recuperat de la parata au fost cesionate catre [...] in baza contractului de factoring nr. [...]/25.05.2011, astfel ca banca a obtinut un privilegiu in conformitate cu prevederile Legii nr. 99/1999, creantele respective neputand face obiectul vreunei compensari.
Parata [...] a formulat intampinare si a invocat exceptiei lipsei calitatii procesuale active a reclamantei si exceptia lipsei de interes, motivat de faptul ca toate creantele pe care SC [...] SRL le avea de recuperat de la parata au fost cesionate catre [...] SA, in baza contractului de factoring nr. [...]/25.05.2011, iar pe fond a aratat ca suma solicitata de reclamanta a fost stinsa de parti prin compensare, conform procesului - verbal de compensare nr. 18/30.06.3013.
Prin Incheierea din data de 01.09.2015, Tribunalul Constanta a respins exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantei [...] SPRL, in calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC
[3]
Solutia instantei
Din probele administrate in cauza, in raport cu dispozitiile legale incidente, se constata ca actiunea este neintemeiata, din urmatoarele considerente:
Contestatorul [...] a fost validat consilier local al orasului [...] prin H.C.L. nr. 2/29.06.2012, incepand cu acea data.
In urma declansarii procedurii de evaluare a regimului juridic al conflictelor de interes de catre Agentia Nationala de Integritate, s-a constatat, prin raportul de evaluare nr. [...]/G/II/06.11.2015, ca reclamantul [...], in perioada 21.09.2012 - 08.04.2014, nu a respectat
[4]
Prin sentinta civila nr. 754/11.05.2015,
Tribunalul Tulcea a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului Colegiul National [...] si a admis actiunea formulata de reclamantii [...], [...], [...], [...], [...], [...], [...], [...], [...], [...] in contradictoriu cu paratii Fundatia Cultural Stiintifica [...] Constanta -Liceul de Turism [...] si Colegiul National [...], in parte.
A obligat paratul Colegiul National [...] sa elibereze reclamantilor certificatele de absolvire a 13 clase si a respins actiunea formulata impotriva paratei Fundatia Cultural Stiintifica [...] Constanta, ca nefondata.
A obligat paratul Colegiul National [...] la plata catre reclamanti a sumei de 50 lei, reprezentand cheltuieli de judecata.
Tribunalul Tulcea a fost investit la data de 26.09.2014 cu cererea formulata de reclamantii [...], [...], [...], [...], [...], [...], [...], [...], [...], [...] si completata la data de 03.11.2014, avand ca obiect obligarea paratilor Fundatia Cultural Stiintifica [...] Constanta - Liceul de Turism [...] si Colegiul National [...] sa elibereze certificatele de absolvire a 13 clase, conform art.2 lit.k din Regulamentul
[5]
Prin sentinta civila nr. 1455/26.04.2016,
Tribunalul Constanta a respins exceptia prescriptiei dreptului la actiune al reclamantei [...] invocata prin intampinare de parata [...] Bank SA, ca nefondata.
A admis in parte actiunea formulata de reclamanta [...] in contradictoriu cu parata [...] Bank SA.
A constatat nule absolut urmatoarele clauze inserate in contractul de credit nr. [...]/12.12.2007 incheiat intre parti: clauzele prevazute la art. 3.1 lit. b, art. 3.3, art. 3.4, art. 4.6 si 5.9 si a dispus restituirea de catre parata a sumelor achitate de reclamanta cu titlu de dobanzi in baza clauzelor constatate abuzive, ce depasesc rata anuala a dobanzii de 4,9% pe an, sume calculate intre data de 12.12.2007 si 30.09.2010, plus dobanda legala aferenta acestora, calculata pana la achitarea integrala a acestui debit.
A respins actiunea reclamantei avand ca obiect constatarea caracterului abuziv al clauzelor prevazute la art. 3.5, art. 1.1 lit. b, art. 3.6, art. 3.7, art. 8.1. din contractul de credit nr. [...]/12.12.2007, ca nefondata, precum si cererea reclamantei avand ca obiect obligarea paratei la incheierea unui act aditional prin care sa se modifice clauza prevazuta la art. 4.1 din contract, in
[6]
Prin Incheierea nr.622 din 04.08.201
7, pronuntata de Tribunalul Constanta - Sectia a II-a Civila in dosarul nr. .../118/2016, s-a respins cererea formulata de [...] - administrator concordatar al debitoarei [...], avand ca obiect suspendarea executarii silite efectuate in dosarul de executare nr. .../2017 al BEJ [...], ca nefondata.
Prima instanta a retinut urmatoarele:
Prin cererea inregistrata in dosarul civil nr. .../118/2016 al Tribunalului Constanta, avand ca obiect procedura concordatului preventiv aplicata debitorului [...], administratorul concordatar [...] al debitoarei a solicitat instantei sa dispuna, in principal, suspendarea executarii silite initiate de creditorul [...] SRL, ce face obiectul dosarului de executare nr. .../2017 inregistrat la BEJ [...] in raport de dispozitiile art.30 alin.1 din Legea 85/2014 si, in subsidiar, amanarea scadentei creantei creditorului cu un termen de 18 luni, conform art.30 alin.2 din Legea nr. 85/2014.
Prezenta actiune a fost intemeiata de petenta administrator concordatar, in principal, pe dispozitiile art. 30 al. 1 din legea 85/2016, potrivit carora, dispunand omologarea, judecatorul sindic suspenda toate procedurile de executare silita.
A apreciat instanta ca dispozitiile legale vizeaza, in mod evident, creditorii ale caror creante se aflau deja in procedura de executare silita in momentul omologarii concordatului preventiv. Intr- adevar, fata de opozabilitatea concordatului omologat tuturor creditorilor recunoscuti anterior de debitor prin oferta de concordat, se suspenda ope legis, potrivit dispozitiilor legale, toate executarile
[7]
Cererea de chemare in judecata.
Prin cererea de chemare in judecata formulata la data de 23.05.2016, adresata Tribunalului Tulcea si inregistrata pe rolul acestei instante sub nr..../88/2016, rectificata la data de 27.06.2016, reclamantul [...] - prin Sindicatul Liber al Personalului ... Tulcea a chemat in judecata pe paratii ANSVSA si DSVAS Tulcea si a solicitat:
- obligarea paratilor sa completeze Ordinul nr.1016/23.12.2015, prin emiterea in temeiul art. 1 alin.(8
2
) din OUG nr. 83/2014, a unor acte de asimilare, cu incepere de la 01.12.2015, a functiilor si salariilor personalului contractual reprezentat de soferii DSVSA Tulcea, cu functiile si nivelul de
[8]
Prin sentinta civila nr. 1185/30.09.2016,
Tribunalul Constanta a respins actiunea exercitata de reclamanta [...] SRL in contradictoriu cu parata Primaria Comunei [...] ca fiind introdusa impotriva unei persoane fara capacitate de folosinta, a admis in parte actiunea formulata de aceeasi reclamanta in contradictoriu cu parata Comuna [...] si a dispus obligarea acesteia la plata catre reclamanta a sumei de 163.616,53 lei.
A admis in parte cererea cu privire la obligarea paratei la plata penalitatilor de intarziere si a dispus obligarea paratei Comuna [...] la plata penalitatilor de intarziere de 0,1% pe zi ce se vor calcula asupra sumei de 163.616,53 lei, incepand cu data de 10.02.2016 si pana la data platii efective a sumei.