Comentarii generale: În cazul în care informaţiile puse la dispoziţie de către creditor nu sunt suficiente pentru ca lichidatorul să se poată pronunţa asupra admiterii sau respingerii creanţei acestuia, lichidatorul va avea un rol activ în sensul că va convoca creditorul solicitând acestuia să completeze documentaţia şi să furnizeze orice informaţii relevante. Importanţa clarificării tuturor aspectelor potenţial litigioase înainte de afişarea Tabelului suplimentar al creanţelor este menită a evita contestaţiile ulterioare menite a afecta celeritatea care trebuie să guverneze procedura falimentului. Tabelul Suplimentar al Creantelor
17 martie 2020Procedura de reorganizare
17 martie 2020
Reorganizarea
Definitie Art. 3
- Reorganizarea judiciara
este procedura ce se aplica debitorului persoana juridica in vederea achitarii datoriilor acestuia conform programului de plata a creantelor. Procedura de reorganizare presupune intocmirea, aprobarea, implementarea Si respectarea unui plan, numit plan de reorganizare, care poate sa prevada impreuna sau separat:
- restructurarea operationala Si/sau financiara a debitorului;
- restructurarea corporativa prin modificarea structurii de capital social;
- restrangerea activitatii prin lichidarea unor bunuri din averea debitorului.
Planul de reorganizare Art. 3
- Categoria de creante defavorizate
este prezumata a fi categoria de creante pentru care planul de reorganizare prevede cel putin una dintre modificarile urmatoare pentru oricare dintre creantele categoriei respective:
- o reducere a cuantumului creantei;
- o reducere a garantiilor sau a altor accesorii, cum ar fi reeSalonarea platilor in defavoarea creditorului;
- valoarea actualizata cu dobanda de referinta a Bancii Nationale a Romaniei, daca nu este stabilit altfel prin contractul privind creanta respectiva sau prin legi speciale, este mai mica decat valoarea la care a fost inscrisa in tabelul definitiv de creante.
- Prin
program de plata a creantelor
se intelege tabelul de creante mentionat in planul de reorganizare care cuprinde cuantumul sumelor pe care debitorul se obliga sa le plateasca creditorilor, prin raportare la tabelul definitiv de creante Si la fluxurile de numerar aferente planului de reorganizare, Si care cuprinde:
- cuantumul sumelor datorate creditorilor conform tabelului definitiv de creante pe care debitorul se obliga sa le plateasca acestora;
- termenele la care debitorul urmeaza sa plateasca aceste sume.
Art. 94
- Urmatoarele categorii de persoane vor putea propune un plan de reorganizare in conditiile de mai jos:
- debitorul, cu aprobarea adunarii actionarilor/asociatilor, in termen de 30 de zile de la afiSarea tabelului definitiv de creante, cu conditia formularii, potrivit art. 28, a intentiei de reorganizare, daca procedura a fost declanSata de acesta, Si potrivit art. 33 alin. (6), in cazul in care procedura a fost deschisa urmare a cererii unuia sau a mai multor creditori;
- administratorul judiciar, de la data desemnarii sale Si pana la implinirea unui termen de 30 de zile de la data afiSarii tabelului definitiv al creantelor, cu conditia de a-Si fi manifestat aceasta intentie pana la votarea raportului prevazut la art. 59 alin. (2);
- unul sau mai multi creditori care Si-au anuntat aceasta intentie pana la votarea raportului prevazut la art. 59 alin. (2), detinand impreuna cel putin 20% din valoarea totala a creantelor cuprinse in tabelul definitiv, in termen de 30 de zile de la data afiSarii tabelului definitiv al creantelor.
- La cererea oricarei parti interesate, judecatorul-sindic poate scurta, pentru motive temeinice, perioadele prevazute la alin. (1).
- Nu vor putea propune un plan de reorganizare debitorul care, intr-un interval de 5 ani anteriori formularii cererilor introductive, a mai fost subiect al procedurii instituite in baza prezentei legi Si nici debitorul care a fost condamnat definitiv pentru falsificare sau pentru infractiuni prevazute in Legea concurentei nr. 21/1996, , sau ai carui administratori, directori Si/sau asociati au fost condamnati definitiv pentru: bancruta frauduloasa, gestiune frauduloasa, abuz de incredere, inSelaciune, delapidare, marturie mincinoasa, infractiuni de fals ori infractiuni prevazute in Legea concurentei nr. 21/1996, , in ultimii 5 ani anteriori deschiderii procedurii.
- Nerespectarea termenelor prevazute la alin. (1) conduce la decaderea partilor respective din dreptul de a depune un plan de reorganizare Si, ca urmare, la trecerea, din dispozitia judecatorului-sindic, la faliment.
Comentarii generale:
În mod ideal, debitorul care constată dificultăţi în desfăşurarea activităţii sale şi identifică drept şansă optimă de redresare a afacerii propunerea către creditori şi aplicarea unui plan de reorganizare în conformitate cu Legea privind procedura insolvenţei trebuie să pregătească acest plan şi să îl discute cu toate părţile implicate înaintea depunerii propriei cereri de deschidere a procedurii de insolvenţă, astfel încât să creeze premise pentru o perioadă de observaţie cât mai scurtă. Experienţa a arătat că în covârşitoarea lor majoritate planurile de reorganizare care au avut succes au fost propuse de debitor.
În forma actuală a legii debitorului i se refuză dreptul de a mai depune un plan în cazul în
care nu îşi recunoaşte starea de insolvenţă, dacă aceasta a fost dovedită în urma
contestaţiei debitorului la cererea introductivă a creditorului.

Comentarii la art. 94 alin. (1), (2), (4) Si (5)
Planul de reorganizare se poate incadra in urmatoarele categorii:
- plan de reorganizare depus cu acceptul debitorului
In principiu, in aceasta categorie se incadreaza planul de reorganizare depus de debitor, iar in masura in care prevederile planului sunt agreate in prealabil cu debitorul, cel depus de administratorul judiciar sau creditori.
In general, un astfel de plan prevede continuarea activitatii debitorului la finalul perioadei de reorganizare, iar structura actionariatului nu cunoaSte modificari semnificative fata de situatia intalnita la momentul deschiderii procedurii, iar daca acest lucru se intampla el este rodul unui proces de negociere intre vechii Si noii actionari.
- plan de reorganizare depus fara acceptul debitorului
Este cazul planurilor de reorganizare depuse de catre creditori detinand cel putin 20% din valoarea totala a creantelor cuprinse in tabelul definitiv, prin care aceStia doresc sa asigure o recuperare a creantelor lor superioara celei pe care ar obtine-o prin planul depus de debitor sau administratorul judiciar sau in cazul falimentului.
Acest tip de plan poate prevedea modificarea structurii actionariatului, in conformitate cu prevederile art. 95 alin. (6), in cazul in care debitorul nu propune un plan sau planul propus ofera o recuperare mai redusa a creantelor creditorilor, cat Si incetarea activitatii debitorului la finalul perioadei de reorganizare.
Oricare dintre partile interesate in a propune un plan de reorganizare trebuie sa iSi manifeste aceasta intentie in mod explicit, la momentul depunerii de catre administratorul judiciar a raportului privind cauzele ce au condus la starea de insolventa a debitorului. In acest mod este evitata prelungirea intervalului de timp intre momentul afiSarii tabelului definitiv al creantelor Si momentul exprimarii votului asupra planului de reorganizare, in conditiile in care administratorul judiciar sau creditorii nu au intentia depunerii unui astfel de plan.
De asemenea, legea permite scurtarea termenelor in anumite conditii, avandu-se in vedere dificultatile inerente cu care debitorul se confrunta pe parcursul perioadei dintre deschiderea procedurii Si aprobarea unui plan de reorganizare Si faptul ca prelungirea acestei perioade de incertitudine poate reduce semnificativ Sansele de redresare ale debitorului.
Continutul planului de reorganizare
Art. 94
- Planul va putea sa prevada fie restructurarea Si continuarea activitatii debitorului, fie lichidarea unor bunuri din averea acestuia, fie o combinatie a celor doua variante de reorganizare.
Art. 95
- Planul de reorganizare va indica perspectivele de redresare in raport cu posibilitatile Si specificul activitatii debitorului, cu mijloacele financiare disponibile Si cu cererea pietei fata de oferta debitorului Si va cuprinde masuri concordante cu ordinea publica, inclusiv in ceea ce priveSte modalitatea de selectie, desemnare Si inlocuire a administratorilor Si directorilor.
- Planul de reorganizare va cuprinde in mod obligatoriu programul de plata a creantelor.
- Executarea planului de reorganizare nu va putea depaSi 3 ani, socotiti de la data confirmarii.
- La recomandarea administratorului judiciar dupa trecerea unui termen de cel mult 18 luni de la confirmarea planului, aceasta perioada va putea fi extinsa, cu cel mult inca o perioada de un an, daca propunerea este votata de cel putin doua treimi dintre creditorii aflati in sold la acea data.
- Planul de reorganizare va mentiona:
- categoriile de creante care nu sunt defavorizate in sensul legii;
- tratamentul categoriilor de creante defavorizate;
- daca Si in ce masura debitorul, membrii grupului de interes economic, asociatii din societatile in nume colectiv Si asociatii comanditati din societatile in comandita vor fi descarcati de raspundere;
- ce despagubiri urmeaza a fi oferite titularilor tuturor categoriilor de creante, in comparatie cu valoarea estimativa ce ar putea fi primita prin distribuire in caz de faliment; valoarea estimativa se va calcula la data propunerii planului.
- Planul va specifica masurile adecvate pentru punerea sa in aplicare, cum ar fi:
- pastrarea, in intregime sau in parte, de catre debitor, a conducerii activitatii sale, inclusiv dreptul de dispozitie asupra bunurilor din averea sa, cu supravegherea activitatii sale de catre administratorul judiciar desemnat in conditiile legii;
- obtinerea de resurse financiare pentru sustinerea realizarii planului Si sursele de provenienta ale acestora;
- transmiterea tuturor sau a unora dintre bunurile averii debitorului catre una sau mai multe persoane fizice sau juridice, constituite anterior sau ulterior confirmarii planului;
- fuziunea debitorului, in conditiile legii;
- lichidarea tuturor sau a unora dintre bunurile averii debitorului, separat sau in bloc, libere de orice sarcini, sau distribuirea acestora catre creditorii debitorului, in contul creantelor pe care aceStia le au fata de averea debitorului;
- lichidarea partiala sau totala a activului debitorului in vederea executarii planului se face potrivit art. 116 - 120;
- modificarea sau stingerea garantiilor reale, cu acordarea obligatorie, in beneficiul creditorului garantat, a unei garantii sau protectii echivalente, in conditiile prevazute de art. 39 alin. (2) lit. c);
- prelungirea datei scadentei, precum Si modificarea ratei dobanzii, penalitatii sau a oricarei alte clauze din cuprinsul contractului sau a celorlalte izvoare ale obligatiilor sale;
- modificarea actului constitutiv al debitorului, in conditiile legii;
- emiterea de titluri de valoare de catre debitor sau oricare dintre persoanele mentionate la lit. C Si D, in conditiile prevazute de Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, , Si de Legea nr. 297/2004 privind piata de capital,. Pentru inscrierea in plan a unei emisiuni de titluri de valoare, este necesar acordul expres, in scris, al creditorului care urmeaza sa primeasca titlurile de valoare emise, acord ce se va da inainte de admiterea planului de catre judecatorul-sindic, in conformitate cu prevederile art. 98 alin. (3). Prin exceptie de la prevederile art. 205 alin. (2) din Legea nr. 297/2004 privind piata de capital, operatiunile cuprinse la acest punct sunt considerate operatiuni exceptate in sensul art. 205 alin. (1) din acea lege;
- prin derogare de la alin. (6) lit. J, planul de reorganizare nu poate prevede conversia creantelor bugetare in titluri de valoare;
- inserarea in actul constitutiv al debitorului - persoana juridica - sau al persoanelor mentionate la lit. C Si D a unor prevederi;
- de prohibire a emiterii de actiuni fara drept de vot;
- de determinare, in cazul diferitelor categorii de actiuni ordinare, a unei distributii corespunzatoare a votului intre aceste categorii; Si
- in cazul categoriilor de actiuni preferentiale cu dividend prioritar fata de alte categorii de actiuni, de reglementare satisfacatoare a numirii administratorilor reprezentand categoriile de actiuni respective in ipoteza neonorarii obligatiei de plata a dividendelor.
- Prin derogare de la prevederile Legii nr. 31/1990 privind societatile comerciale, , Si de la Legea nr. 297/2004 privind piata de capital, planul propus de creditori poate propune modificarea fara acordul statutar al membrilor sau asociatilor/actionarilor debitorului a actului constitutiv, daca se indeplinesc cumulativ urmatoarele conditii:
- planul propus de debitor ofera o recuperare mai redusa a creantelor debitorului;
- in caz de faliment membrilor sau asociatilor/actionarilor debitorului nu li s-ar cuveni nimic din distribuire;
- membrii sau asociatii/actionarii debitorului refuza sa participe la planul propus de creditori.
- Inregistrarea mentiunii in registrul comertului va fi solicitata de administratorul judiciar pe cheltuiala debitorului, in baza hotararii de confirmare a planului de reorganizare care se va publica in Monitorul Oficial al Romaniei, partea a VI-a.
Art. 96
(2)
Planul va stabili acelaSi tratament pentru fiecare creanta din cadrul unei categorii distincte, cu exceptia cazului in care detinatorul unei creante din categoria respectiva consimte un tratament mai putin favorabil pentru creanta sa.
Art. 97
Nu se considera modificare a creantei sau a conditiilor de realizare a acesteia situatia in care planul propus prevede revenirea la conditiile de realizare a creantei anterioare survenirii evenimentelor care au condus la modificarea conditiilor respective, cum ar fi neplata uneia sau mai multor rate scadente ale unui imprumut, la termenele Si in conditiile stipulate in contract, care conduce la accelerarea platii intregului rest al imprumutului.
Comentarii generale:
Având în vedere faptul că, în prealabilul admiterii la vot de către judecătorul-sindic a oricărui plan de reorganizare depus la grefa tribunalului, acesta verifică completitudinea planului, şi nu fezabilitatea acestuia, o atenţie deosebită trebuie acordată redactării planului, prin includerea în conţinutul acestuia a tuturor elementelor prevăzute la art. 95 alin. (2), (5) şi (6). '
În condiţiile în care se consideră necesară prelungirea perioadei de reorganizare, acest lucru se realizează în urma consultării creditorilor aflaţi în sold la momentul cererii de prelungire. Pe lângă creditorii care au participat la votul asupra planului şi ale căror creanţe au fost doar parţial plătite până la momentul cererii de prelungire, este necesar a fi obţinut acceptul titularilor de creanţe născute după deschiderea procedurii de insolvenţă, ale căror interese pot fi eventual afectate de prelungirea perioadei de reorganizare.
În conformitate cu prevederile art. 41, pentru creanţele negarantate aflate în sold la deschiderea procedurii de insolvenţă calculul de majorări şi penalităţi este îngheţat la momentul declanşării procedurii, în timp ce pentru creanţele bugetare născute pe parcursul perioadei de observaţie şi/sau a perioadei de reorganizare, majorări şi penalităţi sunt calculate, până la achitarea acestor obligaţii restante în conformitate cu actele din care rezultă şi cu prevederile programului de plăţi.

Comentarii la art. 94 alin. (3)
Legea prevede doua categorii mari de planuri de reorganizare:
- Planuri bazate pe reducerea activului debitorului (respectiv lichidarea partiala sau totala a acestuia) in vederea achitarii in totalitate a creantelor restante sau
- Planuri care prevad reorganizarea operationala Si/sau financiara a debitorului avand drept urmare o restituire a obligatiilor fata de creditori in cuantum cel putin egal cu cel la care s-ar fi indestulat aceStia in cazul in care asupra debitorului s-ar fi initiat procedura de faliment.
Comentarii la art. 95 alin. (1) la (5)
Structura planului de reorganizare trebuie sa includa cel putin urmatoarele elemente:
- Informatii generale referitoare la debitor
- Structura actionariatului la momentul declanSarii procedurii de insolventa Si eventualele modificari propuse prin plan
- Managementul societatii
- Piete pe care acesta actioneaza
- Prezentarea activului societatii debitoare
- Prezentare generala
- Necesarul de investitii
- Previziunea recuperarii creantelor detinute
- Evaluarea patrimoniului.
Scopul evaluarii este asigurarea premiselor pentru aplicarea unui tratament corect Si echitabil fiecarui titular de creante, prin oferirea unei recuperari cel putin la fel de mare ca in situatia falimentului.
Estimarea valorii imobilizarilor corporale trebuie facuta in cazul a doua situatii distincte:
- In conditiile continuarii activitatii
- In conditiile opririi activitatii Si a vanzarii in lichidare a bunurilor
In cazul in care nivelul de recuperare al creantelor prevazut initial de catre autorul planului de reorganizare se dovedeSte a fi inferior celui ce ar fi obtinut in conditii de faliment, Programul de plata a creantelor trebuie ajustat in mod corespunzator.
- Surse de finantare pe perioada reorganizarii
- Finantare prin aport de numerar
- Finantare prin apelarea la credite bancare
- Finantare prin vanzarea unora dintre activele debitorului
In cazul in care aportul de capital se face intr-o societate listata pe piata de capital Si prin efectuarea acestui aport unul dintre actionari depaSeSte neintentionat pragul de control, el nu va fi, prin exceptie de la prevederile art. 205 alin. (2) din Legea nr. 297/2004 privind piata de capital, obligat sa faca o oferta publica celorlalti actionari deoarece el Si-a luat un risc in demersul de redresare al debitorului, la care ceilalti actionari nu au vrut sa achieseze.
- Pasivul societatii
- Tabelul creditorilor. Categorii de creditori
- Modalitati de acoperire a datoriilor - Programul de plata a creditorilor
- Previziunea situatiilor financiare ale societatii debitoare pe perioada reorganizarii
- Contul de profit Si pierderi
- Situatia fluxurilor de numerar
Comentarii la art. 95 alin. (7)
In aplicarea prevederilor art. 95 alin. (7) creditorii pot propune un plan de restructurare prin care, atunci cand asociatii la capitalul social al debitorului Si-au pierdut interesul economic in continuarea activitatii debitorului, Si in vederea maximizarii recuperarii creantelor lor pot lua hotararea facilitarii unei preluari ostile a controlului asupra debitorului a unor entitati capabile sa contribuie la redresarea debitorului.
Modalitatile pe care le au la dispozitie pot fi printre altele:
- Majorarea capitalului debitorului cu creantele lor care sa le dea un drept de detinere cel putin egal cu nivelul recuperarii in caz de faliment Si vanzarea ulterioara a participatiilor
- Acceptarea unei majorari de capital facuta de un tert astfel incat acesta sa capete controlul asupra debitorului etc.
Comentarii la art. 96 alin 2
In cazul debitorilor care au incheiate conventii de eSalonare a obligatiilor bugetare sau acte aditionale la conventii de credit, privitoare la reeSalonarea creditelor bancare, prin care cuantumul datoriilor este redus sau plata acestora rescadentata, se considera ca detinatorii acestor creante consimt un tratament mai putin favorabil pentru creantele lor. Pe cale de consecinta celelalte creante din aceeaSi categorie nu trebuie reduse sau rescadentate in mod similar.
Publicarea Si comunicarea planului de reorganizare Art. 98
(1) Cate o copie de pe planul propus va fi depusa la grefa tribunalului Si la oficiul registrului comertului sau, dupa caz, la registrul societatilor agricole Si va fi comunicata debitorului, prin administratorul special, administratorului judiciar Si comitetului creditorilor.
Comentarii generale:
În vederea luării la cunoştinţă a prevederilor planului, în perspectiva votării acestuia, planul trebuie comunicat tuturor părţilor interesate în cel mai scurt timp de la depunerea sa la grefa tribunalului.
Totodată, un extras din planul de reorganizare va fi publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă.
În urma comunicării planului tuturor părţilor enunţate în lege sunt create premisele convocării de către judecătorul-sindic a şedinţei în care respectivul plan va fi admis sau după caz respins.
În cazul admiterii la vot a planului, în termen de 5 zile de la admitere, judecătorul-sindic va decide publicarea unui anunţ referitor la propunerea planului în Buletinul procedurilor de insolvenţă, cu indicarea celui care l-a propus, a datei când se va vota cu privire la plan şi a faptului că este admisibilă votarea prin scrisoare, precum şi a datei de confirmare a planului, care va avea loc în maximum 15 zile de la data exprimării votului asupra planului.

Admisibilitate de c
a
tre judec
a
torul-sindic Art. 98
- Judecatorul-sindic va convoca o Sedinta, in termen de 20 de zile de la inregistrarea planului la tribunal, la care vor fi citati cei care au propus planul Si persoanele mentionate la alin. (1) Si in care planul va fi admis sau respins de judecatorul-sindic, dupa audierea persoanelor citate.
- Judecatorul-sindic va putea admite un plan propus de partile legal indreptatite, care contine toate informatiile prevazute de prezenta lege. Judecatorul-sindic poate sa ceara unui practician in insolventa sa-Si exprime o opinie privind posibilitatea de realizare a planului, inainte de admiterea lui.
- Daca au fost exprimate mai multe intentii de depunere a unor planuri de reorganizare, judecatorul-sindic va fixa un termen maxim pana la care acestea pot fi depuse, cu respectarea art. 74 alin. (2), astfel incat votarea planurilor admise sa se faca in aceeaSi Sedinta a adunarii creditorilor.
Comentarii la art. 98
In vederea admiterii planului de reorganizare, judecatorul-sindic va verifica completitudinea planului, in sensul prevazut de art. 95.
In cazul in care se constata ca unele dintre aspecte lipsesc din plan, judecatorul- sindic poate stabili un termen scurt pentru completarea planului.
De asemenea, in eventualitatea in care elementele prevazute pentru acoperirea pasivului sunt foarte complexe, judecatorul-sindic poate cere parerea unui expert practician in insolventa autorizat. In scopul minimizarii cheltuielilor, cat Si pentru eficientizarea procesului de analiza, este recomandat ca judecatorul sa solicite administratorului judiciar efectuarea acestei analize, dar numai in conditiile in care acesta din urma nu a participat la redactarea vreunuia dintre planurile de reorganizare depuse.
Daca mai multe planuri de reorganizare au fost depuse Si admise, in vederea eficientizarii procedurii de vot Si a evitarii prelungirii perioadei de observatie, administratorul judiciar va propune judecatorului-sindic data la care va convoca o singura adunare a creditorilor in care aceStia iSi vor exprima votul asupra tuturor planurilor admise.
De asemenea, exprimarea votului asupra tuturor planurilor de reorganizare depuse, in cadrul aceleiaSi Sedinte a Adunarii Creditorilor ofera posibilitatea creditorilor de a vota planul considerat cel mai favorabil, tinandu-se cont de faptul ca, in cazul aprobarii prin vot a planului propus de debitor, acesta este confirmat de judecatorul-sindic, chiar daca Si alt plan de reorganizare primeSte aprobarea creditorilor.
F0033 Formular pentru depunerea planului de reorganizare la grefa
Tribunalului
F0034 Încheiere de admitere a planului de reorganizare
Art. 96
(1) In vederea administrarii eficiente a procedurii, planul poate desemna o categorie separata de creante, compusa numai din acele creante chirografare care, in sensul art. 49 alin. (1) apartinand furnizorilor fara de care activitatea debitorului nu se poate desfaSura Si care nu pot fi inlocuiti. Lista acestor creante trebuie confirmata de administratorul judiciar.
Art. 100
- La inceputul Sedintei de vot, administratorul judiciar va informa creditorii prezenti despre voturile valabile primite in scris.
- Fiecare creanta beneficiaza de un drept de vot, pe care titularul acesteia il exercita in categoria de creante din care face parte creanta respectiva.
- Urmatoarele creante constituie categorii distincte de creante, care voteaza
separat:
- creditorii cu creante garantate;
- creditorii bugetari;
- creditorii chirografari stabiliti conform art. 96 alin. (1);
- ceilalti creditorii chirografari.
- Un plan va fi socotit acceptat de catre o categorie de creante daca in categoria respectiva planul este acceptat de catre o majoritate absoluta din valoarea creantelor din acea categorie.
- Categoriile care, direct sau indirect, controleaza, sunt controlati sau se afla sub control comun cu debitorul, in sensul legislatiei pietei de capital, pot participa la Sedinta, dar pot vota cu privire la plan doar in cazul in care acesta le acorda mai putin decat ar primi in cazul falimentului.
- Comentarii la art. 96 alin. (1) Si art. 100
Pe baza tabelului definitiv al creantelor impotriva debitorului, administratorul judiciar va pregati un tabel continand toate creantele acceptate pentru vot, grupate in categoriile de creante carora le apartin, cu mentiunea tipului categoriei de creante
(defavorizata/nedefavorizata), a cuantumului creantei Si a ponderii pe care fiecare creanta o detine in totalul categoriei.
In grupa prevazuta la art. 96 alin. (1) se vor inscrie creditorii ai caror creante curente au continuat sa fie achitate in perioada de observatie pentru continuarea activitatii curente in sensul art. 3 pct. 14 Si art. 49 alin. (1) Si (2).
Tabelul va mentiona voturile primite in scris, cu conditia legalizarii semnaturii creditorului de catre notarul public, comunicate prin orice mijloace Si inregistrate la tribunal Si la administratorul judiciar/lichidator, cu cel putin 5 zile inainte de data fixata pentru exprimarea votului.
Absenta de la vot a titularilor de creante care nu sunt defavorizate prin plan nu are nici un impact asupra confirmarii planului, nefiind necesara votarea planului de catre aceStia.
Acceptarea planului prin votul dat de majoritatea absoluta din valoarea creantelor unei categorii, coroborata cu obligativitatea acordarii prin plan a unui tratament corect Si echitabil fiecarei creante defavorizate, impiedica acordarea unui tratament favorizant pentru titulari de creante al caror vot poate asigura acceptarea planului de catre categoria de creante din care acestea fac parte, in detrimentul altor creditori din aceeaSi categorie.
- Confirmarea planului de reorganizare
Art. 99
- Dupa admiterea planului, judecatorul-sindic va dispune administratorului judiciar convocarea adunarii creditorilor Si a debitorului intr-un termen cuprins intre 20 Si 25 de zile, dar nu mai inainte de afiSarea tabelului definitiv al creantelor.
- Judecatorul-sindic va dispune administratorului judiciar, in termen de 5 zile de la admitere, publicarea unui anunt referitor la propunerea planului in Buletinul procedurilor de insolventa, cu indicarea celui care l-a propus, a datei cand se va vota cu privire la plan Si a faptului ca este admisibila votarea prin corespondenta, precum Si a datei de confirmare a planului, care nu va depaSi 15 zile de la data exprimarii votului asupra planului.
Actionarii Si creditorii cu titluri de valoare la purtator vor trebui sa depuna originalele la administratorul judiciar cu cel putin 5 zile inainte de data fixata pentru exprimarea votului, sub sanctiunea decaderii din dreptul de a vota.
- Din momentul publicarii, toate partile interesate vor fi socotite ca au cunoStinta despre plan Si data de exprimare a votului. In toate cazurile, debitorul va asigura posibilitatea consultarii planului la sediul sau, pe cheltuiala solicitantului.
Comentarii generale:
Decizia aprobării planului de reorganizare aparţine adunării creditorilor, în timp ce competenţele judecătorului-sindic se limitează la a lua act de hotărârea creditorilor şi a confirma planul de reorganizare aprobat de aceştia. Confirmarea planului de reorganizare de către creditori se realizează în urma acceptării acestuia prin votul pozitiv exprimat de creditori în conformitate cu prevederile art. 100 alin. (4) şi art. 101 alin. (1). După admiterea planului pentru supunere la vot şi a publicării din dispoziţia judecătorului-sindic a anunţului referitor la propunerea planului în Buletinul procedurilor de insolvenţă, se prezumă luarea la cunoştinţă de către creditori a planului şi a momentului votului, nefiind necesară efectuarea unei notificări ulterioare către aceştia a şedinţei de vot.

Prin coroborare cu art. 15 dupa admiterea de catre judecatorul-sindic a planului, urmata de publicarea anuntului referitor la propunerea planului in Buletinul procedurilor de insolventa, rolul principal este transferat catre creditori, care iSi exprima votul in Sedinta adunarii creditorilor convocata in acest scop.
Deliberarile Si hotararile Adunarii creditorilor vor fi cuprinse intr-un proces-verbal care va fi semnat de membrii Comitetului creditorilor, precum Si de administratorul judiciar. Procesul-verbal va fi depus, prin grija administratorului judiciar, la dosarul cauzei in termen de 2 zile lucratoare de la data Adunarii creditorilor. Ulterior depunerii la dosarul cauzei, in termen de 15 zile, judecatorul va confirma planul de reorganizare aprobat de creditori.
Daca planul propus de debitor a fost aprobat prin votul creditorilor, acesta este confirmat, indiferent daca exista Si alte planuri de reorganizare aprobate.
In cazul in care nici unul dintre planurile de reorganizare admise la vot nu sunt aprobate de creditori, judecatorul-sindic va dispune intrarea in faliment.
Toate termenele cuprinse in convocarea privind planul de reorganizare vor fi considerate in cunoStinta.
La expirarea termenului de 5 zile anterior datei fixate pentru exprimarea votului, administratorul judiciar va verifica voturile inregistrate prin scrisoare Si va pregati un tabel al creditorilor, care sa contina informatii referitoare la categoria in care fiecare dintre aceStia se inscrie, la tipul categoriei (defavorizata/nedefavorizata), la sumele acceptate in tabelul definitiv al creantelor Si ponderea pe care fiecare creditor o detine in categoria de creante careia ii apartine.
Este recomandat ca Sedinta Adunarii creditorilor sa fie organizata intr-o alta locatie decat in instanta, dat fiind numarul semnificativ de creditori care pot lua parte la aceste Sedinte, cat Si durata necesara pentru dezbaterile Si analizele desfaSurate in cadrul acestora.
Totodata, se recomanda reprezentarea creditorilor persoane juridice de catre persoane cu o buna intelegere asupra planului de reorganizare Si avand putere de decizie Si de reprezentare.
Conditii pentru confirmare
Art. 101
- La data stabilita, un plan va fi confirmat de catre judecatorul-sindic, daca sunt intrunite cumulativ urmatoarele conditii:
- cel putin jumatate plus una dintre categoriile de creante mentionate in programul de plati dintre cele mentionate la art. 100 alin. (3) accepta sau sunt socotite ca accepta planul, cu conditia ca minimum una dintre categoriile defavorizate sa accepte planul;
- in cazul in care sunt doar doua categorii, planul se considera acceptat daca categoria cu valoarea totala cea mai mare a creantelor a acceptat planul;
- fiecare categorie defavorizata de creante care a respins planul va fi supusa unui tratament corect Si echitabil prin plan.
- Tratament corect Si echitabil exista atunci cand sunt indeplinite cumulativ urmatoarele conditii:
- nici una dintre categoriile care resping planul Si nici o creanta care respinge planul nu primesc mai putin decat ar fi primit in cazul falimentului;
- nici o categorie sau nici o creanta apartinand unei categorii nu primeSte mai mult decat valoarea totala a creantei sale;
- in cazul in care o categorie defavorizata respinge planul, nici o categorie de creante cu rang inferior categoriei defavorizate neacceptate, astfel cum rezulta din ierarhia prevazuta la art. 100 alin. (3), nu primeSte mai mult decat ar primi in cazul falimentului.
- Doar un singur plan de reorganizare va fi confirmat.
- Confirmarea unui plan de reorganizare impiedica propunerea, admiterea, votarea sau confirmarea oricarui alt plan.
Comentarii generale:
Planul de reorganizare trebuie să ţină cont de valoarea evaluată a patrimoniului societăţii, în scopul asigurării unui volum de plăţi superior decât în condiţii de faliment către titularii de creanţe defavorizate, care ar putea respinge planul.
Acceptarea planului de către creditori, în condiţiile respingerii planului de către titularii uneia dintre categoriile de creanţe are drept efect actualizarea Programului de plată al creanţelor, în vederea ajustării sumelor ce urmează a fi plătite titularilor de creanţe din categoriile de rang inferior celei care a respins planul, la nivelul pe care l-ar primi în cazul falimentului.
Această prevedere are o implicaţie deosebită în asigurarea către creditorii chirografari a unui tratament corect, comparativ cu situaţia falimentului.
În condiţiile în care, în faliment, creditorii chirografari ar fi reuşit o recuperare totală sau cel mai probabil parţială a creanţelor lor, este necesar ca aceştia să poată obţine acelaşi nivel al recuperării şi în cazul confirmării unui plan de reorganizare respins de o categorie de creanţe de rang superior.
Având în vedere că un singur plan de reorganizare poate fi confirmat, în cazul în care mai multe planuri de reorganizare sunt votate de creditori, este recomandabil ca judecătorul-sindic să aprobe planul de reorganizare depus de către debitor.
După confirmarea unui plan de reorganizare, desfăşurarea activităţii în conformitate cu prevederile acestuia este un factor critic pentru supravieţuirea societăţii debitoare, nefiind permisă propunerea unui plan alternativ şi pe cale de consecinţă abaterea de la planul confirmat putând conduce automat la declanşarea procedurii de faliment.

Art. 102
- Cand sentinta care confirma un plan intra in vigoare, activitatea debitorului este reorganizata in mod corespunzator; creantele Si drepturile creditorilor Si ale celorlalte parti interesate sunt modificate astfel cum este prevazut in plan. In cazul intrarii in faliment ca urmare a eSuarii planului sau unei executari silite, planul confirmat va fi socotit ca o hotarare definitiva Si irevocabila impotriva debitorului. Pentru executarea silita a acestor creante, calitatea de titlu executoriu o va avea sentinta de confirmare a planului.
- Creditorii conserva actiunile lor, pentru intreaga valoare a creantelor, impotriva codebitorilor Si fidejusorilor debitorului, chiar daca au votat pentru acceptarea planului.
- Daca nici un plan nu este confirmat Si termenul pentru propunerea unui plan, in conditiile art. 94, a expirat, judecatorul-sindic va dispune inceperea de indata a procedurii falimentului, in conditiile art. 107 Si urmatoarele.
- Remuneratiile persoanelor angajate in temeiul art. 10, al art. 19 alin. (1), al art. 23, al art. 24 Si al art. 98 alin. (3) Si alte cheltuieli administrative vor fi achitate la momentul prevazut, dupa caz, de lege, cu exceptia cazurilor in care partile interesate ar accepta, in scris, alte termene de plata. Planul trebuie sa precizeze in programul de plati cum va fi asigurata aceasta plata.
- Plata va putea fi facuta trimestrial, pe baza de acte legale
Comentarii generale:
În urma confirmării unuia dintre planurile de reorganizare depuse, debitorul este obligat să se conformeze fără întârziere prevederilor acestui plan.
Respectarea obligaţiilor asumate nu poate fi selectivă, debitorul având sarcina de a îşi reorganiza propria afacere atât din punct de vedere operaţional, dar şi din punct de vedere financiar şi investiţional.
Orice abatere de la prevederile planului confirmat poate determina solicitarea de către administratorul judiciar ,comitetul creditorilor,oricare dintre creditori sau administratorul special, a intrării în faliment, solicitare asupra căreia judecătorul-sindic va hotărî printr-o încheiere.
În absenţa confirmării unui plan de reorganizare, în urma respingerii oricărui plan propus sau a nedepunerii de niciuna dintre părţile legal îndreptăţite a unui plan în maxim 30 de zile de la data afişării tabelului definitiv al creanţelor, în condiţiile în care administratorul judiciar sau/şi creditorii şi-au manifestat această intenţie anterior datei depunerii raportului asupra cauzelor şi împrejurărilor care au condus la apariţia stării de insolvenţă, iar termenul limită de depunere nu a fost scurtat, judecătorul-sindic va decide intrarea în faliment.
Planul de reorganizare trebuie să indice sursele de finanţare a onorariilor administratorului judiciar şi a oricărui alt expert utilizat în sensul prevederilor prezentei legi. În condiţiile în care persoanele anterior menţionate nu acceptă în scris alte termene de plată, remuneraţia acestora va fi făcută trimestrial.

Indiferent de nivelul de recuperare al creantelor prevazut de planul de reorganizare in Programul de plata a creantelor, orice creditor, care are un drept asupra unui codebitor sau fidejusor, iSi poate urmari acest drept integral sau, dupa caz, pentru diferenta nerecuperata de la debitor.