Reabilitarea de drept - Cauza care înlătură consecințele condamnării
15 martie 2017Abandonul de familie
2 aprilie 2017Răspunderea penală Pedepsele aplicabile persoanei juridice
Răspunderea penală Pedepsele aplicabile persoanei juridice
Sediul materiei: art.135-137 Cod Penal
Conform art.135 Cod Penal, persoana juridică, cu excepţia statului şi a autorităţilor publice, răspunde penal pentru infracţiunile săvârşite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice.
Instituţiile publice nu răspund penal pentru infracţiunile săvârşite în exercitarea unei activităţi ce nu poate face obiectul domeniului privat.
Răspunderea penală a persoanei juridice nu exclude răspunderea penală a persoanei fizice care a contribuit la săvârşirea aceleiaşi fapte.
Pedepsele aplicabile persoanei juridice
Pedepsele aplicabile persoanei juridice sunt principale şi complementare.
Pedeapsa principală este amenda.
Pedepsele complementare sunt:
- a) dizolvarea persoanei juridice;
- b) suspendarea activităţii sau a uneia dintre activităţile persoanei juridice pe o durată de la 3 luni la 3 ani;
- c) închiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice pe o durată de la 3 luni la 3 ani;
- d) interzicerea de a participa la procedurile de achiziţii publice pe o durată de la unu la 3 ani;
- e) plasarea sub supraveghere judiciară;
- f) afişarea sau publicarea hotărârii de condamnare.
Amenda constă în suma de bani pe care persoana juridică este condamnată să o plătească statului.
Cuantumul amenzii se stabileşte prin sistemul zilelor-amendă. Suma corespunzătoare unei zile-amendă, cuprinsă între 100 şi 5.000 lei, se înmulţeşte cu numărul zilelor-amendă, care este cuprins între 30 de zile şi 600 de zile.
Instanţa stabileşte numărul zilelor-amendă ţinând cont de criteriile generale de individualizare a pedepsei. Cuantumul sumei corespunzătoare unei zile-amendă se determină ţinând seama de cifra de afaceri, în cazul persoanei juridice cu scop lucrativ, respectiv de valoarea activului patrimonial în cazul altor persoane juridice, precum şi de celelalte obligaţii ale persoanei juridice.
Limitele speciale ale zilelor-amendă sunt cuprinse între:
- a) 60 şi 180 de zile-amendă, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită numai pedeapsa amenzii;
- b) 120 şi 240 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa închisorii de cel mult 5 ani, unică sau alternativ cu pedeapsa amenzii;
- c) 180 şi 300 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa închisorii de cel mult 10 ani;
- d) 240 şi 420 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa închisorii de cel mult 20 de ani;
- e) 360 şi 510 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 20 de ani sau detenţiunea pe viaţă.
Când prin infracţiunea săvârşită persoana juridică a urmărit obţinerea unui folos patrimonial, limitele speciale ale zilelor-amendă prevăzute de lege pentru infracţiunea comisă se pot majora cu o treime, fără a se depăşi maximul general al amenzii. La stabilirea amenzii se va ţine seama de valoarea folosului patrimonial obţinut sau urmărit.
Regimul pedepselor complementare aplicate persoanei juridice
Sunt pedepse complementare aplicabile persoanei juridice:
- dizolvarea;
- suspendarea activității sau a uneia dintre activitățile persoanei juridice pe o durată de la 3 luni la 3 ani;
- închiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice pe o durată de la 3 luni la 3 ani;
- interzicerea de a participa la procedurile de achiziții publice pe o durată de la 1 la 3 ani;
- plasarea sub supraveghere judiciară;
- afișarea sau publicarea hotărârii de condamnare.
În aplicarea pedepselor complementare nu contează cuantumul amenzii și nici forma de vinovăție.