Raspunderea patrimoniala reglementata de dispozitiile art. 169 alin. 1 lit. c si d din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa

 

 

Index tematic: Insolventa

 

Legislatie relevanta: art. 169 alin. 1 lit. c si d din
Legea nr. 85/2014
privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa

 

Rezumatul problemei de drept:

Simpla continuare a activitatii debitoarei in raport cu starea de insolventa nu este de natura sa atraga automat raspunderea patrimoniala pentru pasivul debitoarei, in baza dispozitiilor art. 169 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2014, ci este necesar sa fie indeplinita cerinta interesului personal al pârâtului.

Obligatia gestionarii si prezentarii tuturor documentelor contabile ale debitoarei ii revenea administratorului debitoarei, iar acesta nu a rasturnat prezumtia legala relativa de culpa; in cazul nepredarii documentelor contabile catre administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, atât culpa, cât si legatura de cauzalitate intre fapta si prejudiciu se prezuma.

 

Identificare:

            
Curtea de Apel Ploiesti – Sectia a II-a Civila

Decizia nr. 424 din 2 octombrie 2019

 

Prin sentinta nr. 405 din data de 5 aprilie  2019 Tribunalul P. a respins cererea de atragere a raspunderii formulata de A.J.F.P. P., in calitate de creditor unic al debitoarei A. SRL, ca neintemeiata.

Judecatorul-sindic a retinut ca nu este dovedita fapta ilicita constând in aceea ca pârâta ar fi dispus continuarea activitatii societatii debitoare, desi aceasta activitate ducea, in mod vadit, la incetarea de plati.

Cu privire la fapta prevazuta de art. 169 lit. d din lege, tribunalul a retinut ca administratorul judiciar a notificat pârâta cu privire la deschiderea procedurii insolventei si i-a pus in vedere sa-i puna la dispozitie informatiile si actele prevazute de art. 67 alin. 1 din lege. Plicurile s-au intors cu mentiunea „avizat, reavizat, expirat termen”.

Din verificarile efectuate pe pagina de internet a Ministerului Finantelor administratorul judiciar a identificat situatiile financiare inregistrate pentru exercitiile financiare 2015–2017; debitoarea nu a desfasurat activitate in aceasta perioada. De asemenea, administratorul judiciar nu a formulat cerere intemeiata pe dispozitiile art. 169 din lege.

Judecatorul-sindic a retinut ca, desi in cazul nedepunerii documentelor culpa si legatura de cauzalitate intre fapta si prejudiciu se prezuma (o prezumtie relativa), in situatia in care pârâta nu a avut cunostinta de obligatia predarii documentelor (nici in procedura generala, nici in procedura simplificata), nu se poate  trage concluzia simpla ca a urmarit sa ascunda o parte din aceste documente sau ca nu a tinut contabilitatea in conformitate cu legea, din moment ce a depus situatiile financiare pentru exercitiile financiare ale anilor 2015-2017.

Impotriva sentintei precizate a declarat apel A.J.F.P. P., solicitând casarea acesteia, cu consecinta admiterii actiunii si obligarii pârâtei  la plata pasivului neacoperit al debitoarei in suma de 63.223 lei.

In motivarea apelului a aratat ca instanta de fond nu a avut in  vedere toate elementele situatiei de fapt existente in cauza si semnificatia acestora in drept, prin raportare la dispozitiile ce reglementeaza raspunderea speciala prevazuta de art. 169 din Legea nr. 85/2014, iar hotarârea pronuntata nu restabileste echilibrul intre vatamarea produsa prin fapta ilicita a persoanei si obligatia celui care a cauzat, prin  fapta sa, prejudiciul, de a-l repara.

Din imprejurarile cauzei rezulta ca faptele ilicite savârsite de catre reprezentantul societatii au constat in continuarea, in interes propriu, a unei activitati care ducea, in mod vadit, persoana juridica la incetarea de plati, netinerea contabilitatii societatii in conformitate cu dispozitiile legale, fapta a carei existenta este prezumata de lege in situatia neindeplinirii obligatiei de a preda actele contabile catre administratorul/lichidatorul judiciar, in conformitate cu prevederile art. 67 din Legea nr. 85/2014.

Referitor la fapta prevazuta de art. 169 lit. c din Legea nr. 85/2014,  apelanta a aratat ca, desi debitoarea avea cunostinta cu privire la existenta unor obligatii de plata catre creditori, aceasta nu a formulat cerere de deschidere a procedurii insolventei, neindeplinindu-si obligatia generala imperativa prevazuta de art. 27 din Legea nr. 85/2014 si dovedind dezinteres total fata de consecintele starii de incapacitate de plata a societatii.

Fapta prevazuta de art. 169 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2014 a constat in  aceea ca pârâta nu a predat documentele prevazute de art. 67 din Legea nr. 85/2014 catre administratorul judiciar.

Prejudiciul este cert, lichid si exigibil si consta in  valoarea masei pasive determinata prin parcurgerea procedurii de insolventa si intocmirea tabelului definitiv consolidat al creantelor fata de debitoare.

Curtea a retinut ca apelul este fondat, potrivit considerentelor ce urmeaza
:

Potrivit dispozitiilor art. 169 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa, alin. 1, judecatorul-sindic poate dispune ca o parte sau intregul pasiv al debitorului, persoana juridica, ajuns in stare de insolventa, fara sa depaseasca prejudiciul aflat in legatura de cauzalitate cu fapta respectiva, sa fie suportata de membrii organelor de conducere si/sau supraveghere din cadrul societatii, precum si de orice alte persoane care au contribuit la starea de insolventa a debitorului, prin una dintre urmatoarele fapte: c) au dispus, in interes personal, continuarea unei activitati care ducea, in mod vadit, persoana juridica la incetarea de plati; d) au tinut o contabilitate fictiva, au facut sa dispara unele documente contabile sau nu au tinut contabilitatea in conformitate cu legea. In cazul nepredarii documentelor contabile catre administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, atât culpa, cât si legatura de cauzalitate intre fapta si prejudiciu se prezuma. Prezumtia este relativa.

Din examinarea faptelor enumerate la alin. 1 reiese ca ele pot fi, in mod obiectiv, savârsite numai de persoanele legal investite cu atributii de conducere, de autoritate si de dispozitie sau de supraveghere, precum si de acele persoane care au uzurpat asemenea prerogative.

Pentru instituirea raspunderii pârâtului pentru plata pasivului neacoperit al debitoarei trebuie intrunite cumulativ cerintele mentionate de textul legal si anume: savârsirea unei fapte ilicite  dintre cele enumerate in textul legal - fapte prevazute de art. 169 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, existenta prejudiciului constând in ajungerea debitoarei in incetare de plati si, implicit, a imposibilitatii platii creantelor inscrise la masa credala, legatura de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu si vinovatia persoanei care raspunde.

In speta, intimata P. R. a avut calitatea de asociat unic si administrator al debitoarei A. SRL.

Apelanta a invocat, in primul rând, faptul ca, raportat la situatia de fapt, in mod gresit judecatorul-sindic nu a retinut existenta tuturor elementelor raspunderii patrimoniale reglementate de dispozitiile art. 169 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa.

Curtea a retinut ca raspunderea in baza textului legal invocat se poate institui numai daca s-a facut dovada  tuturor elementelor raspunderii civile delictuale, respectiv a faptului ca activitatea societatii a continuat in interesul personal al organelor de conducere, precum si a culpei pârâtului si a raportului de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu, constatând ca nu au fost administrate dovezi din care sa reiasa comiterea faptei invocate.

Intr-adevar, sub acest aspect, nu se poate prezuma interesul personal al pârâtei in continuarea activitatii societatii debitoare, iar simpla existenta a unor datorii ale societatii sau proasta ei administrare nu poate duce automat la instituirea raspunderii. Managementul defectuos nu poate fi incadrat in ipoteza textului legal invocat.

In speta nu a rezultat, pe de alta parte, desfasurarea unor activitati comerciale  riscante care sa atraga  insolventa debitoarei; pe cale de consecinta, nu a fost probat nici raportul de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu.

Curtea a considerat ca nu se poate dispune atragerea raspunderii intimatei-pârâte cu motivarea ca debitoarea nu a formulat cererea de deschidere a procedurii in maximum 30 de zile de la aparitia starii de insolventa, deoarece aceasta este o imprejurare ulterioara aparitiei insolventei, iar dispozitiile art. 169 din Legea nr. 85/2014 reglementeaza o raspundere care poate fi angajata pentru fapte anterioare aparitiei insolventei si care au contribuit la aceasta stare.

In ceea ce priveste al doilea temei de drept invocat de creditoare, Curtea a retinut ca, potrivit dispozitiilor art. 73 alin. 1 lit. c din Legea nr. 31/1990 privind societatile si art. 10 din Legea nr. 82/1991 a contabilitatii, administratorii societatii sunt raspunzatori pentru organizarea si tinerea contabilitatii conform legii si au obligatia gestionarii patrimoniului.

Potrivit dispozitiilor art. 169 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2014, in cazul nepredarii documentelor contabile catre administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, atât culpa, cât si legatura de cauzalitate intre fapta si prejudiciu se prezuma. Prezumtia este relativa.

Or, in speta, intimata-pârâta nu a tinut contabilitatea in conformitate cu legea, savârsind fapta ilicita sanctionata de art. 169 alin. 1 lit. d din lege, intrucât nu a predat lichidatorului judiciar documentele contabile ale debitoarei, astfel ca, in aceasta situatie, opereaza prezumtia atât a culpei sale, cât si a legaturii de cauzalitate dintre fapta si prejudiciul cauzat debitoarei si, implicit, creditorilor care nu si-au acoperit creantele.

Intrucât intimata nu a predat lichidatorului judiciar documentele contabile conform art. 74 si art. 67 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 acesta nu a avut posibilitatea de a analiza activul patrimonial al debitoarei, modul cum a fost gestionat, daca debitoarea a respectat dispozitiile legale privind inventarierea bunurilor, daca a efectuat transferuri patrimoniale si in ce conditii, precum si felul in care au fost folosite veniturile obtinute.

Sub acest aspect Curtea a retinut ca, in raportul asupra cauzelor si imprejurarilor care au dus la aparitia insolventei debitoarei, lichidatorul judiciar a mentionat ca a efectuat notificarea intimatei-pârâte pentru depunerea documentelor contabile ale debitoarei, insa informatiile si actele solicitate nu i-au fost puse la dispozitie, fiind, astfel, in imposibilitatea de a analiza activitatea desfasurata de debitoare in ultimii 3 ani anteriori deschiderii procedurii insolventei.

Or, in conditiile in care intimata-pârâta nu a predat documentele contabile ale societatii, nedovedind continuitatea si legala tinere a contabilitatii pâna la deschiderea procedurii insolventei, iar activitatea societatii debitoare nu a fost suspendata, nefiind administrata o atare dovada de intimata, nu a fost rasturnata prezumtia legala relativa mai inainte mentionata, judecatorul-sindic dând o gresita aplicare dispozitiilor legale in raport de situatia de fapt.

Curtea a mai retinut ca intimata-parata nu a administrat dovezi ale vreunei situatii exoneratoare de raspundere cu privire la aceasta obligatie, respectiv nu a probat o cauza exterioara obiectiva, exclusiva de culpa de natura sa ii inlature raspunderea pentru netinerea contabilitatii in conformitate cu legea.

Totodata intimata nu a executat aceasta obligatie nici pe parcursul solutionarii cauzei la judecatorul-sindic, nici la instanta de apel, in conditiile in care a fost legal citata de instante.

In consecinta, instanta de apel a considerat ca sunt intrunite conditiile prevazute de dispozitiile art. 169 lit. d din Legea nr. 85/2014 pentru instituirea raspunderii intimatei, prejudiciul cauzat debitoarei si, implicit, creditorilor, fiind reprezentat de pasivul neacoperit al debitoarei, culpa intimatei in informarea despre situatia debitoarei si intrarea in insolventa a societatii neputând constitui motiv de rasturnare a prezumtiei de culpa legala prevazuta de art. 169 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2014.

Asadar, având in vedere ca obligatia gestionarii si prezentarii tuturor documentelor contabile ale debitoarei ii revenea administratorului debitoarei, iar acesta nu a rasturnat prezumtia legala relativa de culpa, in baza dispozitiilor art. 480 alin. 2 Cod de procedura civila a fost admis apelul si a fost schimbata in tot sentinta, in sensul ca a fost admisa cererea si instituita raspunderea pârâtei pentru  pasivul  neacoperit  al debitoarei in  suma de 63.223 lei.

 

Autorul sintezei,

                               Judecator Liliana Felicia Androne