Raspundere disciplinara, Anulare decizie de concediere si Daune morale

Cata vreme s-a admis contestatia formulata de reclamant si s-a dispus anularea deciziei de desfacere disciplinara a contractului de munca, pe baza considerentelor ca a fost emis in mod abuziv, acesta in baza dispozitiilor 269 alin.1 din Codul Muncii, asa cum a fost modificata prin Legea nr.237/2007 are dreptul si la acordarea daunelor morale atunci cand se apreciaza ca a existat un prejudiciu moral, retinandu-se ca in cazul concedierii nelegale s-a produs o lezare a demnitatii, imaginii si prestigiului profesional intrucat contractul individual de munca este incheiat „ intuituu personae” in considerarea pregatirii, aptitudinilor si calitatilor salariatului.

Asupra apelului civil de fata, s-au constatat urmatoarele:

Tribunalul Gorj, prin sentinta civila nr.1049 din 02.03.2015, a admis in parte actiunea formulata de reclamantul B.I., a anulat decizia nr. 22/25.08.2014 emisa de catre parata. A obligat parata sa plateasca reclamantului despagubiri egale cu cuantumul salariilor indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul incepand cu data concedierii si pana la data reintegrarii efective. A respins capatul de cerere referitor la plata salariului compensatoriu, ca fiind ramas fara obiect. A respins cererea de acordare a daunelor morale. A obligat obligata parata la 1000 lei cheltuieli de judecata catre reclamant.

Impotriva acestei sentinte a declarat apel reclamantul B.I., criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie.

Prin motivele de apel reclamantul a sustinut ca in mod gresit I s-a respins capatul de cerere privind acordarea daunelor morale, intrucat dispozitiile art.269 alin.1 din Codul Muncii, il indreptatesc sa solicite daune morale pentru prejudiciu de ordin moral suferit, ca urmare a concedierii abuzive.

Apelul este fondat.

Astfel, dispozitiile art.269 alin.1 din Codul muncii au fost modificate prin Legea nr.237/2007 in sensul ca angajatorul raspunde, in temeiul normelor si principiilor contractuale si pentru prejudiciile morale cauzate salariatilor, fiind deci posibila si legala acordare a daunelor morale. Mai mult, si practica CEDO este in sensul posibilitatii acordarii daunelor morale in materia dreptului muncii, atunci cand se apreciaza ca a existat un prejudiciu moral, pentru o suficienta reparare (cauza Ghilbusi contra Romaniei).

Aceasta raspundere reglementata de dispozitiilor art.269 din Codul muncii reprezinta o raspundere contractuala, avandu-si izvorul in contractul individul de munca, iar ca si raspunderea delictuala pentru fapta proprie reglementata de art.998 si 999 Cod civil, care reprezinta dreptul comun al raspunderii civile, raspunderea patrimoniala presupune existenta acelorasi elemente esentiale, respectiv fapta ilicita, prejudiciul, raport de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu, culpa contractuala.

In speta, reclamantul atat prin contestatia formulata impotriva deciziei de concediere nr.22 din 25.08.2014, cat si prin cererea de apel, a invocat pe langa prejudiciul material, si prejudiciul moral suferit ca urmare a aceleiasi fapte ilicite si culpabile ale angajatorului, concedierea nelegala. Prejudiciul moral constand intr-o atingere adusa unor valori care definesc personalitate umana, cum ar fi: existenta fizica, integritatea corporala si sanatate fizica si psihica, demnitatea si prestigiul profesional.

In acest sens, apelantul reclamant a invocat prejudiciul moral reprezentat de atingerea adusa demnitatii, imaginii si prestigiului profesional precum si deteriorarea starii de sanatate din punct de vedere psihic.

Cu privire la existenta acestui prejudiciu moral, Curtea retine ca, in cazul concedierii nelegale sau netetemeinice, se prezuma o lezare a demnitatii, imaginii si prestigiului profesional, intrucat contractul individul de munca are un caracter personal, fiind incheiat „intuituu personae”, in considerarea pregatirii, aptitudinilor si calitatilor salariatului, asa incat concediere, afecteaza aceste valori care definesc personalitate umana.

Asadar, ca urmare a concedierii sale nelegale, caracterizarea acestei concedierii fiind realizata de catre prima instanta, care a anulat decizia de concediere, emisa reclamantului, in temeiul art.65 alin.1 Codul muncii, hotarare ce nu a fost atacata de catre angajator, acesta a suferit un prejudiciu de ordin moral, pe langa cel material, care trebuie si acesta acoperit, astfel incat in mod gresit prima instanta i-a respins capatul de cerere avand ca obiect acordarea daunelor morale.

Astfel in cauza, cu actele medicale depuse, reclamantul a facut dovada prejudiciului incercat, a faptei ilicite a angajatorului, a vinovatiei acestuia si a raportului de cauzalitate dintre fapte ilicita si prejudiciu, acesta facand dovada starii sale de boala, care s-a agravat pe parcursul solutionarii procesului, putandu-se retine faptul ca exista o legatura de cauzalitate intre starea de boala si faptele imputate paratei.

In acest sens, reclamantul a avut si are reale probleme de sanatate, fiind diagnosticat cu sindromul „tulburari de adaptare” diagnostic care ulterior s-a transformat in „tulburare depresiva majora reactiva”.

Acest diagnostic nu se declanseaza fara existenta unei stresor, eveniment de viata sau familie, in acest caz factorul stresor fiind reprezentat de pierderea serviciului asa cum rezulta din studiul efectuat de catre Departamentul de Psihiatrie Stiinte Comportamentale, Scoala de Medicina si Stiinta a Sanatatii din cadrul Universitatii „George Washington”.

Prin urmare, pierderea serviciului este considerata ca avand un rol important in declansarea unei boli psihice, boala care poate avea consecinte diverse, dintre care unele chiar majore.

Actele medicale depuse de catre reclamant, se coroboreaza cu data emiterii deciziei de concediere de catre intimata, astfel incat incetarea abuziva a contractului de munca in ceea cel-l priveste pe acesta i-a produs suferinte pe plan moral si social, lezandu-i demnitate si onorarea, imaginea publica precum si sanatate psihica.

In consecinta, Curtea constata ca reclamantul este indreptatit la repararea prejudiciului moral suferit ca urmare a concedierii abuzive.

In ceea ce priveste cuantumul acestor despagubiri morale, Curtea trebuie sa aiba in vedere un raport rezonabil de proportionalitate intre fapta ilicita, prejudiciul produs reprezentat de atingerea adusa starii de sanatate, reputatiei, avandu-se in vedere totodata si gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea si gravitatea atingerii adusa acestora

Astfel aprecierea judecatorului privind evaluarea daunelor morale este subiectiva, dar criteriile care stau la baza cuantumului despagubirilor sunt obiective si pot forma obiectul controlului judiciar.

Prin urmare, Curtea are in vedere la aprecierea cuantumului daunelor morale o serie de criterii cum ar fi, consecintele negative suferite de contestator pe plan psihic, in urma emiterii deciziei de concediere, importanta valorilor morale lezate, masura in care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecintele vatamarii, masura in care i-a fost afectata situatia familiala, profesionala sau sociala.

In speta, este cert faptul ca prin emiterea deciziei de concediere nelegale, contestatorului i-a fost afectata sanatatea psihica precum si situatia materiala si sociala, astfel incat va fi admisa cererea acestuia de reparare a prejudiciului moral suferit.

Fata de aceste considerente, Curtea, in baza art.480 Cod procedura civila, a admis apelul declarat de catre reclamant si a schimbat in parte hotararea primei instante, in sensul ca a constatat incetarea de drept a contractului individual de munca al reclamantului apelant, incepand cu data de 29 iunie 2015. In acelasi timp a admis in parte capatul de cerere avand ca obiect acordarea daunelor morale, dispunand obligarea paratei catre reclamant la plata sumei de 5.000 lei cu titlu de daune morale.
(Decizia nr.3070 / 29.06.2016 - Sectia I Civila, rezumat judecator Sorin Pascu)