Protectia drepturilor salariatilor in cazul unui  transferul al intreprinderii, al unitatii sau al unor parti ale acesteia catre un alt angajator.

 

Codul muncii, art.169

 

Transferul intreprinderii, al unitatii sau al unor parti ale acesteia nu poate constitui motiv de concediere individuala sau colectiva a salariatilor de catre cedent ori de catre cesionar, potrivit art.169 alin.3 din Codul muncii.

Faptul ca hotararea Adunarii Generale a Actionarilor indicata de recurenta, prin care aceasta a aprobat participarea societatii in asocieri in participatiune cu active reprezentand pana la 30% din capitalul social nu a fost urmata de incheierea unor contracte de asociere in participatiune nu inseamna ca in cauza nu a avut loc un transfer al intreprinderii, cata vreme, raportat la inscrisurile depuse la dosarul de fond, corect interpretate de prima instanta, rezulta ca desfasurarea intregii activitati de productie si a celorlalte activitati adiacente, practic,  de catre alte societati comerciale, in modalitatea specifica aleasa de recurenta, reprezinta, in realitate, un transfer, dupa cum justificat a conchis si tribunalul.

 

 

Curtea de Apel Ploiesti, Sectia Conflicte de Munca si Asigurari Sociale,

Decizia civila  nr. 1305 din 24 mai 2011.

 

Prin actiunea civila inregistrata pe rolul Tribunalului Prahova reclamantii  au  solicitat  instantei ca prin sentinta ce o va pronunta, in contradictoriu cu parata SC..., sa dispuna  anularea deciziilor de concediere nr.3237, 3238, 3236, 3239, 3234 si 3235 din 08.01.2010, emise salariatilor ..., prin care s-a dispus  incetarea contractelor  individuale  de munca ale acestora, ca fiind netemeinice si nelegale, obligarea angajatorului la plata unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu  celelalte drepturi de care ar fi beneficiat fiecare salariat de la data desfacerii  contractului de munca  si pana la reintegrarea efectiva, repunerea partilor in situatia anterioara emiterii actului de  concediere, precum si obligarea paratei la plata  unei despagubiri  in suma de 60.000 euro reprezentand daune morale  si daune interese.

In  motivarea  actiunii,  reclamantii au aratat ca  la data de 09.01.2010  salariatilor mentionati le-au fost comunicate deciziile de concediere indicate, intemeiate pe disp. art.65 alin.1 coroborat cu art.74  si 75 din Codul muncii, motivat de faptul ca numarul si structura de personal nu mai poate asigura continuarea activitatii pentru obtinerea de produse rentabile si vandabile.

Au mai precizat reclamantii ca cei concediati au calitatea de membru in organele de conducere ale sindicatelor infiintate la nivelul unitatii, deciziile contestate fiind nelegale intrucat au fost emise cu incalcarea disp.art.60 alin.1 lit.h Codul muncii, sustinandu-se ca angajatorul  nu se afla in procedura reorganizarii judiciare si a falimentului, iar fata de temeiul ce a stat la baza incetarii contractului de munca, s-a apreciat ca in cauza nu subzista situatia de exceptie prevazuta de art.60 alin.1 lit.h Codul muncii, care se refera la raspunderea disciplinara prev.de art.61 lit.a din Codul muncii.

De asemenea, s-a sustinut ca s-au nesocotit si disp.art.223 alin.2 Codul muncii, cat si prevederile art.10 din Legea nr.54/2003, la care s-a facut trimitere, intrucat reprezentantii salariatilor in organele de conducere se afla intr-o situatie juridica diferita fata de celelalte categorii de salariati, iar tratamentul juridic diferit este justificat, obiectiv si necesar,invocandu-se in acest sens si decizia nr.24/2003 a Curtii Constitutionale.

Totodata, s-a aratat ca deciziile contestate nu contin toate elementele obligatorii prevazute de art.74 alin.1 Codul muncii, iar la desfacerea contractelor de munca nu s-au respectat nici disp.art.65 din Codul muncii, apreciindu-se ca desfiintarea locului de munca nu a avut la baza o cauza reala si serioasa, avandu-se in vedere ca marea majoritate a salariatilor paratei  a fost transferata catre alte trei societati comerciale de tip SRL, nou infiintate, pe platforma paratei, cu acelasi obiect de activitate, ce lucreaza in acelasi spatiu, cu acelasi utilaje, salariatii lucrand la vechile locuri de munca.

Totodata, reclamantii au precizat ca masura concedierii a fost dispusa cu incalcarea disp.art.169 al.3 Codul muncii si art.7 din Legea 67/2006, intrucat doar liderii sindicali impreuna cu anumiti membrii din Consiliul Sindicatului, salariati in cadrul paratei si alti 29 salariati, concediati colectiv anterior, au fost exclusi de la masura transferului personalului catre cele trei societati comerciale nou infiintate.

In ce priveste daunele morale, s-a apreciat ca cei concediati sunt indreptatiti sa le primeasca avand in vedere ilegalitatea concedierilor, precum si faptele care au stat la baza acestora, ce reprezinta actiuni prin care a fost impiedicat exercitiul dreptului la libera organizare si asociere sindicala, garantat de Constitutie, Codul muncii, legi speciale si contracte colective de munca la nivel national si ramura.

Parata a formulat intampinare, prin care a invocat exceptia lipsei calitatii de reprezentant a reclamantilor si exceptia lipsei calitatii procesuale active, atat in ceea ce priveste sindicatele, cat si avocatul semnatar al contestatiei.

Pe fondul actiunii, s-a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata aratandu-se ca sindicatele nu au depus niciodata la sediul unitatii parate dovada inregistrarilor legale cu privire la membrii alesi in organele de conducere ale acestora, iar pe de alta parte, in mod obiectiv, nu mai este posibila mentinerea celor concediati ca salariati ai paratei, a carei activitate de productie si activitati adiacente nu mai este desfasurata din anul 2009 prin salariati proprii, ci este desfasurata pe platforma societatii, pe baza unor contracte comerciale, de alte societati terte, specializate in productia acestor produse.

A sustinut parata ca societatile comerciale terte nu au rezultat ca urmare a unui transfer al intreprinderii, acestea fiind entitati juridice distincte, nou infiintate, ce nu au rezultat din vreo transformare juridica a paratei, care au angajat fosti salariati ai societatii parate, fostii salariati nefiind transferati asa cum s-a sustinut de catre reclamanti.

La termenul din 28.10.2010 instanta a respins exceptia lipsei calitatii de reprezentant a reclamantilor si exceptia lipsei calitatii procesuale active invocate prin intampinare.

Pe baza probatoriilor cu inscrisuri administrate in cauza, prin sentinta civila nr.1692 din data de 13 decembrie 2010 pronuntata de Tribunalul Prahova, s-a admis  in parte actiunea si s-a dispus anularea deciziilor contestate si reintegrarea reclamantilor pe posturile detinut anterior concedierii.

Prin aceeasi sentinta, a fost obligata parata la plata unei despagubiri egale cu salariile  indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi  de care ar fi beneficiat  reclamantii de la  data  desfacerii  contractelor  de munca  si pana la  reintegrarea efectiva, a fost respins  capatul de cerere  privind  obligarea paratei la  daune morale  si daune interese, iar parata  a fost obligata la plata sumei de  2000 lei cheltuieli de judecata.

Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut, in esenta, ca salariatii carora le-au incetat contractele individuale de munca au fost angajatii paratei, fiind concediati in temeiul prevederilor art.65 alin.1  coroborat cu art.74 si 75 din Codul muncii, conform  deciziilor de concediere individuala  contestate.

S-a mai retinut ca in motivarea deciziilor de concediere, parata a aratat ca le-au fost desfiintate posturile celor concediati, intrucat nu se mai putea continua activitatea  pentru obtinerea  de produse rentabile si vandabile.

Referitor la  sustinerile  reclamantilor,  care au invocat disp.art.60 alin.1 lit.h din Codul muncii potrivit carora concedierea salariatilor nu poate fi  dispusa  pe  durata  exercitarii  unei  functii  eligibile intr-un organism sindical,  coroborat cu prevederile art.223 alin.2 din Codul muncii, ce statueaza ca pe durata  mandatului, precum si pe o perioada de 2 ani de la  incetarea acestuia, reprezentantii alesi in organele de conducere ale  sindicatelor nu pot fi concediati  pentru motive care nu tin de persoana salariatului, pentru  necorespundere profesionala  sau  pentru motive ce tin de indeplinirea mandatului pe care l-au primit de la salariatii din unitate si art.10 din Legea nr.54/2003,  prima instanta a apreciat ca aceste texte de lege nu sunt aplicabile in prezenta cauza intrucat, desi salariati concediati au calitatea de membri in organele de conducere ale sindicatelor ...,  fiind instituita o protectie legala in favoarea  acestora la incetarea  contractelor individuale de munca, aceasta interdictie este functionala doar in situatia in care  respectivii salariati sunt concediati  inaintea altor salariati.

Insa, a retinut instanta de fond, societatea  nu mai desfasoara  activitate, doar liderii  sindicali mai sunt angajatii acestei societati, restul personalului fiind disponibilizat si transferat catre alte societati de pe  platforma  industriala ....

Raportat la aceasta situatie, tribunalul a apreciat ca  nu putea fi evitata concedierea, acestia fiind ultimii salariati ce au ramas in societate, care nu isi mai putea desfasura activitatea in scopul pentru care a fost creata, astfel incat concedierea  dispusa  este o exceptie  pe deplin  admisibila  raportat la  prevederile  legale  privind protectia liderilor de sindicat.

Referitor la  exceptiile lipsei  calitatii de  reprezentant si lipsei calitatii  procesuale active a sindicatelor reclamante, instanta de fond le-a respins avand in vedere art.28 din Legea nr.54/2003, la care s-a facut referire, iar in privinta calitatii de reprezentant  a aparatorului  sindicatelor s-a aratat ca rezulta din imputernicirea avocatiala  depusa la dosar.

In ce priveste fondul cauzei,  tribunalul a apreciat ca sustinerea  paratei  referitor la faptul ca activitatea de productie a fost externalizata este intemeiata,  fiind  desfasurata  prin terte societati ce  functioneaza pe  platforma  industriala Mefin.

S-a aratat ca potrivit dispozitiilor Legii nr.67/2006  privind  protectia  drepturilor  salariatilor in cazul  transferului  intreprinderii, al unitatii sau al unei parti a acesteia, coroborat cu disp.art.169 din Codul muncii, transferul intreprinderii sau al unei parti din aceasta nu poate constitui motiv de concediere individuala sau colectiva a salariatului de catre cedent ori cesionar, iar salariatii beneficiaza de protectia drepturilor lor in acest caz.

In aceasta situatie, s-a aratat ca avand in vedere ca noile societati de pe platforma .., unde parata este asociata in participatiune  cu o cota de 30 % din activele societatii, conform hotararii nr.2/24.11.2009 a AGA si unde a fost transferata marea majoritate a fostilor salariati ai paratei, sunt societati ce utilizeaza activele societatii parate, rezulta ca a existat un transfer efectiv al unor parti ale fostei societati.

S-a retinut ca parata avea obligatia sa informeze proprii salariati asupra acestui transfer din partile societatii si sa dispuna de drept si transferul reclamantilor la aceste societati in limita posturilor disponibile, iar transferul stipulat de acest act normativ este unica modalitate de transfer permisa de actuala legislatie a muncii.

A aratat tribunalul ca parata este in culpa intrucat nu a efectuat direct transferul, legea cerand doar informarea salariatului, nu si acordul acestuia la transfer,  apreciindu-se ca nu era necesara prezentarea unor oferte in vederea angajarii reclamantilor la una din noile societati, transferul operand de drept.

In situatia in care salariatul (ulterior transferului), considera masura nelegala, s-a aratat ca acesta poate, eventual, ataca in instanta modificarea unilaterala a contractului individual de munca.

Parata, procedand la concediere, a incalcat prevederile legale, iar aceasta trebuia sa dispuna transferul salariatilor pe posturi disponibile si conforme pregatirii fiecaruia, luandu-se in considerare si functia si calitatea de lider de sindicat ocupate in cadrul societatii parate, aceste posturi fiind disponibile la societatile in participatiune de pe platforma industriala a paratei potrivit dovezilor de la dosar.

Pentru toate aceste considerente si in temeiul disp. art.169 din Codul muncii si a Legii nr.67/2006, prima instanta a anulat deciziile contestate si a dispus reincadrarea contestatorilor pe posturile detinute anterior.

Capatul de cerere privind daunele morale si daunele interese a  fost respins pe motiv ca prin acordarea despagubirilor care le revin salariatilor, egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate, acestora nu li se mai cuvine acordarea de daune morale, luandu-se in calcul disp.art.78 Codul muncii.

Impotriva sentintei primei instante a declarat recurs parata ...criticand-o ca nelegala si netemeinica, invocand dispozitiile art.304, pct.7 si 9 si art.3041  Cod  pr. civila.

S-a aratat ca hotararea atacata este netemeinica intrucat instanta stabileste in mod gresit situatia de fapt ca fiind caracterizata de un „..transfer efectiv al unor parti ale  fostei societati” si nelegala intrucat cuprinde motive contradictorii.

Cu privire la netemeinicie, s-a invedereat ca instanta  de fond a stabilit in mod gresit situatia de fapt, respectiv imprejurarea ca a avut loc un transfer efectiv al unor parti ale fostei societati, retinandu-se acest lucru plecand de la hotararea nr. 2, din data de 24.11.2009, a Adunarii Generale a Actionarilor, prin care aceasta aproba participarea societatii in asocieri in participatiune cu active reprezentand pana la 30% din capitalul social, simpla aprobare de catre AGA a acestui

tip de participare nefiind pusa in practica,fiind necesara incheierea unui contract de asociere in participatiune, care la data concedierii reclamantilor nu era incheiat, in realitate, activitatea de productie a societatii fiind externalizata, existand  17 societati comerciale cu obiect diferit de activitate.

S-a mai aratat ca netemeinicia hotararii atacate rezulta si din nesiguranta primei instante care a ramas in pronuntare fara a fi lamurita pe deplin asupra situatiei de fapt, repunand cauza pe rol, iar plecand de la disp.art. 151 coroborat cu art. 202 Cod procedura civila, recurenta a considerat ca instanta, nefiind lamurita, ar fi putut putea face acest lucru cel mai bine prin concluziile unui expert, insa instanta a  respins insa propunerea societatii de a fi administrata aceasta proba.

Sub un alt aspect, recurenta a sustinut ca hotararea atacata cuprinde motive contradictorii, intrucat  exista contrarietate intre considerente, cat si intre considerente si dispozitiv.

Astfel, s-a aratat  ca exista contrarietate intre considerente intrucat instanta, pe de o parte,  retine ca nu putea fi evitata concedierea reclamantilor cat timp acestia sunt ultimii salariati ce au ramas in societate, iar aceasta nu isi mai putea desfasura activitate in scopul pentru care a fost creata, iar, pe de alta parte, a retinut ca parata, procedand la concedierea reclamantilor, a incalcat prevederile legale, cat timp trebuia sa dispuna transferul.

De asemenea, exista contrarietate si intre considerente si dispozitiv intrucat instanta a dispus reintegrarea la parata, dupa ce in considerente a retinut aspecte total opuse solutiei de reintegrare.

Prin decizia  nr. 1305 din data de 24 mai  2011,  Curtea de Apel Ploiesti a respins recursul ca nefondat, recurenta fiind obligata la cate 700 lei cheltuieli de judecata catre fiecare intimat.

Pentru a decide astfel, instanta de control judiciar a retinut  ca  este neintemeiata critica recurentei prin care se sustine ca prima instanta ar fi stabilit gresit situatia de fapt retinand ca a avut loc un transfer efectiv al unor parti ale  societatii recurente.

Astfel, art.169  alin.1 din Codul muncii statueaza ca salariatii beneficiaza de protectia drepturilor lor in cazul in care se produce un transfer al intreprinderii, al unitatii sau al unor parti ale acesteia catre un alt angajator, potrivit legii.

De asemenea, conform art.169 alin.2 din Codul muncii drepturile si obligatiile cedentului, care decurg dintr-un contract sau raport de munca existent la data transferului, vor fi transferate integral cesionarului, iar alin.3 al art.169 stipuleaza ca transferul intreprinderii, al unitatii sau al unor parti ale acesteia nu poate constitui motiv de concediere individuala sau colectiva a salariatilor de catre cedent ori de catre cesionar.

S-a aratat ca art.169  din Codul muncii transpune in dreptul intern Directiva Uniunii Europene nr.2001/23/CE privind apropierea legislatiei statelor membre relative la mentinerea drepturilor lucratorilor in cazul transferurilor de intreprinderi, unitati sau parti de intreprinderi sau unitati.

Astfel cum s-a stabilit in  jurisprudenta Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene, in sensul directivei este antrenata aplicarea normelor sale si in alte cazuri decat schimbarea proprietarului, cum ar fi, spre exemplu, ipoteza externalizarii unei activitati de catre angajator impreuna cu mijloacele aferente acesteia, ipoteza unui contract de inchiriere, deoarece angajatii unei intreprinderi careia i se schimba conducerea, fara ca proprietatea sa fie transferata, se afla intr-o situatie comparabila cu cea a salariatilor unei intreprinderi vandute si deci, au nevoie de protectie echivalenta, directiva aplicandu-se in toate ipotezele de schimbare, in cadrul unor relatii contractuale, a persoanei fizice sau juridice responsabila cu exploatarea entitatii economice si care isi asuma obligatiile de angajator in raport de salariatii entitatii in cauza.

Faptul ca hotararea nr. 2, din data de 24.11.2009, a Adunarii Generale a Actionarilor, prin care aceasta a aprobat participarea societatii in asocieri in participatiune cu active reprezentand pana la 30% din capitalul social nu a fost urmata de incheierea unor contracte de asociere in participatiune nu inseamna ca in cauza nu a avut loc un transfer al intreprinderii, cata vreme, raportat la inscrisurile depuse la dosarul de fond, corect interpretate de prima instanta, rezulta ca desfasurarea intregii activitati de productie si a celorlalte activitati adiacente, practic,  de catre alte societati comerciale, in modalitatea specifica aleasa de recurenta, reprezinta, in realitate, un transfer, dupa cum justificat a conchis si tribunalul.

S-a mai retinut ca imprejurarea ca pricina a fost repusa pe rol, in temeiul art.151 Cod pr.civila, ce statueaza ca pricina poate fi repusa pe rol daca instanta gaseste necesare noi lamuriri, nu inseamna ca situatia de fapt ar fi fost in final gresit  stabilita de prima instanta, iar proba cu expertiza solicitata de recurenta dupa repunerea pe rol a cauzei, raportat la obiectivul acesteia, nu era concludenta, astfel cum corect a apreciat si instanta de fond, de principiu, expertiza  fiind dispusa atunci cand pentru lamurirea unor imprejurari de fapt instanta considera necesar sa cunoasca parerea unor specialisti.

Nici critica potrivit careia sentinta atacata ar cuprinde motive contradictorii nu a fost primita pe motiv ca s-au expus sistematic de catre instanta de fond, in considerentele sentintei, argumentele pentru care concedierea dispusa de recurenta apare ca fiind nelegala, iar considerentele nu sunt  contradictorii, neexistand o contradictie in faptul ca s-a retinut ca nu se putea evita concedierea si concluzia finala, rezultand din considerente, potrivit careia concedierea, in cauza de fata, a fost efectuata cu nerespectarea prevederilor legale.

In conformitate cu disp.art.78 alin.1 din Codul muncii, in cazul in care concedierea a fost efectuata in mod netemeinic sau nelegal, instanta va dispune anularea ei si va obliga angajatorul la plata unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, iar conform art.78 alin.2 din Codul muncii, la solicitarea salariatului, instanta care a dispus anularea concedierii va repune partile in situatia anterioara emiterii actului de concediere.

Prin urmare, retinand nelegalitatea deciziilor de concediere contestate si avand in vedere disp.art.78 alin.2 din Codul muncii, mai sus enuntate, precum si solicitarea expresa de repunere a partilor in situatia emiterii actului de concediere, s-a aratat ca in mod corect instanta de fond a obligat parata si la reintegrarea celor concediati pe posturile detinute anterior concedierii- neexistand o contradictie intre considerente si dispozitiv- neputandu-se dispune de instanta transferul acestora la una din societatile care isi desfasoara activitatea pe platforma societatii, in sensul celor solicitate de recurenta.

Pentru considerentele ce preced, Curtea a privit recursul ca nefondat, astfel incat in baza art.312 alin.1 Cod pr.civila l-a respins, in cauza nefiind incidente niciunele din motivele de modificare a sentintei invocate de recurenta in motivarea recursului, sentinta atacata fiind legala si temeinica.

 

                                                                        
(Judecator Vera Andreea Popescu)