Probele si mijloacele de proba. Forta probanta si aprecierea mijloacelor de proba in ansamblul probator.

 

C. proc. pen., art. 63 alin. 2

 

Conform art. 63 alin.2 Cod procedura penala, probele nu au valoare mai dinainte stabilita, iar aprecierea acestora se realizeaza de catre organul judiciar in urma examinarii tuturor probelor administrate, in scopul aflarii adevarului.

Atata vreme cat nu s-a facut dovada intrebuintarii unor mijloace interzise de catre lege la administrarea probelor din cursul urmaririi penale, nu exista nici un motiv justificat pentru inlaturarea fortei probante a acestora si conferirea de forta probanta deplina exclusiv probelor administrate in cursul cercetarii judecatoresti.

 

 

 

Curtea de Apel Ploiesti, Sectia Penala si pentru cauze cu minori si de familie,

Decizia  penala nr. 192  din 17 februarie 2011.

 

Prin sentinta penala nr. 406 pronuntata de catre Judecatoria Targoviste la 27 noiembrie 2009 s-a dispus, in baza art.11 pct. 2 lit.a C. proc. pen. raportat la art. 10 alin.1 lit. a C. proc. pen. achitarea inculpatului  F.G., sub aspectul savarsirii infractiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice fara a poseda permis de conducere, prevazuta de art. 86 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002 republicata iar in baza art.192 alin. 3 C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au ramas in sarcina acestuia.

Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanta de fond a retinut ca prin rechizitoriul Parchetului de pe langa Judecatoria Targoviste s-a dispus punerea in miscare a actiunii penale si trimiterea in judecata a inculpatului F.G. pentru savarsirea infractiunii prevazuta de art. 86 alin.1 din OUG nr.195/2002, republicata.

In actul de sesizare s-a stabilit ca la data de 04.05.2008, orele 16,00, lucratorii de politie din cadrul politiei V., aflandu-se in serviciul de supraveghere si control a traficului rutier pe DN 72.A, pe raza localitatii M., judetul Dambovita,au procedat la oprirea regulamentara a autoturismului marca Dacia 1310 de culoare alba cu nr. de inmatriculare DB-…-... La cererea organelor de politie de a prezenta actele la control, inculpatul F.G. a declarat ca nu poseda permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule .

S-a mai retinut ca inculpatul a avut o atitudine sincera pe parcursul urmaririi penale, recunoscand savarsirea faptei de conducere pe drumurile publice fara a poseda permis de conducere.

In cadrul cercetarii judecatoresti, in conditiile respectarii art. 322 Cod procedura penala, si in prezenta aparatorului ales, a fost ascultat inculpatul F. G. care a declarat ca nu recunoaste fapta pentru care a fost trimis in judecata .

La solicitarea reprezentantului Ministerului Public a fost audiat martorul din acte S.V. iar la solicitarea inculpatului sotia acestuia F.M.

In urma analizei actelor si lucrarilor dosarului, instanta de fond a retinut ca fapta imputata inculpatului – aceea prevazuta de art. 86 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002 republicata nu exista, nefiind facuta dovada ca F.G. a condus la data de 04.05.2009, orele 1600, autoturismul marca Dacia cu numarul de inmatriculare de mai sus.

Instanta de fond a apreciat ca situatia de fapt expusa prin rechizitoriu nu este confirmata de probe, deoarece probele administrate in acuzare sunt insuficiente si in plus nici nu se coroboreaza intre ele, continand totodata mentiuni necorespunzatoare realitatii, mai mult decat atat, unele din acestea, respectiv declaratia inculpatului de recunoastere, au fost obtinute cu incalcarea garantiilor procesuale prevazute de art.171 C. proc. pen.

Astfel, in ceea ce priveste declaratia de la fila 9 din dosarul de urmarire penala, prin care inculpatul a recunoscut savarsirea faptei fiind doar semnata, nu si scrisa de acesta, s-a observat ca, practic, a reprezentat singura proba in acuzare, care sa confirme savarsirea de catre F.G. a infractiunii pentru care a fost trimis in judecata.

Judecatoria a observa ca, potrivit art. 69 C. proc. pen., declaratiile invinuitului sau ale inculpatului facute in cursul procesului penal pot servi la aflarea adevarului, numai in masura in care sunt coroborate cu fapte si imprejurari care rezulta din ansamblul probelor existente in cauza.

In aceste conditii, s-a apreciat de catre instanta de fond ca declaratia de recunoastere data in fata organului de cercetare penala nu se coroboreaza cu celelalte probe administrate in cauza, mai mult decat atat, ca a fost data cu incalcarea garantiilor procesuale prevazute de art.171 alin.3 C. proc. pen., inculpatului nefiindu-i adusa la cunostinta invinuirea sau dreptul de a fi asistat de un aparator.

S-a mai retinut ca desi procesul-verbal incheiat de organele de politie la data de 04.05.2008, orele 16

⁰⁰

 (fila 5 dosar u.p.) a fost de asemenea semnat de inculpat, si vine sa confirme, aparent, invinuirea care i se aduce, inscrisul in discutie cuprinde o serie de mentiuni care nu corespund realitatii, ceea ce l-a facut sa nu constituie o proba credibila.

Astfel, prima instanta a retinut ca in acest proces-verbal s-a consemnat      ca agentii de politie B.C. si S.A. au procedat la data si ora aratate mai sus la „oprirea regulamentara a autoturismului marca Dacia 1310 cu numarul de inmatriculare DB-…-…, care circula pe sensul de mers V. – C.”, iar „in prezenta martorului asistent S.V.” au identificat persoana care se afla la volanul autoturismului ca fiind inculpatul F.G., mentionandu-se ca, in momentul opririi, inculpatul se afla „singur in autoturism”, si a afirmat ca a condus masina in discutie deoarece „nu cunostea faptul ca nu are voie sa conduca”.

Asadar, din cuprinsul procesului-verbal a rezultat ca organele de politie au constatat direct savarsirea faptei de catre inculpat, fapt atestat de martorul asistent S.V., care era de fata.

Instanta de  fond a observat insa ca asa-zisa constatare nu a fost facuta in prezenta unui martor asistent, numitul S.V. declarand in cursul judecatii (fila 22), ca nu a asistat la oprirea in trafic a inculpatului si nu l-a vazut pe acesta sa conduca vreun autovehicul in data de 04.05.2008 si ca l-a vazut pentru prima data pe inculpat cand acesta se afla deja in incinta postului de politie si dadea o declaratie, si ca nu l-a auzit sa afirme ca ar fi condus vreun autoturism.

Desi declaratia data in cadrul cercetarii judecatoresti difera de cea de la urmarirea penala (fila 8 dosar urmarire penala), S.V. sustinand in fata instantei de fond ca nu a citit declaratia inainte de a o semna, s-a observat ca, si in fata organelor de politie, martorul nu a sustinut nici un moment ca a fost de fata la momentul depistarii in trafic a inculpatului, dimpotriva, relatand ca in ziua de 04.05.2009, in jurul orelor 16 00, se afla la domiciliu si ca a fost solicitat de organele de politie sa participe la incheierea unui proces-verbal in calitate de martor asistent, sens in care s-a deplasat la sediul politiei unde l-a vazut pentru prima data pe inculpat.

Prin urmare, prima instanta a constatat ca, in cauza, nu a existat nici un martor care sa confirme identificarea in trafic a inculpatului la volanul autoturismului marca Dacia cu nr indicat mai sus, astfel ca procesul-verbal din 04.05.2009, in contextul in care cuprinde mentiuni care nu corespund realitatii, nu poate constitui o proba sub acest aspect.

In legatura cu declaratia de la fila 9 din dosarul de urmarire penala, instanta de fond a mai retinut ca, desi s-a mentionat ca ar fi fost consemnata de martorul S.V., acest fapt a fost infirmat de martor in cursul judecatii, sustinand ca, dimpotriva, a fost scrisa de catre un agent de politie iar cu ocazia prezentarii materialului de urmarire penala F.G. a aratat ca nu recunoaste savarsirea infractiunii (abia la acel moment, fiindu-i adus la cunostinta dreptul de a fi asistat de catre un aparator).

Totodata, mentiunea ca inculpatul „se afla singur in autoturism”, pe langa faptul ca nu a fost confirmata de alte probe, a fost contrazisa prin declaratia martorei F.M, care l-a insotit pe inculpat in ziua de 04.05.2009, fiind de fata cand acesta a fost condus la sediul politiei.

Pentru toate motivele expuse mai sus instanta de fond a constatat ca, in cauza, nu exista probe certe din care sa rezulte ca inculpatul a condus, la data de 04.05.2008, orele 16 00, pe raza localitatii M. jud. Dambovita, autoturismul marca Dacia cu numarul de inmatriculare indicat mai sus, astfel ca fapta nu exista.

In plus, situatia de fapt retinuta prin actul de sesizare a fost rasturnata prin declaratia martorei F.M., care a aratat ca autovehiculul in discutie fusese cumparat de la numitul „Nae” din  localitatea G., urmand a fi valorificat de inculpat la un centru de colectare fier vechi, autoturismul (transportat la acea data intr-o caruta), fiind nefunctional si intr-o stare avansata de degradare (declaratia aflata la fila 29 dosar fond – autoturismul „avea 2 roti si caroseria deteriorata”). Mai mult decat atat, martora a subliniat ca sotul sau nu a condus nici un autovehicul in ziua respectiva, si a ajuns in acea zi la sediul politiei ca urmare a solicitarii unui agent cu care s-au intersectat pe drum, care nu i-a explicat motivul pentru care trebuie sa dea o declaratie – aspect care s-a coroborat cu declaratia data de catre inculpat in cursul judecatii.

Prin urmare, s-a apreciat ca probele pe care s-a fundamentat rechizitoriul au fost insuficiente pentru a rasturna prezumtia de nevinovatie care a operat in favoarea inculpatului si nu s-a facut  dovada existentei faptei.

Impotriva sentintei a declarat apel in termen legal Parchetul de pe langa Judecatoria Targoviste criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie, in ceea ce priveste gresita achitare a inculpatului pentru infractiunea dedusa judecatii, sustinandu-se ca instanta de fond a dat dovada de lipsa de rol activ deoarece avand dubii cu privire la exactitatea constatarilor facute de organul de politie in procesul verbal de cercetare la fata locului nu a audiat persoanele care au facut constatarile consemnate, apreciind ca fiind suficienta declaratia martorului S.V. pentru a considera ca acest inscris nu este credibil.

S-a mai apreciat ca audierea lucratorilor de politie in calitate de martori, in legatura cu redactarea procesului verbal de cercetare la fata locului nu are semnificatia nerespectarii disp. art.287 alin.2 C.p.p. fiind in deplina concordanta cu art. 78 C. proc. p .

S-a mai sustinut ca aprecierile primei instante in legatura cu  inexistenta infractiunii nu sunt fundamentate atata vreme cat nu au avut loc incalcari ale normelor procedurale de natura sa atraga nulitati absolute, solicitandu-se admiterea apelului si condamnarea inculpatului.

Instanta de apel a procedat la completarea probatoriului, in baza rolului sau activ, sens in care au fost audiati inculpatul F.G. precum si martorii S.V., B.C. si S.A.

Tribunalul Dambovita prin decizia penala nr. 228/15.11.2010 a  admis apelul declarat de catre Parchetul de pe langa Judecatoria Targoviste  impotriva sentintei penale nr. 406 pronuntata de catre Judecatoria Targoviste la 27 noiembrie 2009 in dosarul nr. 3349/315/2009 .

A desfiintat sentinta atacata in sensul ca, in baza disp. art.86 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002, republicata,  l-a condamnat pe inculpatul F.G., la o pedeapsa de 1 an inchisoare.

In baza disp. art. 83 alin.1 Cod penal,  s-a revocat suspendarea conditionata a executarii pedepsei de 1 an inchisoare aplicata inculpatului prin sentinta penala nr. 201 pronuntata de Judecatoria Campulung la 3.04.2006, urmand ca acesta sa execute pedeapsa de 2 ani inchisoare.

In baza dispozitiilor art. 71 alin.1 si 2 Cod penal, pe durata executarii pedepsei principale,  s-au interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevazute de dispozitiile art. 64 alin.1 lit.a teza a II-a si b Cod penal, ca pedepse accesorii.

Pentru a pronunta aceasta decizie, instanta de apel a retinut urmatoarele:

Asa dupa cum in mod corect a retinut si procurorul, in declaratia  data de catre inculpat la data de 04.05.2008 (pagina 9 dosar urmarire penala), adica imediat dupa depistarea in trafic a acestuia conducand un autoturism fara a poseda permis de conducere, inculpatul F.G. a recunoscut ca a condus autoturismul marca Dacia 1310 cu nr. de inmatriculare DB-…-… pe DN 72.A, pe raza comunei M., fara a detine  permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule pe o distanta de 300 de metri. Mai mult, inculpatul a precizat ca la momentul opririi autoturismului de catre organele de politie se afla singur in autoturism, fapt confirmat si de declaratiile martorilor S.V., B.C. si S.A., cat si de mentiunile din procesul verbal de cercetare la fata locului incheiat la data de 04.05.2008.

Judecatorul fondului a omis sa examineze aceasta declaratie, rezumandu-se sa aprecieze ca fiind conforma realitatii doar depozitia data de catre inculpat ulterior, in fata instantei de fond.

S-a apreciat de tribunal ca, nu exista insa nici o explicatie pentru care prima depozitie sa fie inlaturata si sa se dea eficienta numai celei date in fata primei instante, pe motiv ca desi este singura proba in acuzare care confirma savarsirea de catre F.G. a infractiunii pentru care a fost trimis in judecata, iar procesul verbal incheiat de organele de politie la data de 04.05.2008, de asemenea, semnat de catre inculpat vine sa confirme aparent invinuirea ce i se aduce, inscrisurile in discutie cuprind o serie de mentiuni care nu corespund realitatii, ceea ce face sa nu constituie o proba credibila.

Instanta de prim control judiciar a apreciat ca aceasta este o analiza trunchiata si selectiva a materialului probator, in conditiile in care nu exista nici un argument si nici o explicatie logica si credibila care sa motiveze revenirea inculpatului asupra primei declaratii si optiunea sa pentru relatarea unei alte situatii de fapt, care asa dupa cum se va arata in continuare, nu rezista criticilor.

Tribunalul a mai observat  ca declaratia de la fila 9 din dosarul de urmarire penala este semnata de catre inculpatul F.G., fiind acelasi scris ca si in declaratia de la fila 10 din acelasi dosar, declaratie recunoscuta de acesta ca fiind scrisa personal de el, mai mult aceeasi semnatura regasindu-se si pe cele doua declaratii date in fata instantelor de judecata.

Mai mult, martorul S.V. in declaratia data in fata instantei de apel a precizat ca in declaratiile date in fata organelor de politie, inculpatul F.G. a recunoscut ca se afla singur in autoturismul pe care il conducea pe drumurile publice, fara a avea actele necesare, respectiv carnet de conducere (fila 39 dosar apel), astfel ca declaratia sotiei inculpatului, care nu se coroboreaza cu nici o alta proba din dosar a fost apreciata ca fiind data „pro causa” in favoarea inculpatului, in contextul consecintelor pe care le poate avea pentru inculpat o noua condamnare, tinand  cont de faptul ca acesta a mai fost condamnat de catre Judecatoria Campulung prin sentinta penala nr. 201/03.04.2006 tot pentru savarsirea infractiunii de conducere a unui autoturism pe drumurile publice fara a detine permis de conducere.

O alta dovada ca situatia prezentata de catre inculpat si sotia sa, martora F.M.  in fata instantei de fond nu corespunde realitatii a fost apreciata si faptul ca martora F.M. nu a dat nici o declaratie in fata organelor de urmarire penala, iar inculpatul a semnat procesul-verbal de cercetare fara a formula obiectiuni.

Tribunalul  a apreciat de asemenea ca, este gresita opinia judecatorului de fond cu privire la faptul ca procesul-verbal din 04.05.2008 incheiat de organele de urmarire penala, cat si declaratia de recunoastere data de F.G. la urmarirea penala (fila 9) nu pot constitui probe credibile intrucat in aceasta faza procesuala nu i-a fost adus la cunostinta inculpatului dreptul de a fi asistat de catre un aparator si nici invinuirea ce i se aduce, atata timp cat la data de 04.05.2008 cand acesta a semnat procesul-verbal si a semnat declaratia de recunoastere de la fila 9 din dosarul de urmarire penala avea doar calitatea de faptuitor si nu de invinuit sau inculpat cum prevede disp. art.171 alin.1 Cod procedura penala.

Este indeobste cunoscut ca declaratiile cele mai apropiate de adevar, care reflecta faptele asa cum s-au petrecut, sunt cele date imediat dupa producerea unui eveniment, cum este si cazul celei facute de catre intimatul-inculpat la data de 04.05.2008, care in aprecierea tribunalului a fost calificata ca cea mai plauzibila, din care rezulta fara echivoc ca acesta a condus la data de 04.05.2008  pe drumurile publice, respectiv pe D.N.72, pe raza comunei M., autoturismul marca Dacia 1310, de culoare alba, cu nr. de inmatriculare DB-…-…, fara a poseda permis de conducere.

Ca atare, a apreciat instanta de prim control judiciar ca in drept, fapta inculpatului care la data de 04.05.2008 a fost identificat de catre lucratori ai Biroului de Politie V., din cadrul I.P.J. Dambovita,  conducand autoturismul marca Dacia 1310, de culoare alba, cu nr. de inmatriculare DB-…-…, fara a poseda permis de conducere, intruneste elementele constitutive ale infractiunii prev. de disp. art. 86 alin.1 din OUG nr.195/2002 republicata.

Impotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul F.G, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicei, prin prisma gresitei sale condamnari pentru infractiunea dedusa judecatii, solicitand admiterea recursului, casarea deciziei pronuntata de catre instanta de apel si mentinerea sentintei.

A sustinut recurentul-inculpat ca in mod gresit s-a dispus condamnarea sa de catre instanta de apel, corecta fiind solutia de achitare pronuntata de catre judecatorie, deoarece nu sunt probe certe care sa confirme vinovatia sa, iar declaratia martorului S.V. data in apel este subiectiva, motiv pentru care recurentul a inteles sa formuleze plangere penala impotriva acestui martor in legatura cu savarsirea infractiunii de marturie mincinoasa. De asemenea, sustine recurentul ca subiective sunt si declaratiile politistilor ce au fost audiati in calitate de martori de catre instanta de prim control judiciar, solicitand inlaturarea acestora din ansamblul probator.

Un alt aspect criticat de catre inculpat este si acela vizand gresita revocare a suspendarii conditionate a executarii pedepsei, deoarece din cazierul judiciar depus atat in fata primei instante, cat si in fata instantei de recurs, rezulta ca recurentul nu figureaza cu antecedente penale, fiind deci reabilitat de drept cu privire la pedeapsa anterioara.

In fine, a mai sustinut recurentul ca instanta de apel a realizat o gresita individualizare judiciara a pedepsei, ignorand circumstantele sale personale, respectiv faptul ca este unicul intretinator de familie , avand 4 copii minori.

Curtea a  constatat ca recursul este nefondat, observand ca instanta  de prim control judiciar a retinut in mod corect si complet situatia de fapt si a realizat o justa interpretare si apreciere a mijloacelor de proba administrate in cauza in cursul procesului penal, atat in cursul judecatii cauzei in prima instanta, cat si cu ocazia completarii probelor in calea devolutiva de atac, din care rezulta atat existenta faptei pentru care recurentul - inculpat a fost trimis in judecata, cat si savarsirea acesteia cu vinovatie, in forma ceruta de lege, de catre inculpat.

Apararile recurentului, in sensul ca nu el este persoana care a condus autovehiculul, in mod corect au fost inlaturate de catre instanta de prim control judiciar, observandu-se ca, potrivit depozitiei martorului S.V., dar si declaratiilor celor doi politisti care l-au oprit in trafic pe recurent - martorii  B.C. si S.A. - recurentul era singur in autoturism in momentul in care a fost oprit pentru control de catre acestia.

Chiar daca recurentul a invocat faptul ca nu stie carte, nestiind sa scrie si sa citeasca, cu toate acestea curtea observa faptul ca la dosar exista, la fila 10 dosar urmarire penala, o declaratie scrisa personal de catre recurent, in care acesta a recunoscut ca, la data de mai sus, conducea autovehiculul sus-mentionat. Desi nu este finalizata descrierea situatie de fapt, totusi recurentul , in cuprinsul declaratiei, dupa ce indica data si ora de mai sus, mentioneaza olograf,, in timp ce con…’’, dupa care a refuzat sa mai continue declaratia.

Instanta de prim control judiciar in mod judicios a observat ca nu poate fi primita apararea recurentului conform careia s-a oprit din scrierea acestei declaratii, refuzand sa o mai continue in momentul cand a realizat ca lucratorii de politie il acuza pe nedrept de savarsirea faptei.

In realitate, se observa ca recurentul nu a contestat nici un moment la urmarirea penala, comiterea faptei de care a fost acuzat, deoarece,  astfel cum a fost retinut si de catre instanta de apel, recurentul a semnat procesul-verbal de constatare ce a fost intocmit de catre lucratorii de politie, fara a formula obiectiuni, iar martorul S.V. a intarit faptul ca recurentul s-a aflat singur in autoturism la momentul opririi de catre politie, astfel incat si martorul a semnat acelasi proces-verbal fara obiectiuni.

Nici apararea recurentului in sensul ca acest autovehicul nu era in stare de functionare, fiind atat de deteriorat incat practic era transportata  doar caroseria sa , cu caruta condusa de catre recurent, nu este in mod evident viabila fata de ansamblul probator administrat in cauza.

Astfel, nici un moment in derularea urmaririi penale recurentul nu a sustinut aceasta imprejurare, care de altfel nu este confirmata de nuci o proba administrata la urmarirea penala, ci doar de declaratia sotiei recurentului, martora F.M., data in fata primei instante, persoana care este insa in mod evident subiectiva, deoarece pe de o parte nu rezulta ca ar fi fost de fata la oprirea recurentului de catre organele de politie, nefiind de altfel nici audiata la urmarirea penala din acest motiv, iar pe de alta parte este in mod direct interesata de exonerarea recurentului de raspundere penala.

In contextul celor expuse anterior, Curtea a constatat ca in mod gresit instanta de fond a conferit forta probanta exclusiv probelor administrate in cursul cercetarii judecatoresti, inlaturand practic din ansamblul probator, mijloacele de proba administrate in decursul urmaririi penale, desi conform art. 63 alin.2  cod procedura penala, probele nu au valoare mai dinainte stabilita, iar aprecierea acestora se realizeaza de catre organul judiciar in urma examinarii tuturor probelor administrate, in scopul aflarii adevarului.

Atata vreme cat nu s-a facut dovada intrebuintarii unor mijloace interzise de catre lege la administrarea probelor din cursul urmaririi penale, nu exista nici un motiv justificat pentru inlaturarea fortei probante a acestora si conferirea de forta probanta deplina exclusiv probelor administrate in cursul cercetarii judecatoresti.

Pentru argumentele expuse mai sus, Curtea a observat ca in mod judicios instanta de control judiciar a procedat la o reapreciere a probelor administrate si, dupa completarea probelor in apel, a pronuntat o solutie legala si temeinica, retinand in mod corect vinovatia recurentului in savarsirea infractiunii deduse judecatii, apararile acestuia in sensul nevinovatiei fiind inlaturate ca fiind contrazise de catre restul acestor probe administrate.

Prin urmare, criticile recurentului sub acest aspect au fost apreciate ca nefondate, solutia de condamnare fiind justa, iar individualizarea pedepsei realizandu-se cu respectarea cerintelor inscrise in art. 52 si art. 72 Cod penal, pedeapsa fiind orientata de altfel la limita minima speciala prevazuta de textul legal incriminator, aceasta critica a recurentului vizand individualizarea pedepsei fiind de asemenea apreciata ca nefondata.

In fine, in legatura cu ultima dintre critici, aceea privind gresita revocare a suspendarii conditionate, Curtea a  retinut urmatoarele:

Potrivit fisei de cazier judiciar aflata la fila 13 din dosarul de urmarire penala, recurentului i-a fost aplicata anterior prin Sentinta penala nr. 201 pronuntata de Judecatoria Campulung la 03.04.2006 o pedeapsa de 1 an inchisoare cu suspendarea conditionata a executarii pedepsei, pentru savarsirea infractiunii prevazuta de art. 78 alin.1 din O.U.G. 195/2002.

Este adevarat ca recurentul a depus in fata instantei de recurs, copia certificatului de cazier judiciar nr. 952072/25.01.2011 eliberat de catre I.P.J.Arges, in cuprinsul caruia se mentioneaza ca recurentul nu figureaza inscris in cazierul judiciar.

Insa, verificand in baza rolului activ sentinta de condamnare care figureaza in fisa de cazier judiciar aflata la dosarul de urmarire penala, prin solicitarea unei copii de pe aceasta sentinta, cu mentiunea datei si a modalitatii de ramanere definitiva, Curtea a constatat ca aceasta sentinta il priveste in mod cert pe recurent, fiind vorba despre una si aceeasi persoana, excluzandu-se deci posibilitatea ca aceasta sentinta sa priveasca o alta persoana decat recurentul.

Asadar, cum sentinta de condamnare de mai sus a ramas definitiva la data de 14.04.2006 prin neapelare, iar infractiunea dedusa judecatii a fost comisa la data de 04.05.2008, in decursul termenului de incercare de 3 ani stabilit prin aceasta sentinta, rezulta cu claritate ca aplicarea disp. art. 83 cod penal s-a realizat in mod corect in cauza, critica sub acest aspect fiind deci nefondata.