Principiul ne bis in idem, dubla identitate, de persoana si de fapta, in sens material

• Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedura penala: art. 6
• Protocolul nr. 7 la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale
• Jurisprudenta CEDO: Cauza Tsonyo Tsonev c. Bulgariei

Transpunand reglementarile internationale (Protocolul nr. 7 la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale) legiuitorul roman a stabilit in actuala reglementare (art. 6 C. pr. pen.) ca nicio persoana nu poate fi urmarita sau judecata pentru savarsirea unei infractiuni atunci cand fata de acea persoana s-a pronuntat anterior o hotarare penala definitiva cu privire la aceeasi fapta, chiar si sub o alta incadrare juridica. Astfel, la nivel national, principiul ne bis in idem este constituit pe baza unei duble identitati: de persoana si de fapta, in sens material, in materie penala identitatea de cauza (de temei juridici) fiind inlaturata prin efectul dispozitiilor art. 6 C. pr. pen. care mentioneaza expres ca aceasta regula functioneaza chiar daca faptei i s-ar da o alta incadrare juridica.

Curtea observa ca, in speta, nu se poate vorbi de o identitate a faptelor inculpatilor din cadrul celor doua proceduri, de vreme ce procesele-verbale privesc sanctionarea lor contraventionala, in temeiul art. 2 pct. 24 din Legea nr. 61/1991 pentru actiuni contrare ordinii si linistii publice, respectiv provocarea ori participarea la scandal, iar actul de trimitere in judecata (rechizitoriul Parchetului de pe langa J. R.) se refera la participarea acuzatilor la o incaierare in care cei cinci apelanti, fiind impartiti in doua grupuri, s-au lovit reciproc, conducand la cauzarea de leziuni corporale, la trei dintre ei, ce au necesitat pentru vindecare zile de ingrijiri medicale, astfel incat, in cauza nu este aplicabila regula
ne bis in idem,
prevazuta atat de art. 6 C. pr. pen., cat si de art. 4 din Protocolul nr. 7 la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, precum si in jurisprudenta instantelor europene.

(Sectia penala, Decizia penala nr. 829/A din 12 septembrie 2019,

rezumata de judecator dr. Marian Bratis)

Prin sentinta penala nr. 123/02.05.2019 Judecatoria Resita a dispus, in baza art. 198 alin. (2) C. pen. raportat la art. 198 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. pr. pen., condamnarea inculpatilor A...., B...., C..., D..., si E... la cate o pedeapsa de 1 (un) an inchisoare pentru savarsirea infractiunii de incaierare

Pentru a hotari astfel, judecatoria a retinut, ca in data de 25.05.2015, in jurul orei 15:30, pe fondul unor nemultumiri privind lasatul nesupravegheat al unor caini pe strada, inculpatii D..., F... si C... au atras atentia vecinilor, inculpatilor E..., B..., sa isi tina cainii legati, astfel incat sa nu mai latre dupa animalele vecinilor ce sunt legate in strada, la pasunat, pe spatiul verde (domeniu public), adresandu-si reciproc expresii jignitoare. In jurul orei 17:30, inculpatul A. a ajuns la domiciliu, iar dupa ce a aflat de la membrii familiei despre incidentul petrecut in jurul orei 15:30, a plecat cu autoturismul personal la stana de ovine. Observand ca, pe spatiul verde - domeniu public, in apropiere de locuinta cu nr. ..., se afla inculpatul D..., acesta a oprit masina pe partea stanga in sensul de mers (in directia orasului ...), s-a dat jos din masina si l-a intrebat pe acesta ce are cu familia sa, moment in care cei doi au inceput sa se loveasca reciproc, provocandu-si leziuni si suferinte fizice. In timp ce acestia se bateau a intervenit numitul F... - tatal inculpatului D... si sotia acestuia, C..., iar de partea cealalta au intervenit inculpatii B... si E.... Numitul F... l-a lovit cu un bat pe inculpatul A., care a ripostat, lovindu-l pe F... . Inculpatele B... si C... s-au agresat reciproc, in urma incidentului inculpata B... ramanand cu pulovarul rupt. Inculpatul E... a fost agresat de inculpatul D..., fiind trantit jos, pe asfalt. Inculpatul E..., la randul sau, a intervenit intre fiica sa, inculpata B... si inculpata C..., cu intentia de a le desparti. In urma loviturilor primite, inculpatul A. a suferit leziuni traumatice care au necesitat 7-8 zile ingrijiri medicale, conform certificatului medico-legal nr. .../ 26.05.2015; inculpatul D... - a suferit leziuni traumatice care au necesitat 7 zile ingrijiri medicale, conform certificatului medico-legal nr. [,..]/26.05.2015; numitul F... a suferit leziuni traumatice care a necesitat 1-2 zile ingrijiri medicale, conform certificatului medico-legal nr. .../ 26.05.2015. Inculpatii C..., B... si E..., nu au suferit leziuni, ci doar suferinte fizice.

Judecatoria a retinut ca pozitia procesuala a tuturor coinculpatilor este una identica, inculpatii uzand de procedura simplificata a recunoasterii invinuirii aduse, potrivit art. 374 alin. (4) si art. 375 C. pr. pen.; ca, astfel cum prevede art. 375 alin. (1

¹

) coroborat cu art. 377 alin. (4) C. pr. pen., manifestarea de vointa a inculpatilor vizeaza recunoasterea faptei, sub aspectul sau obiectiv, nu insa si incadrarea juridica si consecintele acesteia, respectiv posibilitatea angajarii raspunderii penale. Drept urmare, apararile formulate de catre inculpati referitoare la posibilitatea pronuntarii unei solutii de incetare a procesului penal in baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. e) teza a III-a sau lit. i) C. pr. pen. sunt deplin admisibile in prezenta cauza, totusi, desi o asemenea aparare este admisibila din punct de vedere procesual, prima instanta nu a gasit-o intemeiata, motiv pentru care nu a aderat la concluziile aparatorilor inculpatilor si nu a pronuntat o solutie de incetare a procesului penal. Pentru o asemenea solutie, judecatoria a avut in vedere, in primul rand, dispozitiile art. 6 C. pr. pen. potrivit carora „nicio persoana nu poate fi urmarita sau judecata pentru savarsirea unei infractiuni atunci cand fata de acea persoana s-a pronuntat anterior o hotarare penala definitiva cu privire la aceeasi fapta, chiar si sub alta incadrare juridica”. Prima instanta a retinut ca apararea inculpatilor se raporteaza la imprejurarea ca, la aceeasi data si in legatura cu faptele pentru care sunt trimisi in judecata in prezenta cauza, toti inculpatii au fost sanctionati contraventional de catre IPJ, Postul de Politie V. pentru savarsirea contraventiei prevazute de art. 2 pct. 24 din Legea nr. 61/1991. Potrivit acestui text de lege, „constituie contraventie savarsirea oricareia dintre urmatoarele fapte, daca nu sunt comise in astfel de conditii incat, potrivit legii penale, sa fie considerate infractiuni: provocarea ori participarea efectiva la scandal, in locuri sau localuri publice”. De altfel, potrivit art. 16 alin. (1) din OG nr. 2/2001 „procesul-verbal de constatare a contraventiei va cuprinde in mod obligatoriu: (...) descrierea faptei contraventionale cu indicarea datei, orei si locului in care a fost savarsita, precum si aratarea imprejurarilor care pot servi la aprecierea gravitatii faptei si la evaluarea eventualelor pagube pricinuite”. Astfel, s-a retinut ca, sub aspectul descrierii faptei contraventionale pentru care inculpatii au fost sanctionati administrativ, agentul constatator a mentionat „a provocat si participat efectiv la scandal impreuna cu (...)”, urmand identificarea persoanelor participante, pentru fiecare contravenient in parte.

Prima instanta a retinut ca, prin trimiterea in judecata si judecarea efectiva a inculpatilor in prezenta cauza nu se incalca principiul ne bis in idem deoarece nu sunt indeplinite cerintele prevazute de art. 6 C. pr. pen. Astfel, chiar in conditiile in care se va retine natura penala a raspunderii contraventionale pentru fapta prevazuta de art. 2 pct. 24 din Legea nr. 61/1991, judecatoria a observat ca nu exista suprapunere intre fapta sanctionata drept contraventie si fapta pentru care inculpatii sunt acuzati in prezenta cauza. Pe de o parte, din punct de vedere al raspunderii contraventionale (cu recunoasterea caracterului penal al unei asemenea forme de raspundere, in raport de jurisprudenta constanta a CEDO), inculpatii au fost sanctionati pentru fapta de a provoca si participa efectiv la scandal, stare de fapt care ramane astfel sub imperiul prevederilor art. 1 din Legea nr. 61/1991, unde este mentionat scopul actului normativ, „pentru asigurarea climatului de ordine si liniste publica necesar desfasurarii normale a activitatii economice si social-culturale si promovarea unor relatii civilizate in viata cotidiana, cetatenii sunt obligati sa aiba un comportament civic, moral si responsabil, in spiritul legilor tarii si al normelor de convietuire sociala”, pe de alta parte, infractiunea prevazuta de art. 198 alin. (1) si alin. (2) C. pen., respectiv participarea la o incaierare in urma careia s-a cauzat vatamarea corporala a unei sau mai multor persoane (...). Drept urmare, sub aspectul laturii obiective, cele doua fapte nu se suprapun in conditiile in care inculpatii au fost sanctionati contraventional numai pentru provocarea si participarea la scandal, fapta care nu presupune si nici nu poate include elementul material al infractiunii prevazute de art. 198 alin. (1) si alin. (2) C. pen., unde, suplimentar, ca o cerinta sine qua non, este necesar sa aiba loc altercatii intre participanti, respectiv sa fie exercitate acte de violenta. Astfel, s-a apreciat ca fapta sanctionata drept contraventie de art. 2 pct. 24 din Legea nr. 61/1991 reprezinta o forma mai usoara in care persoanele implicate doar tulbura linistea publica prin provocarea/participarea la scandal, fapta care se limiteaza la ceea ce se intelege in mod obisnuit prin notiunea de scandal, potrivit art. 36 alin. (4) din Legea nr. 24/2000, text de lege aplicabil rationae temporis in conditiile in care Legea nr. 61/1991 a fost republicata in Monitorul Oficial in anul 2014. In consecinta, prima instanta a retinut ca inculpatii au fost sanctionati contraventional pentru o alta fapta, anume tulburarea linistii si ordinii publice prin provocarea si participarea efectiva la scandal, fapta care nu presupune si exercitarea de acte de violenta astfel cum este situatia din prezenta cauza. Drept urmare, prima instanta nu a retinut incidenta dispozitiilor art. 6 C. pr. pen., faptele fiind, in realitate, concurente, iar nu identice.

Pe cale de consecinta, prima instanta a constatat ca nu sunt incidente principiul ne bis in idem si toate consecintele pe care acesta le-ar atrage, motiv pentru care, in raport de ansamblul mijloacelor de proba administrate in cauza, de manifestarea de vointa a inculpatilor in sensul recunoasterii faptei si de dispozitiile art. 396 alin. (2) C. pr. pen., constatand ca fapta exista, constituie infractiune si a fost savarsita de inculpati cu forma de vinovatie prevazuta de lege.

Impotriva sentintei penale nr. 123/2019 pronuntata de Judecatoria Resita la data de

2019. in dosarul nr. [..,]/290/2018 au declarat apel inculpatii A..., B..., E..., C... si D..., dar si Parchetul de pe langa Judecatoria Resita.

Examinand sentinta penala prin prisma motivelor invocate, dar si sub toate aspectele de fapt si drept, in conformitate cu dispozitiile art. 417 alin. (2) C. pr. pen., curtea constata ca in prezenta cauza apelurile declarate de inculpati sunt partial fondate.

1.Referitor la apelurile declarate de inculpatii A., B..., E..., C... si D....

In principal, inculpatii au solicitat admiterea apelului, desfiintarea hotararii atacate si in rejudecare incetarea procesului penal avand in vedere ca exista o dublare a procedurilor impotriva acelorasi persoane, fiind incalcat principiul
ne bis in idem.
Apararea inculpatilor se raporteaza la imprejurarea ca, la aceeasi data si in legatura cu faptele pentru care sunt trimisi in judecata in prezenta cauza, toti inculpatii au fost sanctionati contraventional de catre IPJ, Postul de Politie V. pentru savarsirea contraventiei prevazute de art. 2 pct. 24 din Legea nr. 61/1991.

Curtea constata ca, din procesele verbale de constatare a contraventiilor
(filele 95-100 dos inst),
rezulta ca apelantii-inculpati A., B..., E.., C... si D... au fost sanctionati

contraventional, in temeiul art. 2 pct. 24 din Legea 61/1991, retinandu-se ca au provocat si participat la scandal.

Conform art. 2 pct.24 din Legea 61/1991 pentru sanctionarea faptelor de incalcare a unor norme de convietuire sociala, a ordinii si linistii publice, constituie contraventie provocarea ori participarea efectiva la scandal, in locuri sau localuri publice;

Pe de alta parte, se constata ca, prin rechizitoriul Parchetului de pe langa Judecatoria Resita, s-a dispus trimiterea in judecata a apelantilor-inculpati pentru savarsirea infractiunii de incaierare prevazuta de art. 198 alin. (2) C. pen. raportat la art. 198 alin. (1) C. pen. constand in aceea ca, la data de 25.05.2015 acestia au participat la o incaierare in urma careia s-au cauzat vatamari corporale mai multor persoane.

Pentru aplicarea principiului ne bis in idem, se impune ca faptele materiale si inculpatul sa fie aceleasi in ambele proceduri desfasurate in fata ambelor instante, iar in ceea ce priveste coincidenta faptelor, aceasta trebuie inteleasa nediferentiat de circumstante si independent de incadrarea lor juridica.

Transpunand reglementarile internationale (Protocolul nr. 7 la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale) legiuitorul roman a stabilit in actuala reglementare (art. 6 C. pr. pen.) ca nicio persoana nu poate fi urmarita sau judecata pentru savarsirea unei infractiuni atunci cand fata de acea persoana s-a pronuntat anterior o hotarare penala definitiva cu privire la aceeasi fapta, chiar si sub o alta incadrare juridica. Astfel, la nivel national, principiul ne bis in idem este constituit pe baza unei duble identitati: de persoana si de fapta, in sens material, in materie penala identitatea de cauza (de temei juridici) fiind inlaturata prin efectul dispozitiilor art. 6 C. pr. pen. care mentioneaza expres ca aceasta regula functioneaza chiar daca faptei i s-ar da o alta incadrare juridica.

Raportand consideratiile anterior mentionate la criticile formulate de apelanti, curtea observa ca, in speta, nu se poate vorbi de o identitate a faptelor inculpatilor din cadrul celor doua proceduri, de vreme ce procesele-verbale privesc sanctionarea lor contraventionala, in temeiul art. 2 pct. 24 din Legea nr. 61/1991 pentru actiuni contrare ordinii si linistii publice, respectiv provocarea ori participarea la scandal, iar actul de trimitere in judecata (rechizitoriul Parchetului de pe langa Judecatoria Resita) se refera la participarea acuzatilor la o incaierare in care cei cinci apelanti, fiind impartiti in doua grupuri, s-au lovit reciproc, conducand la cauzarea de leziuni corporale, la trei dintre ei, ce au necesitat pentru vindecare zile de ingrijiri medicale, astfel incat, in cauza nu este aplicabila regula
ne bis in idem,
prevazuta atat de art. 6 C. pr. pen., cat si de art. 4 din Protocolul nr. 7 la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, precum si in jurisprudenta instantelor europene.

In sustinerea apelului, inculpatii au invocat si hotararea CEDO Tsonyo Tsonev impotriva Bulgariei, respectiv o decizie a Curtii de Apel Timisoara (decizia 660/24.05.2018) in care s-a concluzionat ca este aplicabil principiul ne bis in idem. Curtea observa ca, din continutul ambelor hotarari reiese ca, spre deosebire de prezenta speta, aceeasi stare de fapt se afla la originea atat a amenzii aplicate cat si a urmaririi penale initiate de procuror, mentionandu-se in mod expres in starea de fapt retinuta pentru aplicarea amenzii patrunderea in domiciliul unei persoane si lovirea (cazul Tsonyo Tsonev), respectiv lovirea persoanei vatamate (cazul deciziei Curtii de Apel Timisoara). Mai mult, in cazul hotararii Curtii de Apel Timisoara, in motivarea solutiei s-a retinut ca, pe langa mentionarea in mod expres a lovirii in starea de fapt din procesul verbal de contraventie, si instanta civila care a solutionat plangerea impotriva acelui proces verbal a analizat in considerente acuzatia de lovire din procesul verbal, apreciind-o ca fiind dovedita.

In schimb, cu privire la modalitatea de individualizare a executarii pedepsei, Curtea de apel considera ca apelul inculpatilor este intemeiat, in sensul ca in privinta inculpatilor este suficienta si amanarea aplicarii pedepsei de 1 an inchisoare pentru a se atinge scopul educativ si preventiv al sanctiunii penale.

Prin apelul formulat in cauza de Parchetul de pe langa Judecatoria Resita, s-a invocat nelegalitatea sentintei penale nr. 123/2019 pronuntata de Judecatoria Resita la data de

2019. in dosarul nr. [,..]/290/2018, nelegalitate constand in neaplicarea pedepsei accesorii, desi inculpatilor le-a fost aplicata pedeapsa complementara.

In conditiile in care apelul inculpatilor a fost admis si fata de acestia s-a dispus amanarea aplicarii pedepsei de 1 an inchisoare, fara a fi aplicata vreunui inculpat pedeapsa complementara, nu mai sunt aplicabile dispozitiile art. 65 alin. (1) C. pen. privind obligativitatea aplicarii pedepselor accesorii, astfel ca apelul procurorului a fost respins ca nefondat.