Perimarea actiunii in dreptul muncii
28 martie 2020Posibilitatea de a obtine rectificarea intinderii penalitatilor de intarziere se face doar pe calea recursului, iar nu pe calea indreptarii de eroare materiala
28 martie 2020
Plasament in regim de urgenta, Ordonanta presedintiala
Cuprins pe materii
:
Drept civil – minori si familie
Legislatie relevanta
:
art. 94 si art. 100 din Legea nr. 272/2004
Rezumat
:
In lipsa probelor care sa ateste situatia de risc in care se afla copiii, rezultata din abuzul fizic ori emotional al acestora sau din neglijarea lor, in sensul art. 94 din Legea nr. 272/2004, cererea de instituire a masurii plasamentului in regim de urgenta este nefondata, nejustificandu-se scoaterea acestora din familia naturala si plasarea lor intr-un centru de plasament sau la asistenti maternali.
Decizia civila nr. 123 din 10.05.2017 a Curtii de Apel Galati
Prin sentinta civila nr. 188 din 31.03.2017 a Tribunalului Braila pronuntata in dosarul nr. 1195/113/2017, a fost respinsa cererea de ordonanta presedintiala formulata de reclamanta DGASCP Braila in contradictoriu cu paratii T.P. si M.L., prin care s-a solicitat sa se dispuna pentru minorele T.S.I. nascuta la data de 9.01.2006, si M.M., nascuta la data de 24.03.2004, plasamentul in regim de urgenta la Centrul de plasament in regim de urgenta pentru copilul abuzat, neglijat, exploatat, pentru minora T.N.P., nascuta la data de 26.07.2015, plasamentul in regim de urgenta la asistent maternal profesionist H.C., iar pentru minora T.V.I., nascuta la data de 8.02.2015, plasamentul in regim de urgenta la asistent maternal profesionist O.M.
Pentru a hotari astfel, instanta de fond a retinut, in esenta, ca, raportat la dispozitiile art. 94 din Legea nr. 272/2004, in cauza, nu s-a dovedit existenta unei situatii de abuz sau neglijare cu privire la minorele T.N.P. si T.V.I.
In ceea ce le priveste pe minorele M.M. si T.S.I., s-a retinut ca cererea a fost introdusa, in principal, ca urmare a evenimentului petrecut la data de 18.03.2017, sustinandu-se de catre reclamanta faptul ca, la acea data, mama copilului a aruncat in minora M.M. cu o cazma si i-a produs o leziune in zona calcaiului stang. Insa, mama copilului a negat acest aspect, mentionand ca minora s-a impiedicat de o cazma in gradina, iar minora M.M. nu a afirmat ca lovitura s-ar fi produs ca urmare a atitudinii mamei. Doar minora T.S.I. a aratat ca mama a aruncat cu o cazma in M.M., instanta apreciind ca aceasta declaratie singulara nu constituie o dovada concludenta in conditiile in care provine de la minora care doreste sa plece din familie.
In ceea ce priveste evenimentele petrecute in anul 2016, instanta a retinut ca acestea nu au relevanta in cauza, avand in vedere obiectul prezentei cereri (ordonanta presedintiala), care nu se justifica in absenta dovedirii unor situatii de risc pentru minore in prezent si anume o situatie de pericol pentru minore, care are un caracter de continuitate. S-a mai retinut ca, ulterior, la data de 27.03.2017, monitorizarea realizata de catre reprezentantii UAT T. nu a mai evidentiat noi situatii de comportament necorespunzator al parintilor fata de cele doua minore.
Impotriva sentintei civile nr. 188 din 31.03.2017 a Tribunalului Braila a declarat apel reclamanta care a sustinut, in esenta, ca in mod gresit instanta de fond a apreciat ca in cauza nu s-a fi facut dovada existentei unei situatii de pericol pentru minore, in conditiile in care, din probele administrate, respectiv inscrisurile depuse la dosar, acest lucru rezulta cu prisosinta.
A reiterat aspectele sustinute si prin cererea de chemare in judecata si a solicitat reaprecierea situatiei de fapt cu consecinta admiterii apelului, a schimbarii sentintei atacate si a admiterii cererii asa cum a fost formulata.
Prin decizia civila nr. 123 din 10.05.2017, Curtea de Apel Galati a respins ca nefondata calea de atac promovata de reclamanta.
Pentru a decide astfel, Curtea a retinut ca instanta de fond a retinut in mod corect situatia de fapt, pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate si tinand cont de dispozitiile legale incidente in cauza, a pronuntat o hotarare temeinica si legala ce se impune a fi mentinuta.
Prin actiunea dedusa judecatii, reclamanta a solicitat, pe calea ordonantei presedintiale, instituirea unor masuri speciale de protectie fata de cele patru minore, sustinand ca acestea se afla in real pericol in familie, fiind abuzate fizic si emotional de catre parinti si neglijate.
Contrar sustinerilor apelantei, Curtea a constatat ca probele administrate in cauza nu au confirmat sustinerile facute de aceasta prin cererea dedusa judecatii, in sensul ca nu s-a demonstrat existenta unei stari de pericol pentru minore care sa justifice scoaterea acestora din familia naturala si plasarea lor intr-un centru de plasament sau la asistenti maternali.
Art. 94 alin. 1 din Legea nr.272/2004 defineste notiunea de abuz ca fiind orice actiune voluntara a unei persoane care se afla intr-o relatie de raspundere, incredere sau de autoritate fata de acesta, prin care sunt periclitate viata, dezvoltarea fizica, mentala, spirituala, morala sau sociala, integritatea corporala, sanatatea fizica sau psihica a copilului, si se clasifica drept abuz fizic, emotional, psihologic, sexual si economic. In sensul alineatului 2 al aceluiasi articol, prin neglijarea copilului se intelege omisiunea, voluntara sau involuntara, a unei persoane care are responsabilitatea cresterii, ingrijirii sau educarii copilului de a lua orice masura pe care o presupune indeplinirea acestei responsabilitati, care pune in pericol viata, dezvoltarea fizica, mentala, spirituala, morala sau sociala, integritatea corporala, sanatatea fizica sau psihica a copilului si poate imbraca mai multe forme: alimentara, vestimentara, neglijarea igienei, neglijarea medicala, neglijarea educationala, neglijarea emotionala sau parasirea copilului/abandonul de familie, care reprezinta cea mai grava forma de neglijare.
In speta, la baza formularii cererii de chemare in judecata, a stat un eveniment despre care reclamanta sustine ca s-a petrecut in familia minorelor la data de 18.03.2017, cand, se presupune ca mama minorelor ar fi aruncat in minora M.M. cu o cazma, producandu-i o leziune in zona calcaiului stang.
Asa cum in mod temeinic a retinut si prima instanta, reclamanta nu a dovedit situatia de fapt relatata, singura care a sustinut varianta prezentata in cererea de chemare in judecata fiind minora S.I. care este cunoscuta ca avand o atitudine de razvratire impotriva mamei sale, aceasta dorindu-si sa plece din familie, la „casa de corectie” sau la „casa de copii”. Mai mult, minora respectiva a fugit de acasa in repetate randuri, a sustras diverse bunuri de la mai multe persoane din comunitate si, in general, are diferende frecvente cu mama sa.
Or, in raport de aceste aspecte, Curtea a apreciat ca simpla declaratie a minorei S.I. nu este suficienta pentru a fi considerata o proba concludenta de natura a confirma situatia de fapt expusa de reclamanta, cu atat mai mult cu cat ea nu este confirmata de nicio alta proba administrata.
Dimpotriva, mama copiilor a negat faptul ca ar fi aruncat cu cazmaua dupa fiica sa, afirmand ca minora s-a impiedicat de o cazma in gradina. La randul sau, nici minora M.M., cea care a fost implicata in incident, nu a confirmat varianta sustinuta de reclamanta. Minora a declarat, insa, ca doreste sa ramana in familie or este greu de crezut ca ar fi putut sa isi exprime o astfel de dorinta daca ar fi fost intr-adevar agresata.
Prin urmare, in lipsa unor dovezi certe care sa confirme situatia de fapt prezentata de reclamanta, Curtea a constatat ca in mod corect instanta de fond a retinut ca nu s-a dovedit abuzul fizic asupra copiilor care sa justifice adoptarea unei masuri urgente de plasament al acestora.
Referitor la evenimentele petrecute in familie in anul 2016, pe care reclamanta le-a invocat in cererea de chemare in judecata, Curtea a apreciat ca sunt lipsite de relevanta cata vreme dosarul penal deschis cu privire la acestea a fost clasat, tocmai pentru ca nu s-a dovedit ca minorei i-ar fi fost aplicate rele tratamente.
Fata de aceste motive, retinand ca nu exista probe care sa ateste situatia de risc in care se afla copiii, rezultata din abuzul fizic ori emotional al acestora sau din neglijarea lor, Curtea a constatat ca hotararea primei instantie, de respingere a cererii reclamantei privind instituirea masurii plasamentului in regim de urgenta este temeinica si legala, astfel ca, in temeiul art. 480 alin. 1 Cod procedura civila, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta.