Onorariile de succes platite avocatilor in procedura insolventei.

 

 
Onorariul de succes nu trebuie considerat in sarcina partii care a pierdut procesul( in speta, a debitoarei aflata in procedura insolventei ) deoarece asemenea cheltuiala nu este imputabila partii cazute in pretentii, constituind o recompensa suplimentara a muncii efectiv prestate de avocat, cu vadit caracter voluntar si voluptoriu a partii promitente.

Jurisprudenta CEDO  evoca aceeasi concluzie, in sensul  ca partea care a castigat procesul nu va putea obtine rambursarea unor cheltuieli decat in masura in care se constata realitatea necesitatea si caracterul lor rezonabil.

 

Curtea de Apel Ploiesti, Sectia a II-a civila, de

Contencios Administrativ si Fiscal,

Decizia nr. 5492 din 28 noiembrie  2012.

 

Prin decizia nr. 5492/28.11.2012 Curtea de Apel Ploiesti a respins recursul declarat de  creditoarea
SC I C L IFN SA
impotriva sentintei nr.1433 din 13 septembrie 2012, pronuntata de  Tribunalul Prahova – Sectia a II a civila, de contencios administrativ si fiscal, in contradictoriu cu debitoarea
SC M C SRL
prin lichidator judiciar
P I SPRL
, ca nefondat.

S-a retinut de catre Curte ca instanta de fond a retinut corect in considerentele sentintei atacate care este motivatia pentru care a  respins contestatia formulata de recurenta-creditoare.

Se sustine  de  catre recurenta ca suma solicitata in cuantum de 1240 lei reprezinta „cheltuieli de executare, constand in onorarii de succes” si este datorata de societatea debitoare, conform dispozitiei contractuale si facturii atasate; precum si faptul ca aceasta creanta este datorata de partea care a cazut in pretentii potrivit art. 274 C.proc.civ.

Or, potrivit art. 98  din contract „ utilizatorul va fi eliberat de orice obligatie doar odata cu achitarea catre finantator a tuturor sumelor restante, a cheltuielilor de reposesie, a taxelor judiciare, arbitrale si catre autoritati, cheltuielilor si onorariilor avansate catre  executorul judecatoresc, avocati, experti, experti tehnici, contribuabili, evaluatori (….)’’.

Desi recurenta invoca aceasta clauza contractuala in justificarea cererii  sale este de remarcat faptul ca aceasta face referire la ’’ onorarii avansate catre avocati ’’ si nicidecum la
onorariile de succes
platite avocatilor.

Prin urmare, recurenta nu se poate prevala de dispozitiile art. 969 Cod civil, invocate in  motivele de recurs, intrucat partile nu au stipulat  de comun acord in contractul mentionat o clauza care sa-i permita recurentei solicitarea de executare a obligatiei , adica solicitarea de obligare a societatii debitoare la plata onorariului de succes.

Curtea, remarca pe langa faptul ca nu exista o dispozitie contractuala care sa instituie in sarcina debitoarei obligatia de  plata a onorariului de succes solicitat de recurenta si imprejurarea evidentiata constant de jurisprudenta in sensul  ca acest onorariu de succes nu trebuie considerat in sarcina partii care a pierdut procesul( in speta, a debitoarei aflata in procedura insolventei ) deoarece asemenea cheltuiala nu este imputabila partii cazute in pretentii, constituind o recompensa suplimentara a muncii efectiv prestate de avocat, cu vadit caracter voluntar si voluptoriu a partii promitente.

Jurisprudenta CEDO  evoca aceeasi concluzie, in sensul  ca partea care a castigat procesul nu va putea obtine rambursarea unor cheltuieli decat in masura in care se constata realitatea necesitatea si caracterul lor rezonabil.

In acest context, in speta, si daca s-ar face aplicarea dispozitiilor care reglementeaza cheltuielile de judecata (art. 274 C.proc.civ. ) invocate de recurenta in motivele de recurs, Curtea observa ca onorariul de succes achitat de catre aceasta avocatului sau depaseste prin cuantumul la care a fost convenit, respectiv 1240 lei, limitele unei necesitati procesuale reparabile,motiv pentru care se poate face aplicarea dispozitiilor art. 274 alin. 3 C.proc.civ care permit instantei  sa-l oblige pe cel care a cazut in pretentii sa suporte numai o parte din suma ce reprezinta onorariu de avocat platit de partea adversa.

Or, in speta, onorariului de succes solicitat de recurenta ,daca i s-ar recunoaste natura de cheltuiala de judecata, aceasta nu se justifica in nici un fel  raportat la dificultatea cauzei si volumul de munca  prestat de avocat.

In consecinta, in mod corect, prima instanta a apreciat ca nu poate fi trecuta in tabelul de creante al debitoarei o cheltuiala reprezentand onorariu de succes avocat, neexistand nici un temei legal sau conventional pentru aceasta.

Fata de aceste considerente, Curtea, in baza art. 312 C.proc.civ., a respins recursul, ca nefondat, si a mentinut sentinta atacata ca fiind legala si temeinica

 

(Judecator Mariana Tanasescu)