Efectele contractului de vânzare Transferul proprietății: obligația de a da
6 februarie 2017Timbrarea cererii de chemare în judecată
14 februarie 2017Obligația de a prelua lucrul vândut
Obligația de a prelua lucrul vândut
Obligațiile cumpărătorului
Cumpărătorul este obligat să preia bunul vândut la termenul stipulat în contract.
Când bunurile mobile nu au fost preluate în termenul convenit (bunuri care sunt supuse deteriorării rapide sau deselor schimbări de valoare), cumpărătorul este de drept în întârziere în privința preluării lor, chiar dacă prețul a fost plătit sau atunci când a solicitat predarea, fără să fi plătit prețul.
Dacă nu există un termen de plată, iar cumpărătorul nu a plătit prețul, vânzătorul poate ca, în cel mult 15 zile de la data predării să declare rezoluțiunea fără punerea în întârziere şi să ceară restituirea bunului mobil vândut, atâta timp cât bunul este încă în posesia cumpărătorului şi nu a suferit transformări.
Când cumpărătorul nu îşi îndeplineşte obligația de preluare sau de plată, vânzătorul are facultatea de a depunde lucrul vândut într-un depozit, la dispoziția şi pe cheltuiala cumpărătorului au de a-l vinde.
Cumpărătorul are însă dreptul de a pretinde diferența dintre suma ce reprezintă cheltuielile achiziționării bunurilor şi prețul convenit cu vânzătorul, precum şi la daune-interese, dacă este cazul.
Obligația de a suporta cheltuielile vânzării
Potrivit art.1666, alin.1) Cod Civil, cheltuielile pentru încheierea contractului sunt în sarcina cumpărătorului.
Cheltuielile propriu-zise ale actului de vânzare, taxele de timbru şi de autentificare sau de publicitate imobiliară sunt de regulă suportate de cumpărător.
Măsurarea, cântărirea şi cheltuielile de predarea a bunului sunt în sarcina vânzătorului, iar cele de preluare şi transport de la locul executării sunt în sarcina cumpărătorului, dacă nu s-a convenit altfel.
Cheltuielile aferente operațiunilor de plată a prețului sunt în sarcina cumpărătorului.