Model CONVENȚIE PRIVIND CONSTITUIREA UNUI DREPT DE TRECERE
3 octombrie 2018Model CONVENȚII MATRIMONIALE PRIVIND ALEGEREA DE CĂTRE SOȚI A REGIMULUI SEPARAȚIEI DE BUNURI
3 octombrie 2018Model CONVENȚII MATRIMONIALE PRIVIND ALEGEREA DE CĂTRE SOȚI A REGIMULUI COMUNITĂȚII CONVENȚIONALE
Model CONVENȚII MATRIMONIALE PRIVIND ALEGEREA DE CĂTRE SOȚI A REGIMULUI COMUNITĂȚII CONVENȚIONALE
A. ASPECTE TEORETICE
CONVENȚIE MATRIMONIALĂ ÎNTRE SOȚI
- regimul comunității convenționale -
I. PĂRȚILE
1. Subsemnatul . . . . . . . . . . ., cetățean . . . . . . . . . ., domiciliat în . . . . . . . . . . . . ., cnp, . . . . . . . . . .
2. Subsemnata . . . . . . . . . . . ., cetățean . . . . . . . . . ., domiciliată în . . . . . . . . . . . ., cnp . . . . . . . . . .
în calitate de soți, căsătoriți la data de . . . . . . . . . ., în localitatea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ., actul de căsătorie fiind înregistrat sub nr. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .din data de . . . . . . . . . ., la . . . . . . . . . ., așa cum rezultă din certificatul de căsătorie nr. . . . . . . . . . .emis la data de . . . . . . . . . .1
II. OBIECTUL CONVENȚIEI
2.1. Noi, părțile am hotărât să adoptăm regimul matrimonial al comunității convenționale, reglementat de art. 366-368 C. civ..
2.2. Noi, părțile declarăm că am lichidat regimul matrimonial avut anterior, al comunității legale/separației de bunuri, conform actului de lichidare autentificat sub nr. . . . . . . . . . . de notarul public . . . . . . . . . ./hotărârii judecătorești definitive nr. . . . . . . . . . . .
2.3. Regimul comunității convenționale se completează cu dispozițiile legale privind comunitatea legală, acolo unde prin prezenta convenție nu s-a prevăzut altfel.
2.4. Noi, părțile am hotărât următoarele2:
a) includerea în comunitate, în tot ori în parte, a bunurilor dobândite sau a datoriilor proprii născute înainte sau după încheierea căsătoriei, cu excepția bunurilor prevăzute la art. 340 lit. b) și c) C. civ.;
b) restrângerea comunității la bunurile sau datoriile anume determinate în convenția matrimonială, indiferent dacă sunt dobândite ori, după caz, născute înainte sau în timpul căsătoriei, cu excepția obligațiilor prevăzute la art. 351 lit. c);
c) obligativitatea acordului ambilor soți pentru încheierea anumitor acte de administrare; în acest caz, dacă unul dintre soți se află în imposibilitate de a-și exprima voința sau se opune în mod abuziv, celălalt soț poate să încheie singur actul, însă numai cu încuviințarea prealabilă a instanței de tutelă;
d) includerea clauzei de preciput; executarea clauzei de preciput se face în natură sau, dacă acest lucru nu este posibil, prin echivalent, din valoarea activului net al comunității;
e) modalități privind lichidarea comunității convenționale.
2.5. Noi, părțile confirmăm inventarul bunurilor mobile autentificat sub nr. . . . . . . . . . .de notarul public . . . . . . . . . ., care face parte integrantă din prezenta convenție matrimonială3 sau
Noi, părțile declarăm că notarul public ne-a adus la cunoștință posibilitatea întocmirii unui inventar al bunurilor mobile proprii, precum și faptul că în lipsa unui astfel de inventar, se prezumă, până la proba contrară, că bunurile sunt comune și declarăm că nu solicităm întocmirea unui astfel de inventar (nu există bunuri mobile proprii).
III. DREPTURILE ȘI OBLIGAȚIILE SOȚILOR
3.1. Noi, părțile declarăm că notarul public ne-a adus la cunoștință următoarele efecte juridice ale regimului comunității convenționale:
- bunurile dobândite în timpul regimului comunității convenționale de oricare dintre soți sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune în devălmășie ale soților4.
- fiecare soț are dreptul de a folosi bunurile comune fără consimțământul expres al celuilalt soț și poate încheia singur acte de conservare și de administrare cu privire la orice dintre bunurile comune, precum și acte de dobândire a bunurilor comune.
- actele de înstrăinare sau de grevare, precum și orice alte acte de dispoziție având ca obiect bunurile imobile comune nu pot fi încheiate decât cu acordul ambilor soți.
- oricare dintre soți poate dispune singur, cu titlu oneros, de bunurile mobile comune a căror înstrăinare nu este supusă anumitor formalități de publicitate.
- sunt bunuri proprii ale soților, bunurile prevăzute de art. 340 C. civ..
- fiecare soț poate folosi, administra și dispune liber de bunurile sale proprii.
- în timpul comunității soții pot împărți bunurile comune în tot sau în parte, prin act autentic notarial sau, în caz de neînțelegere, pe cale judiciară.
3.2. Prezenta convenție produce efecte de azi data autentificării/ de la data de . . . . . . . . 5.
3.3. Noi, părțile declarăm că notarul public ne-a adus la cunoștință următoarele dispoziții cu caracter general care se aplică și regimului comunității convenționale (art. 312 alin. 2 C. civ.):
- soții sunt obligați să contribuie, în raport cu mijloacele fiecăruia, la cheltuielile căsătoriei6;
- oricare dintre soți poate să dea mandat celuilalt soț să-l reprezinte pentru exercitarea drepturilor ce le are potrivit regimului matrimonial;
- fiecare soț poate face singur, fără consimțământul celuilalt soț, depozite bancare, precum și orice alte operațiuni în legătură cu acestea;
- fiecare soț poate să îi ceară celuilalt să îl informeze cu privire la bunurile, veniturile și datoriile sale, iar în caz de refuz nejustificat se poate adresa instanței de tutelă.
- în mod excepțional, dacă unul dintre soți încheie acte juridice prin care pune în pericol grav interesele familiei, celălalt soț poate cere instanței de tutelă ca, pentru o durată determinată, dreptul de a dispune de anumite bunuri să poată fi exercitat numai cu consimțământul său expres.
- niciunul dintre soți, chiar dacă este proprietar exclusiv, nu poate, fără consimțământul scris al celuilalt soț, să dispună de drepturile asupra locuinței familiei și nici nu poate încheia acte prin care este afectată folosința acesteia. Locuința familiei este locuința comună a soților sau, în lipsă, locuința soțului la care se află copiii. Oricare dintre soți poate cere notarea în Cartea Funciară a unui imobil a faptului că reprezintă locuință a familiei, chiar dacă nu este proprietarul imobilului;
- în cazul în care locuința este deținută în temeiul unui contract de închiriere, fiecare soț are un drept locativ propriu, chiar dacă numai unul dintre ei este titularul contractului ori contractul este încheiat înainte de căsătorie, dispozițiile paragrafului anterior fiind aplicabile.
IV. MODIFICAREA REGIMULUI MATRIMONIAL
4.1. Regimul matrimonial ales se poate modifica sau înlocui, după cel puțin un an de la încheierea căsătoriei. Orice modificare sau înlocuire a regimului matrimonial se va face cu respectarea condițiilor prevăzute de C. civ. pentru încheierea convenției matrimoniale.
V. ÎNCETAREA REGIMULUI MATRIMONIAL. LICHIDAREA
5.1. Regimul matrimonial încetează prin desfacerea căsătoriei prin divorț, prin încetarea căsătoriei ca urmare a decesului unuia/ambilor soți sau prin nulitatea/anularea căsătoriei.
5.2. În caz de încetare sau schimbare a regimului matrimonial, acesta se lichidează prin bună învoială prin act autentic notarial, sau, în caz de neînțelegere, pe cale judiciară.
VI. PUBLICITATEA CONVENȚIEI MATRIMONIALE
6.1. În vederea opozabilității față de terți, un exemplar al prezentei convenții și al inventarului (după caz) se va transmite de notarul public la Oficiul Stării civile din cadrul Primăriei . . . . . . . . . ., precum și la RNNRM.
6.2. În vederea opozabilității față de terți, oricare dintre soți va putea îndeplini formalitățile pentru efectuarea înscrierilor corespunzătoare la Biroul de cadastru și Publicitate Imobiliară competent pentru bunurile imobile și la Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare, pentru bunurile mobile (conform art. 334 alin. 3 și alin. 4 C. civ.)7.
VII. LEGEA APLICABILĂ REGIMULUI MATRIMONIAL8.
7.1. Noi, părțile am hotărât ca legea aplicabilă regimului matrimonial să fie legea 9
7.2. Soții pot alege oricând o altă lege aplicabilă regimului matrimonial dintre cele prevăzute de art. 2590 alin. 2 C. civ., cu respectarea condițiilor de formă prevăzute de lege pentru încheierea convenției matrimoniale (art. 2591 alin. 2 C. civ.).
7.3. Noi, părțile declarăm că notarul public ne-a adus la cunoștință domeniul de aplicare a legii aplicabile regimului matrimonial prevăzut de art. 2593 C. civ.10.
VIII. LEGEA APLICABILĂ DIVORȚULUI11
8.1. Noi, părțile am hotărât ca legea aplicabilă divorțului să fie legea 12
8.2. Dacă legea străină aleasă nu permite divorțul ori îl admite în condiții deosebit de restrictive, se aplică legea română, în cazul în care unul dintre soți este, la data cererii de divorț, cetățean român sau are reședința obișnuită în România (art. 2600 alin. 2 C. civ.)13.
Cheltuielile pentru întocmirea prezentei convenției au fost suportate de ambii soți.
Tehnoredactat la . . . . . . . . . . ., în . . . . . . . . . .exemplare, din care un exemplar pentru arhiva biroului notarial, un exemplar pentru Oficiul de Stare civilă din cadrul Primăriei . . . . . . . . . ., un exemplar pentru RNNRM și . . . . . . . . . . . exemplare s-au eliberat părților.
SOȚ, . . . . . . . . . . .
SOȚIE, . . . . . . . . . .
B. ASPECTE PRACTICE
CONVENȚIE MATRIMONIALĂ ÎNTRE SOȚI
- regimul comunității convenționale -
Între subsemnații:
A . . . . . . . . . . ., cetățean . . . . . . . . . ., domiciliat în . . . . . . . . . . . ., având Cod Numeric Personal . . . . . . . . . ., pe de- o parte și
B . . . . . . . . . . ., cetățean . . . . . . . . . ., domiciliată în . . . . . . . . . . . ., având Cod Numeric Personal . . . . . . . . . ., pe de altă parte,
soți, căsătoriți la data de . . . . . . . . . . . . ., în localitatea . . . . . . . . . ., actul de căsătorie fiind înregistrat sub nr. . . . . . . . . . .din data de . . . . . . . . . ., la . . . . . . . . . . . . ., așa cum rezultă din certificatul de căsătorie nr. . . . . . . . . . .emis la data de . . . . . . . . . ., în conformitate cu prevederile articolului 312 și următoarele din C. civ., intervenit prezenta
CONVENȚIE PRIVIND ALEGEREA REGIMULUI MATRIMONIAL
în următoarele condiții:
Art. 1. Alegerea regimului matrimonial
Noi, A și B, soți, declarăm că, în conformitate cu prevederile art. 329 C. civ., alegem ca regim matrimonial regimul comunității convenționale, astfel cum acesta este reglementat de art. 366 - 368 C. civ..
Art. 2 Bunuri car e intră în comunitatea de b unuri și regimul acestora
Noi, A și B, soți, declarăm că, în conformitate cu prevederile art. 367 lit. a C. civ., prin adoptarea regimului comunității convenționale, următoarele bunuri vor intra în comunitate:
a) imobil identificat cu numărul cadastral . . . . . . . . . .și înscris în Cartea Funciară nr. . . . . . . . . . . a localității . . . . . . . . . ., imobil care a fost dobândit de către A prin moștenire de pe urma lui . . . . . . . . . .în baza . . . . . . . . . .,
b) imobil identificat cu numărul cadastral . . . . . . . . . .și înscris în Cartea Funciară nr. . . . . . . . . . . a localității . . . . . . . . . ., imobil care a fost dobândit de către B prin cumpărare (înainte de încheierea căsătoriei dintre subsemnații), în baza . . . . . . . . . .,
Prin această convenție, noi, A și B declarăm că ne-au fost aduse la cunoștință de către notarul public prevederile art. 344 C. civ. cu privire la publicitatea imobiliară în privința imobilelor care aparțin comunității și, în aceste condiții, solicităm notarea în Cartea Funciară nr. . . . . . . . . . .și în Cartea Funciară nr. . . . . . . . . . .a regimului juridic de bun comun al soților al celor două imobile descrise la punctele a) și b) de mai sus
De asemenea, noi, A și B, soți, declarăm că, în conformitate cu prevederile art. 367 lit. c C. civ., prin adoptarea regimului comunității convenționale, înțelegem ca în privința bunurilor imobile descrise la punctele a) și b) de mai sus, precum și în privința tuturor imobilelor ce vor fi dobândite de către noi în timpul căsătoriei, toate contractele de închiriere vor putea fi încheiate doar cu acordul expres al ambilor soți, exprimat prin mandat autentic expres.
Noi, A și B, soți, convenim că, toate bunurile dobândite de către oricare dintre soți în timpul căsătoriei sunt bunuri comune, în coproprietate pe cote părți, iar noi, soții stabilim că, atât în privința bunurilor imobile descrise la punctele a) și b) de mai sus, care, prin efectul prezentei convenții, intră în comunitatea de bunuri, cât și în privința tuturor și oricăruia dintre bunurile ce vor intra în comunitatea de bunuri a soților, cotele parte ce revin fiecăruia dintre soți sunt următoarele: soțul A - cota de 1/3, iar soția B - cota de 2/3.
Art. 3 Alegerea locuințe i familiei
Noi, A și B, viitori soți, declarăm că, în conformitate cu prevederile art. 321 și următoarele din C. civ., alegem ca locuință a familiei imobilul situat la adresa din . . . . . . . . . ., imobil identificat cu numărul cadastral . . . . . . . . . .și înscris în Cartea Funciară nr. . . . . . . . . . .a localității . . . . . . . . . . . ., imobil care la momentul încheierii prezentei convenții este proprietatea exclusivă a soțului A, dobândit de către acesta prin moștenire de pe urma lui . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .în baza . . . . . . . . . ., imobil care, în baza prezentei convenții intră în comunitatea de bunuri a soților.
Prin această alegere a locuinței comune, noi, A și B declarăm că ne-au fost aduse la cunoștință de către notarul public prevederile art. 322 C. civ. cu privire la regimul juridic al locuinței familiei.
De asemenea, declarăm că am luat cunoștință despre faptul că, în baza copiei actului de căsătorie, precum și în baza prezentei convenții matrimoniale, notarul public va proceda la notarea locuinței familiei în Cartea Funciară a imobilului.
Art. 4 Clauza de preciput
Noi, A și B, soți, în conformitate cu prevederile art. 333 din C. civ., înțelegem să convenim următoarele:
Eu, A, înțeleg ca, în cazul decesului meu și dacă soția mea, B îmi va supraviețui, aceasta să preia fără plată, înainte de partajul moștenirii, imobilul situat la adresa din . . . . . . . . . ., imobil identificat cu numărul cadastral . . . . . . . . . .și înscris în Cartea Funciară nr. . . . . . . . . . .a localității . . . . . . . . . .sau, în cazul în care imobilul descris mai sus nu se va mai afla în patrimoniul meu, imobilul care, la data decesului meu va constitui locuința familiei.
De asemenea, în aceleași condiții,
Eu, B, înțeleg ca, în cazul decesului meu și dacă soțul meu, A îmi va supraviețui, acesta să preia fără plată, înainte de partajul moștenirii, imobilul situat la adresa din . . . . . . . . . ., imobil identificat cu numărul cadastral . . . . . . . . . .și înscris în Cartea Funciară nr. . . . . . . . . . .a localității . . . . . . . . . .sau, în cazul în care imobilul descris mai sus nu se va mai afla în patrimoniul meu, imobilul care, la data decesului meu va constitui locuința familiei și va fi fost dobândit de către noi, A și B, soți, în coproprietate.
Art. 5. Clauze diverse
Noi, A și B, soți, declarăm că ne-au fost aduse la cunoștință prevederile art. 307 - 311 C. civ. privind drepturile și îndatoririle personale ale soților, precum și prevederile art. 312 - 338 C. civ. cu privire la regulile generale aplicabile tuturor regimurilor matrimoniale, de la care nu putem deroga prin încheierea prezentei convenții matrimoniale.
De asemenea, noi, A și B, soți, declarăm că ne-au fost aduse la cunoștință prevederile art. 330 alin. 3 din C. civ., iar noi, soții declarăm că înțelegem că prezenta convenție produce efecte începând cu data de . . . . . . . . . .
Tehnoredactat la . . . . . . . . . ., în . . . . . . . . . . .exemplare, din care un exemplar pentru arhiva biroului notarial, un exemplar pentru Oficiul de Stare civilă din cadrul Primăriei . . . . . . . . . . . . ., un exemplar pentru RNNRM, . . . . . . . . . .exemplare s-au eliberat părților, și două exemplare pentru fi trimise, din oficiu, la Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară pentru a fi notată regimul de locuință a familiei și regimul de bun comun al imobilului.
SOȚ, . . . . . . . . . . . .
SOȚIE, . . . . . . . . . .
1 Explicație: Data căsătoriei prezintă importanță și este indicat să apară în cuprinsul convenției, pentru a se putea verifica trecerea unui an de la încheierea căsătoriei.
2 Obiectul convenției matrimoniale se poate referi la unul, mai multe sau toate dintre aspectele prevăzute de art. 367. Enumerarea este limitativă.
3 Dacă este cazul (art. 343 alin. 3 C. civ.).
4 Sub rezerva dispozițiilor art. 367 lit. b C. civ. (dacă s-a prevăzut prin convenție), când se poate restrânge comunitatea numai la anumite bunuri sau datorii.
5 Soții pot alege o dată ulterioară încheierii convenției, de la care aceasta își va produce efectele (art. 330 alin. 3 C. civ.). Între data încheierii convenției și data la care părțile au convenit că aceasta își va produce efectele, regimul matrimonial al soților va fi, de drept, cel al comunității legale (căci soții nu pot rămâne fără regim matrimonial în această perioadă). Acest regim trebuie lichidat obligatoriu la data la care convenția matrimonială își va produce efectele, printr-un act de lichidare sau pe cale judiciară.
6 Potrivit art. 325 alin. 2 C. civ., se poate stabili și un alt mod de contribuție. Nu se poate prevedea ca suportarea cheltuielilor căsătoriei să revină în exclusivitate numai unuia dintre soți (art. 325 alin. 3 C. civ.)
7 Potrivit art. 334 alin. 3 părțile pot solicita să efectueze ele însele formalitățile de publicitate ale convenției matrimoniale la BCPI și la AEGRM. Notarul va face o astfel de înscriere la data când unul dintre soți va dobândi un bun, când pe lângă întabularea dreptului de proprietate rezultat din actul încheiat, va solicita și notarea convenției matrimoniale.
8 Se va completa atunci când unul dintre soți este cetățean străin. Acest capitol nu este obligatoriu. Dacă soții nu aleg legea aplicabilă regimului matrimonial, acesta este supus legii aplicabile efectelor generale ale căsătoriei (art. 2593 C. civ.).
9 Se poate alege oricare dintre legile prevăzute de art. 2590 alin. 2, lit. a, b, c C. civ..
10 Conținutul întreg al art. 2593 C. civ. ar putea fi înscris într-o fișă de informare, ce se va încheia numai în acest scop.
11 Se va completa atunci când unul dintre soți este cetățean străin. Nu este obligatorie alegerea legii aplicabile divorțului în cuprinsul convenției matrimoniale. Alegerea se poate face de soți oricând până la data sesizării autorității competente să pronunțe divorțul (art. 2598 C. civ.). Dacă soții nu aleg legea aplicabilă divorțului. Aceasta va fi oricare din legile prevăzute de art. 2600 C. civ..
12 Soții pot alege oricare dintre legile prevăzute de art. 2597 lit. a, b, c, d, e C. civ..
13 Se va elimina dacă părțile aleg în cuprinsul art. 8.1. legea română.