Individualizarea pedepselor. Renuntarea la aplicarea pedepsei.
18 martie 2020Inlaturarea limitarii dreptului la munca. Nulitatea clauzelor ce prevad astfel de limitari.
18 martie 2020
Legea nr. 118/2010 stabileste o diminuare temporara a salariului cu 25%, si nu o amanare a platii acestui procent din salariu ulterior incetarii motivelor restrangerii, neexistand, pe cale de consecinta, temeiul legal pentru restituirea acestor sume; aceasta diminuare salariala a fost apreciata de catre Curtea Constitutionala, prin deciziile nr. 872 si 874 din 25 iunie 2010, ca fiind o restrangere justificata a exercitiului dreptului la munca, in conditiile articolului 53 din Constitutia Romaniei.
Legea nr. 118/2010
Curtea de Apel Ploiesti, Sectia a II-a civila, de
Contencios Administrativ si Fiscal,
Decizia nr. 4077 din 14 septembrie 2012.
Prin sentinta nr.258 din data de 31 ianuarie 2012, Tribunalul Buzau, Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal a respins exceptia autoritatii lucrului judecat, a respins exceptia lipsei calitatii procesual active a reclamantului si exceptia lipsei calitatii procesual pasive a paratelor MAI si IPJ Buzau, a respins exceptia prematuritatii cererii, a respins cererea de chemare in judecata formulata de reclamantul S.N.P.P.C. din MAI in contradictoriu cu paratii I.P.J.B., M.A.I. si chematul in garantie M.F.P., si a respins cererea de chemare in garantie a M.F.P.B.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta de fond a retinut ca prin actiunea inregistrata sub nr. 4813/114/2011 la data de 13.07.2011 reclamantul S.N.P. MAI a chemat in judecata pe paratii MAI, IPJ, solicitand pronuntarea unei hotarari prin care sa se dispuna obligarea acestora in solidar la plata diferentei drepturilor salariale reduse cu 25% in baza art. 1 alin. (1) din Legea nr. 118/2010, pentru perioada 03.07.2010 - 31.12.2010, conform art. 16 alin. (1) din Legea nr. 118/2010, sume actualizate cu indicele de inflatie, de la data nasterii acestui drept si pana la plata efectiva si la plata diferentei drepturilor de natura salariala reduse cu 25 %, in baza art. 2 alin. (1) lit. d din Legea nr. 118/2010 pentru perioada 03-07.2010 – 31.12.2010, conform art. 16 alin. 1 din Legea nr. 118/2010, sume actualizate cu indicele de inflatie de la data nasterii acestui drept si pana la plata efectiva.
In motivarea cererii s-a invederat faptul ca prin Legea nr. 118/2010 s-au luat unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar, la data de 14 august 2010 luandu-se la cunostinta de faptul ca au fost diminuate unilateral salariile cu 25 %. S-a apreciat ca reducerea unilaterala a salariului brut cu 25 % incalca prevederile Declaratiei Universale a Drepturilor Omului si pe cele ale art. 1 alin. 1 din Primul protocol aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, ratificata de Romania prin Legea nr.30/18 mai 1994, care priveste protectia proprietatii.
In sustinerea actiunii s-au depus la dosar delegatia Biroului Executiv Central al Sindicatului National al Politistilor si Personalului Contractual al MAI, tabel nominal cu membrii SNAP, sentinta civila nr. 8468/21.12.2004.
Impotriva acestei sentinte a formulat recurs reclamantul SNPPC din M.A.I., criticand-o pentru motive de nelegalitate si netemeinicie.
Coroborand trunchiat textele de lege aplicabile in cauza, instanta de fond a dat o interpretare eronata si, in consecinta, a facut o aplicare gresita a legii, analizand cererea doar prin prisma Deciziei nr. 872/25.06.2010 a Curtii Constitutionale, fara a analiza cererea sub toate aspectele legale si constitutionale.
Masura de retinere a 25% din drepturile salariale ale reclamantilor a fost luata de parata in aplicarea Legii nr. 118/2010. Aceasta masura este una temporara, generata de o situatie de exceptie criza economica, asa cum rezulta si din expunerea de motive a Legii nr. 118/2010 cat si din deciziile Curtii Constitutionale referitoare la diminuarile salariale. Dreptul salarial a fost retinut temporar, doar pe perioada cat a fost necesar. Sumele astfel retinute (caci aceste sume au existat si de drept dar si ca drept din moment ce munca a fost prestata) urmeaza a fi restituite atunci cand perioada, pentru care a existat o situatie necesara, a expirat.
Examinand sentinta recurata prin prisma motivelor de recurs, a actelor si lucrarilor dosarului, dar si a dispozitiilor legale incidente, Curtea a constatat ca recursul este nefondat.
Prin cererea de chemare in judecata, recurentul-reclamant a solicitat obligarea intimatilor-parati la plata drepturilor salariale reduse cu 25% in baza art. 1 si 2 alin.1 lit. d din Legea nr. 118/2010 pentru perioada 03.07.2010- 31.12.2010, sume actualizate cu indicele de inflatie de la data nasterii dreptului pana la plata efectiva a acestora.
Prin articolul 1 alin.1 din Legea nr. 118/2010 privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar, salariul de incadrare al functionarilor publici s-a diminuat, incepand cu data de 1 iulie 2010, cu 25%.
Astfel cum corect a retinut instanta de fond, aceasta diminuare salariala a fost apreciata de catre Curtea Constitutionala, prin deciziile nr. 872 si 874 din 25 iunie 2010, ca fiind o restrangere justificata a exercitiului dreptului la munca, in conditiile articolului 53 din Constitutia Romaniei.
Potrivit dispozitiilor articolului 11 alineatul 3 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, deciziile si hotararile acesteia sunt general obligatorii si au putere numai pentru viitor.
Prin urmare, in raport de aceasta dispozitie legala, instantele judecatoresti sunt obligate sa respecte in cauzele aflate pe rolul lor deciziile pronuntate de Curtea Constitutionala in domeniul respectiv.
In acest sens, criticile formulate de recurent, in dezvoltarea motivelor de recurs, la adresa celor doua decizii pronuntate de catre Curtea Constitutionala urmeaza a nu fi avute in vedere de catre instanta de recurs, fiind in contradictie cu prevederile art. 11 alin.3 din Legea nr. 47/1992.
Pe de alta parte, Curtea a retinut si faptul ca Legea nr. 118/2010 vorbeste despre diminuarea temporara a salariului cu 25%, si nu despre o amanare a platii acestui procent din salariu ulterior incetarii motivelor restrangerii, neexistand, pe cale de consecinta, temeiul legal pentru restituirea acestor sume.
Cat priveste jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, astfel cum corect a retinut instanta de fond, s-a statuat constant faptul ca obiect al Conventiei il constituie dreptul la salariu pentru munca prestata si nu un anumit cuantum al salariului bugetarilor, statul avand dreptul de a stabili cuantumul acestui salariu. In conditiile in care diminuarea salariilor s-a realizat, conform Curtii Constitutionale, cu respectarea dispozitiilor art. 53 din Constitutie, nu se poate retine privarea de un bun si, implicit, incalcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 CEDO.
Pentru aceste considerente, in temeiul disp. art. 312 Cod procedura civila, Curtea a respins recursul ca nefondat, si a mentinut ca legala si temeinica sentinta instantei de fond.
(Judecator Aida Liliana Stan)