Legalitatea  actului  administrativ in contextul dispozitiilor Legii nr. 50/1991.

 

Legalitatea unui act administrativ se apreciaza prin prisma documentelor care au stat la baza emiterii lui, textul aplicabil ,in cauza, fiind cel aratat la art. 7 alin. 1 din Legea nr. 50/1991.                   

          Prin dispozitiile Legii nr. 50/1991 s-a  conturat fara echivoc optiunea legiuitorului in privinta lucrarilor de constructii care nu au caracter provizoriu, cum este cazul in speta, in sensul ca este necesar ca solicitantul cererii privind emiterea autorizatiei de construire sa fie titularul unui drept real principal.

Curtea de Apel Ploiesti, Sectia a II-a civila, de

Contencios Administrativ si Fiscal,

Decizia nr. 4607 din  24 aprilie 2013.

 

Prin decizia nr. 4607/24.04.2013 pronuntata de Curtea de Apel Ploiesti

s-a respins ca nefondat recursul declarat de tertul intervenient G G in contradictoriu cu reclamantii S A M, V I S, si T G Z ,paratii P C R prin  primar, C L R si primarul comunei R.

S-a retinut de catre Curte ca instanta de fond a aratat in mod corect, in considerentele sentintei atacate ca autorizatia de construire este nelegal emisa, ca urmare a faptului ca a dat nastere unui drept de a edifica o constructie unei persoane care nu are calitatea de proprietar sau detinator legal al terenului, fiind astfel incalcate dispozitiile art. 1, art. 7 si urmat. din Legea nr. 50/1991.

Art. 1 din actul normativ invocat prevede ca „executarea lucrarilor de constructii este permisa numai pe baza unei autorizatii de construire sau desfiintare, emisa in conditiile prezentei legi, la solicitarea titularului unui drept real asupra unui imobil – teren si/sau constructii – identificat prin numar cadastral, in cazul in care legea nu dispune altfel”.

Tot astfel, in anexa 2 a Legii nr. 50/1991 sunt definiti numai termenii de specialitate utilizati in cuprinsul legii.

Cu privire la dreptul de executie a lucrarilor de constructie se mentioneaza urmatoarele:  Dreptul asupra constructiei si/sau terenului care confera titularului dreptul de a obtine, potrivit legii, din partea autoritatii competente autorizatia de construire/desfiintare:

1.dreptul real principal: drept de proprietate, uz, uzufruct, superficie, servitute (dobandit prin contract de vanzare-cumparare, de schimb, de donatie, certificat de mostenitor, act administrativ

de restituire, hotarare judecatoreasca);

2. drept de creanta dobandit prin: contract de cesiune, comodat, concesiune, locatie. Emiterea autorizatiei de construire in baza unui contract de comodat/locatiune se poate face numai pentru constructii cu caracter provizoriu si acordul expres al proprietarului de drept.

 Analizand textele anterior citate, Curtea a constatat ca prin dispozitiile Legii nr. 50/1991 s-a  conturat fara echivoc optiunea legiuitorului in privinta lucrarilor de constructii care nu au caracter provizoriu, cum este cazul in speta, in sensul ca este necesar ca solicitantul cererii privind emiterea autorizatiei de construire
sa fie titularul unui drept real principal
.

In speta, asa cum in mod corect a retinut si instanta de fond, recurentul parat nu a facut dovada dreptului sau de proprietate asupra terenului, actul juridic de care se prevaleaza, intitulat „contract de intelegere” (depus in fata instantei de recurs) nefiind de natura a opera un transfer al dreptului de proprietate asupra terenului (aspect pe care de altfel recurentul nici nu-l contesta).

Dupa cum s-a aratat si in doctrina, legalitatea unui act administrativ se apreciaza prin prisma documentelor care au stat la baza emiterii lui, textul aplicabil in cauza fiind cel aratat la art. 7 alin. 1 din Legea nr. 50/2991, prima instanta apreciind corect faptul ca actul atacat nu a fost eliberat cu respectarea exigentelor acestor prevederi.

In conditiile in care  prin documentele depuse,  recurentul  nu a facut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului, este lipsit de relevanta juridica faptul ca asupra terenului exista un litigiu in desfasurare.

Asa zisele efecte ale „contractului de intelegere” de care face vorbire recurentul prin motivele de recurs si eventuala opozabilitate fata de titularul dreptului de proprietate al imobilului nu sunt de natura sa confere solicitantului o justificare legala si pertinenta pentru obtinerea autorizatiei de construire.

Fata de aceste considerente, Curtea in baza art. 312 Cod procedura civila, a respins recursul ca nefondat si a mentinut sentinta atacata ca legala si temeinica.

 

(Judecator Mariana Tanasescu)