Intabulare Teren » Întreabă Avocat

Intabulare teren

Maria a întrebat 7 luni în urmă

Intabulare teren

Buna ziua

Situatia in care ma aflu este urmatoare.

Detine un teren de aproximativ 22 de arii, din care doar o parte, partea din fata a terenului unde este construita si casa este intabulata, restul de 1 arii nefiind intabulat. Partea din fata a fost cumparata pe acte, in partea din spate a terenului fiind doar o balta unde am bagat eu umplutura de pamant.

De cativa ani tot incerc intabularea terenului dar nu reusesc, din cauza schimbarii codului civil.

In prezent am incercat sa intabuleze terenul prin notarea posesiei in cartea funciara. Insa pentru aceasta notare am nevoie de adeverinta de la primarie in care sa se specifice faptul ca imobilul nu face parte din domeniul public sau nu a fost înscris în evidenţe ca fiind în domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale.Cei de la primarie nu vor sa imi elibereze aceasta adeverinta.

Mi-au comunicat printr-o adresa faptul ca terenul la care se face referire se afla in rezerva comisiei fondului funciar Anexa nr.1, conforma HG 401/2013, terenul fiind atribuit altor persoane.

De cativa ani buni platesc impozit pe tot terenul.Intreg terenul este ingrijit,este imprejmuit iar in partea din spate , partea neintabulata se afla si o livada.Membrii comisiei pentru inventarierea terenurilor din cadrul primariilor nu sunt oblicati sa verifice terenurile la fata locului inainte de a le trece in rezerva fondului funciar

Adica daca veneau la fata locului puteau vedea ca terenul respectiv este in posesia cuiva.Credeti ca este vreo cale prin care pot obtine ori adeverinta de la primarie?Sau alta cale de intabularea a terenului?

Art.12 litera c) din HG 401/2013 specifica ”Comisia locală pentru inventariere identifică terenurile cu investiţii care pot face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate, prin constatare la faţa locului. Constatările privind identificarea tipului de investiţie, suprafaţa aferentă acesteia, precum şi existenţa acordului administratorului terenului privind realizarea investiţiei se vor consemna într-un proces-verbal semnat de membrii Comisiei locale pentru inventariere şi de proprietarul investiţiei. Comisia solicită investitorului orice documente din care să rezulte data realizării investiţiei, valoarea investiţiei, inclusiv evaluarea acesteia făcută de un expert evaluator autorizat.”

Credeti ca as putea cere procesul verbal in acest caz. M-ar ajuta sa vedem daca au fost sau nu la fata locului sa verifice(desi eu nu am vazut pe nimeni de la Primarie sa vina sa ma intrebe ceva de teren).

Ar putea sa fie considerata o eroare a celor de la Primarie? Sau nu sunt obligati sa imi arate procesele verbale intocmite de ei.

Va multumesc

Adaugă răspuns

8
+
4
=