Incidenta art. 477 Cod procedura civila, Limitarea efectului devolutiv al apelului
1 aprilie 2020Individualizarea judiciara a pedepsei, Interpretarea amanarea aplicarii pedepsei
1 aprilie 2020
Indemnizatii, Competenta materiala Raspundere civila delictuala
Art.52 din O.U.G. nr. 158/200 potrivit art. 95 alin.(4) C.pr. civ.
Dispozitiile art. 131alin. (1) C. pr. civ., impun instantei „verificarea competentei” la primul termen de judecata, in care sens, judecatorul este obligat, din oficiu, sa verifice si sa stabileasca daca instanta sesizata este competenta general, material si teritorial sa judece pricina, consemnand in cuprinsul incheierii de sedinta temeiurile de drept pentru care constata competenta instantei sesizate.
Investirea instantei a fost facuta potrivit dispozitiilor din Codul civil si care reglementeaza raspunderea civila (art.1357, art.2528) in vederea recuperarii despagubirilor solicitate ca o consecinta nemijlocita a avizarii cu intarziere a certificatelor medicale.
Dispozitiile amintite in precedent reglementeaza “conditiile raspunderii “, situatie in care cel care cauzeaza altuia un prejudiciu printr-o fapta ilicita, savarsita cu vinovatie, este obligat sa il repare, iar autorul prejudiciului raspunde pentru cea mai usoara culpa (art.
1357), precum si “dreptul la actiunea in repararea pagubei cauzate printr-o fapta ilicita “ (art.2528), cu referire la momentul la care pagubitul a conoscut sau trebuia sa cunoasca atat paguba, cat si pe ce care raspunde de ea. din modalitatea in care a fost efectuata investirea instantei rezulta cu certitudine ca aceasta a fost intemeiata in mod nemijlocit pe existenta faptei ilicite si a prejudiciului cauzat reclamantului, dar si a celorlalte conditii ale acestei forme de raspundere civila, situatie care atrage competenta materiala a judecatoriei, in temeiul art. 94 C. pr. civ.
Deliberand asupra apelului civil de fata, constata urmatoarele:
Tribunalul Gorj - Sectia Conflicte de Munca si Asigurari Sociale prin sentinta civila nr. 1620 din 06.10.2016 a respins exceptia necompetentei materiale a Tribunalului Gorj, exceptia de netimbrare a cererii introductive si exceptia prescriptiei extinctive a raspunderii civile delictuale in raport cu intimatul INEMRCM invocate de catre parata Casa Nationala de Pensii Publice - Institutul National de Expertiza Medicala si Recuperarea Capacitatii de Munca
A admis actiunea formulata de reclamantul B. F. D., impotriva paratei Casa Nationala de Pensii Publice Institutul National de Expertiza Medicala si Recuperare a Capacitatii de Munca si a obligat paratul sa plateasca reclamantului suma de 3900 lei net reprezentand contravaloarea indemnizatiei pentru incapacitate temporara de munca cuvenita acestuia si neachitata pentru perioada 18.02.2012-17.04.2014, in baza certificatelor medicale seria CCMAE nr. 1898801, 1898802, 1898803 emise la data de 17.04.2012.
Pentru a pronunta aceasta hotarare instanta a retinut urmatoarele:
In conformitate cu prevederile art. 248 alin.(1) din Codul de procedura civila, instanta trebuie sa se pronunte mai intai asupra exceptiilor de procedura precum si a celor de fond, care fac inutila, in tot sau in parte, administrarea de probe, ori, dupa caz, cercetarea in fond a cauzei.
In ceea ce priveste exceptia necompetentei materiale a Tribunalului Gorj tribunalul a respins aceasta exceptie intrucat litigiul dedus judecatii se refera tocmai la plata contravalorii indemnizatiei pentru incapacitate temporara de munca prevazuta de Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.158/2005 cuvenita si neacordata pentru concediile medicale seria CCMAE nr. 1898801,1898802 si 1898803, devenind astfel incidente dispozitiile art.52 din O.U.G. nr. 158/2005 care stabilesc in mod imperativ competenta instantei de judecata, respectiv jurisdictia asigurarilor sociale.
De asemenea, coroborand dispozitiile art. 66 din Ordinul nr. 60/32/2006 potrivit carora ”Calculul si plata indemnizatiilor prevazute de Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 158/2005 se face pe baza certificatului de concediu medical eliberat in conditiile legii, care constituie document justificativ pentru plata" cu dispozitiile legale mentionate mai sus, reiese ca atata timp cat plata indemnizatiei pentru concediu medical se realizeaza doar in baza certificatului medical, iar aceasta plata i-a fost refuzata pentru retroactivitate ilegala din culpa paratei, este evident ca obiectul cererii vizeaza modul de plata defectuos si ca atare, competenta materiala a unei astfel de cereri este stabilita prin lege potrivit art. 95 alin.(4) C.pr. civ..
Referitor la exceptiei de netimbrare a actiunii, tribunalul a respins aceasta exceptie intrucat litigiul fiind de competenta Tribunalului Gorj, Sectia Conflicte de Munca si Asigurari Sociale, acesta este scutit de plata taxei de timbru, potrivit art. 29 din O.U.G. nr. 80/2013.
Cu privire la exceptia prescriptiei extinctive a dreptului material la actiune invocata, tribunalul a constatat ca aceasta nu isi gaseste aplicabilitate in cauza dedusa judecatii, in conditiile in care a cunoscut persoana vinovata de producerea pagubei la data de 08.10.2015, cand s-a depus dovada avizarii favorabile de catre Comisia Superioara din cadrul Institutului
National de Expertiza Medicala si Recuperare a Capacitatii de Munca Bucuresti in cadrul dosarului nr. 2434/95/2015 inregistrat pe rolul Tribunalului Gorj, Sectia Conflicte de Munca si Asigurari Sociale, in care se comunica faptul ca avizarea cu intarziere a documentatiei medicale, respectiv la aproape doua luni de la momentul solicitarii inaintate de Casa Judeteana de Pensii Gorj ii incumba acesteia.
Mai mult decat atat, prin introducerea cererii de chemare in judecata inregistrata sub nr. 2434/95/2015 pe rolul Tribunalului Gorj impotriva paratelor Casa de Asigurari de Sanatate Gorj si Casa Judeteana de Pensii Gorj - Cabinetul de Expertiza Medicala si Recuperare a Capacitatii de Munca prescriptia s-a intrerupt potrivit art.2537 alin.(2) Cod civil, iar dupa intrerupere a inceput sa curga un nou termen de prescriptie care incepe sa curga de la data pronuntarii deciziei nr. 1092/18.02.2016 a Curtii de Apel Craiova si avand in vedere ca, in termen de 6 luni de la data la care sentinta nr. 4093/15.10.2015 a Tribunalului Gorj a ramas definitiva reclamantul a introdus o noua cerere, ce face obiectul prezentului litigiu, s-a apreciat ca prescriptia este intrerupta prin cererea de chemare in judecata precedenta conform art. 2539 alin.(2) Cod civil, astfel incat a fost respinsa si aceasta exceptie.
Pe fondul cauzei, tribunalul a constatat urmatoarele:
Reclamantul B.F.D., a chemat in judecata paratele Casa de Asigurari de Sanatate Gorj si Casa Judeteana de Pensii Gorj - Cabinetul de Expertiza Medicala si Recuperare a Capacitatii de Munca, solicitand obligarea acestora la decontarea contravalorii indemnizatiei pentru incapacitate temporara de munca cuvenita si neacordata pe perioada cuprinsa in certificatele medicale seria CCMAE nr. 1898801, 18988802 si 1898803 emise la data de 17.04.2012.
A precizat ca in calitate de salariat al Agentiei Nationale de Administrare Fiscala - Directia Generala a Finantelor Publice Gorj a beneficiat de concediu medical pentru incapacitate temporara de munca incepand cu luna iulie a anului 2011, insa in conditiile in care starea de sanatate nu s-a ameliorat, durata de acordare a concediului si a indemnizatiei pentru incapacitate temporara de munca a depasit initial 90 de zile, astfel ca medicul curant i-a prelungit concediul medical pe o durata de 183 zile in interval de 1 an, socotite de la prima zi de imbolnavire.
In conformitate cu dispozitiile art.24 alin.(2) din Ordinul nr. 60/32//2006, incepand cu a 91-a zi, concediul medical se poate prelungi pana la 183 de zile, cu avizul medicului expert al asigurarilor sociale.
Potrivit art. 24 din acelasi Ordin, pentru obtinerea avizului, medicul curant va intocmi un referat medical conform modelului prezentat in anexa nr. 8; referatul medical se va transmite la cabinetul de expertiza medicala si recuperare a capacitatii de munca din a carui raza teritoriala isi are domiciliul asiguratul.
Tribunalul a retinut ca reclamantul a facut demersurile necesare privind obtinerea prelungirii certificatelor medicale, asa cum a rezultat din referatul medical din dosar, reclamantul prezentandu-se la medicul curant la data de 14.02.2012 si acesta intocmind referatul medical in aceeasi zi .
A mai retinut ca documentatia a fost intocmita fara intarziere de catre parata si inaintata la Comisia Superioara din cadrul Institutului National de Expertiza Medicala si Recuperare a Capacitatii de Munca care nu a avizat in timp util eliberarea certificatelor medicale si urmare a refuzului la plata a primul certificat medical seria CCMAE nr. 1898801 pentru perioada 18.02.2012-29.02.2013, cu motivarea ca se putea acorda doar pentru aceasta luna ori pentru luna martie si nicidecum pentru luna februarie 2012 celelalte doua certificate, nr. 1898802/17.04.2012 eliberat pentru luna martie 2012 si nr. 1898803/17.04.2012 eliberat pentru perioada 01.04.2012-17.04.2012, nu au mai putut fi considerate certificate medicale in continuare in conditiile in care primul certificat nu a fost vizat de catre Casa de Asigurari de Sanatate Gorj.
Or, in conformitate cu prevederile art. 17 alin.(2)
1
din Ordinul nr. 60/32/2006, pentru certificatele medicale "in continuare", data acordarii nu poate fi mai mare decat data la care se termina valabilitatea certificatelor de concediu medical acordate anterior pentru aceeasi afectiune.
De asemenea, parata a intarziat in avizarea certificatelor medicale fara nicio justificare fapt ce a determinat refuzul platii certificatelor in continuare, reclamantul depunand referatul medical in termen legal la Casa Judeteana de Pensii Gorj respectiv la data de 14.02.2012.
Tribunalul a constatat ca refuzul decontarii sumelor reprezentand indemnizatia pentru incapacitate de munca a fost justificat de faptul ca nu au fost respectate dispozitiile art. 17 alin. (4) ) lit. d) din Ordinul nr. 60/32/2006.
In conformitate cu prevederile art.17 alin.(4) din Ordinul nr.60/32/2006, certificatele de concediu medical se pot elibera si la o data ulterioara, numai pentru luna in curs sau luna anterioara, pentru urmatoarele situatii:
- in caz de sarcina si lauzie (numai concediu medical pentru maternitate);
- pentru perioada de internare in spital;
- pentru aparat gipsat, numai de catre medicul ortoped/chirurg;
- situatii pentru care este necesar avizul medicului expert al asigurarilor sociale peste 90 de zile;
- in caz de carantina.
Tribunalul a retinut ca aceasta situatie a fost generata de avizul Comisiei Superioare din cadrul Institutului National de Expertiza Medicala si Recuperare a Capacitatii de Munca, comunicat la aproape doua luni de la momentul solicitarii de Casa Judeteana de Pensii Gorj, aceasta fiind insa chemata in judecata in calitate de parata.
In raport de aceste aspecte, tribunalul a respins exceptia necompetentei materiale a Tribunalului Gorj, exceptia de netimbrare a cererii introductive si exceptia prescriptiei extinctive a raspunderii civile delictuale in raport cu paratul INEMRCM invocate de catre parata Casa Nationala de Pensii Publice - Institutul National de Expertiza Medicala si Recuperarea Capacitatii de Munca, a admis actiunea formulata de reclamantul Botea Florin Daniel impotriva paratei Casa Nationala de Pensii Publice Institutul National de Expertiza Medicala si Recuperare a Capacitatii de Munca si a obligat parata sa plateasca reclamantului suma de 3900 lei net reprezentand contravaloarea indemnizatiei pentru incapacitate temporara de munca cuvenita acestuia si neachitata pentru perioada 18.02.2012-17.04.2014, in baza certificatelor medicale seria CCMAE nr. 1898801, 1898802, 1898803 emise la data de 17.04.2012.
impotriva acestei sentinte a declarat apel parata Casa Nationala de Pensii Publice Institutul National de Expertiza Medicala si Recuperare a Capacitatii de Munca, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie, avand in vedere urmatoarele motive:
In acest sens, a aratat ca in mod nelegal instanta de fond a respins exceptia necompetentei materiale a Tribunalului Gorj si in subsidiar pe cea a exceptiei de netimbrare a cererii
In realitate, actiunea introductiva nu a avut ca obiect modul de calcul si de plata a unei indemnizatii de asigurari sociale in acceptiunea art. 52 din O.U.G. nr. 158/2005, modalitatea de plata a indemnizatiei de asigurari sociale aferenta certificatelor pentru incapacitate temporara de munca seriile 1898801, 1898802, respectiv 1898803 a fost clarificata la data prezentei prin intermediul sentintei civile nr. 4093/2015 pronuntata de Tribunalul Gorj in cauza nr. 2434/95/2015, ramasa definitiva in urma pronuntarii deciziei nr. 1092/2016 de Curtea de Apel Craiova si care beneficiaza de autoritate de lucru judecat intre partile respectivului litigiu, in acceptiunea art. 431 din noul C. pr. civ.
Actiunea introductiva a avut ca obiect angajarea raspunderii civile delictuale a INEMRCM, fiind fundamentata in fapt, dar si in drept pe dispozitiile art. 1357 Cod civil, astfel ca nu a fost pusa in discutie calcularea si acordarea unei indemnizatii de asigurari sociale de sanatate, ci plata unei despagubiri civile pentru o culpa de natura administrativa.
Competenta materiala de solutionare a cauzei in prima instanta ar fi trebuit sa revina judecatoriei, in aplicarea dispozitiilor art. 94 pct. 1 lit. k) din noul C. pr. civ., aspect invocat in cauza pe calea exceptiei dilatorii de catre apelantul-parat INEMRCM, astfel ca instanta de fond a respins exceptia necompetentei materiale, apreciind in mod strain de natura cauzei aplicabilitatea prevederilor art. 52 din O.U.G. nr. 158/2005, prevedere legala care se refera la plata indemnizatiei de catre angajator/FNUASS, nicidecum la plata unei despagubiri civile de catre un tert.
In consecinta a fost respinsa nelegal si exceptia de netimbrare a cererii, invocata in fond catre apelantul-parat INEMRCM, fiind astfel incalcate dispozitiile art. 3 din O.U.G. nr. 80/201 privind taxele de timbru in cazul actiunilor evaluabile in bani.
Cu privire la respingerea in mod nelegal de catre instanta de fond a exceptie prescriptiei extinctive a raspunderii civile delictuale, a aratat ca in fapt, art. 2.517 Cod civil stabileste termenul de 3 ani in care poate fi angajata raspunderea civila delictuala pentru fapta proprie, iar art. 2.528 alin. (1) Cod civil stabileste momentul la care incepe sa curga termenul acestei prescriptii:
Prescriptia dreptului la actiune in repararea unei pagube care a fost cauzata printr-o fapta ilicita incepe sa curga de la data cand pagubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca atat paguba, cat si pe cel care raspunde de ea.
Apelantul-parat INEMRCM a inteles sa invoce prescriptia extinctiva in fata instantei de fond, in conditiile art. 2512 Cod civil, cu respectarea prevederilor art. 2513 Cod civil, ce permit partii chemate in judecata sa opuna prescriptia numai in prima instanta, prin intampinarea formulata in cauza.
In baza probatoriului anexat actiunii introductive promovate in contradictoriu cu INEMRCM, intimatul-reclamant a aratat faptul ca a avut loc o judecata intre acesta pe de o parte si Casa de Asigurari de Sanatate ( CAS) Gorj, respectiv Casa Judeteana de Pensii Gorj pe de alta parte, avand ca obiect solicitarea de plata a indemnizatiilor aferente certificatelor de concediu medicale 1898801, 1898802, respectiv 1898803.
Intimatul-reclamant a sustinut in actiunea introductiva ca ar fi aflat numai pe parcursul cercetarii judecatoresti in cauza civila 2434/95/2015 aflata la acel moment pe rolul Tribunalului Gorj, respectiv la data de 08.10.2015, faptul ca apelantul INEMRCM, prin Comisia Superioara de Expertiza a Capacitatii de Munca, ar fi avizat cu intarziere solicitarea de prelungire a concediului medical.
Astfel, in considerentele sentintei civile nr. 4093/2015 pronuntata de Tribunalul Gorj in cauza 2434/95/2015 s-a retinut faptul ca, aparent refuzul la plata a indemnizatiilor aferente certificatelor de concediu medical se datoreaza intarzierii cu care a fost emis avizul Comisiei superioare de Expertiza a Capacitatii de Munca din cadrul INEMRCM.
A solicitat sa se retina faptul ca apelantul-parat INMRCM, nu a avut calitatea de parte in cauza civila 2434/95/2015 solutionata de Tribunalul Gorj prin sentinta civila nr. 4093/2015, nu a avut posibilitatea legala de a formula concluzii ori aparari in respectiva cauza, iar autoritatea de lucru judecat de care de bucura considerentele acestei sentinte definitive este opozabila doar
inter pares,
nu si in raport cu INEMRCM.
Tribunalul Gorj a retinut in considerentele sentintei civile nr. 4093/2015 doar cu titlu de prezumtie relativa culpa aparenta a INEMRCM fata de refuzul la plata a indemnizatiilor aferente certificatelor de concediu medical depuse de reclamant, nefiind administrat in cauza respectiva un probatoriu in sensul dovedirii respectivei culpe.
Intimatul-reclamant a facut trimitere in fata instantei de fond la considerentele sentintei civile nr. 4093/2015 pronuntata de Tribunalul Gorj in cauza 2434/95/2015 in incercarea de a induce in eroare instanta cu privire la momentul la care ar fi cunoscut paguba si pe cel care raspunde de ea, in aplicarea dispozitiilor art. 2.528 alin. (1) Cod civil.
Procedand astfel, intimatul-reclamant nu a tinut cont de urmatoarele aspecte:
In conditiile in care intimatul-reclamant ar fi aflat doar pe parcursul cercetarii judecatoresti in cauza civila 2434/95/2015 aflata la acel moment pe rolul Tribunalului Gorj, respectiv la data de 08.10.2015, faptul ca INEMRCM prin Comisia superioara de Expertiza a Capacitatii de Munca este responsabil de refuzul la plata a indemnizatiilor aferente certificatelor de concediu medical, ar fi avut posibilitatea la acel moment procesual de a chema in garantie INEMRCM in conditiile art. 72 si urm. din C. pr. civ., in calitate de terta parte impotriva careia ar fi putut sa se indrepte cu o cerere separata in garantie sau despagubiri.
Momentul procesual pana la care partea reclamanta poate formula cererea de chemare in garantie este terminarea cercetarii procesului inaintea primei instante, astfel incat intimatul - reclamant, desi a avut la dispozitie acest mijloc procesual nu l-a utilizat, in pofida faptului ca a beneficiat de asistenta avocatiala specializata. Chemarea in garantie la acel moment a comisiei din cadrul INEMRCM ar fi permis formularea de concluzii si aparari in respectiva cauza in raport cu tertul chemat in garantie si ar fi marcat momentul intreruperii prescriptiei extinctive fata de acesta in conditiile art. 2537 pct. 2 Cod civil.
Intimatul-reclamant a preferat sa formuleze apel impotriva sentintei civile nr. 4093/2015 pronuntata de Tribunalul Gorj in cauza nr. 2434/95/2015, intrucat aparenta culpa a INEMRCM o cunostea inca de la data receptiei adresei angajatorului sau nr. 29815/22.06.2012 si intervenise deja prescriptia in legatura cu raspunderea civila delictuala a acestuia.
Este adevarat faptul ca dispozitiile art. 2.528 alin. (1) Cod civil reglementeaza un criteriu subiectiv pentru determinarea inceputului prescriptiei extinctive, insa acest criteriu nu poate fi interpretat in sensul ca acorda victimei prejudiciului posibilitatea de a exercita in mod arbitrar actiunea, deoarece insasi textul legii stabileste o limita in aplicarea acestui criteriu, respectiv neglijenta celui indreptatit sa formuleze actiunea.
In concret, momentul la care incepe sa curga termenul de prescriptie se raporteaza la nivelul de pregatire al victimei prejudiciului, precum si la normele incalcate in contextul producerii prejudiciului, daca este vorba despre reguli de conduita reglementate de acte normative sau dupa caz, de norme cutumiare, in acceptiunea art. 1349 Cod civil.
Intimatul-reclamant este functionar public cu studii superioare in cadrul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala-Directia Generala a Finantelor Publice Gorj, beneficiind de pregatire si mai ales de specializare profesionala in domeniul recuperarii creantelor statului generate de incalcarea actelor normative in vigoare. Regulile de conduita care au determinat producerea unui prejudiciu material in patrimoniul acestuia sunt enuntate in doua acte cu putere normativa publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, O.U.G. nr. 158/2005, respectiv Ordinul MS/CNAS nr. 60/32/2006. in cuprinsul O.U.G. nr. 158/2005 este reglementat in mod explicit faptul ca prelungirea concediului medical peste 183 de zile se face pentru cel mult 90 de zile, conform procedurilor stabilite de Casa Nationala de Pensii Publice, INEMRCM si CNAS ( art. 14 alin. (3) si art. 57), iar in cuprinsul Ordinului MS/CNAS nr. 60/32/2006 este reglementat in mod expres faptul ca certificatele de concediu medical se pot elibera pentru luna in curs sau luna anterioara numai in situatiile pentru care este necesar avizul medicului expert al asigurarilor sociale, (art. 17alin. (4) lit. d ).
Mai mult, intimatul-reclamant a fost informat prin adresele angajatorului sau nr. 29815/22.06.2012, respectiv 12473/28.02.2013, depuse de acesta la dosarul cauzei ca probe cu inscrisuri, in legatura cu dispozitiile normative care au determinat refuzul la plata al concediului medical acordat in baza certificatelor pentru incapacitate temporara de munca seriile 1898801, 1898802, respectiv 1898803, in cuprinsul ambelor adrese se face trimitere explicita la faptul ca doar avizul comisiei de expertiza a capacitatii de munca ar fi putut determina plata indemnizatiilor pentru incapacitate temporara de munca, in aplicarea prevederilor art. 17 alin. (4) lit. d) din Ordinul MS/CNAS nr. 60/32/2006.
Coroborand informatiile furnizate de angajator prin intermediul adreselor nr. 29815/22.06.2012, respectiv 12473/28.02.2013, cu specializarea profesionala a intimatului- reclamant si cu faptul ca prejudiciul reclamat de acesta a fost generat de incalcarea unor acte normative opozabile
erga omnes,
ar rezulta ca momentul obiectiv la care acesta ar fi trebuit sa cunoasca atat paguba. cat si pe cel care raspunde de ea s-a situat anterior momentului la care s-a comunicat sentinta civila nr. 4093/2015 pronuntata de Tribunalul Gorj in cauza nr. 2434/95/2015.
A solicitat admiterea exceptiei ridicate de apelant in fata instantei de fond si respingerea actiunii introduse in contradictoriu cu INEMRCM la data de 06.07.2016 ca urmare a interventiei prescriptiei extinctive.
Certificatele de concediu medical seriile 1898801, 1898802, 1898803, au fost respinse la plata de CAS Gorj pe motiv de retroactivitate ilegala, fiind constatata incalcarea prevederilor art. 17 alin. (4) lit. d) din Ordinul MS/CNAS nr. 60/32/2006.
Nu are nicio relevanta faptul ca Serviciul de expertiza medicala a capacitatii de munca din cadrul CJP Gorj a procedat in data de 14.12.2012 la inregistrarea interna sub nr. 1389 a adresei prin care se solicita INEMRCM avizarea prelungirii concediului medical al reclamantului peste 183 de zile, cat timp aceasta solicitare a fost transmisa catre INEMRCM numai la data de 30.03.2012 (vineri), dupa orele 14, asa cum a rezultat din raportul generat de fax.
Zilele de 31.03.2012 si 01.04.2012 au fost zile nelucratoare (sambata si duminica), astfel ca solicitarea de avizare favorabila a prelungirii concediului medical al intimatului- reclamant ce a facut obiectul adresei Serviciului de expertiza medicala a capacitatii de munca din cadrul CJP Gorj inregistrata intern la aceasta unitate sub nr. 1389/14.02.2012, a fost solutionata de comisia superioara de expertiza a capacitatii de munca din cadrul INEMRCM in termen de o zi lucratoare de la data receptiei solicitarii respective, prin intermediul adresei INEMRCM nr. 1060/02.04.2012.
In consecinta, faptul ca avizarea favorabila a prelungirii concediului medical al intimatului-reclamant a avut loc in luna aprilie 2012, peste termenul stabilit de art. 17 alin. (4) lit. d) din Ordinul MS/CNAS nr. 60/32/2006, nu poate fi imputata Comisiei Superioare de Expertiza a Capacitatii de Munca din cadrul INEMRCM. organism care a solutionat de indata solicitarea primita din partea Serviciului de expertiza medicala a capacitatii de munca din cadrul CJP Gorj.
Instanta de fond nu a tinut cont de probatoriul depus de INEMRCM si luand in considerare exclusiv data la care Serviciul de expertiza medicala a capacitatii de munca din cadrul CJP Gorj a inregistrat intern adresa nr. 1389, respectiv data de 14.02.2012, a omis sa constate ca respectiva adresa a fost transmisa efectiv catre INEMRCM la data de 30.03.2012 (vineri), orele 14.
Fata de celeritatea maxima cu care apelantul-parat INEMRCM prin Comisia Superioara de Expertiza a Capacitatii de Munca nr. 1060/02.04.2012 a solutionat cererea Serviciului de expertiza medicala a capacitatii de munca din cadrul CJP Gorj avand numar de inregistrare interna la expeditor 1389/14.02.2012, si numar de inregistrare la destinatarul INEMRCM 1060/02.04.2012, a rezultat faptul ca in relatia dintre intimatul-reclamant si apelantul-parat INEMRCM nu este indeplinita niciuna dintre conditiile esentiale ale raspunderii civile pentru fapta proprie in acceptiunea art. 1357 Cod civil.
Potrivit dispozitiilor art. 476 alin. (1) C. pr. civ., privitoare la efectul devolutiv al apelului, a solicitat admiterea apelului si schimbarea in tot a sentintei civile apelate, aceasta fiind nelegala sub aspectul respingerii exceptiilor invocate si netemeinica sub aspectul solutionarii cauzei fara luarea in considerare a probatoriului administrat, pe baza dovezilor invocate si administrate in fata instantei de fond precum si a probelor rezultate din dezbateri, in considerarea dispozitiilor art. 478 Cod procedura civila.
In drept, a intemeiat cererea de apel pe dispozitiile Codului de procedura civila aprobat prin Legea nr. 134/2010, Legii nr. 76/2012 pentru punerea in aplicare Codului de procedura civila, Legii nr. 263/2010, H.G. nr. 257/2011, H.G. nr. 1229/2005, H.G. nr. 155/2011.
Intimatul reclamant B.F.D., a formulat intampinare solicitand respingerea apelului ca nefondat si mentinerea sentintei instantei de fond ca temeinica si legala.
Apelul este fondat.
Analizand sentinta prin prisma criticilor invocate in apel, a apararilor formulate, a dispozitiilor legale relevante aplicabile in cauza, Curtea constata ca sunt intemeiate criticile apelantei pentru considerentele care se vor expune:
Astfel, dispozitiile art. 131alin. (1) C. pr. civ., impun instantei „verificarea competentei” la primul termen de judecata, in care sens, judecatorul este obligat, din oficiu, sa verifice si sa stabileasca daca instanta sesizata este competenta general, material si teritorial sa judece pricina, consemnand in cuprinsul incheierii de sedinta temeiurile de drept pentru care constata competenta instantei sesizate.
De asemenea, potrivit dispozitiilor art. 248 C. pr. civ.“Instanta se va pronunta mai intai asupra exceptiilor de procedura, precum si asupra celor de fond care fac inutila, in tot sau in parte, administrarea de probe ori, dupa caz, cercetarea in fond a cauzei”.
In acest sens, au fost examinate cu prioritate criticile apelantei cu privire la respingerea gresita a exceptiei necompetentei materiale a Tribunalului Gorj si care sunt intemeiate, in conditiile in care instanta a efectuat gresit calificarea juridica a obiectului cererii deduse judecatii, retinand ca prin actiunea introductiva reclamantul a solicitat plata contravalorii indemnizatiei pentru incapacitate temporara de munca in temeiul O. U. G. nr.158/2005 (art.52).
Prin urmare, a stabilit ca revine competenta jurisdictiei asigurarilor sociale si potrivit art. 95 alin (4) C. pr.civ.(orice alte cereri date prin lege in competenta lor), competenta materiala tribunalului investit legal de catre reclamant.
Din acest punct de vedere, se constata ca investirea instantei a fost facuta potrivit dispozitiilor din Codul civil si care reglementeaza raspunderea civila (art.1357, art.2528) in vederea recuperarii despagubirilor solicitate ca o consecinta nemijlocita a avizarii cu intarziere a certificatelor medicale.
Dispozitiile amintite in precedent reglementeaza “conditiile raspunderii “, situatie in care cel care cauzeaza altuia un prejudiciu printr-o fapta ilicita, savarsita cu vinovatie, este obligat sa il repare, iar autorul prejudiciului raspunde pentru cea mai usoara culpa (art. 1357), precum si “dreptul la actiunea in repararea pagubei cauzate printr-o fapta ilicita “ (art.2528), cu referire la momentul la care pagubitul a conoscut sau trebuia sa cunoasca atat paguba, cat si pe ce care raspunde de ea.
Nu trebuie omis faptul ca in primul litigiu au fost implicate ca parti, reclamantul Botea Florin Daniel si paratele Casa Asigurarilor de Sanatate Gorj si Casa Judeteana de Pensii Gorj Cabinetul de Expertiza Medicala si Recuperare a Capacitatii de Munca si se solicita obligarea paratelor la decontarea contravalorii indemnizatiei pentru incapacitate temporara de munca, cuvenita si neacordata pentru perioada cuprinsa in certificatele medical seria CCMAE nr.1898801, 18988802 si 1898803 din 17.04.2012, precum si obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecata.
In pricina de fata investirea instantei s-a efectuat avand in vedere cele retinute prin sentinta din primul litigiu (sentinta nr. 4093/15.10.2015 a Tribuinalului Gorj, definitiva prin respingerea apelului prin decizia nr.1092/18.02.2016 a Curtii de Apel Craiova), in sensul ca parata Casa Asigurarilor de Sanatate Gorj a aplicat dispozitiile din Ordinul nr. 60/32/2000 si ca reclamantul nu putea solicita despagubiri de la aceasta, in conditiile in care situatia a fost generata de avizul Comisiei Superioare din cadrul Institutului National de Expertiza Medicala si Recuperare a Capacitatii de Munca, comunicat la aproape doua luni de la data solicitarii de catre parata Casa Judeteana de Pensii Gorj.
De altfel, din modalitatea in care a fost efectuata investirea instantei rezulta cu certitudine ca aceasta a fost intemeiata in mod nemijlocit pe existenta faptei ilicite si a prejudiciului cauzat reclamantului, dar si a celorlalte conditii ale acestei forme de raspundere civila, situatie care atrage competenta materiala a judecatoriei, in temeiul art. 94 C. pr. civ.
Asadar, Curtea in temeiul art. 480 alin.(4) C. pr. civ., a admiS apelul, a anulat sentinta apelata si a trimis cauza spre competenta solutionarea Judecatoriei Sectorului 5 Bucuresti, in a carei circumscriptie teritoriala isi are sediul parata, nemaifiind utila examinarea celorlalte critici invocate in apel.
(Decizia nr. 535/27 Februarie 2017, Sectia I civila - rezumat judecator Marian Lungu