Gresita punere in libertate a inculpatilor anterior expirarii duratei stabilite de instanta
31 martie 2020Incetarea procesului penal privind savarsirea infractiunii de furt ca urmare a impacarii
31 martie 2020
Imposibilitatea aplicarii art. 19 din Legea nr. 682/2002, Efectuare denunt dupa expirarea termenului legal
Conform art. 19 din Legea nr. 682 din 19 decembrie 2002 republicata privind protectia martorilor, persoana care are calitatea de martor, in sensul art.2 lit.a) pct.l, si care a comis o infractiune grava, iar inaintea sau in timpul urmaririi penale ori al judecatii denunta si faciliteaza identificarea si tragerea la raspundere penala a altor persoane care au savarsit astfel de infractiuni beneficiaza de reducerea la jumatate a limitelor pedepsei prevazute de lege.
Facand denuntul care a condus la facilitarea identificarii autorului unei fapte grave dupa expirarea termenelor legale, respectiv dupa ramanerea definitiva a hotararii de condamnare la pedeapsa cu inchisoare, contestatorul condamnat nu poate beneficia de reducerea limitelor de pedeapsa in conditiile art.19 din Legea nr. 682 din 19 decembrie 2002 rep. privind protectia martorilor.
Art. 19 din Legea nr. 682/2002 republicata
Contestatorul condamnat [...] a formulat contestatie impotriva sentintei penale nr.265 din 22 iulie 2015 pronuntata de Tribunalul Constanta - Sectia Penala, in dosarul penal nr. 1114/118/2015, de respingere a „contestatiei la executare”.
Condamnat la pedeapsa de 6 ani inchisoare prin sentinta penala nr.951/19.12.2013 a Tribunalului Bucuresti, modificata prin decizia penala nr.694/A/28.05.2014 a Curtii de Apel Bucuresti, petentul condamnat [...] s-a adresat Tribunalului Constanta pentru a beneficia, pe calea contestatiei la executare, de reducerea pedepsei prin aplicarea art.19 din Legea nr.682/2002 deoarece, in timpul executarii, a oferit procurorului criminalist din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Constanta informatii utile si concludente pentru identificarea autorului unei infractiuni de omor comis la 18.03.2006.
Solutionand cauza, prin sentinta penala nr.265 din 22 iulie 2016, Tribunalul Constanta a
respins contestatia la executare formulata de condamnatul [...] ca nefondata, in baza art. 599 alin.1 in referire la art.597 cod procedura penala, motivand ca, potrivit art.19 din Legea nr.682/2002, denuntul trebuia depus anterior ramanerii definitive a hotararii de condamnare.
In sustinerea contestatiei formulata in termen, personal si prin aparator, petentul condamnat [...] a motivat ca sunt aplicabile dispozitiile art.19 din Legea nr.682/2002.
Cauza s-a inregistrat pe rolul Curtii de Apel la data de 05.10.2015, sub nr.1114/118/2015 cu prim termen la 27.10.2016, cand aparatorul ales al contestatorului condamnat, avocat [...] a invocat exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.19 din Legea nr.682/2002 privind protectia martorilor, republicata si a solicitat sesizarea Curtii Constitutionale intrucat conditia impusa de legiuitor privind persoana martorului denuntator, ca denuntul sau, ori facilitarea la identificarea si tragerea la raspundere penala a altor persoane, care au savarsit infractiuni grave, sa se faca „inainte, sau in timpul urmaririi penale, ori al judecatii,, este de natura a incalca dispozitiile constitutionale, referitoare la egalitatea cetatenilor in fata legii si a crea un regim discriminator, de aplicare a normelor cuprinse in lege pentru martorul denuntator, care este deja judecat definitiv si se afla in executarea unei pedepse.
Prin incheierea din 03.11.2015, Curtea de Apel Constanta - Sectia Penala, constatand ca sunt indeplinite prevederile art.29 alin.1, 2 si 3 din Legea nr.47/1992, a dispus, in baza art.29 (4) din Legea nr.47/1992, republicata, sesizarea Curtii Constitutionale cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.19 din Legea nr. 682/2002, ridicata de contestatorul [...], aflat in stare de detentie in cadrul Penitenciarului Poarta Alba.
Prin decizia nr.383 din 07.06.2016, Curtea Constitutionala a respins exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.19 din Legea nr.682/2002, invocata de contestatorul condamnat [...], prin aparator.
4. Aprecierea Curtii
Examinand legalitatea si temeinicia hotararii atacate, pe baza actelor dosarului, prin prisma criticilor formulate si din oficiu, Curtea constata contestatia nefondata pentru considerentele expuse in continuare.
Conform art.19 din Legea nr. 682 din 19 decembrie 2002 republicata privind protectia martorilor, persoana care are calitatea de martor, in sensul art.2 lit.a) pct.1, si care a comis o infractiune grava, iar inaintea sau in timpul urmaririi penale ori al judecatii denunta si faciliteaza identificarea si tragerea la raspundere penala a altor persoane care au savarsit astfel de infractiuni beneficiaza de reducerea la jumatate a limitelor pedepsei prevazute de lege.
Raportat la dispozitiile legale, pentru ca persoana sa beneficieze de reducerea limitelor de pedeapsa, sunt doua conditii:
- sa aiba calitatea de martor in sensul art.2 lit.a) pct.1 din Legea nr.682 din 19 decembrie 2002
rep.;
- momentul denuntului si facilitarii identificarii si tragerii la raspundere penala a altor persoane care au savarsit infractiuni grave (decizia Curtii Constitutionale nereferindu-se si la faptele denuntate) sa fie
inaintea sau in timpul urmaririi penale ori al judecatii.
Astfel, sub aspectul calitatii de martor, nu sunt dubii referitor la contestator;prin adresa nr.450/2006 din 08.04.2015, Parchetul de pe langa Tribunalul Constanta a comunicat ca persoana condamnata [...] l-a denuntat la data de 1 octombrie 2014, pe autorul infractiunii de omor comisa in 2006 asupra victimei [...] in statiunea Olimp, audierea sa ca martor s-a realizat la data de 05.12.2014 si pe baza acestei marturii, prin ordonanta din 15.12.2014, procurorul a dispus efectuarea in continuare a urmaririi penale, in legatura cu uciderea si jefuirea victimei, fata de suspectul [...] pentru savarsirea infractiunilor de „omor calificat si deosebit de grav” prev. de art.174-art.175 lit.i) si art.176 lit.d) cod penal 1969 si „talharie” prev. de art.211 alin.1 si alin.2 lit.c) cod penal 1969.
In ceea ce priveste insa data formularii denuntului, hotararea de condamnare la pedeapsa inchisorii (sentinta penala nr.951/2013 a Tribunalului Bucuresti) a fost pronuntata la data de 19.12.2013, apoi modificata si definitiva la data de
28 mai 2014
(prin decizia penala nr.694/A/2014 a Curtii de Apel Bucuresti), anterior datei denuntului -
01.10.2014
cand contestatorul a incunostiintat despre savarsirea unei infractiuni grave - infractiunea de „omor calificat si deosebit de grav” in dosarul nr.450/P/2006 al Parchetului de pe langa Tribunalul Constanta.
In consecinta, facand denuntul care a condus la facilitarea identificarii autorului unei fapte grave dupa expirarea termenelor legale, respectiv dupa ramanerea definitiva a hotararii de condamnare la pedeapsa cu inchisoare, contestatorul condamnat nu poate beneficia de reducerea limitelor de pedeapsa in conditiile art.19 din Legea nr. 682 din 19 decembrie 2002 rep. privind protectia martorilor.
Prin urmare, nefiind nici vreun caz de nulitate a hotararii atacate, contestatia formulata de catre petentul condamnat [...] este nefondata si, in baza art.425
1
alin.(7) pct.1. lit.b) cod procedura penala, va fi respinsa.
In baza art.275 alin.(2) cod procedura penala, respingand calea de atac, contestatorul va fi obligat la plata sumei de 350 lei cheltuieli judiciare catre stat.
Decizia penala nr. 98/P/C /14.06.2016 Judecator redactor Adriana Ispas