Drepturi de autor, Obligatia de plata a remuneratiei, importatori de aparate care permit reproducerea operelor

Cuprins pe materii :

Drept civil. Dreptul proprietatii intelectuale. Drepturi de autor.

Index alfabetic :

drepturi de autor

• copie privata
• remuneratie compensatorie
• opera fixata pe un suport grafic sau analog

Legea nr. 8/1996 : art. 34, art. 107, art.109 Legea nr. 285/2004

Autorii si editorii au dreptul de a incasa o remuneratie compensatorie pentru copia privata, deci pentru acele reproduceri ale operei pentru care acestia nu-si exprima consimtamantul, dar care sunt permise de legiuitor in conditiile si in limitele prevazute de art.34 din Legea nr.8/1996.

In situatia in care societatea parata a importat aparate care permit reproducerea operelor fixate pe suport grafic sau analog, gestionate de reclamanta, are obligatia de a achita remuneratia compensatorie pentru copia privata.

Aceasta obligatie nu este conditionata de perceperea de catre importatori a vreunui procent sau a vreunei sume de bani de la beneficiarii carora le vindeau ulterior aparatele. Obligatia incumba tuturor importatorilor de aparate, fara vreo distinctie dupa cum acest import era sau nu preponderent in obiectul lor de activitate.

ICCJ, Sectia civila si de proprietate intelectuala, decizia civila nr. 3693 din 6 iunie 2008

Prin cererea inregistrata la 7 aprilie 2003 reclamanta copyro - SOCIETATE DE GESTIUNE COLECTIVA A DREPTURILOR DE AUTOR a chemat in judecata SC. serco Group sa., solicitand obligarea paratei la plata sumei cuvenite in raport cu volumul importurilor efectuate de parata, suma corespunzatoare procentului de 5% din valoarea aparatelor importate ce permit reproducerea operelor fixate pe suport grafic sau analog, respectiv:

copiatoare, scanere si aparate multifunctionale ce permit fotocopierea si scanarea operelor fixate pe suport grafic sau analog.

In motivarea cererii, s-a aratat ca parata este o societate ce are ca obiect de activitate comert exterior de import - export de bunuri si servicii si comercializarea bunurilor obtinute
en gros
si
en detail,
iar in perioada 2000 - 2003 a facut mai multe importuri de aparate si tehnica ce permit reproducerea operelor fixate pe suport grafic sau analog, fara a-si respecta obligatiile legale de plata catre reclamanta a procentului legal de 5% din valoarea operatiunilor de import si desfacere a aparaturi destinate reproducerii.

Prin sentinta civila nr. 1020/2003, Tribunalul Bucuresti, a anulat cererea pentru lipsa obiectului, retinandu-se ca reclamanta nu s-a conformat dispozitiei instantei in sensul de a preciza cuantumul pretentiilor deduse judecatii.

Prin decizia civila nr.103/2005, Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a IX- a civila si pentru cauze privind proprietatea intelectuala a admis apelul declarat de reclamanta, a anulat sentinta si a retinut cauza pentru evocarea fondului.

Instanta de apel a constatat ca obiectul a fost indicat, conform art. 112 C.proc.civ., ca fiind reprezentat de obligatia de a da prevazuta de art. 109 din Legea nr. 8/1996, cuantificata de lege printr-un procent de 5% aplicat valorii aparatelor importate ce permit reproducerea operelor fixate pe suport grafic sau analog.

Evocand fondul cauzei, Curtea de Apel Bucuresti a admis actiunea si a obligat-o pe parata la plata sumei de 64.942,40 lei cu titlul de despagubiri, din care 35.560,28 lei procentul de 5% aplicat valorii importurilor de aparate efectuate in perioada 7 aprilie 2000 - 31 decembrie 2003, iar 29.382,12 lei dobanda legala aferenta, retinand urmatoarele :

Conform art. 109 din Legea nr.8/1996, remuneratia compensatorie pentru copia privata efectuata in conditiile art. 34 din lege, la care sunt indreptatiti autorii si editorii de opere fixate pe un suport grafic sau analog (alin. 1), va fi platita de fabricantii sau importatorii de aparate ce permit reproducerea unor asemenea opere, in momentul punerii in circulatie pe teritoriul national a acestor aparate (alin.2).

Referirea din norma la “aparate ce permit reproducerea operelor fixate pe suport grafic” este clara, susceptibila de interpretare logica, in sensul ca legea nu distinge intre diferitele tipuri de reproducere compatibile cu suportul pe care sunt fixate asemenea opere, importanta este calitatea operei de a fi fixata pe acest tip de suport; asadar, nu este permisa vreo distinctie pe acest aspect, in absenta vointei legiuitorului.

Este lipsit de semnificatie juridica faptul - pretins de catre parata - ca in art. 34 alin.(2) in forma initiala nu se face referire la “aparate ce permit reproducerea grafica”, ci doar la “aparate ce permit reproducerea inregistrarilor efectuate sonor sau audiovizual”: mentionarea si in art. 34 a aparatelor ce permit reproducerea operelor fixate pe suport grafic ar fi reprezentat o repetitie inutila a textului din art. 109, legiuitorul intentionand reglementarea regimului juridic al altor tipuri de aparate si suporturi decat cele aratate in alte norme din aceeasi lege.

Temeiul pretentiilor reclamantei se regaseste in principal in art. 109, trimiterea la art.34 justificandu-se numai prin prisma alin.(1), ce contine definitia copiei private si conditiile in care aceasta se realizeaza.

Pentru acest motiv, este nerelevant si argumentul de interpretare istorico-teleologica in sensul ca modificarea explicita ulterioara a dispozitiilor art. 34 alin.(2), facand referire si la “reproduceri ale operelor exprimate grafic, precum si aparate ce permit realizarea de copii”, ar confirma absenta din reglementarea anterioara a unei obligatii de plata a remuneratiei.

Mai mult, in acest context este de retinut ca modificarea art. 34 alin.(2) din Legea nr. 8/1996 prin Legea nr. 285/2004 a survenit concomitent cu abrogarea art.109, reglementarea obligatiei de plata a remuneratiei pentru copia privata fiind preluata in art.107 al Legii nr.8/1996.

Modificarea legala din anul 2004 nu are legatura cu aparatele ce permit reproducerea, ci cu operele in sine. Astfel, s-a restrans sfera operelor susceptibile a fi remunerate pentru copia privata, fara a fi afectata sfera suporturilor ori a aparatelor de realizare a copiilor prin reproducere.

In prezent, nu pot beneficia de acest tip de remuneratie decat autorii ai caror opere sunt redate pe suport hartie, asadar, susceptibile de a fi reproduse „de pe hartie”, indiferent de modalitatea concreta de realizare a copiilor.

Parata a contestat existenta in sarcina sa a unei obligatii de natura celei prevazute de art.109 prin raportare la conditia calitatii de importator impusa in norma.

Referirea la operatiunea de “import”, in esenta un act de comert, determina a fi avuti in vedere comerciantii, in marea majoritate a cazurilor organizati ca persoane juridice.

Parata se incadreaza in aceasta ultima categorie, calitatea de importator fiind, de altfel, asigurata in persoana celui care efectueaza in concret operatiunea comerciala, iar prin expertiza efectuata s-au identificat in evidentele paratei existenta declaratiilor vamale de import si facturi externe de export, ceea ce confirma identitatea dintre parata si persoana titularului obligatiei de plata a remuneratiei pentru copia privata.

In aceste conditii, parata datoreaza reclamantei atare remuneratie, calculata intr-un procent de 5% din valoarea inscrisa in documentele vamale pentru aparatele importate. Cu toate ca reclamanta a solicitat plata remuneratiei corespunzatoare unui procent de 5% din valoarea importurilor, fara a identifica in concret aparatele susceptibile de a atrage atare obligatie de plata, obiectivele expertizei contabile au fost concepute cu referire stricta la trei categorii de aparate ce permit reproducerea operelor fixate pe suport grafic sau analog, importate de parata in perioada 2000 - 2003, respectiv copiatoare, scanere si aparate multifunctionale.

Impotriva acestei decizii a declarat recurs parata, invocand generic dispozitiile art.304 C.proc.civ, fara a structura si incadra in motivele de recurs prevazute la pct.1-9 ale textului de lege mentionat criticile formulate.

Se sustine in motivarea cererii ca, analizand textele art.34 si art.109 din Legea nr.8/1996, atat in forma anterioara modificarii prin legile nr.285/2004 si nr. 329/2006, cat si in forma ulterioara acestor modificari, se constata ca, in forma initiala, legea nu a urmarit includerea aparaturii de fotocopiere in categorie celor pentru care se datoreaza remuneratie compensatorie, din economia legii neputandu-se stabili ca un echipament fotocopiator este un aparat de reproducere de opere.

Acest fapt este intarit de modificarile ulterioare ale legii si de contextul in care aceasta a fost adoptata, ca fiind unul in care se punea problema protectiei drepturilor autorilor si limitarii pirateriei.

Recurenta mai sustine ca nici din punctul de vedere al obiectului sau de activitate, nu datoreaza plata remuneratiei la care a fost obligata. Astfel, obiectul principal de activitate este asigurarea asistentei tehnice, service pentru toata gama de echipamente de birotica, precum si asigurarea de piese de schimb si a materialelor si consumabilelor necesare functionarii acestora, in timp ce activitatea de import de echipamente si aparatura de fotocopiere a fost foarte redusa pentru perioada 2000 -2003.

De asemenea, pana la modificarea legii din anul 2004, parata nu a avut in vedere procentul de 5% pe care-l solicita reclamanta si, prin urmare, nici nu l-a perceput de la clientii carora le-a livrat aparatele, unele fiind livrate chiar in pierdere. Astfel ca, in atare situatie, ar fi nedrept si impovarator sa achite o taxa de 5%, care nici nu era prevazuta expres in lege cu privire la aparatele de fotocopiere.

Referindu-se si la dispozitiile Codului vamal, recurenta mai sustine ca, prin coroborare cu art.48 din Legea nr.8/1996 se poate deduce ca cel care poate reproduce opera este editorul, in baza unui contract, editorul

dispunand de echipamentul necesar pentru reproducerea operei, si nu importatorul de aparate care permit reproducerea.

Analizand decizia civila recurata, Inalta Curte a constatat ca recursul este nefondat, pentru urmatoarele considerente :

In ceea ce priveste legea aplicabila, aceasta este Legea nr.8/1996, in forma anterioara modificarii prin Legea nr.285/2004, dat fiind ca intreaga perioada pentru care s-a solicitat remuneratia compensatorie pentru copia privata este anterioara acestei modificari legislative si, evident, si celor care au mai urmat.

Conform art.109 alin.(1) din Legea nr.8/1996, anterior modificarii, autorii si editorii de opere fixate pe un suport grafic sau analog au dreptul la o remuneratie compensatorie pentru copia privata efectuata in conditiile art.34 din lege.

Alin.(2) prevede ca remuneratia va fi platita de fabricantii sau importatorii de aparate ce permit reproducerea unor asemenea opere, in momentul punerii in circulatie pe teritoriul Romaniei a acestor aparate.

Acest text de lege a fost corect aplicat in cauza de catre curtea de apel, criticile de nelegalitate formulate de recurenta fiind nefondate.

1.Se contesta de catre recurenta aptitudinea fotocopiatorului de a reproduce opere si de aici includerea fotocopiatoarelor in categoria aparatelor pentru importul carora se datoreaza remuneratia compensatorie.

In primul rand trebuie precizat ca art.109 al Legii nr.8/1996 are in vedere nu reproducerea oricaror opere, ci doar a celor fixate pe suport grafic sau analog.

Totodata Curtea a constatat ca recurenta nu argumenteaza care ar fi impedimentul pentru care o opera fixata pe un suport grafic nu ar putea fi reprodusa cu ajutorul unui fotocopiator, in conditiile in care un asemenea aparat, dupa cum indica si denumirea sa, este conceput tocmai pentru a realiza copii prin fotografiere, iar suportul de pe care se realizeaza operatiunea este hartia.

Faptul ca, in economia sa, legea nu mentioneaza expres fotocopiatorul, nu are nicio relevanta, cata vreme legiuitorul se refera in general la „aparate care permit reproducerea operelor fixate pe suport grafic”, iar fotocopiatorul este unul dintre acestea.

2. Recurenta contesta obligarea sa la plata remuneratiei compensatorii pentru copia privata, pe considerentul ca importul de aparate care permit reproducerea a fost o activitate scazuta ca pondere in raport de obiectul de activitate principal si pe acela ca, neavand in vedere faptul ca ar datora procentul de 5% din valoarea importurilor, nu a perceput de la beneficiari o suma corespunzatoare.

Aceste argumente nu au legatura cu problema de drept dezlegata de curtea de apel si de care depinde solutionarea cauzei.

Obligatia tuturor importatorilor de aparate care permit reproducerea operelor fixate pe suport grafic sau analog de a achita remuneratia compensatorie pentru copia privata decurge din lege. Aceasta obligatie nu era conditionata de perceperea, la randul lor, de catre importatori a vreunui procent sau a vreunei sume de bani de la beneficiarii carora le vindeau ulterior aparatele. De asemenea, obligatia incumba tuturor importatorilor de aparate, fara vreo distinctie dupa cum acest import era sau nu preponderent in obiectul lor de activitate.

Faptul ca recurenta a livrat aparatele importate la preturi mici, iar uneori in pierdere nu poate sa conduca la privarea autorilor si editorilor de opere, ale caror drepturi sunt gestionate colectiv de reclamanta copyro, de remuneratia care li se cuvine de drept, in temeiul legii.

3. In fine, atunci cand sustine ca numai editorul poate reproduce o opera, recurenta face o confuzie intre dreptul de reproducere a operei care poate fi cedat de catre titularul sau, in conditiile legii, si dreptul autorilor si al editorilor de a incasa o remuneratie compensatorie pentru copia privata, adica tocmai pentru acele reproduceri ale operei pentru care acestia nu-si

exprima consimtamantul, dar care sunt permise de legiuitor in conditiile si in limitele prevazute de art.34 din Legea nr.8/1996.

Asa fiind, cata vreme s-a retinut, ca situatie de fapt, ca in perioada 7 aprilie 2000 - 31 decembrie 2003 parata a importat aparate care permit reproducerea operelor gestionate de reclamanta, fara a achita sumele de bani corespunzatoare remuneratiei pentru copia privata, in mod legal curtea de apel a admis actiunea si a obligat-o la plata.

Nefiind incident motivul de recurs prevazut de art.304 C.proc.civ, caruia i se subsumeaza criticile recurentei, Inalta Curte a respins recursul ca nefondat, in baza art.312 C.proc.civ.