Dreptul familiei - notiuni generale

În vechiul drept roman, familia desemna un grup larg de persoane libere şi sclave, care locuiau în acelaşi domus şi care se aflau sub puterea aceluiaşi pater familias.

Din această familie făceau parte: soţia căsătorită cum manu, fiii cu soţiile lor, fiicele şi nepoatele până la  căsătoria cum manu. Ulterior, familia patriarhalaă s-a extins, incluzând şi persoanele adoptate şi copiii legitimaţi (adoptaţi sau adrogaţi). Dreptul familiei recunoaşte familia agnatică din dreptul roman, bazată pe rudenia de sânge. Familia agantică e cea de mai sus (rudenii prin bărbaţi – poter).

Conceptul de „familie” poate fi analizat pe mai multe coordonate, dimensiuni:

1. biologică – familia se raportează la relaţia sexuală dintre bărbat şi femeie; în cadrul ei realizându-se procreaţia

2. socială – familia reprezintă o formă de relaţii sociale dintre persoanele unite între ele prin căsătorie, filiaţie. Literatura sociologică analizează 2 tipuri de familie: de origine, adică acea familie în care ne naştem,  şi de procreare, adică acea familie pe care o creăm, ca adult.

3. juridică – familia desemnează grupul de persoane între care există relaţii sociale reglementate de norme juridice.

În cadrul dreptului familiei nu există o definiţie a familiei. „Familia are la bază căsătoria liber consimţită între soţi”.

Prin urmare, în sens larg, prin „familie” înţelegem totalitatea persoanelor care descind dintr-un center comun, în linie dreaptă sau colaterală, precum şi soţii acestora.

În sens restrâns familia cuprinde pe soţi şi copiii lor minori. Aceasta este accepţiunea luată în considerare de dreptul familiei.

2. Funcţiile familiei

Familia îndeplineşte următoarele funcţii:

1) funcţia de perpetuare a speciei umane – familia are o bază biologică, deosebirea şi atracţia între sexe, care stă la temelia uniunii dintre un bărbat şi o femeie; copiii în familie având un factor de echilibru

2) funcţia economică – este expresia comunităţii de bunuri a soţilor, a obligaţiei de întreţinere între soţi, părinţi-copii. Această funcţie derivă din raporturile patrimoniale  care fac obiectul divorţului.

3) funcţia educativă – familia este o realitate educativă; joacă un rol important în formarea unei persoane, în dezvoltarea ei morală şi fizică, integrarea în societate, învăţătură şi pregătire profesională. O serie de factori influenţează o persoană:

- relaţiile dintre membrii familiei

- trăinicia şi profunzimea sentimentelor dintre părinţi

- comportamentul membrilor familiei faţă de persoane din afara familiei.

Familia reprezintă punctul de plecare pentru copil, etapa cea mai importantă în formarea personalităţii.

4) funcţia de solidaritate familială – izvorăşte din relaţiile de familie, relaţii de afecţiune. Relaţiile de familie se bazează pe prietenie şi afecţiune între membrii ei, care sunt datori să-şi acorde unul altuia sprijin material şi moral.(art.2).

3. Definiţia dreptului familiei

Totalitatea relaţiilor personale şi patrimoniale născute din căsătorie, filiaţie, adopţie sau alte reglementări asimilate de lege relaţiilor de familie, reglementate de norme juridice alcătuiesc dreptul familiei.

Dreptul familiei reglementeză raporturile existente între membrii unei familii, precum şi cele dintre aceştia şi alte persoane.

4. Obiectul de reglementare al dreptului familiei este alcătuit din:

1) raporturi de căsătorie: norme juridice care preved încheierea căsătoriei, norme juridice care reglementează raporturile personale şi matrimoniale dintre soţi, desfacerea sau desfiinţarea căsătoriei.

2) raporturi rezultate din rudenie

a) raporturi bazate pe rudenia de sânge (raporturi de filiaţie) între mai multe persoane – rudenie în linie dreaptă şi rudenie în linie colaterală – norme juridice care reglementează filiaţia faţă de mamă, filiaţia faţă de tată, situaţia legală a copilului din căsătorie şi din afara căsătoriei.

b) raporturi bazate pe rudenia civilă– raporturi de adopţie – norme juridice care reglementează încuviinţarea adopţiei, raporturile personale şi patrimoniale izvorâte din adopţie, nulitatea şi desfacerea adopţiei.

3) raporturi privitoare la ocrotirea părintească – norme juridice care reglementează drepturile şi obligaţiile ce le revin părinţilor pentru realizarea şi apărarea intereselor copiilor lor minori, norme juidice relative la creşterea şi educarea copiilor, sancţiunile care intervin.

4) raporturile asimilate de lege raporturilor de familie: norme juridice care reglementează tutela, curatela minorilor; normele juridice care prevăd plasamentul familial (Legea 272 /04), raporturile născute dintre foştii soţi.

Nu intră sub incidenţa dreptului familiei raporturile născute din concubinaj, logodnă, succesiune.

Alături de obiectul de reglementare (relaţiile interumane cu caracter complex), metoda de reglementare face din dreptul familiei o ramură de drept distinctă în cadrul sistemului de drept.

5. Metoda de reglementare se caracterizează fie prin egalitatea părţilor în raport de dreptul familiei – egalitatea dintre soţi, fie prin subordonarea  părţilor – raporturile dintre părinţi şi copii.

Totodată, dreptul familiei se caracterizează şi prin metoda reglementării unui statut legal (instituţia căsătoriei).

6. Calitatea părţilor. În raporturile  de dreptul familiei, părţile au o calitate specială: soţ, soţie, părinte – copil, adoptat – adoptator, rudă, afin.

7. Caracterul normelor juridice. Predominante în dreptul familiei sunt normele imperative:

 – prohibitive. Este oprit să se căsătorească alienatul sau debilul mintal, precum şi cel lipsit vremelnic de facultăţile mintale, cât timp nu are discernământul faptelor sale – art.9, codul familiei.

- onerative – Soţii sunt obligaţi să poarte în timpul căsătoriei numele comun declarat – art.28, codul familiei.

8. Natura sancţiunilor. Sancţiunile în dreptul familiei sunt specifice (de exemplu decăderea din drepturile părinteşti).

Vizualizati pachetul complet de servicii accesand pagina: Avocat Divort Iasi - Dreptul Familiei.