Dispoziţii privind falimentul instituţiilor de credit

SECŢIUNEA 1:

Dispoziţii speciale

 

Art. 204

Prevederile cap. I, cu excepţia celor cuprinse în secţiunea a 6-a, se aplică în mod corespunzător procedurii falimentului instituţiilor de credit, cu derogările şi completările prevăzute în acest capitol.

 

Comentariu

 

În materia insolvenţei, prevederile Capitolului I au valenţa de prevederi generale, regulile respectivului capitol constituind dreptul comun în materie. Prevederile Capitolulului III cuprind reguli speciale aplicabile în materia falimentului instituţiilor de credit, în timp ce, pentru falimentul unor asemenea entităţi, prevederile Capitolului I se aplică în completare, în măsura în care acele prevederi nu contravin normelor speciale ale prezentului capitol.

 

Art. 205

Procedura falimentului, reglementată prin prezentul capitol, se aplică instituţiilor de credit, persoane juridice române, inclusiv sucursalelor acestora cu sediul în străinătate.

 

Comentariu

 

Entităţile cărora li se aplică Capitolul III din lege sunt instituţiile de credit ce au personalitate juridică română. Acestea sunt reprezentate, conform art. 3 din OUG nr. 99/2006
privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, cu modificările și completările ulterioare
, de băncile, organizaţiile cooperatiste de credit, băncile de economisire şi creditare în domeniul locativ, băncile de credit ipotecar, autorizate de către Banca Naţională a României să funcţioneze în România.

Întrucât, potrivit art. 43 din Legea nr. 31/1990 privind societățile, cu modificările și completările ulterioare, sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăţilor, iar, în conformitate cu prevederile art. 4 pct. 17 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, „sucursală” înseamnă un punct de lucru care reprezintă o parte dependentă din punct de vedere juridic de o instituție și care desfășoară direct toate sau unele dintre tranzacțiile specifice activității instituțiilor, chiar dacă o anume sucursală a instituţiei de credit române funcţionează în străinătate, aceasta va fi de asemenea sub incidenţa prevederilor prezentei reglementări.

 

 

Art. 206

^[239]

În prezentul capitol termenii: „instituţie de credit", „stat membru", „stat membru de origine", „stat membru gazdă", „sucursală", „instrumente financiare" şi „autoritate competentă" au înţelesul prevăzut în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
99/2006
privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.
227/2007
, cu modificările şi completările ulterioare.

 

Comentariu

 

Conform art. 7 alin. (1) alin.(1^1) din OUG nr. 99
/2006
, cu modificările şi completările ulterioare, respectivele defiiniţii sunt cele regăsite în cadrul art. 4 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

Astfel cum s-a statuat pe cale doctrinară

^[240]

, „Norma face trimitere la sensul acestor noțiuni, reglementate de O.U.G. nr. 99/2006, numai că majoritatea covârșitoare a termenilor și expresiilor specifice domeniului bancar au fost abrogate prin O.U.G. nr. 113/2013. Singurul termen păstrat este cel de <stat membru>, care, potrivit art. 7 alin. (1) pct. 27 din O.U.G. nr. 99/2006, înseamnă <orice stat membru al Uniunii Europene, precum și un stat aparținând Spațiului Economic European>. Deși semnificația noțiunilor și termenilor a fost abrogată, definițiile pe care O.U.G. nr. 99/2006 le reglementa își păstrează actualitatea. Astfel, prin <instituție de credit> se înțelegea orice entitate a cărei activitate constă în atragerea de depozite sau de alte fonduri rambursabile de la public și în acordarea de credite în cont propriu și, de asemenea, entitățile care emit mijloace de plată în formă de monedă electronică [art. 7 alin. (1) pct. 10]. Prin <stat membru de origine> se înțelege <statul membru în care instituția de credit a fost autorizată>, iar <statul membru gazdă> este <statul membru în care instituția de credit are deschisă o sucursală sau în care prestează serivicii în mod direct>. Prin <sucursală> se înțelege <orice unitate operațională dependentă din punct de vedere juridic de o instituție de credit sau de o instituție financiară, care efectuează în mod direct toate sau unele dintre activitățile acesteia>. Prin <autoritate competentă> se înțelege <autoritatea națională împuternicită prin lege sau alte reglementări să supravegheze prudențial instituțiile de credit>.”

 

Art. 207

(1)
În plus faţă de atribuţiile stabilite la art. 45, judecătorul-sindic are următoarele atribuţii:

a)
judecarea contestaţiei instituţiei de credit debitoare împotriva cererii introductive formulate de Banca Naţională a României pentru deschiderea procedurii;

b)

^[241]

desemnarea motivată, prin sentinţa de deschidere a procedurii, dintre practicienii în insolvenţă compatibili care au depus ofertă de servicii în acest sens la dosarul cauzei, a lichidatorului judiciar care va administra procedura până la confirmarea ori, după caz, înlocuirea sa de către adunarea creditorilor sau creditorul care deţine cel puţin 50% din valoarea creanţelor, fixarea onorariului în conformitate cu criteriile stabilite de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a atribuţiilor acestuia pentru această perioadă. Ofertele vor fi depuse la dosar după obţinerea avizului prealabil al Băncii Naţionale a României. În lipsa unor oferte depuse la dosar, judecătorul-sindic va desemna un lichidator judiciar din rândul practicienilor în insolvenţă agreaţi de Banca Naţională a României. Obligaţia obţinerii avizului prealabil al Băncii Naţionale a României revine şi practicienilor în insolvenţă propuşi spre desemnare ca lichidatori judiciari de către adunarea creditorilor;

c)
judecarea cererilor de atragere a răspunderii membrilor organelor de conducere, a directorilor şi a persoanelor din conducerea direcţiilor, departamentelor şi altor structuri asemănătoare, a cenzorilor şi a personalului de execuţie cu atribuţie de control din cadrul instituţiei de credit în stare de insolvenţă, care au contribuit la ajungerea acesteia în insolvenţă, precum şi sesizarea organelor de cercetare penală în legătură cu săvârşirea infracţiunilor specifice;

d)
judecarea contestaţiilor formulate de reprezentantul acţionarilor instituţiei de credit debitoare sau de creditori împotriva măsurilor luate de lichidatorul judiciar.

(2)
Hotărârile judecătorului-sindic sunt executorii. Ele pot fi atacate separat numai cu apel în termen de 7 zile de la comunicare.

 

Comentariu

 

În cadrul unor asemenea proceduri de faliment, judecătorul sindic va avea în principiu atribuţiile regăsite la art. 45 din lege, însă reglementarea are un caracter de normă specială, adaptată falimentului instituţiilor de credit. În toate situaţiile în care prevederea specială tace, printre atribuţiile judecătorului sindic se vor regăsi toate celelalte atribuţii prevăzute de art. 45 din lege. În acest sens, în corelare cu faptul că BNR i se conferă legitimare procesuală pentru a formula o cerere de faliment împotriva unei instituţii de credit, textul de lege reglementează pentru judecătorul sindic o atribuţie corespunzătoare contestaţiei pe care debitorul ar fi îndreptăţit să o formuleze împotriva cerereii de deschidere a procedurii depuse de această autoritate.

La art. 207 alin.(1) lit.b) legiuitorul instituie norme speciale, derogatorii de la prevederile art. 45. În cazul falimentului instituţiilor de credit, elementul de diferenţă îl constituie faptul că, indiferent dacă cererea de deschidere a procedurii este formulată de BNR, de creditori sau de către debitor, pentru a numi un anume practician, judecătorul sindic va avea nevoie de avizul BNR pentru practicienii ce au depus ofertă, iar în lipsa unor oferte depuse la dosar, judecătorul sindic va desemna un practician din rândul celor agreaţi de BNR.

Se observă că un asemenea rol se conferă BNR nu doar la desemnarea lichidatorului judiciar provizoriu, ci şi în cazul practicienilor în insolvenţă confirmaţi ca lichidatori judiciari de către adunarea creditorilor. Rolul important al BNR în desemnarea lichidatorului este justificat de faptul că falimentul unor asemenea entităţi are un impact sporit economic şi social, iar BNR se presupune că are pârghiile necesare pentru a evalua capacitatea practicienilor de a gestiona asemenea proceduri complexe.

Dacă în cazul ofertelor depuse, practicienii se preocupă de obţinerea avizului BNR, se remarcă faptul că legea face vorbire de „practicieni agreaţi” de BNR în cazul lipsei unei oferte.

Dat fiind faptul că prezentul capitol se aplică unor entităţi cu un anume specific, legiuitorul a adaptat atribuţia judecării cererilor de atragere a răspunderii persoanelor ce pot fi vinovate de starea de faliment a respectivei entităţi, făcând aplicarea acestei instituţii nu doar pentru membrii organelor de conducere în accepţiunea restrânsă, ci pentru orice persoane care au fost în poziţii de conducere a unor structuri ale respectivei entităţi (directori ai unor direcţii, conducători de departamente, cenzori) sau chiar personal de execuţie cu atribuţii de control.

Procedura specială consacră instituţia reprezentantului acţionarilor, ce are într-o asemenea procedură rolul administratorului special în faliment astfel cum acesta este reglementat la  52 şi următoarele din Capitolul I, organ care are înclusiv atribuţia ca, în numele acţionarilor, să formuleze contestaţii la măsurile lichidatorului judiciar. Diferenţierea terminologică faţă de procedura de drept comun provine din faptul că în cazul instituţiilor de credit administratorul special apare în procedura administrării speciale, procedură cu rol de prevenire a insolvenţei instituţilor de credit. Din acest considerent, atribuţia corespunzătoare a judecătorului sindic este astfel formulată de acest text de lege.

Regimul juridic al hotărârilor judecătorului sindic nu derogă de la cel de drept comun în materie.

 

Art. 208

(1)
Apelul va fi judecat în termen de 15 zile de la înregistrarea dosarului la curtea de apel, citarea urmând să fie făcută în condiţiile Codului de procedură civilă, în cazul lichidatorului judiciar, şi în condiţiile dreptului comun în materia procedurii insolvenţei, în cazul celorlalte părţi. Atunci când Banca Naţională a României a făcut cererea pentru declanşarea procedurii, aceasta va fi citată în condiţiile Codului de procedură civilă.

(2)
Apelul împotriva hotărârii prin care s-a dispus deschiderea procedurii se declară în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii. Apelul se judecă în 48 de ore de la înregistrarea acestuia. Hotărârea atacată nu poate fi suspendată de instanţa de apel.

 

Comentariu

 

Regulile de declarare şi de judecare a apelului în privinţa hotărârilor pronunţate de judecătorul sindic într-o asemenea procedură specială sunt în genere cele prevăzute de art. 43, cu derogarea că se instituie un termen de 15 zile pentru judecarea apelului, iar pentru judecarea apelului la hotărârea de deschidere a procedurii se instituie un termen de 48 de ore de la înregistrarea cererii.

În ceea ce priveşte posibilitatea suspendării hotărârilor atacate cu apel, prevederea specială derogă de la regulile generale ale art. 43 alin. (5), în sensul că hotărârile de deschidere a procedurii nu pot fi suspendate de instanţa de apel, până la judecarea acestuia.

Derogările de la regulile general aplicabile apelului împotriva hotărârilor judecătorului sindic sunt menite să instituie un spor de celeritate, dată fiind importanţa unor asemenea entităţi în circuitul economic şi impactul pe care falimentul acestora îl provoacă.

În ceea ce privește teza finală a acestui articol privind inadmisibilitatea cererii de suspendare, au fost exprimate opinii în literatura de specialitate

^[242]

potrivit cărora „Față de complexitatea și rezonanța falimentului bancar, apreciem că o astfel de dispoziție îngrădește grav accesul la justiție și, totodată, o considerăm neconstituțională.”

 

Art. 209

În plus faţă de atribuţiile stabilite la art. 64, lichidatorul judiciar are următoarele atribuţii:

a)
în momentul primirii hotărârii judecătoreşti privind deschiderea procedurii falimentului acesta va deschide la o bancă, persoană juridică română sau sucursală a unei bănci străine autorizate să funcţioneze pe teritoriul României, două conturi, unul în lei şi altul în valută, cu menţiunea "cont tip instituţie de credit în faliment", cu drept exclusiv de dispoziţie în interesul procedurii falimentului. În conturile de tipul "instituţie de credit în faliment" vor fi virate la ordinul lichidatorului judiciar sumele existente în conturi la alte instituţii financiar-bancare. Lichidatorul judiciar va comunica imediat Băncii Naţionale a României denumirea băncii comerciale şi conturile deschise la aceasta, după care Banca Naţională a României va transfera imediat în aceste conturi disponibilităţile instituţiei de credit aflate în evidenţele sale. Operaţiunile instituţiei de credit în faliment se vor desfăşura în continuare prin aceste conturi;

b)
inventarierea bunurilor instituţiei de credit debitoare şi luarea măsurilor corespunzătoare pentru conservarea lor;

c)
angajarea, cu respectarea prevederilor legale, a personalului necesar în vederea lichidării şi conducerea activităţii acestuia, angajarea putându-se face şi din cadrul personalului existent al instituţiei de credit debitoare;

d)
conducerea activităţii instituţiei de credit debitoare, respectiv efectuarea de operaţiuni în interesul procedurii falimentului, inclusiv reeşalonări de credite şi stabiliri de noi rate ale dobânzilor aferente activelor instituţiei de credit debitoare, cu condiţia ca orice nou nivel al ratei dobânzilor să nu fie mai mic decât nivelul ultimei dobânzi de referinţă comunicat de Banca Naţională a României, precum şi participări la piaţa valutară interbancară, luarea tuturor măsurilor, cum ar fi redimensionarea personalului angajat în scopul reducerii permanente a cheltuielilor de funcţionare şi lichidare;

e)
menţinerea, rezilierea sau denunţarea unor contracte încheiate de instituţia de credit debitoare, precum şi încheierea de noi contracte în interesul procedurii falimentului;

f)
încheierea oricărui document în numele instituţiei de credit debitoare, iniţierea şi coordonarea, în numele acesteia, a oricărei acţiuni sau proceduri legale;

g)

^[243]

introducerea de acţiuni pentru anularea constituirilor de drepturi de preferinţă sau a transferurilor de drepturi patrimoniale către terţi şi pentru restituirea de către aceştia a bunurilor transmise şi a valorii altor prestaţii executate, realizate de instituţia de credit debitoare în dauna intereselor creditorilor, prin acte încheiate, în anul anterior deschiderii procedurii, cu persoane aflate într-o legătură specială cu instituţia de credit debitoare, aşa cum sunt stabilite la pct. 8-11 din "Lista depozitelor negarantate", prevăzută în anexa la Ordonanţa Guvernului nr.
39/1996
privind înfiinţarea şi funcţionarea Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

h)
primirea sumelor în lei şi în valută pe seama instituţiei de credit debitoare şi consemnarea acestora în noile conturi ale instituţiei de credit debitoare şi plata cheltuielilor curente necesare pentru conservarea şi administrarea averii instituţiei de credit debitoare, inclusiv cheltuielile personalului angajat potrivit prevederilor lit. c);

i)
luarea măsurilor corespunzătoare privind conturile în valută ale instituţiei de credit debitoare, deschise la instituţii de credit corespondente, prin:

1.
notificarea corespondenţilor asupra declarării în stare de faliment a instituţiei de credit debitoare, precum şi asupra blocării disponibilităţilor din conturile respective în valută;

2.
transferarea ulterioară, în termenul cel mai scurt, a disponibilităţilor în noul cont deschis în valută la banca comercială, ce se dezvoltă pe analitice pentru fiecare valută; sumele aflate în contul în valută vor fi convertite în lei şi transferate în contul deschis în lei;

3.
efectuarea de plăţi pentru operaţiunile în curs ale instituţiei de credit debitoare, precum şi administrarea eficientă a disponibilităţilor;

j)
lichidarea bunurilor şi drepturilor din averea instituţiei de credit debitoare;

k)
întocmirea unui raport lunar asupra evoluţiei procedurii falimentului, respectiv asupra stadiului îndeplinirii atribuţiilor sale; un astfel de raport va include informaţii referitoare la valoarea totală a creanţelor asupra instituţiei de credit debitoare şi la valoarea totală a activelor acesteia care au fost valorificate, la sumele obţinute din lichidarea şi încasarea de creanţe, la planul de distribuire între creditori, la cheltuielile efectuate; raportul se depune la dosarul cauzei, iar un extras se publică în BPI; în prealabil depunerii la dosarul cauzei, lichidatorul judiciar transmite raportul Băncii Naţionale a României;

l)
întocmirea situaţiilor financiare finale de lichidare; dacă lichidarea se prelungeşte peste durata unui exerciţiu financiar, lichidatorul judiciar este obligat să întocmească situaţiile financiare anuale şi să le depună la organele şi la termenele prevăzute de lege;

m)
sesizarea judecătorului-sindic despre orice problemă care ar cere o soluţionare de către acesta, în conformitate cu atribuţiile conferite prin prezentul capitol;

n)
efectuarea oricăror acte de procedură cerute de lege.

 

Comentariu

 

Atribuţiile lichidatorului sunt adaptate pentru cazul particular al instituţiilor de credit.

În privinţa conturilor pe care instituţiile de credit în faliment le pot deschide, reglementarea prevede strict posibilitatea deschiderii de conturi doar la bănci române sau sucursale ale unor bănci străine autorizate să funcţioneze pe teritoriul României, pentru o optimă desfăşurare şi monitorizare a plăţilor efectuate în cadrul procedurii.

Contul de tip "cont tip instituţie de credit în faliment" este un cont de disponibilităţi prin care vor fi încasate sumele şi se vor reflecta toate plăţile efectuate de către instituţia de credit prin intermediul reprezentanţilor lichidatorului judiciar în timpul procedurii.

Reglementarea permite deschiderea, pe lângă contul în lei de acest tip şi a unui cont în valută, ce se deschide şi funcţionează pe analitice pentru fiecare valută, cu aceeaşi destinaţie, în scopul colectării, după deschiderea procedurii, a oricăror disponibilităţi existente la orice instituţii financiar -  bancare, dar şi al efectuării, în condiţii optime, a unui proces de lichidare complex.

Sumele în valută se covertesc în lei, dat fiind faptul că procedura presupune de acum lichidarea activului şi plăţi care se efectuează în lei. Inclusiv sumele existente în contul deschis la Banca Naţională a României vor fi virate de această autoritate în contul de lichidare după informarea şi solicitarea trimisă BNR de către lichidator.

Lichidatorul judiciar va fi cel care va efectua toate plăţile doar prin intermediul acestor conturi. Reglementarea nu interzice deschiderea unor conturi de depozit, atâta timp cât toate încasările şi plăţile vor fi reflectate în contul de disponibilităţi tip instituţie de credit în faliment, aceasta fiind o componentă a “administrării eficiente a disponibilităţilor”.

În privinţa inventarierii averii instituţiei de credit debitoare trebuie precizat că, deşi aceasta nu este o operaţiune specifică acestor entităţi aflate în faliment, în cazul acestor entităţi inventarierea presupune un nivel de complexitate ridicat prin componenţa activelor unei asemenea entităţi, iar perioada de timp dedicată va fi mai mare decât în cazul entităţilor obişnuite, în timp ce pregătirea profesională a specialiştilor care efectuează respectiva inventariere trebuie să fie adaptată unor asemenea exigenţe.

Componenta de reeeşalonare a creditelor şi de renegociere a dobânzilor este una dintre atribuţiile cele mai importante acordate lichidatorului instituţiilor de credit, dată fiind particularitatea componenţei activului patrimonial.

În privinţa menţinerii, denunţării sau rezilierii unor contracte, acestea sunt corespondente atribuţiilor din dreptul comun, astfel cum astfel de activităţi sunt reglementate de art. 123 din lege.

Ca şi în cazul oricăror proceduri de insolvenţă, lichidatorul are
ca şi
printre atribuţii inclusiv formularea de acţiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor înainte de data deschiderii procedurii, conform art. 117 şi următoarele din lege.

Reglementarea specială instituie însă un caz suplimentar în care lichidatorul va putea formula asemenea acţiuni, respectiv acţiunile îndreptate împotriva constituirilor de drepturi de preferinţă sau a transferurilor de drepturi patrimoniale către terţi cu care instituţia de credit debitoare se afla într-o legătură specială, aşa cum sunt stabilite la pct. 8 - 11 din „Lista depozitelor negarantate", prevăzută în anexa la Ordonanţa Guvernului nr. 39/1996.

Potrivit prevederilor pct. 8 - 11 din „Lista depozitelor negarantate", prevăzută în anexa la Ordonanţa Guvernului nr. 39/1996, ar urma să intre sub incidenţa unor acţiuni revocatorii falimentare acele acte juridice de constituire de drepturi de preferinţă sau de transfer al unor drepturi patrimoniale încheiate de instituţia de credit cu: administratorii, directorii, membrii consiliului de supraveghere, auditorii, acţionarii semnificativi, fie că aceştia au avut respectivele funcţii în cadrul respectivei instituţii de credit ori în cadrul grupului căruia îi aparţine respectiva instituţie de credit, soţ/soţie, şi rudele şi afinii de gradul întâi ai respectivelor persoane, precum şi terţelor persoane care acţionează în numele celor dintâi, companiile din cadrul grupului din care face parte instituţia de credit. De menţionat faptul că această acţiune revocatorie falimentară subiectivă, instituită de prevederea specială, nu acoperă strict ca şi domeniu de aplicare doar persoanele prevăzute de art. 117 alin 4 din lege.

Această acţiune specială se aplică unei categorii mai mari de persoane care au încheiat astfel de acte cu instituţia de credit debitoare. Spre exemplu, reglementarea specială extinde aplicabilitatea la acţionarii semnificativi, care, conform definiţiei date de Legea nr. 297/2004, presupune o participaţie de doar 10% sau chiar la persoane care deţin o participaţie care permite exercitarea unei influenţe semnificative asupra luării deciziilor în adunarea generală sau în consiliul de administraţie.

Prin finalitate, reglementarea unei asemenea acţiuni specifice asigură prevenirea şi combaterea actelor prin care se tinde la eludarea prevederilor legale în materia garantării depozitelor conform O.G. nr. 39/1996. Acţiunea specială se aplică actelor încheiate în intervalul unui an anterior deschiderii procedurii, în timp ce acţiunea de drept comun are în vedere o perioadă suspectă de 2 ani anteriori deschiderii procedurii.

Toate celelalte reguli aplicabile acţiunilor revocatorii falimentare sunt aplicabile şi în cazul acţiunii de faţă, inclusiv cele referitoare la sarcina probei, termenul de prescripţie, persoanele care au legitimare procesuală să formuleze acţiunea.

Întocmirea rapoartelor de activitate de către lichidator este reglementată mai detaliat faţă de prevederea de drept comun. Raportul va trebui să reflecte permanent situaţia creanţelor asupra instituţiei de credit debitoare şi valoarea totală a activelor acesteia care au fost valorificate, să precizeze sumele obţinute din lichidarea şi încasarea de creanţe,  să facă referire la planul de distribuire între creditori şi la cheltuielile efectuate.

Din considerente care ţin de  monitorizarea calităţii rapoartelor întocmite de lichidatorul judiciar în astfel de proceduri speciale complexe, în prealabil depunerii la dosarul cauzei, lichidatorul judiciar are obligaţia de a transmite raportul Băncii Naţionale a României, a cărei implicare în cadrul unor asemenea proceduri este realizată potrivit art. 212, din perspectiva calităţii de autoritate de supraveghere prudenţială.

Cerinţa are în vedere nu doar simpla funcţie statistică, ci şi rolul BNR de a aduce unele propuneri acestor rapoarte, de a face chiar şi anumite informări sau solicitări către instanţă în legătură cu conţinutul rapoartelor, oferind totodată posibilitatea ca BNR să evaluaze în concret activitatea practicienilor în insolvenţă ce activează în astfel de proceduri, dat fiind că poziţia acestei autorităţi de supraveghere este cerută în procedura de desemnare a lichidatorului unei instituţii de credit.

 

Art. 210

Din comitetul creditorilor va face parte, în mod obligatoriu, Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar.

 

Comentariu

 

Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar are calitatea de creditor în cadrul procedurilor de faliment al instituţiei de credit, în virtutea plăţii compensaţiilor către deponenţii garantaţi şi a subrogării în drepturile de creanţă deţinute de aceştia împotriva instituţiei de credit falite, potrivit prevederilor art. 23 din O.G. nr. 39/1996. Datorită importanţei acestei instituţii în circuitul financiar, legiuitorul îi conferă o poziţie în comitetul creditorilor indiferent de ponderea pe care acesta o deţine la masa credală sau de alte criterii.

 

Art. 211

^[244]

În plus faţă de atribuţiile stabilite în cap. I, adunarea creditorilor are următoarele atribuţii:

a)
aprobarea modalităţii de lichidare a bunurilor şi drepturilor din averea instituţiei de credit debitoare şi a tranzacţiilor de cumpărare de active şi asumare de pasive;

b)
aprobarea raportului prevăzut la art. 97.

 

Comentariu

 

Adunarea creditorilor are toate atribuţiile prevăzute de dispoziţiile generale cuprinse la Cap. I din lege. În plus, atribuţiile au fost adaptate şi la modalităţile specifice de lichidare a instituţiei de credit, adunarea creditorilor urmând a aproba nu doar vânzarea obişnuită a bunurilor şi drepturilor din averea debitoarei, ci şi tranzacţiile privind cumpărarea de active şi asumarea de pasive în condiţiile art. 226 din lege.

Prevederea specială conferă adunării creditorilor atribuţia de a se pronunţa asupra raportului privind cauzele stării de insolvenţă.

 

Art. 212

(1)

^[245]

În îndeplinirea atribuţiilor, judecătorul-sindic şi lichidatorul judiciar pot cere şi punctul de vedere al Băncii Naţionale a României, în calitatea sa de autoritate de supraveghere prudenţială, privitor la orice aspecte de natură prudenţială. Banca Naţională a României poate transmite judecătorului-sindic şi lichidatorului judiciar, pe tot parcursul procedurii falimentului, punctul său de vedere sau informaţiile pe care le consideră relevante, ori de câte ori consideră necesar. Lichidatorul judiciar furnizează Băncii Naţionale a României, la cererea acesteia, orice informaţii sau documente cu privire la instituţia de credit sau la procedura de lichidare.

(2)
După deschiderea procedurii, adunarea generală a acţionarilor numeşte un reprezentant, care va acţiona exclusiv în numele acestora.

 

Comentariu

 

Reglementarea conferă Băncii Naţionale a României atribuţii ce sunt constituite din drepturi, dar şi din obligaţii. În exercitare atribuţiilor, în calitate de autoritate de supraveghere, BNR are dreptul de a solicita lichidatorului informaţii care privesc instituţia de credit, dar şi desfăşurarea procedurii falimentului acesteia. Totodată, contribuţia BNR poate fi benefică procedurii prin informaţiile şi poziţiile pe care le poate furniza la cerere, atât judecătorului sindic, cât şi lichidatorului.

Reprezentantul acţionarilor preia o funcţie similară administratorului special din cadrul falimentului entităţilor de drept comun, denumirea diferită în cadrul reglementării destinate falimentului instituţiilor de credit fiind justificată de terminologia specifică administrării speciale, procedură aplicabilă instituţiilor de credit înainte de deschiderea procedurii.

În contextul falimentului instituţiei de credit, va putea să exercite doar reprezentarea în procedură a drepturilor acţionarilor, neavând atribuţii care să ţină şi de reprezentarea debitorului, a cărei conducere în tot este exercitată de lichidatorul judiciar.