Determinarea competenței după valoarea obiectului

Competența se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere, chiar şi atunci când vine vorba de formularea unor cereri incidentale, cum ar fi: cererea reconvențională, cererea de intervenție voluntară, cererea de chemare in garanție etc.

Pentru stabilirea valorii, nu se vor avea în vedere accesoriile pretenției principale, precum dobânzile penalitățile, fructele, cheltuielile sau altele asemenea, indiferent de data scadenței, şi nici prestațiile periodice ajunse la scadență în cursul judecății.

În caz de contestație, valoarea se stabileşte după înscrisurile prezentate şi explicațiile date de părți.

Reclamantul este cel care stabileşte valoarea obiectului pretenției sale.

Când reclamantul a sesizat instanţa cu mai multe capete principale de cerere întemeiate pe fapte ori cauze diferite, competenţa se stabileşte în raport cu valoarea sau, după caz, cu natura ori obiectul fiecărei pretenţii în parte. Dacă unul dintre capetele de cerere este de competenţa altei instanţe, instanţa sesizată va dispune disjungerea şi îşi va declina în mod corespunzător competenţa.

În cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecăţii printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanţa competentă să le soluţioneze se determină ţinându-se seama de acea pretenţie care atrage competenţa unei instanţe de grad mai înalt.

Această ipoteză are în vedere pretențile conexe, care nu au fost însă formulate prin cerei de chemare în judecată diferite şi ulterior reunite, ci au fost deduse judecății printr-o singură cerere de chemare în judecată.

Dacă mai mulţi reclamanţi, prin aceeaşi cerere de chemare în judecată, formulează pretenţii proprii împotriva aceluiaşi pârât, invocând raporturi juridice distincte şi neaflate într-o legătură care să facă necesară judecarea lor împreună, determinarea instanţei competente se face cu observarea valorii sau, după caz, a naturii ori obiectului fiecărei pretenţii în parte.

Dispoziţiile sunt aplicabile şi atunci când unul sau mai mulţi reclamanţi formulează, prin aceeași cerere de chemare în judecată, pretenţii împotriva mai multor pârâţi, invocând raporturi juridice distincte şi fără legătură între ele.

În cererile privitoare la executarea unui contract ori a unui alt act juridic, pentru stabilirea competenței instanței se va ţine seama de valoarea obiectului acestuia sau, după caz, de aceea a părţii din obiectul dedus judecății.

Aceeaşi valoare va fi avută în vedere şi în cererile privind constatarea nulităţii absolute, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea actului juridic, chiar dacă nu se solicită şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, precum şi în cererile privind constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept.

În cazul cererilor în constatarea nulității absolute, în anularea sau rezoluțiunea actului juridic, valoarea obiectului actului juridic se stabileşte prin raportare la valoarea prestației executate ori a prestației ce trebuia executată de recamant în temeiul respectivului act juridic.

 În cererile de aceeaşi natură, privitoare la contracte de locaţiune ori de leasing, precum şi în acelea privitoare la predarea sau restituirea bunului închiriat ori arendat, valoarea cererii se socoteşte după chiria sau arenda anuală.

Când prin acţiune se cere plata unei părţi dintr-o creanţă, valoarea cererii se socoteşte după partea pretinsă de reclamant ca fiind exigibilă.

Indiferent de întinderea creanței exigibile la data formulării cererii, competența se stabileşte în funcție de suma efectiv cerută de reclamant, sintagma „partea pretinsă de reclamant ca fiind exigibilă” referindu-se la pretențiile formulate explicit de către reclamant prin cererea de chemare în judecată.

Obiectul cererilor  îl reprezintă plata unei sume de bani, indiferent de cauza raportului juridic, de natură delictuală sau contractuală.

Aplicarea acestor dispoziții presupune ca reclamantul să fi solicitat de la bun început plata parțială a creanței, nefiind vizate situațiile în care pârâtul a achitat pe parcursul judecății o parte din suma solicitată inițial de către reclamant, iar după acest moment, pe parcursul judecării cauzei, reclamantul şi-a restrâns pretențiile inițiale.

În cererile care au ca obiect un drept la prestaţii succesive, dacă durata existenţei dreptului este nedeterminată, valoarea lor se socoteşte după valoarea prestaţiei anuale datorate.

În cererile având ca obiect un drept de proprietate sau alte drepturi reale asupra unui imobil, valoarea lor se determină în funcţie de valoarea impozabilă, stabilită potrivit legislaţiei fiscale.

În cazul în care valoarea impozabilă nu este stabilită, se aplică regula generală, adică valoarea va fi cea indicată de reclamant prin cererea de chemare în judecată, iar în caz de contestație, cea determinată potrivit înscrisurilor depuse şi explicațiilor părților.

În materie de moştenire, competenţa după valoare se determină fără scăderea sarcinilor sau datoriilor moștenirii.

Ipoteza are în vedere orice cereri în materie de moştenire, indiferent de obiect.

Cererea de sistare a indiviziunii succesorale nu intră sub incidența acestor dispoziții, deoarece nu este supusă criteriului valoric, fiind de competența judecătoriei, indiferent de valoare.

Instanţa legal învestită potrivit dispoziţiilor referitoare la competenţă după valoarea obiectului cererii rămâne competentă să judece chiar dacă, ulterior învestirii, intervin modificări în ceea ce priveşte cuantumul valorii aceluiaşi obiect.

Dispoziţiile sunt aplicabile şi la judecarea căilor de atac.