Decizie de sanctionare disciplinara.Nerespectarea disp. art.252 alin.2 lit.a din Codul muncii republicat (fost art.268 alin.2 lit.a din vechiul Cod al muncii) privind descrierea faptei. Nulitate absoluta.

 

Codul muncii republicat (fost art.268 alin.2 lit.a din vechiul Cod al muncii), art.252 alin.2 lit.a

 

Descrierea faptei care constituie abatere disciplinara trebuie facuta in mod concret si precis, pentru a permite instantei sa verifice temeinicia sanctiunii aplicate prin raportare la o fapta sau mai multe fapte concrete si la obligatiile stabilite prin contractul individual de munca, contractul colectiv de munca si regulamentul intern, cerinta ce nu este respectata prin simpla mentionare in cuprinsul deciziei a nerealizarii sarcinilor de serviciu in conformitate cu atributiile si responsabilitatile care revin angajatului conform fisei postului.

 

Curtea de Apel Ploiesti, Sectia I Civila,

Decizia civila nr. 4068 din 4 decembrie 2012

 

Prin contestatia inregistrata pe rolul Tribunalului Prahova, contestatorul  a formulat, in contradictoriu cu intimata ....contestatie impotriva deciziei de sanctionare disciplinara nr. 1864/13.08.2010 emisa de intimata, solicitand instantei ca prin hotararea ce o va pronunta sa dispuna anularea deciziei, cu cheltuieli de judecata.

In motivarea contestatiei, contestatorul a aratat ca prin decizia sus-mentionata, a fost sanctionat cu reducerea salariului  de baza cu 10% pe o durata  de 3 luni,  in baza art. 264 alin.1. lit.d. din Codul muncii, retinandu-se  ca se face vinovat de incalcarea prevederilor fisei postului specifica functiei de sef birou pe care o ocupa in societate - pct. 1, pct.7 si pct.17 din  fisa postului de sef de birou, a prevederilor pct.M art.2 lit.a din contractul individual de munca, a dispozitiilor art.6, art.7, art.12 pct.4, art.17, art.20 alin.2 lit.d, art.20 alin.3 lit.i, bb din Regulamentul de  ordine interioara si a prevederilor art.43 din Codul muncii.

A mai sustinut contestatorul ca masura de sanctionare disciplinara a acestuia este nelegala, solicitand constatarea nulitatii absolute a deciziei pentru nerespectarea prevederilor art. 268 lit.a din Codul muncii in ceea ce priveste descrierea faptei care constituie abatere disciplinara si a prevederilor art.268 lit.c din Codul muncii referitoare la motivele pentru care au fost inlaturare apararile formulate de salariat in timpul cercetarii disciplinare.

A mai precizat contestatorul ca din cuprinsul deciziei contestate rezulta in mod evident absenta oricaror situatii de fapt care sa-i fie imputabile in indeplinirea sarcinilor de serviciu si a caror savarsire sa fi condus la incalcarea prevederilor legale invocate de angajator in cuprinsul deciziei.

A mentionat contestatorul ca in cursul cercetarii disciplinare, fiind intrebat in legatura cu anumite aspecte legate de activitatea acestuia, care au declansat aceasta procedura, si-a motivat/justificat actiunile si inactiunile in fata comisiei, dar apararile acestuia nu au fost retinute, iar motivele pentru care acestea au fost respinse nu au fost  prezentate in cuprinsul deciziei de sanctionare.

Contestatorul a precizat ca prin lipsa informatiilor la care a facut referire mai sus a fost lipsit de dreptul de a formula o aparare corect motivata, considerent pentru care s-a solicitat constatarea nulitatii deciziei de sanctionare, intrucat a fost  intocmita cu incalcarea prevederilor disp.art.268  lit.a si c din Codul muncii.

Referitor la faptele ce i s-au imputat in cursul cercetarii disciplinare si in legatura cu care a dat nota explicativa, contestatorul a aratat ca acestea nu au gravitatea necesara pentru a atrage aplicarea sanctiunii prev. de disp.art.264 alin.1 lit. d din Codul muncii, descrierea faptelor fiind deficitara, ceea ce a dus la o aparare imposibil de efectuat.

Intimata a formulat intampinare, prin care a solicitat respingerea contestatiei ca neintemeiata, aratand ca  decizia contestata  este in deplina concordanta cu disp. art. 268 din Codul muncii, cuprinzand, printre altele, descrierea faptei ce constituie abatere disciplinara, iar privitor la disp.art.268 alin.2 lit.c, a caror incalcare a fost invocata de catre contestator, s-a aratat ca in decizie s-a mentionat faptul ca a fost avuta in vedere declaratia salariatului in sensul recunoasterii faptei.

La data de 01.04.2011, contestatorul si-a completat si precizat cererea.

Prin cererea completatoare, a aratat ca solicita obligarea intimatei si la plata unei despagubiri in cuantum de 2400 lei, reprezentand suma neta retinuta, ca urmare a aplicarii sanctiunii disciplinare, constand in reducerea salariului de baza cu 10 % pe o perioada de 3 luni.

              A sustinut contestatorul ca referirea de ordin general din cuprinsul deciziei contestate nu este suficienta pentru identificarea abaterii disciplinare retinuta in sarcina contestatorului, neexistand nicio descriere a abaterii pretins savarsite, iar referitor la cel de-al doilea element neprevazut in decizia de sanctionare, contestatorul a aratat ca din cuprinsul notei explicative pe care a dat-o rezulta ca nu a existat o recunoastere totala a salariatului cu privire la faptele imputate, iar pe de alta parte, referitor la anumite fapte, au fost formulate o serie de obiectiuni.

A mai precizat contestatorul ca prin convocarea la cercetarea disciplinara  nu i s-au adus la cunostinta faptele ce ii sunt imputate, iar din niciun act intocmit de catre intimata nu rezulta cu claritate care este fapta retinuta in sarcina contestatorului, decizia de sanctionare facand referire la o singura abatere disciplinara, fara a se preciza care anume este aceasta.

De asemenea, cu privire la abaterea disciplinara retinuta prin decizia de sanctionare, despre care nu se stie care este in materialitatea ei, nu rezulta nici data savarsirii faptei, ce are importanta din punct de vedere al prescriptiei dreptului de a aplica sanctiunea.

La termenul din 03.10.2011, instanta a invocat exceptia tardivitatii emiterii deciziei contestate, iar prin sentinta civila nr.2151/03.10.2011, Tribunalul Prahova a admis exceptia invocata din oficiu, a admis actiunea precizata si completata si a anulat decizia nr.1864/13.08.2010 emisa de intimata, ce a fost obligata sa restituie reclamantului sumele retinute in temeiul deciziei nr.1864/13.08.2010 emisa de intimata, fiind respinsa cererea privind acordarea cheltuielilor de judecata ca nedovedita.

Pentru a pronunta aceasta solutie, prima instanta a retinut ca avand in vedere data inregistrarii referatului prin care s-a constatat existenta unei abateri disciplinare in persoana contestatorului, precum si data emiterii deciziei contestate, rezulta ca a fost depasit termenul de 30 de zile pentru aplicarea sanctiunii disciplinare prev. de art.268 alin.1 din Codul muncii, considerente pentru care a fost admisa exceptia invocata din oficiu si s-a admis contestatia precizata si completata in sensul celor sus aratate.

Impotriva sentintei primei instante intimata a declarat recurs, criticand-o ca nelegala, sustinand ca in mod eronat s-a considerat ca decizia de sanctionare a fost tardiv emisa.

Prin decizia civila nr. 981/13.03.2012, Curtea de Apel Ploiesti a admis recursul si a casat sentinta, trimitand cauza spre rejudecare la aceeasi instanta de fond.

Pentru a decide astfel, Curtea a retinut ca data luarii la cunostinta de catre angajator despre savarsirea abaterii disciplinare nu poate fi  decat data inregistrarii  referatului de informare prin care  seful Departamentului Date, Servicii si Suport Sisteme in cadrul Diviziei Operare si  Intretinere a adus la cunostinta  Diviziei Resurse Umane conduita contestatorului-intimat, referat inregistrat sub nr. 1434 in data de 16.07.2010, in baza caruia s-a emis decizia  nr. 1711 la data de 19.07.2010 de numire a Comisiei de  cercetare disciplinara.

S-a concluzionat ca in raport de data de 16.07.2010, reprezentand data inregistrarii referatului de informare, termenul imperativ de 30 de zile prev. de art.268 alin.1 din Codul muncii a fost respectat, considerente pentru care recursul a fost admis in sensul celor sus-aratate.

Rejudecandu-se cauza dupa casare, pe baza probelor administrate in cauza, prin sentinta civila nr.3937/01.06.2012 a Tribunalului Prahova  a fost admisa contestatia si s-a constatat nulitatea deciziei de sanctionare disciplinara emisa de intimata, prin care contestatorul a fost sanctionat disciplinar cu reducerea salariului de baza cu 10% pe o durata de 3 luni.

Prin aceeasi sentinta a fost obligata intimata la plata in favoarea contestatorului a sumelor retinute acestuia in baza deciziei contestate, respectiv a drepturilor salariale actualizate si indexate, cu rata inflatiei, constand in 10% din salariul de baza al acestuia, redus pe o perioada de 3 luni, de la data emiterii deciziei de sanctionare.

Pentru a pronunta aceasta solutie, prima instanta a retinut, in esenta, ca prin decizia nr. 1864/13.08.2010, contestatorul a fost sanctionat disciplinar cu reducerea salariului de baza cu 10% pe o durata de 3 luni, in baza art. 264 alin. 1 lit. d din Codul muncii, retinandu-se ca acesta se face vinovat de incalcarea prevederilor fisei postului specifice functiei de sef Birou - pct. 1, pct.7, pct. 17, precum si a prevederilor contractului individual de munca - pct. M, art. 2 lit. a privind drepturi si obligatii generale ale partilor, dispozitiile Regulamentului de ordine interioara - art. 6, art. 7, art. 12 pct. 4, art. 17, art. 20 alin. 2 lit.d, art. 20 alin.3 lit. i, bb) si prevederile art. 43 din Codul muncii.

S-a mai retinut ca potrivit art. 252 alin. 2 lit. a din Codul muncii,  „sub sanctiunea nulitatii absolute, in decizie se cuprind in mod obligatoriu, descrierea faptei care constituie abatere disciplinara (…)”.

Tribunalul a constatat ca in cuprinsul deciziei de sanctionare se mentioneaza ca fapta savarsita si retinuta in sarcina contestatorului consta in nerealizarea sarcinilor de serviciu in conformitate cu atributiile si responsabilitatile care revin angajatului conform fisei postului.

Instanta de fond a aratat ca potrivit dispozitiilor sus-mentionate, descrierea faptei care constituie abatere disciplinara trebuia facuta in mod concret si precis, pentru a permite instantei sa verifice temeinicia sanctiunii aplicate prin raportare la o fapta sau mai multe fapte concrete si la obligatiile stabilite prin contractul individual de munca, contractul colectiv de munca si regulamentul intern. Insa, a retinut tribunalul, in decizia contestata angajatorul s-a limitat la o descriere extrem de sumara, generica, a faptelor imputate ca abatere disciplinara, fara a arata despre ce situatii este vorba in concret, in ce consta atitudinea necorespunzatoare a contestatorului, data la care faptele au fost savarsite sau alte elemente de identificare.

S-a mai constatat ca abaterile disciplinare nu au fost individualizate in timp si, in plus, prin faptul ca nu a fost specificata data savarsirii acestora, instanta nu a fost in masura sa verifice respectarea dispozitiilor prevazute la art. 252 alin.1 Codul muncii, referitoare la prescriptia aplicarii sanctiunii disciplinare.

Tribunalul nu a retinut sustinerile intimatei in sensul ca descrierea faptelor ar fi fost realizata in cadrul raportului final al cercetarii disciplinare nr. 1863/13.08.2010, in care sunt detaliate toate informatiile referitoare la cercetarea disciplinara a contestatorului, intrucat conditia descrierii faptei/faptelor in mod concret si detaliat este prevazuta de lege imperativ si trebuie sa rezulte din decizia de sanctionare si nu din alte inscrisuri.

S-a constatat ca de altfel, in cadrul notei explicative la care face referire intimata, contestatorul a declarat ca recunoaste anumite fapte retinute in sarcina sa prin decizia de sanctionare disciplinara si, intrucat acestea nu au fost individualizate exact in cuprinsul deciziei de sanctionare, tribunalul a apreciat ca disp. art. 252 alin.2 lit. a din Codul muncii nu au fost respectate, iar nota explicativa nr. 1773/27.07.2010 data de contestator nu echivaleaza cu o recunoastere integrala a faptelor care i-au fost imputate.

Impotriva sentintei tribunalului a declarat recurs intimata, criticand-o ca nelegala si netemeinica.

 S-a aratat ca instanta de fond a constatat nulitatea deciziei retinand in mod eronat faptul ca societatea s-a limitat la o descriere „extrem de sumara, generica, a faptelor imputate ca abatere disciplinara, fara a arata despre ce situatii este vorba in concret, in ce consta atitudinea necorespunzatoare a contestatorului, data la care faptele au fost savarsite sau alte elemente de identificare.”

A precizat recurenta ca potrivit deciziei de sanctionare, fapta savarsita de intimat consta in: „nerealizarea sarcinilor de serviciu in conformitate cu atributiile si responsabilitatile care revin angajatului conform fisei postului”, insa decizia de sanctionare este documentul care statueaza concluziile cercetarii disciplinare si care, astfel cum este denumita, nu face altceva decat sa aplice sanctiunea.

               S-a invederat ca procedura cercetarii disciplinare a respectat intocmai prevederile legale aplicabile si ca actele intocmite in cursul acesteia contin toate elementele impuse imperativ in legislatia muncii, iar in raportul final al comisiei de disciplina, fapta care a atras sanctiunea este detaliata, aceasta constand in nerespectarea atributiilor din  fisa postului prevazute la „Atributiile si responsabilitatile postului, punctele 1, 7 si 17; nerespectarea atributiilor din contractul individual de munca - pct. M, art. 2 lit a si nerespectarea prevederilor art. 43 din Codul muncii;

Cu privire la

temeinicia deciziei de sanctionare, pe fondul cauzei, s-a solicitat sa fie avute in vedere toate argumentele invocate in intampinarea si completarea la intampinare, precum si probatoriul administrat, la care s-a facut trimitere.

Intimatul a formulat intampinare, prin care a invocat exceptia nulitatii recursului, sustinand ca recurenta nu a precizat motivele de nelegalitate ale hotararii recurate, in sensul ca nici nu a indicat textele de lege carora se circumscriu motivele de recurs, dar nici nu a precizat care sunt criticile aduse hotararii si argumentele ce sustin aceste critici .

Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat si obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecata catre intimat.

 Prin decizia nr.4068/04.12.2012 Curtea de Apel Ploiesti a respins exceptia nulitatii recursului invocata de intimat ca neintemeiata si a respins ca nefondat recursul, fiind respinsa ca neintemeiata cererea intimatului de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecata in recurs.

Pentru a decide astfel, instanta de recurs a retinut ca exceptia nulitatii recursului invocata de intimat este neintemeiata aratandu-se ca la termenul din 04.12.2012, recurenta-intimata, prin aparator, a indicat in mod expres temeiul de drept al motivelor de recurs invocate, respectiv disp.art.304 pct.9 C.proc.civ., ce vizeaza cazurile in care hotararea pronuntata este lipsita de temei legale ori a fost data cu incalcarea sau aplicarea gresita a legii, precum si disp.art.304

¹

C.proc.civ., ce statueaza ca recursul declarat impotriva unei hotarari care, potrivit legii, nu poate fi atacata cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevazute in art.304, instanta putand sa examineze cauza sub toate aspectele, in speta fiind vorba de o hotarare care, potrivit prevederilor legale, respectiv disp.art. 274 din Codul muncii republicat este definitiva, atacandu-se, prin urmare, numai cu recurs, iar nu  si cu apel.

De vreme ce au fost indicate motivele sus-mentionate si avand in vedere disp.art.302

¹

alin.1 lit.c Cod pr.civila, precum si continutul cererii de recurs, exceptia nulitatii recursului invocata de intimat a fost apreciata ca neintemeiata fiind respinsa.

Pe fondul cauzei, s-a retinut ca in raport de disp.art.252 alin.2 lit.a din Codul muncii republicat ( fost art.268 alin.2 lit.a din vechiul Cod al muncii, in forma in vigoare la data emiterii deciziei de sanctionare disciplinara contestata in cauza), sub sanctiunea nulitatii absolute, in decizia de sanctionare disciplinara se cuprinde, in mod obligatoriu, descrierea faptei care constituie abatere disciplinara.

Prin decizia contestata,  intimatul-contestator a fost sanctionat disciplinar cu reducerea salariului de baza cu 10% pe o durata de 3 luni, in baza art. 264 alin. 1 lit. d din Codul muncii, retinandu-se ca acesta se face vinovat de incalcarea prevederilor fisei postului specifice functiei de sef Birou - pct. 1, pct.7, pct. 17, precum si a prevederilor contractului individual de munca - pct. M, art. 2 lit. a privind drepturi si obligatii generale ale partilor, dispozitiile Regulamentului de ordine interioara -  art. 6, art. 7, art. 12 pct. 4, art. 17, art. 20 alin. 2 lit.d, art. 20 alin.3 lit. i, bb si prevederile art. 43 din Codul muncii.

In cuprinsul deciziei de sanctionare disciplinara sus-mentionata, se arata ca „fapta savarsita de salariatul … consta in nerealizarea sarcinilor de serviciu in conformitate cu atributiile si responsabilitatile care revin angajatului conform Fisei postului.”

S-a conchis ca este evident ca formularea mult prea generala din cuprinsul deciziei de sanctionare contestata in cauza, mai sus aratata, nu poate conduce la concluzia respectarii de catre societatea recurenta a disp.art. art.252 alin.2 lit.a din Codul muncii republicat retinandu-se in mod corect de catre prima instanta ca descrierea faptei care constituie abatere disciplinara trebuia facuta in mod concret si precis, pentru a permite instantei sa verifice temeinicia sanctiunii aplicate prin raportare la o fapta sau mai multe fapte concrete si la obligatiile stabilite prin contractul individual de munca, contractul colectiv de munca si regulamentul intern.O atare cerinta imperativa impusa de textul de lege, a retinut Curtea,  nu a fost respectata, cata vreme in decizia contestata - ce face referire, dupa cum s-a aratat mai sus, la  „fapta savarsita” de intimat - nu s-a aratat in ce consta propriu-zis fapta sau faptele comise, facandu-se doar mentiunea sumara, generica, a nerealizarii sarcinilor de serviciu in conformitate cu atributiile si responsabilitatile care revin angajatului conform
fisei
postului, fara a se arata despre ce situatii este vorba in concret, in ce consta incalcarea sarcinilor de serviciu de catre  intimatul-contestator, data la care faptele au fost savarsite sau alte elemente de identificare.

                 S-a mai aratat ca  referitor la data comiterii faptelor ce constituie abatere disciplinara, aceasta trebuia, in mod necesar, sa rezulte din decizia de sanctionare - ceea ce nu se poate retine in cauza de fata - in conditiile in care   in raport de aceasta data se verifica de catre instanta si respectarea dispozitiilor prevazute la art. 252   alin. 1 Codul muncii republicat ( fost art. 268 alin. 1 din vechiul Cod al muncii), ce statueaza ca angajatorul  dispune aplicarea sanctiunii disciplinare printr-o decizie emisa  in forma scrisa, in termen de 30 de zile calendaristice de la data luarii la cunostinta despre savarsirea abaterii disciplinare, dar nu mai tarziu de 6 luni de la data  savarsirii faptei, acesta fiind termene  de prescriptie a  raspunderii disciplinare. Ca atare, in raport de acest text de lege, aplicarea sanctiunii disciplinare nu poate fi realizata intr-un termen mai mare decat cel limita, de sase luni de la data savarsirii faptei, iar in cazul de fata, nu puteau fi avute in vedere, prin urmare, fapte comise anterior datei de 13.02.2010- raportat la data emiterii deciziei de sanctionare disciplinara.

Apararea recurentei potrivit careia nu se poate retine incalcarea disp.art. art.252 alin.2 lit.a din Codul muncii republicat pe motiv ca fapta care a atras sanctiunea este detaliata in cuprinsul raportului final al cercetarii disciplinare nr. 1863/13.08.2010 nu a fost primita de vreme ce s-a constatat ca practic, nici in cuprinsul acestui raport nu sunt individualizate in concret faptele comise - fiind vorba, in mod evident, de mai multe fapte ce au fost imputate intimatului-contestator - ci doar se mentioneaza, ca si in cuprinsul deciziei de  sanctionare, ca intimatul-contestator nu si-a respectat atributiile din  fisa postului prevazute la „Atributiile si responsabilitatile postului, punctele 1, 7 si 17; nerespectarea atributiilor din contractul individual de munca - pct. M, art. 2 lit. a si nerespectarea prevederilor art. 43 din Codul muncii, ceea ce nu reprezinta, astfel cum s-a aratat mai sus, o descriere a faptei ce constituie abatere disciplinara. In plus, nici nu s-a facut dovada ca raportul respectiv ar fi fost comunicat intimatului odata cu decizia
 
de sanctionare aplicata.

Cum prin sentinta atacata s-a constatat nulitatea deciziei de sanctionare disciplinara pe motivul nerespectarii de catre societatea recurenta a disp.art.252 alin.2 lit.a din Codul muncii republicat, solutie care este corecta avand in vedere considerentele mai sus aratate, s-a retinut ca aspectele din recurs invocate de catre recurenta-intimata, privitoare la temeinicia deciziei de sanctionare, nu se mai impun a fi analizate, de vreme ce, ca efect al constatarii nulitatii absolute a deciziei contestate, pentru nerespectarea disp.art.252 alin.2 lit. a din Codul muncii republicat, nu s-a mai justificat analizarea pe fond a contestatiei, respectiv a motivelor de netemeinicie ce fusesera invocate de catre contestator.

Pentru considerentele ce preced, Curtea a privit recursul ca nefondat, astfel incat in baza art.312 alin.1 Cod pr.civila l-a respins, in cauza nefiind incidente niciunele din motivele de modificare a sentintei invocate de recurenta in motivarea recursului, sentinta atacata fiind legala si temeinica.

( Judecator Vera Popescu Andrea)