Contractul de tranzactie

1. Caracterele juridice ale contractului de tranzacţie

a) Tranzacţia este un contract sinalagmatic (bilateral), întrucât părţile îşi asumă obligaţii reciproce (de a nu începe sau de a nu continua procesul, în schimbul concesiilor sau prestaţiilor noi făcute de cealaltă parte).

b) Tranzacţia este un contract cu titlu oneros şi comutativ, deoarece fiecare parte urmăreşte un avantaj patrimonial (cel puţin, evitarea pierderii procesului şi a cheltuielilor de judecată), iar avantajele avute în vedere sunt cunoscute de părţi de la încheierea contractului şi nu depind, ca în contractele aleatorii, de un eveniment viitor şi incert, care ar face să existe şanse de câştig şi pierdere pentru părţile contractante.

c)Tranzacţia este un contract consensual, putând fi încheiat prin simplul acord de voinţă al părţilor (solo consensu).

2. Condiţiile de validitate ale contractului de tranzacţie

În această privinţă se aplică regulile generale în materie de contracte.

Sunt, totuşi, necesare unele precizări privitoare la capacitatea părţilor contractante şi obiectul tranzacţiei: a) întrucât tranzacţia implică renunţarea la un drept, iar renunţările sunt echivalente actelor de dispoziţie, părţile contractante trebuie să aibă capacitatea, respectiv să îndeplinească condiţiile cerute de lege pentru a dispune de dreptul care formează obiectul concesiei sau de prestaţia promisă de o parte în schimbul renunţării făcute de cealaltă parte; b) tranzacţia nu poate avea ca obiect bunuri scoase din circuitul civil (inalienabil), de exemplu: imobilele şi bunurile care fac parte din domeniul public al statului, statutul civil al persoanei, pensia alimentară etc.

Contractul de tranzactie

3. Efectele contractului de tranzacţie

Contractul de tranzacţie, contract consensual, îşi produce efectele la data încheierii sale, hotărârea de expedient ce se pronunţă în baza lui neadăugând nimic la efectele acestuia. Ca atare, odată depus în instanţă şi semnat de ambele părţi, contractul de tranzacţie impune instanţei să ia act de el, cu excepţia situaţiilor în care acesta este lovit de nulitate absolută.

a) Efecte extinctive. Este neîndoielnic că, odată încheiată, tranzacţia împiedică părţile să formuleze din nou pretenţii cu privire la drepturile stinse sau recunoscute prin tranzacţie, ea având efect extinctiv. Codul civil asimilează puterea tranzacţiei cu puterea unei hotărâri judecătoreşti definitive (art. 1711). Pe cale de consecinţă, acţiunea ulterioară introdusă de către una din părţi va fi respinsă de plano ca urmare a invocării excepţiei peremptorii (dirimante) rezultând din tranzacţie.

b) Efecte declarative. Tranzacţia produce, de regulă, efecte declarative, iar nu constitutive sau translative, întrucât nu are ca scop să confere părţilor drepturi noi, ci numai să recunoască drepturi preexistente şi să le consolideze.

c) Efecte constitutive sau translative. Deşi tranzacţia produce, în principiu, efecte declarative, în unele cazuri, însă, ea poate produce şi efecte constitutive sau translative de drepturi. Aşa se întâmplă în cazurile în care, în schimbul renunţărilor făcute de o parte, cealaltă parte efectuează sau promite anumite prestaţii (de a plăti o sumă de bani sau de a da un alt lucru etc.). În aceste cazuri, tranzacţia fiind şi constitutivă sau translativă de drepturi, consecinţele referitoare la prestaţiile noi vor fi inverse faţă de cazul efectului declarativ (adică va exista obligaţia de garanţie şi contractul de tranzacţie va putea servi ca just titlu).

d) Efecte relative. Potrivit principiului relativităţii efectelor contractului, tranzacţia nu produce efecte faţă de terţi (res inter alios acta).

Mai mult decât atât, deşi tranzacţia produce efecte retroactive (ca şi partajul), ea este inopozabilă faţă de terţi.

Descopera mai multe servicii pe pagina Avocat .