Contract de credit bancar, Anulare clauze ce denota un dezechilibru semnificativ intre prestatiile bancii si prestatiile consumatorului

In
_
jurisprudenta interna s-a retinut in mod constant ca prin constatarea caracterului abuziv al unei clauze nu se poate pretinde ca se produce o grava incalcare a libertatii contractuale, cata vreme libertatea contractuala nu poate fi conceputa si exercitata decat in limitele prevazute de legislatia in domeniul protectiei consumatorilor, legislatie ce prezinta un caracter restrictiv tocmai ca urmare a scopului sau specific, acela de a restabili echilibrul contractual intre parti aflate pe pozitii inegale.

Or, legislatia in materie prevede in sarcina comerciantului obligatia formularii unor clauze contractuale clare, fara echivoc, precum si obligatia de a nu stipula clauze abuzive in contractele incheiate cu consumatorii.

Clauza care prevede dobanda majorata in cazul neplatii la scadenta a ratelor lunare a fost, de asemenea, corect stabilita ca fiind abuziva, rezultand aceasta din faptul ca limbajul folosit nu putea permite reclamantei, in mod real si efectiv, sa prevada valoarea acesteia si ulterior sa identifice si sa verifice daca o astfel de penalitate a fost corect calculata - „pentru sumele datorate si neplatite la scadenta, denumite generic sume restante, imprumutatul datoreaza o dobanda majorata ce se acumuleaza zilnic pana in ziua in care se acopera suma restanta (exclusiv aceasta zi), prin aplicarea Ratei dobanzii majorate la valoarea sumei restante; Rata dobanzii majorata, conform deciziei interne a bancii, fara a putea depasi valoarea rezultata din cumularea Ratei dobanzii curente in vigoare +7.5 puncte procentuale”.

Nu faptul stipularii unei astfel de dobanzi, care are rolul de acoperire a prejudiciului suferit prin executarea cu intarziere a obligatiei contractuale, este de natura sa atraga caracterul abuziv al clauzei, ci astfel cum s-a aratat anterior, lipsa identificarii, printr-un limbaj clar si neechivoc, a modalitatii concrete de calcul a dobanzii penalizatoare.

Directiva 93/13/CEE Legea nr. 193/2000 OUG nr. 50/2010

Cauza C-143/13, Bogdan Matei, Ioana Ofelia Matei impotriva Volksbank Romania


^[5]

sensul convertirii in RON a creditului acordat reclamantei, la cursul de schimb CHF/RON de la data acordarii creditului.

A obligat parata la plata catre reclamanta a sumei de 2.500 lei reprezentand cheltuieli de judecata (onorariu avocat).

Pentru a pronunta aceasta hotarare, prima instanta a retinut urmatoarele:

Prin
cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Constanta
la data de 27.02.2015 sub nr. .../212/2015, reclamanta [...] a solicitat constatarea ca fiind abuzive a urmatoarelor clauze din contractul de credit nr. [...] incheiat cu parata [...] Bank SA din data de 12.12.2007: clauza prevazuta de art. 3.1 b si 3.3 referitoare la dobanda revizuibila si la revizuirea ratei, cu consecinta derularii in continuare a contractului cu eliminarea acestei clauze; clauza prevazuta la pct. 3.4 referitoare la dobanda majorata, cu consecinta derularii in continuare a contractului cu eliminarea acestei clauze; clauza prevazuta la pct. 3.5 referitoare la comisionul de procesare, cu consecinta derularii in continuare a contractului cu eliminarea acestei clauze; clauza prevazuta art. 3.6 referitoare la comisionul de plata anticipata, cu consecinta derularii in continuare a contractului cu eliminarea acestei clauze; clauza prevazuta la art. 3.7 referitoare la comisionul de administrare, cu consecinta derularii in continuare a contractului cu eliminarea acestei clauze; clauzele prevazute la art. 4.6 si 5.9 privind debitarea conturilor bancare, a depozitelor, schimbul valutar la cursul bancii in vederea rambursarii creditului, cu consecinta derularii in continuare a contractului cu eliminarea acestei clauze; clauza prevazuta la pct. 8.1 referitoare la dreptul bancii de a declara scadent intregul credit anticipat si de a lua orice masura necesara pentru recuperarea pagubelor, cu consecinta derularii in continuare a contractului cu eliminarea acestei clauze.

Totodata, reclamanta a solicitat obligarea paratei la restituirea sumelor incasate cu titlu de dobanzi si comisioane nelegal percepute, la plata dobanzii legale aferente sumelor platite suplimentar si obligarea paratei la incheierea unui act aditional prin care sa se modifice clauza de la art. 4.1 din contract, in sensul obligarii paratei sa converteasca in RON creditul acordat in CHF, la cursul de schimb CHF/RON de la data acordarii creditului.

Se arata ca dispozitiile art. 4 alin. 2 din Legea 193/2000 transpun dispozitiile art. 4 al. 2 din Directiva nr. 93/13, si nu exclud de la controlul judecatoresc clauzele ce privesc obiectul contractului in situatia in care acestea nu sunt exprimate in mod clar si inteligibil, iar imprejurarea ca o clauza a fost cunoscuta inca de la momentul incheierii contractului nu este suficienta pentru a inlatura lipsa negocierii, in conditiile in care partile nu au posibilitatea influentarii respectivei clauze, putand doar sa refuze incheierea contractului.

In referire la
clauza prevazuta la pct. 3.1 lit. b si 3.3
din contract, se sustine ca nivelul dobanzii a fost calculat de parata dupa metode interne si poate fi modificat in orice moment, desi ar trebui calculata functie de evolutia indicelui de referinta LIBOR. In consecinta, echilibrul contractual este afectat, oferind paratei dreptul de a revizui rata dobanzii curente fara a negocia noua rata cu reclamanta si fara a se indica un criteriu care sa permita reclamantei sa verifice daca majorarea era necesara, creandu-se un dezechilibru semnificativ intre prestatiile reciproce ale partilor.

In referire la
clauza prevazuta la art. 3.4
referitoare la dobanda majorata de 4,9 % plus 7,5 pp, adica 12,40 % pe an, aceasta este abuziva, inserata in contract prin incalcarea dispozitiilor art. 38 al. 2 din OUG 50/2010.

Cu privire la
clauza prevazuta la art. 3.5
din contract, referitoare la comisionul de procesare, reclamanta arata ca, potrivit dispozitiilor art. 36 din OUG 50/2010, creditorul poate percepe numai comision de analiza dosar, de administrare credit, de administrare cont, pentru rambursare anticipata, costuri aferente asigurarilor, penalitati, comision unic pentru serviciile prestate la cererea consumatorilor. In consecinta, comisionul de procesare nu se incadreaza in textul de lege mentionat.

Cu privire la
clauza prevazuta la art. 3.6
din contract, referitoare la comisionul de plata anticipata, potrivit dispozitiilor art. 69 din OUG 50/2010, nu se solicita o compensatie pentru rambursarea anticipata, cand rambursarea intervine intr-o perioada in care rata dobanzii aferenta creditului nu este fixa, astfel ca se impune continuarea contractului cu eliminarea acestei clauze.

In ce priveste
clauza de la pct. 3.7 din sectiunea 3 Costuri
din contract - imprumutatul datoreaza bancii un comision de administrare aplicat la soldul creditului, se sustine ca aceasta este abuziva, intrucat pentru acordarea creditului se percep doua costuri, iar in raport de valoarea acestui comision, s-a creat in detrimentul consumatorilor si contrar bunei credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.

In ce priveste
clauza de la art. 4.6 si 5.9
din contract, referitoare la debitarea conturilor bancare in vederea rambursarii creditului, aceasta incalca dreptul de proprietate al reclamantului, intrucat in cazul platii cu intarziere a ratelor se prevede obligatia imprumutatului de a plati penalitati de intarziere, care ar putea fi mai mici decat pierderile suferite in cazul in care banca desfiinteaza un depozit, lipsindu-l pe titularul imprumutului de dreptul de a incasa dobanda aferenta, alegerea variantei mai putin costisitoare trebuind sa apartina debitorului.

In ce priveste
clauza de la pct. 8.1
referitoare la dreptul bancii de a declara intregul credit scadent anticipat si de a lua orice masura considerata necesara pentru recuperarea pagubelor, este abuziva, transferand orice risc contractual in sarcina consumatorului si oferind in mod discretionar bancii dreptul exclusiv de a declara scadent anticipat creditul.

Sustine reclamanta ca potrivit jurisprudentei CJUE, sistemul de protectie pus in aplicare de Directiva 93/13 are la baza ideea ca, in fapt, consumatorul se afla intr-o situatie de inferioritate fata de vanzator-furnizor, atat raportat la puterea de negociere, cat si la nivelul de informare, aderarea la conditiile redactate in prealabil de furnizor, fiind facuta de cumparator fara a putea exercita o influenta asupra continutului acestora.

Se arata, in continuare, ca intrucat anterior anului 2007 cursul valutar al francului elvetian era de mult timp stabil, ceea ce a si determinat acordarea imprumutului in aceasta moneda, dobanda stabilita fiind relativ mica, in calitatea sa de consumator mediu si normal informat, nu avea cum sa prevada modificarea dramatica a cursului de schimb valutar pentru francul elvetian.

Prin
precizarile
depuse la dosar la data de 02.07.2015, reclamanta a aratat ca solicita restituirea sumei de 9.827,25 CHF, constand in comision de procesare si comision de administrare, plus diferenta dintre dobanda platita efectiv lunar si dobanda calculata potrivit art. 50 si 58 din OUG 50/2010.

Parata [...] Bank S.A. a formulat
intampinare
si a aratat ca in luna septembrie 2010, prin actul aditional acceptat tacit de reclamanta in conditiile art. 95 al. 5 si art. 40 al. 3 din OUG 50/2010, au fost modificate clauzele contractuale, principalele modificari fiind stabilirea formulei de calcul a ratei dobanzii conform cerintelor OUG 50/2010, functie de indicele variabil LIBOR CHF 6 luni, la care se adauga marja fixa de 5,71 %; datele de actualizare a dobanzii au fost stabilite la 30 iunie si 31 decembrie; a fost modificata clauza privind comisionul de rambursare anticipata, rambursarile urmand a fi efectuate fara plata compensatiei datorate creditorului.

A invocat parata exceptia prescriptiei dreptului la actiune in privinta sumelor solicitate a fi restituite de parata, pentru sumele achitate pana la 27.02.2012, in raport de dispozitiile art.1 al. 1 si art. 3 din Decretul 167/1958, in vigoare la data incheierii contractului partilor.

Pe fond, s-a solicitat respingerea actiunii, intrucat clauza de la art. 3.1 lit. b din contract este redactata intr-un limbaj usor inteligibil, nu poate fi retinuta existenta unui pretins dezechilibru intre drepturile si obligatiile partilor, in conditiile in care reclamanta a fost informata in faza precontractuala, cat si la semnarea contractului despre imprejurarea ca, ulterior primului an de creditare, dobanda este variabila.

In ce priveste clauza de la pct. 3.3 teza a II a din contract, banca nu avea obligatia legala de a exprima o rata de dobanda variabila in functie de un anumit indice de referinta, ci doar de a arata in mod clar caracterul dobanzii, cuantumul initial al dobanzii si conditiile functie de care urmeaza sa fluctueze rata dobanzii.

In ce priveste clauza prevazuta la art. 3.4 din contract, limbajul folosit a fost clar, legiuitorul exclude clauza de la analiza caracterului abuziv prin prisma dispozitiilor art. 4 al. 1 din legea 193/2000, dobanda majorata transpune, la nivelul contractului, dispozitiile art. 1066 si 1069 din vechiul cod civil, fiind prima sanctiune pentru neexecutarea la termen a obligatiilor de plata.

In ce priveste clauzele prevazute la art. 3.5, art. 3.6, art. 3.7, art. 4.6 si art. 55.9, art. 8.1, parata solicita respingerea actiunii ca nefondata, in raport de dispozitiile art. 4 al. 1 din legea 193/2000, iar in privinta cererii de obligare a bancii la restituirea sumelor achitate cu titlul de dobanzi si comisioane, parata solicita respingerea actiunii fata de caracterul accesoriu al cererii in raport de restul petitului actiunii.

In referire la cererea de obligare a paratei la plata dobanzii legale aferente sumelor ce se solicita a fi restituite, parata arata ca in sistemul codului civil de la 1864, se prevede ca daunele interese pentru neexecutarea obligatiilor ce au ca obiect o suma oarecare nu sunt debite decat din ziua cererii de chemare in judecata, iar in ce priveste capatul de cerere prin care se solicita obligarea paratei la incheierea unui act aditional in sensul convertirii in lei a creditului acordat, se solicita respingerea acestuia, ca nefondat.

Prin
sentinta civila nr.8367/17.07.2015
s-a dispus declinarea competentei de solutionare a cauzei in favoarea Tribunalului Constanta - sectia a II a civila, prin
sentinta civila nr. 2349/23.10.2015
pronuntata de Tribunalul Constanta - sectia a II a civila, s-a dispus admiterea exceptiei necompetentei materiale a instantei si declinarea competentei de solutionare a cauzei in favoarea Judecatoriei Constanta.

Conflictul negativ ivit a fost solutionat de Curtea de Apel Constanta prin
sentinta civila nr. 41/CA/03.12.2015
pronuntata in dosarul civil nr. .../212/2015, stabilindu-se competenta de solutionare a cauzei in favoarea Tribunalului Constanta - sectia a II - a civila.

In ce priveste
exceptia prescriptiei dreptului la actiune,
instanta a retinut ca sanctiunea potentiala ce intervine in cazul existentei clauzelor abuzive este nulitatea absoluta a acestora, ce poate fi constata doar prin hotarare judecatoreasca, astfel ca dreptul la actiune al reclamantilor pentru restituirea sumelor percepute in baza clauzelor apreciate ca fiind abuzive se naste doar de la momentul la care este constata nulitatea absoluta a acestora.

Pe fondul actiunii, prima instanta retine urmatoarele:

Intre reclamanta [...] si parata [...] Bank SA s-a incheiat Contractul de credit [...]/din data de 12.12.2007, prin care a fost acordat reclamantei, in calitate de imprumutat, un credit in valoare de 45.958,07 CHF, pentru o perioada de 312 luni.

Pentru constatarea caracterului abuziv al unei clauze contractuale, este necesara verificarea si constatarea indeplinirii cumulative a urmatoarelor conditii: 1. sa nu fie negociata direct cu consumatorul; Legea 913/2000 cuprinde, dupa modelul Directivei 93/13, criterii directe si indirecte de determinare a caracterului abuziv al unor clauze inserate in cadrul contractelor preformulate, respectiv: imposibilitatea consumatorului de a influenta continutul clauzei contractuale, obligatia de transparenta contractuala, ce urmareste garantarea dreptului consumatorului de a intelege prevederile contractului pe care il incheie (prin inserarea unor termeni clari, lipsiti de echivoc, pentru intelegerea carora nu sunt necesare cunostinte de specialitate); 2. Clauza sa creeze, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, partea care a redactat contractul dobandind o pozitie favorabila, in detrimentul celeilalte parti; 3. crearea dezechilibrului sa fie rezultatul incalcarii exigentelor bunei-credinte, urmand ca la interpretarea contractului, sa se aiba in vedere evaluarea globala a unei clauze, prin raportare la toate circumstantele relevante la momentul incheierii acordului de vointe - cum ar fi nivelul de educatie al consumatorului, gradul de nevoie al acestuia pentru achizitionarea produsului bancar, daca incheierea contractului a avut loc la presiunea profesionistului sau daca consumatorul a avut timpul necesar pentru a constientiza natura reala a tranzactiei si daca ii este sau nu necesara; 4. clauza sa nu priveasca obiectul principal al contractului, iar aspectul considerat abuziv sa nu il

constituie insusi caracterul adecvat al pretului sau contraprestatiei, raportat la serviciile furnizate in schimb.

Potrivit judecatorului fondului, pentru ca o clauza contractuala sa intre sub incidenta dispozitiilor Legii 193/2000 - ce a transpus in dreptul intern directiva nr. 93/13/CE - in sensul de a fi apreciata ca fiind abuziva, se impune intrunirea in raport de acestea, a mai multor conditii, stabilite in mod clar si neechivoc prin practica CJUE in decizii de speta, cum ar fi cauza C-484/08 si in dispozitiile art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, instanta fiind indreptatita sa analizeze caracterul abuziv si al clauzelor care vizeaza componentele pretului contractului, in masura in care nu sunt exprimate intr-un limbaj inteligibil.

S-a apreciat ca fiind abuzive clauzele inserate la art. 3.1 lit. b si art. 3.3 din contract, intrucat nivelul dobanzii practicate ulterior primului an de creditare era stabilit prin vointa exclusiva a paratei, fara a se indica in cuprinsul clauzei contractuale elemente obiective, clar mentionate, care sa permita imprumutatului determinarea, inca de la momentul incheierii contractului, a nivelului dobanzii ce urma sa fie achitata bancii. In acest sens, chiar limbajul folosit in cuprinsul clauzelor denota dreptul unilateral al paratei de stabilire a cursului dobanzii, iar folosirea criteriului absolut echivoc conduce la consecinta inserarii in cuprinsul clauzelor a unui limbaj greu accesibil consumatorului.

Apreciaza instanta ca si clauza de la art. 3.4 din contract, ce reglementeaza dobanda majorata ce urma a fi achitata de reclamanta urmare neplatii la scadenta a sumelor datorate, este abuziva, nivelul dobanzii penalizatoare fiind stabilit tot prin vointa unilaterala a paratei, fara a fi inserate elemente obiective care sa permita reclamantei determinarea unui cuantum precis al respectivei dobanzi.

Si clauzele de la art. 4.6 si 5.9 din contract, ce reglementeaza dreptul bancii de a debita cu suma corespunzatoare orice alt cont de disponibilitati sau de depozit, chiar neajuns la termen, sunt constatate ca abuzive, fiind incalcat dreptul de proprietate al reclamantei si creand un dezechilibru evident intre drepturile si obligatiile partilor, in conditiile in care parata ar putea obtine eventuale sume datorate de reclamanta prin debitarea unor sume aflate in conturi ce nu au fost aduse cu titlu de garantare a obligatiilor nascute din contract.

Sumele achitate de reclamanta cu titlu de dobanzi in baza clauzelor constatate abuzive, ce depasesc rata anuala a dobanzii de 4,9% pe an, sume calculate intre data de 12.12.2007 si 30.09.2010, s-a dispus a fi restituite, la care s-a adaugat dobanda legala aferenta acestora, calculata pana la achitarea integrala a debitului.

Rata dobanzii a fost astfel stabilita constatandu-se ca raman in vigoare dispozitiile art.3.1 din contract, dobanda in cuantum fix nefiind anulata si producand efecte in privinta intregului contract.

In ce priveste momentul pana la care vor fi restituite sumele, s-a avut in vedere durata dintre incheierea contractului de credit si data de 30.09.2010, cand intre parti a fost incheiat, in baza OUG 50/2010, actul aditional.

Clauzele prevazute la art. 3.5 - comisionul de procesare, art. 3.6 - comisionul de plata anticipata, art. 3.7 - comisionul de administrare si art. 8.1 - dreptul bancii de a declara scadent anticipat intregul credit, au fost considerate legale, astfel:

In ceea ce priveste comisionul de procesare si de administrare, instanta apreciaza ca acestea reprezinta o remuneratie datorata Bancii cu titlu de contraprestatie pentru serviciile prestate la acordare imprumutului si ulterior, cele de monitorizare prestate pe intreaga durata de derulare a contractului, existand astfel o contraprestatie a bancii, contravaloarea acestora nu este excesiva, iar comisionul de administrare este perceput la soldul creditului, si nu la intreaga valoare a acestuia.

In ce priveste comisionul de rambursare anticipata, clauza contractuala este redactata intr-un mod clar si precis, permitand oricarei persoane, fara un minimum de pregatire juridica, intelegerea consecintelor rezultate din rambursarea anticipata a creditului, fiind indicate in mod clar sumele ce vor fi percepute de banca si valoarea comisionului.

In privinta clauzei de la art. 8.1 din contract, instanta apreciaza ca nu face decat sa transpuna dreptul comun in materie - respectiv art. 1066 si urm din vechiul Cod civil, parata avand dreptul, urmare neindeplinirii obligatiilor contractuale de achitare a ratelor lunare, de a declara scadent anticipat intregul credit, sens in care s-a inserat aceasta clauza penala, redactata in termeni clari si neechivoci.

Referitor la obligarea paratei la incheierea unui act aditional prin care sa se modifice clauza de la art. 4.1, in sensul obligarii paratei sa converteasca in RON creditul acordat in CHF, la cursul de schimb CHF/RON de la data acordarii creditului, instanta a retinut ca, inserand obligatia restituirii imprumutului in moneda in care acesta a fost acordat - CHF - parata nu a facut decat sa aplice principiul nominalismului, traditional consacrat in legislatia nationala, incasand ratele lunare in moneda creditului, fara ca prin aceasta sa stabileasca in sarcina imprumutatului vreo obligatie suplimentara.

Nu s-a retinut nici crearea unui dezechilibru major intre contraprestatiile partilor contractante, fiind evident ca riscul valutar este suportat de ambele parti, in conditiile in care, pentru acordarea imprumutului in CHF, si banca, la randul sau, a contractat creditare de pe piata externa financiara in aceeasi moneda in care a acordat imprumutul.

2. Impotriva acestei hotarari judecatoresti au declarat apel atat reclamanta [...], cat si parata [...] Bank SA.

A. Apelanta reclamanta [...] a criticat solutia instantei de fond, pentru urmatoarele argumente:

Instanta de fond in mod gresit a considerat ca perceperea celor doua comisioane se justifica, fiind o contraprestatie bancii faptul ca este lipsita de sumele de bani acordate imprumut, insa tocmai pentru aceasta lipsire de anumite sume de bani, banca percepe dobanda.

Clauza privind comisionul de administrare este abuziva in sensul art. 4 alin. (1) si (6) din Legea nr. 193/2000 republicata, deoarece, pe de o parte, pentru acordarea creditului se percep doua costuri iar, pe de alta parte, fata de valoarea comisionului de administrare pe toata durata contractului, s-a creat in detrimentul consumatorilor si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.

Pct. 3.7 din Sectiunea 3 Costuri prevede ca pentru monitorizarea rambursarii creditului, imprumutatul datoreaza bancii un comision de administrare, aplicat la soldul creditului, din al doilea an de creditare banca putand renunta la incasarea acestui comision.

Clauza referitoare la comisionul de administrare nu poate fi considerata ca fiind negociata direct cu reclamanta, deoarece contractul incheiat cu aceasta a fost unul tip, preformulat cu clauze nenegociabile.

Se invedereaza, de asemenea, ca instanta de fond a apreciat in mod gresit caracterul clar si inteligibil al clauzelor privind comisionul de administrare si procesare, nu a avut in vedere raspunsul la interogatoriu al reclamantei, iar banca nu a probat in niciun alt mod, cu toate ca avea obligatia, faptul ca acest contract ar fi fost unul negociat si nu de adeziune.

Clauzele sunt abuzive intrucat contravin Directivei 93/13/CEE din 5 aprilie 1993, dar si OUG nr.50/2010, comisionul de procesare prevazut la art. 3.5 nu se poate incadra in textul de lege, iar referitor la comisionul de plata anticipata prevazut la art. 3.6, se sustine ca in conformitate cu art. 69 din OUG 50/2010 nu se solicita o compensatie pentru rambursare anticipata cand rambursarea anticipata intervine intr-o perioada in care rata dobanzii aferente creditului nu este fixa.

Potrivit apelantei, reglementarile din dreptul intern si din dreptul comunitar reglementeaza aceleasi conditii care imprima unei clauze contractuale caracter abuziv, respectiv clauza sa nu fie negociata individual si sa creeze un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, in detrimentul consumatorilor.

Contrar opiniei instantei de fond, o clauza contestata ce a putut fi cunoscuta de catre reclamanta de la momentul incheierii contractului nu este suficient pentru a inlatura lipsa negocierii, in conditiile in care acestia nu au posibilitatea de a influenta continutul respectivei clauze, putand doar sa refuze incheierea contractului.

In ceea ce priveste a doua conditie, crearea unui dezechilibru semnificativ in detrimentul consumatorului, instanta trebuie sa se raporteze la natura bunurilor sau a serviciilor pentru care s-a incheiat contractul, la circumstantele existente la momentul incheierii contractului, sa analizeze pozitia de negociere a partilor in vederea constatarii daca profesionistul a actionat corect si echitabil fata de consumator.

Apreciaza apelanta ca in cauza nu se poate retine ca interesele legitime ale consumatorilor au fost luate in considerare, in conditiile in care acestia se afla intr-o pozitie de inferioritate fata de profesionist atat in ceea ce priveste puterea de negociere, cat si nivelul de informare, in conditiile unui contract de adeziune.

Se solicita, asadar, admiterea apelului, schimbarea hotararii apelate, cu consecinta admiterii capetelor de cerere 3, 4 si 5 din cererea de chemare in judecata.

B. Apelanta parata [...] Bank SA a criticat solutia instantei de fond, pentru urmatoarele argumente:

Instanta de fond a interpretat si aplicat in mod gresit prevederile Legii nr. 193/2000 fata de continutului clauzelor criticate si a constatat in mod gresit caracterul abuziv al acestora.

Se sustine ca instanta a retinut in mod gresit caracterul abuziv al clauzei privind variatia ratei dobanzii curente - art. 3.1 lit. b) si art. 3.3 teza a II-a, prima fiind o clauza esentiala a contractului, care intra in categoria clauzelor ce fac parte din sfera obiectului principal al contractului, iar conform art. 4 (6) din Legea 193/2000, cu privire la acest tip de clauze instanta trebuia sa parcurga o prima etapa de cercetare a caracterului de clauza esentiala a contractului, circumscrisa obiectului principal al acestuia, iar in masura in care critica priveste o astfel de clauza, instanta trebuia sa aprecieze daca textul contractual criticat este exprimat de creditor intr-un limbaj usor inteligibil.

In speta, sustine parata, suntem in prezenta unei clauze ce defineste o caracteristica a dobanzii contractuale, dobanda fiind parte integranta din pret - obiect principal al contractului de credit, alaturi de comisioane si alte costuri permise de lege.

Se arata, de asemenea, ca prevederile legale in vigoare prevad ca institutiile financiar bancare au dreptul de a percepe o dobanda variabila pentru imprumuturile acordate, aspect consacrat expres la nivel legislativ in art. 93 lit. e) din O.U.G. nr. 174/2008, fiind de notorietate, atat la nivel intern, cat si international, ca toate bancile percep dobanda variabila pentru creditele acordate.

Potrivit apelantei parate, in speta exista consimtamantul ambelor parti in sensul aplicarii unei dobanzii variabile/revizuibile acestui imprumut, dobanda fixa fiind prevazuta cu caracter de exceptie, doar pentru primul an de creditare; clauza este exprimata intr-un limbaj usor inteligibil si este exprimata in acord cu legislatia existenta la momentul incheierii contractului de credit, dar si a legislatiei ulterioare din materia drepturilor consumatorului.

In ceea ce priveste folosirea criteriului de variatie a dobanzii prevazut in contract, arata ca actul juridic se incheie in conformitate cu prevederile legale in vigoare la data incheierii lui si este supus acestora, conform principiului tempus regit actum. Or, la data de 12.12.2007, prin modalitatea de reglementare a clauzei criticate de la art. 3.3 teza a doua, banca a respectat intocmai prevederile Legii nr. 193/2000, pct. l lit. a) alineatul al doilea din Anexa la lege, in sensul ca a prevazut o motivatie intemeiata a variatiei dobanzii - "evolutia pietei financiare".

Continutul clauzei 3.3 teza a doua a fost modificat incepand cu iunie 2010, prin implementarea O.U.G. nr. 50/2010, fapt ce a dus la prevederea variatiei ratei dobanzii potrivit criteriului legal impus de art. 37 din O.U.G. nr. 50/2010: variatia valorii Ratei dobanzii curente va avea o periodicitate semestriala si va fi influentata de „fluctuatiile indicilor de referinta EURIBOR/ROBOR/LIBOR/rata dobanzii de referinta a BNR, in functie de valuta creditului...", in speta indicele "EURIBOR 6 luni", la care se adauga o marja fixa.

Se arata ca valoarea marjei (5,71%) a fost determinata scazandu-se din valoarea ratei dobanzii curente aplicabila contractului la data O.U.G. nr.50/2010, in speta, 5,9% pe an, valoarea indicelui "LIBOR 6 Luni", respectand Scrisoarea ANPC/ARB nr. 4800/2010, document transmis institutiilor de credit in august 2010, cu scopul de a se asigura o implementare corecta si unitara a O.U.G. nr. 50/2010 la portofoliile de credite din piata financiar-bancara romaneasca.

Potrivit apelantei parate, instanta retine in mod gresit si lipsa de negociere a clauzelor contractuale, inclusiv a clauzei referitoare la dobanda.

Cererea de acordare a creditului a fost formulata de reclamanta, la solicitarea sa expresa. Banca nu i-a obligat pe reclamanti sa incheie contractul de credit cu costuri clar prevazute in rata lunara, acestia putand sa refuze semnarea contractului sau sa il semneze cu obiectiuni daca apreciau oferta bancii in privinta costului creditului ca fiind abuziva.

Se sustine ca in urma discutiilor/negocierilor precontractuale purtate si a acceptarii conditiilor de creditare, asupra carora a fost informat in faza precontractuala, stiind si acceptand ca pe perioada contractuala, pentru creditul acordat, va achita costurile creditului (dobanda si comisioane), s-a format acordul de vointa al partilor, prin semnarea contractului de credit.

Pe de alta parte, arata apelanta parata, nu intotdeauna lipsa negocierii anumitor clauze impune automat constatarea caracterului abuziv, iar caracterul standard al unei clauze nu echivaleaza cu caracterul abuziv al acesteia, legiuitorul reglementand necesitatea indeplinirii cumulative a inca doua conditii: existenta unui dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor si lipsa bunei-credinte a unuia dintre cocontractanti, conditii care nu sunt indeplinite in speta dedusa judecatii.

Nu exista un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, respectiv o disproportie evidenta si substantiala intre drepturile bancii si obligatiile imprumutatului, de natura ai vatama interesele si a-l prejudicia.

Costurile creditului, si mai ales dobanda - pretul esential al oricarui contract de imprumut, care sunt acceptate de parti si constituie legea partilor, nu pot fi cenzurate/limitate de instanta de judecata, intrucat nici un text de lege nu impune criterii de cuantum si continut in stabilirea costurilor ce urmeaza a fi percepute consumatorilor pentru produsele de credit, ci doar obligatia de a specifica toate costurile datorate pentru respectivul credit, ceea ce in speta este indeplinit.

Se invedereaza ca reclamanta nu a probat un dezechilibru semnificativ suferit ca urmare a aplicarii criteriului de variatie a dobanzii revizuibile, iar in cauza nici nu a fost aplicat criteriul prevazut la art. 3.3 din contract, astfel incat nu se poate sustine existenta unui dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, in detrimentul reclamantei.

Dezechilibrul semnificativ exista in situatia solicitata de reclamanta, si dispusa de instanta de fond, in care banca este lipsita de dobanda aferenta perioadei 12.12.2007 - 30.09.2010, instanta intervenind in contract si impunand pentru perioada mentionata o dobanda fixa, contrar celor agreate de parti la art. 3.1 lit. b) si art. 3.3 din contract.

In ceea ce priveste cerinta de buna credinta, apelanta parata arata ca prima instanta nici nu a examinat indeplinirea si a acestei conditii sine qua non, care se desprinde din prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, avand in vedere ca incheierea contractului de credit s-a realizat in urma discutiilor purtate dintre parti si in baza elementelor agreate expres de catre acestea, astfel ca banca a dat dovada de buna - credinta.

Potrivit apelantei, instanta de fond a constatat in mod gresit caracterul abuziv al clauzei de la art. 3.4 din conventia de credit care reglementeaza dobanda penalizatoare, desi clauza contine criterii de determinare a cuantumului dobanzii penalizatoare, valoarea maxima a ratei dobanzii majorate (penalizatoare) fiind determinata dupa formula "Rata dobanzii curente in vigoare (+) 7,5 puncte procentuale".

Se apreciaza ca suntem in prezenta unei clauze ce reglementeaza un cost al contractului, care se regaseste in obiectul principal al acestuia, limbajul folosit la redactarea sa fiind clar si inteligibil, consumatorul dispunand de toate elementele care sa ii permita cunoasterea valorii acestui cost, cat si conditiile in care se percepe.

Conform contractului de credit in cauza, exista consimtamantul ambelor parti in sensul aplicarii unei dobanzi majorate pentru sumele restante. Dobanda majorata reprezinta prima sanctiune contractuala pentru neexecutarea la termen a obligatiilor de plata ale imprumutatului si transpune prevederile art. 1066 si ale art. 1069 din Vechiul Cod civil, iar cadrul legislativ aplicabil in prezent este art. 36 alin.(1) din OUG nr. 50/2010 in forma sa initiala, conform caruia, pentru creditul acordat, creditorul poate percepe si dobanda penalizatoare.

Se sustine, de asemenea, ca instanta de fond a constatat in mod gresit caracterul abuziv al clauzelor de la art. 4.6 si 5.9 din contract, avand in vedere ca scopul pentru care au fost reglementate aceste clauze fiind tocmai acela de a evita calcularea si perceperea unor costuri suplimentare pentru imprumutat si de ce nu, in ultima instanta, de a evita executarea silita a acestuia.

In continutul acestor clauze este reglementat conventional mecanismul prin care sunt executate obligatiile de plata aflate in sarcina imprumutatului in temeiul contractului de credit, luand in considerare posibilitatile tehnice de gestionare de catre banca a modului de executare a contractului, continutul raportului juridic de cont bancar si, nu in ultimul rand, servind chiar interesul imprumutatului, care este scutit astfel de a face expres un drum la banca la fiecare scadenta a unei obligatii de plata, in scopul de a completa ordine de transfer a banilor din contul curent spre contul in care este inregistrat creditul.

Deoarece partile au prevazut ca toate obligatiile de plata pentru credit se executa ca regula cu sumele din contul curent al imprumutatului deschis in moneda creditului, clauzele 4.6 si 5.9 reglementeaza in primul rand numirea bancii ca imputernicit pe conturile imprumutatului, avand mandat special de a ordona platile scadente pentru credit, in numele si pe seama imprumutatului, pe care il executa la data scadentelor sau, ulterior, la data la care conturile au sold creditor.

Clauzele de la art. 4.6 si art. 5.9 nu sunt de natura a crea un dezechilibru intre drepturile si obligatiile partilor, in masura in care aplicarea acestor clauze are ca situatie premisa doar ipoteza in care pana la data scadenta imprumutatul nu adopta o atitudine activa prin achitarea ratei.

Potrivit apelantei parate, chiar daca partile ar omite sa reglementeze prin contractul de credit debitarea automata a conturilor in vederea stingerii datoriilor pe care imprumutatul le are la un moment dat, legiuitorul a considerat necesar sa reglementeze el insusi acest aspect, considerand ca prioritara stingerea datoriilor dintre parti.

In fata instantei de apel nu au fost propuse, incuviintate si administrate alte probatorii.

3. Analizand legalitatea si temeinicia hotararii apelate, sub aspectul motivelor invocate si in conformitate cu prevederile art.477 alin.(1) NCPC, Curtea de apel retine urmatoarele:

1. Apelul reclamantei este fondat.

Intre reclamanta [...] si parata [...] Bank SA s-a incheiat contractul de credit nr.[...]/12.12.2007, avand ca obiect acordarea catre reclamanta, in calitate de imprumutat, a unui credit in suma de 44.968,07 CHF, pentru o perioada de 312 luni, pentru achizitionarea unei locuinte.

Prima instanta, investita in temeiul prevederilor Legii nr. 193/2000 si OUG nr. 50/2010, a constatat nulitatea absoluta a urmatoarelor clauze contractuale: clauza inserata la art.3.1 lit. b si art.3.3 - dobanda curenta revizuibila incepand cu cel de-al doilea an de creditare; clauza inserata la art.3.4 - dobanda majorata pentru sumele datorate si neplatite la scadenta; clauza inserata la art.4.6 si art.5.9 - dreptul bancii de a debita cu suma corespunzatoare orice alt cont de disponibilitati sau de depozit al imprumutatului.

In apel, reclamanta a criticat respingerea constatarii ca abuzive a clauzelor contractuale prevazute la art. 3.5 si art.1.1 lit. b - comisionul de procesare; art. 3.6 - comisionul de plata anticipata si art. 3.7 - comisionul de administrare, cereri expuse la punctele 3, 4 si 5 din cererea de chemare in judecata si nu a mai sustinut caracterul abuziv al clauzei de la art.8.1 si cererea avand ca obiect incheierea unui act aditional de modificare a clauzei prevazuta la art. 4.1, in sensul convertirii in RON a creditului acordat reclamantei, la cursul de schimb CHF/RON de la data acordarii creditului.

Cu privire la clauza referitoare la
comisionul de procesare,
astfel cum acesta a fost identificat in art.1.1 lit. b si prevazut explicit in art.3.5 din contract, retinem urmatoarele:

Comisionul de procesare de 2,2% calculat la valoarea creditului, achitat integral, o singura data, la momentul tragerii creditului, in cauza de fata intr-un cuantum prevazut clar de 989,31 CHF, reprezinta suma achitata de imprumutat pentru serviciile prestate de banca la momentul acordarii imprumutului.

Contraprestatia bancii exista si rezulta din chiar parcurgerea si finalizarea procedurii de acordare a creditului solicitat, comisionul este prevazut printr-o clauza explicit formulata, in termeni clari, atat cu privire la modul de calcul, cuantumul final, cat si referitor la momentul perceperii lui si nu este stabilit la o valoare total inadecvata in raport cu valoarea totala a creditului acordat.

Avand in vedere ca aceasta clauza este exprimata fara echivoc si intr-un mod clar, termenii utilizati au fost inteligibili si accesibili, conduce la concluzia ca la momentul realizarii acordului de vointa, reclamantei, in calitate de imprumutat, nu i-a fost ascunsa inserarea comisionului de procesare in cuprinsul conventiei, o astfel de clauza neputand fi considerata a fi abuziva in acceptiunea Legii nr. 193/2000 si a Directivei 2008/48/CE din 23.04.2008.

Referitor la
comisionul de rambursare anticipata
prevazut in art.3.6 din contract, se constata urmatoarele:

Potrivit prevederilor art. 67 alin.(1) din OUG nr. 50/2010, prin care s-a transpus in legislatia nationala Directiva 2008/48/CE din 23.04.2008 privind contractele de credit pentru consumatori, „(1) In cazul rambursarii anticipate a creditului, creditorul este indreptatit la o compensatie echitabila si justificata in mod obiectiv pentru eventualele costuri legate direct de rambursarea anticipata a creditului cu conditia ca rambursarea anticipata sa intervina intr-o perioada in care rata dobanzii aferente creditului este fixa”.

Conform art. 68, „Nu se solicita o compensatie pentru rambursare anticipata in niciunul dintre urmatoarele cazuri: ( ... ); c) rambursarea anticipata intervine intr-o perioada in care rata dobanzii aferente creditului nu este fixa”.

In cazul de fata, in conditiile existentei in contractul de credit a clauzei referitoare la dobanda variabila si in conformitate cu prevederile OUG nr. 50/2010, s-a procedat la incheierea actului aditional la contractul de credit, in cuprinsul caruia, la art. III alin.(2) s-a mentionat in mod expres „banca nu va percepe imprumutatului comision de rambursare anticipata”.

O astfel de clauza inserata in actul aditional, chiar nesemnat de reclamanta, exclude orice verificare a caracterului abuziv al art.3.6 din contractul initial.

Dintr-o alta perspectiva insa, avand in vedere ca prin hotararea apelata a fost constatat caracterul abuziv al clauzei privind dobanda variabila si s-a stabilit ca intregul contract este caracterizat de dobanda fixa de 4,9% pe an, retinem ca dispozitiile legislatiei interne si comunitare mentionate permit perceperea de catre banca a unui comision de rambursare anticipata a creditului, o astfel de plata reprezentand repararea prejudiciului creditorului lipsit de intreg beneficiul prefigurat la momentul incheierii contractului.

Mai mult, astfel cum rezulta din prevederile art.67 si 68 din O.U.G. nr. 50/2010, compensatia mentionata are o valoare stabilita clar si neechivoc, valoare care nu poate fi depasita de catre banca indiferent de cuprinsul unei clauze contractuale, creditorul avand obligatia sa calculeze comisionul intr-o modalitate usor verificabila de catre consumator.

Nu trebuie omis nici faptul ca, la fel ca si in cazul comisionului de procesare, reclamanta a avut cunostinta despre faptul ca rambursarea anticipata da dreptul bancii la perceperea unui comision, prevazut chiar de lege - art. 36 alin.(1) OUG nr.50/2010, limbajul folosit in contract in privinta acestui cost fiind clar si usor de inteles de catre o persoana chiar fara cunostinte de specialitate in domeniul bancar.

In consecinta, solutia instantei de fond este legala si cu privire la acest aspect.

Cu privire la
comisionul de administrare
prevazut prin clauza de la art.3.7, retinem urmatoarele:

Conform prevederilor art. 36 alin.(1) si (3) din O.U.G. nr. 50/2010,
„(1) Pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: ( ... ), comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, ( ... ).

(3) Comisionul de administrare se percepe pentru monitorizarea/inregistrarea/efectuarea de operatiuni de catre creditor in scopul utilizarii/rambursarii creditului acordat consumatorului. In cazul in care acest comision se calculeaza ca procent, acesta va fi aplicat la soldul curent al creditului
’.

Potrivit clauzei prevazute in art. 3.7, „
pentru monitorizarea de catre banca a utilizarii/rambursarii creditului, precum si a indeplinirii oricaror alte obligatii asumate de acesta in baza contractului de credit, imprumutatul datoreaza lunar bancii un comision de administrare de 0,23 % ce se calculeaza prin aplicarea procentului la soldul creditului. Suma de plata rezultata urmeaza a fi achitata la data scadentei fiecarei rate lunare incepand cu al doilea an de creditare. (■■■)".

Comisionul de administrare este, asadar, permis de lege, iar contraprestatia bancii rezulta din faptul ca aceasta are obligatia de a monitoriza creditul, procedura in cadrul careia sunt efectuate mai multe activitati: calcul dobanzi, procesare tranzactii, verificarea periodica a respectarii de catre client a obligatiilor asumate, a achitarii obligatiilor, verificarea periodica a garantiilor imobiliare, inclusiv masuri care se impun in caz de neindeplinire a obligatiilor asumate din partea clientului.

Clauza care stabileste un astfel de comision trebuie insa sa nu creeze in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, in sensul in care modul de determinare al comisionului da dreptul bancii sa beneficieze de avantaje care nu au corespondent concret in contraprestatia sa.

In analiza echilibrului contractual se au in vedere continutul drepturilor sau obligatiilor partilor, valoarea la care acestea se raporteaza, precum si existenta clauzelor prin care nu se acorda aceleasi drepturi ambelor parti contractante.

Se constata ca in speta, prin modul de determinare a comisionului de administrare, intr-un procent stabilit lunar si achitat la data scadentei fiecarei rate lunare (suma intrand astfel in valoarea totala a ratei lunare), s-a creat un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile celor doua parti, suma totala achitata bancii cu acest titlu in perioada 12.01.2008 - 12.07.2015 fiind, conform calculului reclamantei, necontestat de parata, de 8838,64 CHF.

Comisionul de administrare permis de lege trebuie sa fie stabilit intr-un cuantum rezonabil tocmai pentru ca echilibrul contractual, analizat si din perspectiva valorii obligatiilor consumatorilor, sa fie respectat.

Or, in raport cu valoarea creditului acordat, de 45.958,07 CHF, un comision de administrare a creditului care sa conduca la o suma semnificativa, pentru numai o perioada de timp din perioada de creditare, inlatura existenta echilibrului contractual necesar.

Fata de argumentele mentionate, contrar constatarilor instantei de fond, apreciem ca si clauza inserata in art. 3.7 referitoare la comisionul de administrare este abuziva si urmeaza a fi inlaturata, cu consecinta obligarii paratei la restituirea sumei achitata de reclamanta cu acest titlu, la care se va adauga dobanda legala aferenta sumei, calculata pana la achitarea integrala.

In consecinta, apelul formulat de reclamanta [...] va fi admis, iar sentinta apelata va fi schimbata in parte, astfel cum s-a mentionat anterior.

2. Apelul paratei [...] Bank SA este nefondat.

Criticile formulate de banca parata vizeaza solutia instantei de fond prin care s-a constatat nulitatea absoluta a clauzelor inserate la art.3.1 lit. b si art.3.3 - dobanda curenta revizuibila incepand cu cel de-al doilea an de creditare, la art.3.4 - dobanda majorata pentru sumele datorate si neplatite la scadenta si la art.4.6 si art.5.9 - dreptul bancii de a debita cu suma corespunzatoare orice alt cont de disponibilitati sau de depozit al imprumutatului.

Cu privire la clauza referitoare la
dobanda curenta revizuibila
incepand cu cel de-al doilea an de creditare, inserata la art. 3.1 lit. b - tipul de dobanda si art.3.3, consideram ca solutia instantei de fond este corecta, analiza facuta prin prisma dispozitiilor art.4 alin.(6) din Legea nr.193/2000, a prevederilor Directivei nr.93/13/CEE din 05.04.1993 si a jurisprudentei CJUE fiind temeinic efectuata.

Potrivit jurisprudentei CJUE stabilita in cauza C-143/13,
Bogdan Matei, Ioana Ofelia Matei impotriva Volksbank Romania,
art. 4 alin. (2) din Directiva 93/13/CEE trebuie interpretat in sensul ca termenii „obiectul (principal al) contractului” si „caracterul adecvat al pretului sau remuneratiei, pe de-o parte, fata de serviciile sau de bunurile furnizate in schimbul acestora, pe de alta parte”, nu acopera, in principiu, tipuri de clauze care figureaza in contracte de credit incheiate intre un vanzator sau furnizor si consumatori, precum cele in discutie in litigiul principal care permit, in anumite conditii, creditorului sa modifice in mod unilateral rata dobanzii.

Potrivit Curtii, „clauzele contractuale care se circumscriu notiunii „obiectul (principal al) contractului”, in sensul art. 4 alin. (2) din Directiva nr. 93/13, trebuie intelese ca fiind cele care stabilesc prestatiile esentiale ale acestui contract si care, ca atare, il caracterizeaza. Dimpotriva, clauzele care au un caracter accesoriu in raport cu cele care definesc esenta insasi a raportului contractual nu pot fi circumscrise notiunii mentionate de obiect principal al contractului. Revine instantei de trimitere sarcina sa aprecieze, avand in vedere natura, economia generala si prevederile contractului de imprumut vizat, precum si contextul juridic si factual in care se inscrie acesta, daca respectiva clauza constituie un element esential al prestatiei debitorului care consta in rambursarea sumei puse la dispozitia sa de imprumutator
(Hotararea Kasler si Kaslerne Rabai, pct. 49 — 51).

In cadrul aceleiasi materii, CJUE a statuat ca „este necesar sa se considere ca, in cazul in care instanta de trimitere va ajunge la concluzia ca, clauzele vizate fac totusi parte din obiectul principal al contractului sau ca sunt efectiv contestate pe baza caracterului adecvat al pretului sau al remuneratiei, nu este mai putin adevarat ca aceste clauze trebuie sa faca in orice caz obiectul unei aprecieri a eventualului lor caracter abuziv, daca ar urma sa se constate, aspect a carui verificare revine instantei de trimitere, ca ele nu sunt redactate in mod clar si inteligibil
(Hotararea Kasler si Kaslerne Rabai, EU:C:2014:282, pct. 61).

De asemenea, in jurisprudenta interna s-a retinut in mod constant ca prin constatarea caracterului abuziv al unei clauze nu se poate pretinde ca se produce o grava incalcare a libertatii contractuale, cata vreme libertatea contractuala nu poate fi conceputa si exercitata decat in limitele prevazute de legislatia in domeniul protectiei consumatorilor, legislatie ce prezinta un caracter restrictiv tocmai ca urmare a scopului sau specific, acela de a restabili echilibrul contractual intre parti aflate pe pozitii inegale.

Or, legislatia in materie prevede in sarcina comerciantului obligatia formularii unor clauze contractuale clare, fara echivoc, precum si obligatia de a nu stipula clauze abuzive in contractele incheiate cu consumatorii.

Prima instanta s-a considerat in mod corect indreptatita sa analizeze caracterul abuziv al clauzei mentionate, in conditiile in care a retinut ca aceasta clauza nu este exprimata intr-un limbaj clar si inteligibil.

Potrivit art. 3.1 lit. b si art. 3.3 din contract, „pentru creditul datorat, imprumutatul datoreaza bancii...o dobanda curenta revizuibila incepand cu cel de al doilea an de creditare. Dobanda se acumuleaza zilnic pana la data rambursarii integrale a sumelor datorate si se calculeaza utilizand formula mentionata in Conditiile Generale de Derulare a Operatiunilor bancare prin aplicarea ratei anuale a dobanzii curente la soldul creditului (...)”; „in primul an de creditare Rata anuala a dobanzii curente este de 4,9% pe an. Incepand cu cel de al doilea an de creditare, Rata dobanzii curente devine revizuibila, Banca putand modifica valoarea acesteia in functie de evolutia pietei financiare sau de politica de credite a Bancii, urmand sa aduca la cunostinta imprumutatului noua rata a dobanzii in conditiile mentionate in Conditiile Generale de Derulare a Operatiunilor Bancare”.

Stabilirea unei dobanzi variabile nu este contrar legii, legislatia interna si comunitara permitand stabilirea acesteia, insa modalitatea de calcul, criteriile care sunt avute in vedere de catre banca, modul de percepere a dobanzii, toate acestea sunt elemente care trebuie sa rezulte cu claritate, sa fie stipulate prin clauze exprimate intr-un limbaj simplu de inteles si sa nu permita dezechilibrul contractual aratat anterior.

In cauza de fata, astfel cum rezulta din clauza citata, limbajul folosit de banca nu este un limbaj simplu, comun, accesibil oricarui consumator mediu si, mai mult decat atat, permite stabilirea unei dobanzi in functie de criterii care nu pot fi verificate de imprumutat si nu pot fi usor asimilate, nefiind raportata la indici de referinta obiectivi verificabili si care sa ofere partii posibilitatea de a intelege mecanismul de formare al acestei dobanzi.

Clauza care prevede
dobanda majorata
in cazul neplatii la scadenta a ratelor lunare - art.3.4 a fost, de asemenea, corect stabilita ca fiind abuziva, rezultand aceasta din faptul ca limbajul folosit nu putea permite reclamantei, in mod real si efectiv, sa prevada valoarea acesteia si ulterior sa identifice si sa verifice daca o astfel de penalitate a fost corect calculata - „pentru sumele datorate si neplatite la scadenta, denumite generic sume restante, imprumutatul datoreaza o dobanda majorata ce se acumuleaza zilnic pana in ziua in care se acopera suma restanta ( exclusiv aceasta zi ), prin aplicarea Ratei dobanzii majorate la valoarea sumei restante; Rata dobanzii majorata, conform deciziei interne a bancii, fara a putea depasi valoarea rezultata din cumularea Ratei dobanzii curente in vigoare +7.5 puncte procentuale”.

Nu pot fi retinute sustinerile bancii referitoare la faptul ca determinarea cuantumului acestei dobanzi s-a facut prin criterii clare, in conditiile in care este stipulata numai o valoare maxima ce nu poate fi depasita, nu si acele criterii obiective si usor verificabile, care permit bancii sa determine aceasta dobanda.

Nu faptul stipularii unei astfel de dobanzi, care are rolul de acoperire a prejudiciului suferit prin executarea cu intarziere a obligatiei contractuale, este de natura sa atraga caracterul abuziv al clauzei, ci astfel cum s-a aratat anterior, lipsa identificarii, printr-un limbaj clar si neechivoc, a modalitatii concrete de calcul a dobanzii penalizatoare.

Cu privire la clauzele inserate la art.4.6 si art.5.9, care prevad dreptul bancii de a debita cu suma corespunzatoare orice alt cont de disponibilitati sau de depozit al imprumutatului, reafirmam necesitatea ca orice clauza dintr-un contract incheiat intre un profesionist si un consumator, contract care nu permite o negociere reala si in deplina cunostinta de cauza din partea consumatorului, sa fie astfel exprimata incat sa fie pe deplin inteleasa si sa nu produca un dezechilibru semnificativ intre partile contractante, in detrimentul consumatorului.

Or, stabilindu-si dreptul de a debita orice alte conturi de disponibilitati sau depozite, chiar neajunse la termen, cu sume de bani necesare acoperirii ratelor bancare, banca a creat un dezechilibru contractual major in favoarea sa, atat pentru faptul ca permite ingradirea dreptului de proprietate al clientului asupra propriilor disponibilitati banesti, cat si pentru faptul ca stabileste astfel o forma alternativa de executare silita, nepermisa de lege si care nu poate fi contestata si verificata pe cale legala.

Se retine, in consecinta, ca prima instanta a dat o corecta si legala interpretare a dispozitiilor contractuale raportate atat la dispozitiile Legii nr. 193/2000, ale OUG nr. 50/2010, cat si ale Directivei 93/13/CEE, constatand faptul ca aceste clauze denota un dezechilibru semnificativ intre prestatiile bancii si prestatiile consumatorului.

Fata de toate aceste argumente, apelul paratei va fi respins ca nefondat.

Decizia civila nr. 159/13.03.2017 Judecator redactor Ramona Poppa