Continutul notiunii de impartialitate reglementat de dispozitiilor art.6 prf.1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului si interpretat prin jurisprudenta Curtii Europeana a Drepturilor Omului.  Judecator care s-a pronuntat prin doua sentinte diferite in aceeasi cauza. Lipsa din sentinta a argumentatiei proprii.

 

Cod procedura penala, art.47 

CEDO, art.6 prf.1  

 

Faptul pronuntarii unei sentinte initiale prin care a schimbat incadrarea juridica a faptelor si apoi s-a dezinvestit prin declinare de competenta, iar dupa emiterea regulatorului de competenta, printr-o alta sentinta a solutionat cauza in fondul sau in baza incadrarilor juridice din actul de inculpare coroborat cu lipsa evidenta din sentinta apelata a unei argumentatii proprii si cu insusirea integrala si neconditionata a  situatiei de fapt prezentate de acuzare, inclusiv referirea la probe prin citarea identica in continutul considerentelor, a unor  pasaje din declaratiile martorilor si a unora dintre concluziile expertizelor de specialitate dispuse si efectuate in faza de urmarire penala, il plaseaza pe judecator in cazul de incompatibilitate prev.de art.47 cod pr.pen si echivaleaza nu doar cu nemotivarea hotararii ci denota partinirea comportamentului sau procesual in favoarea acuzarii in conditiile in care nu s-a facut o judecata proprie a faptelor prezentate prin actul de inculpare.

 

Curtea de Apel Ploiesti, Sectia Penala si pentru cauze cu minori si de familie,

Decizia penala nr. 211 din data de 24 octombrie 2013.

 

Prin sentinta penala nr. 375 din 16 octombrie 2012 pronuntata de tribunal au fost condamnati:

-inculpatul C. E.. pentru comiterea unei infractiuni de inselaciune in forma continuata, in baza art.215 al.1,2 si 5 C.pen, si art.41 al.2 C.pen. cu aplic. art.74, 76 al.1 si 2 C.pen (fapta din perioada 1999-31.12.2002) la pedeapsa de 8 ani inchisoare si 4 ani  interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a,b C.pen., cu exceptia dreptului de a alege, dupa executarea pedepsei principale.

               In baza art.71 C.pen. s-a interzis inculpatului exercitiul drepturilor prev. de art.64 lit.a,b C.pen., cu exceptia dreptului de a alege, pe perioada executarii pedepsei principale.

               In baza art. 121, 122 al.1 lit.d C.pen.,s-a constatat prescrisa raspunderea penala a aceluiasi inculpat pentru infractiunile prev. de  art.291  C.pen., art. 292 C. pen. si art.43 din Legea  82/1991 rap. la art.289 C.pen. cu  aplic. art.41 al.2 C.pen.               

-inculpatul A. F. pentru comiterea unei infractiuni de instigare la inselaciune in forma continuata prev.de art.25 C.pen. rap. la art.215 al.1, 2 si 5 c.pen., cu aplic. art. 41 al.2 C.pen. ( fapta din perioada 1999-31.12 2002) la pedeapsa de 10 ani inchisoare si 5 ani  interzicerea drepturilor prev.de art.64 lit.a,b C.pen., cu exceptia dreptului de a alege, dupa executarea pedepsei principale.

In baza art.71 C.pen.s-a interzis inculpatului exercitiul drepturilor prev. de art.64 lit.a,b C.pen., cu exceptia dreptului de a alege, pe perioada executarii pedepsei principale.

 In baza art. 121, 122 al.1 lit.d C.pen., s-a constatat prescrisa raspunderea penala pentru infractiunile prev. de art.25 rap.la art.291 C.pen., art. 292 C. pen. cu aplic.art.41 al.2 c.pen.

Cei doi inculpati au fost obligati in solidar cu partea responsabila civilmente  SC L-S.C. SRL  Filipesti de Targ, la plata sumei de 49.927.452 024 lei (ROL) despagubiri civile reprezentand taxe vamale neachitate, catre Ministerul Finantelor Publice Bucuresti.

           Inculpatii au fost obligati si la cate 45.000 lei  cheltuieli judiciare catre stat.

           Pentru a hotari astfel, prima instanta a retinut in esenta urmatoarele:

           Prin doua rechizitorii avand nr. 182/P/2005 al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie-Sectia de urmarire penala si criminalistica inregistrat la tribunal sub nr. 7018/105/2007 si nr.

1444/P/2007 al aceluiasi parchet

inregistrat la tribunal sub nr. 4251/105/2008  au fost trimisi in judecata cei doi inculpati acuzati de comiterea infractiunilor de mai sus.

La data de 4 noiembrie 2008 cele doua dosare: nr.7018/105/2007 si nr. 4251/105/2008 au fost conexate, prin reunirea cauzelor in scopul unei mai bune administrari a justitiei.

In faza de cercetare judecatoreasca au fost luate declaratii inculpatilor au fost audiati martori a fost efectuata o expertiza tehnica judiciara si s-au depus inscrisuri.

            Pe baza materialului probator administrat in cele doua faze ale procesului, tribunalul a stabilit ca initial, dupa sesizarea instantei cu rechizitoriul nr. 182/P/2005 al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie-Sectia de urmarire penala si criminalistica inregistrat la tribunal sub nr.7018/105/2007 s-a pronuntat o sentinta de desesizare respectiv sentinta penala nr. 609/2008 prin care s-a dispus schimbarea incadrarii juridice a faptelor din infractiunea prev.de art. 215 al. 1, 2 si 5 C.pen.,cu aplicarea art.41 al.2. c.pen., fata de inculpatul C.E. in infractiunea prev.de art. 9 lit.b,c din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 41 al.2. c.p., iar fata de inculpatul A. F. s-a dispus schimbarea incadrarii juridice a faptelor din infractiunea prev.de. art 25 C.pen. rap. la art.215 alin.1, 2 si 5 C.pen.,cu aplicarea art. 41 al.2. c.p., in infractiunea prev. de art. 25 c.p., rap.la art. 9 lit.b si c din Legea 241/2005 , cu aplicarea art. 41 al.2. c.p, cauza fiind trimisa spre competenta solutionare la judecatorie.

La randul sau, judecatoria prin sentinta penala nr.7/12.01.2010 a dispus schimbarea incadrarii juridice a faptelor celor doi inculpati, din infractiunile prev.de art. 9 lit.b. si c cod penal, din Legea 241/2005 in infractiunile pentru care cei doi inculpati au fost trimisi in judecata si constatand conflictul negativ de competenta a sesizat Curtea de Apel Ploiesti pentru pronuntarea regulatorului de competenta.

            S-a mai aratat ca prin sentinta penala nr.29/8.03.2010 Curtea de Apel Ploiesti a stabilit ca incadrarea juridica corecta a faptelor pentru care inculpati au fost trimisi in judecata este cea din rechizitoriu, motiv pentru care s-a dispus continuarea judecatii ca instanta competenta de catre tribunalul, conform incadrarii juridice date prin actul de sesizare al instantei.

In fondul dreptului, tribunalul a stabilit rezumativ vinovatia celor doi inculpati pronuntand sentinta recurata nr.375 din 16 octombrie 2012.

           Impotriva acesteia, in termen legal au exercitat apeluri ambii inculpati criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie.

           Motivand apelurile in scris apelantii-inculpati au formulat in esenta critici comune sustinand rezumativ in principal ca sentinta apelata este afectata de nulitate absoluta ceea ce atrage desfiintarea ei in totalitate cu consecinta trimiterii cauzei spre rejudecare la instanta de fond in raport cu cazul de incompatibilitate prev.de art.47 alin.2 cod pr.pen., iar in subsidiar, ca sentinta este nula si datorita lipsei motivarii acesteia.

            Pe fondul cauzei, apelantii-inculpati au criticat de asemenea in comun dezlegarea data actiunii penale solicitand achitarea pentru ca faptele nu exista, nu le-au comis ori le lipseste vinovatia ca element constitutiv-invocand temeiurile juridice ale art.10 lit.a, c si d cod pr.pen, iar in latura civila au criticat gresita stabilire a obligatiei de despagubire atat in privinta lor cat si a societatii parte responsabila civilmente SC L.-S. C. SRL Filipestii de Targ.

           Curtea, examinand sentinta apelata in raport de criticile formulate de cei doi apelanti-inculpati, de dispozitiile legale ce au incidenta in cauza si de actele si lucrarile dosarului dar si sub toate aspectele de fapt si de drept, astfel cum impune art.371 alin.2 cod pr.pen.,a constatat ca este afectata legalitatea si temeinicia acesteia pentru considerentele care succed:

            Sesizarea instantei de fond a fost facuta initial de Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie la data de 29 octombrie 2007 cand la tribunalul a fost inaintat rechizitoriul nr.182/P/2005, formandu-se dosarul penal nr.7018/105/2007.

            La termenul de judecata din 4 noiembrie 2008 prima instanta a dispus conexarea la aceasta cauza a dosarului nr.4251/105/2008 cu motivarea ca privind pe aceeasi inculpati, referindu-se la fapte similare dar pretins comise intr-o alta perioada dar in aceleasi locuri, face incidente dispozitiile art.32 si art.35 cod pr.pen., pe de o parte iar pe de alta, a pus in discutie schimbarea incadrarii juridice a faptelor din infractiunile prev.de art.215 alin.1,2 si 5 cod penal, art.43 din Legea nr.82/1991 si art.289 cod penal in infractiunea de evaziune fiscala prev.de art.9 alin.1 din Legea nr.241/2005.(filele 165-166 vol.I dosar fond).

            Ulterior, prin sentinta penala nr.609 pronuntata la data de 22 decembrie 2008 prima instanta, luand concluziile partilor a dispus schimbarea incadrarii juridice a faptelor inculpatilor asa cum a fost investita, in infractiunile de evaziune fiscala in forma continuata prev.de art.9 lit.b si c din Legea nr.241/2005 cu aplic.art.41 alin.2 cod penal(cate o fapta pentru fiecare din perioada 1999-2003) si a declinat competenta de solutionare a cauzei in raport de aceste noi incadrari juridice in favoarea judecatoriei.

             La randul sau, judecatoria a inregistrat la data de 3 februarie 2009 dosarul declinat sub nr.484/204/2009 iar prin sentinta penala nr.7 pronuntata la  data de 12 ianuarie 2010 a schimbat incadrarea juridica a faptelor din infractiunile de evaziune fiscala in forma continuata prev.de art.9 lit.b si c din Legea nr.241/2005 cu aplic.art.41 alin.2 cod penal(cate o fapta pentru fiecare din perioada 1999-2003) in cele cuprinse in actul de inculpare si, constatand conflictul negativ de competenta, a sesizat Curtea de Apel Ploiesti pentru pronuntarea regulatorului de competenta.

             In dosarul nr.74/42/2010 al Curtii de Apel Ploiesti s-a pronuntat sentinta penala nr.29 din 8 martie 2010 prin care s-a stabilit competenta de solutionare a cauzei in favoarea tribunalului, cu motivarea ca art.41 alin.1 cod pr.pen. reglementeaza situatia in care instanta sesizata cu judecarea unei infractiuni ramane competenta a o judeca chiar daca constata, dupa efectuarea cercetarii judecatoresti, ca infractiunea este de competenta instantei inferioare.

           Aceasta sentinta, astfel motivata fiind definitiva, pronuntata in regulator de competenta a clarificat chestiunea competentei materiale de solutionare a cauzei, astfel ca dosarul a fost reinregistrat la tribunalul sub acelasi numar, fixandu-se prim termen de judecata la 9 decembrie 2012(vol.II dosar fond).

           Cauza a fost instrumentata si solutionata prin sentinta apelata nr. 375 din 16 decembrie 2012, de acelasi judecator care a pronuntat si sentinta penala nr.609 pronuntata la data de 22 decembrie 2008,

facand astfel

incidente dispozitiile art.47 alin.2 cod pr.pen. privind cazul de incompatibilitate potrivit cu care nu mai poate participa la judecarea cauzei judecatorul care si-a exprimat anterior parerea cu privire la solutia care ar putea fi data in acea cauza.

  Prin Decizia in interesul legii nr.I din 16 ian.2006 a Sectiilor Unite ale ICCJ (publicata in Monitorul Oficial al Romaniei nr.291 din 31 martie 2006) a fost admis recursul in interesul legii privind aplicabilitatea dispozitiilor art.47(2) cod pr.pen., decizandu-se ca schimbarea incadrarii juridice a faptei ce face obiectul actului de sesizare a instantei prin incheiere pronuntata inainte de solutionarea cauzei, nu atrage incompatibilitatea judecatorului care a facut parte din completul de judecata.

Aceasta dezlegare, obligatorie pentru instante conform art.414

⁵

alin.4 cod pr.pen.,are in vedere ipoteza in care judecatorul dispune anterior judecatii, schimbarea incadrarii juridice a faptei din actul de inculpare si consecvent acestei solutii, se pronunta prin hotarare asupra acestei noi incadrari juridice, stabilind sau nu raspunderea penala a persoanei trimise in judecata.

Spre deosebire de ipoteza de mai sus, in cauza de fata acelasi judecator-care initial si-a exprimat parerea pe care a expus-o prin sentinta penala nr.609 pronuntata la data de 22 decembrie 2008 in termeni clari, neechivoci in sensul ca activitatea infractionala a celor doi inculpati trimisi in judecata nu imbraca forma infractiunilor pentru care a fost sesizata instanta ci pe aceea a infractiunilor de evaziune fiscala in raport de care si-a declinat competenta in favoarea instantei inferioare(judecatoria) ulterior, prin sentinta penala nr.375 din 16 decembrie 2012, inconsecvent cu propria opinie si fara sa argumenteze ce elemente de fapt sau de drept

au determinat noua sa parere asupra incadrarii juridice a faptelor, a stabilit raspunderea penala a inculpatilor pentru fiecare dintre infractiunile deduse judecatii prin cele doua rechizitorii conexate si a dispus condamnarea acestora, respectiv constatarea interventiei prescriptiei raspunderii penale pentru unele dintre fapte, astfel cum s-a expus in cele ce preced.

Aceasta modalitate nu numai ca nu face incidenta decizia in interesul legii sus-citata dar il plaseaza pe judecatorul fondului in cazul de incompatibilitate prevazut de art.47 alin.2 cod pr.pen., de asemenea sus-citat fiindca face dovada lipsei sale de impartialitate, principiu fundamental care guverneaza actul de justitie, inscris atat in Constitutie (art.124 alin.2) cat si in art.6 prf.1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.

Stabilind ca justitia este unica, impartiala si egala pentru toti, legea fundamentala garanteaza dreptul oricarei persoane la actul de justitie ce trebuie guvernat intre altele si de impartialitate, ca si principiu de baza al unei societati democratice si al unui stat de drept.

Daca in legislatia penala nationala expresia acestui principiu constitutional este reglementata prin stabilirea cazurilor de incompatibilitate cuprinse in Sectiunea 1 din Capitolul II al codului de procedura penala, in Conventia Europeana a Drepturilor Omului(denumita in continuare CEDO) care face parte din dreptul intern actionand prioritar in conformitate cu art.20 din Constitutie, impartialitatea este expres definita in art.6 prf.1 si se refera in esenta, conform jurisprudentei dezvoltate de instanta de contencios european, la increderea pe care o instanta intr-o societate democratica trebuie sa o inspire publicului.

Conform Principiilor Generale enuntate in Hotararea Micallef contra Maltei, impartialitatea denota absenta prejudecatii sau a partinirii, existenta sau inexistenta acestora putand fi testata pe mai multe cai.O instanta este prezumata a fi impartiala, pana la proba contrara. Ca probe contrarii, se pot avea in vedere, printre altele, ostilitatea sau reaua-intentie manifestata de judecator, din motive personale ori convingerile intime ale acestuia
.

In hotararea CEDO pronuntata in data de 26 aprilie 2011 in cauza
Steulet c. Elvetiei
(cererea nr. 31351/06) Curtea s-a pronuntat cu privire la impartialitatea unui judecator care a calificat in cadrul unei decizii jurisdictionale drept „sicanatoare” plangerea penala introdusa de o persoana. Curtea a statuat ca solutia data de acelasi judecator intr-un alt proces ce il privea pe acelasi reclamant nu poate fi considerata,
ipso facto
, ca fiind afectata de partialitate.

Pentru a retine ca art. 6 prf. 1 din Conventie nu a fost incalcat, Curtea a constatat, in primul rand, ca adjectivul „sicanator” este intalnit atat in jurisprudenta tribunalelor elvetiene, cat si in doctrina, si nu reprezinta un termen utilizat exclusiv cu scopul de a evidentia o judecata de valoare depreciativa cu privire la personalitatea reclamantului, ci mai degraba un concept juridic ce prezinta o semnificatie tehnica.

In al doilea rand, in ceea ce priveste participarea aceluiasi judecator in procese diferite ale aceluiasi reclamant, s-a retinut ca nu este de natura a pune sub semnul indoielii impartialitatea judecatii, din moment ce era vorba despre un proces total distinct, judecatorul neavand a statua de mai multe ori asupra acelorasi chestiuni. Cu titlu de principiu, Curtea a amintit, in cauza
Padovani c. Italiei
(26 februarie 1993, paragraf 27) ca este fundamental ca intr-o societate democratica tribunalele sa inspire incredere justitiabililor, art. 6 par. 1 din Conventie impunand ca fiecare instanta sa fie impartiala(par. 35-38).Impartialitatea poate fi apreciata sub diverse aspecte, distingandu-se un demers subiectiv, ce tinde a determina ceea ce judecatorul gandeste in forul sau interior intr-o cauza anume, si  un demers obiectiv, cu scopul de a cerceta daca acesta a oferit garantii suficiente pentru a exclude orice indoiala legitima in privinta sa (
Piersack c. Belgiei
, 1 octombrie 1982, par. 30, si
Grieves c. Regatului Unit
-16 decembrie 2003, nr. 57067/00, par. 69).

Granita dintre cele doua notiuni nu este insa ermetica, din moment ce nu numai conduita unui judecator poate, din punct de vedere al unui observator exterior, sa atraga indoieli obiectiv justificate cu privire la impartialitatea sa, ci poate fi vorba si despre convingerea sa personala (
Kyprianou c. Ciprului-
nr.

^.

73797/01 prf. 119). Analiza jurisprudentei Curtii permite a se distinge intre doua tipuri de situatii susceptibile a reprezenta o lipsa de impartialitate a judecatorului. Daca primul este de ordin functional si priveste cazurile in care conduita personala a judecatorului nu este deloc discutabila ci spre exemplu, exercitarea de catre aceeasi persoana a unor functii diferite in cadrul procesului judiciar (
Piersack,
citata anterior), suscita dubii obiectiv justificate cu privire la impartialitatea instantei al doilea tip de situatii este de ordin personal, raportandu-se la conduita judecatorilor intr-o cauza anume.

O astfel de conduita poate fi suficienta pentru a ridica unele temeri legitime si obiectiv justificate (a se vedea cauza
Buscemi c. Italiei
, nr. 29569/95, par. 67), dar ea poate ridica o problema in egala masura si in cadrul demersului subiectiv (
Lavents c. Letoniei
, 28 noiembrie 2002, nr. 58442/00, par. 118-119).

 Din aceasta perspectiva, depinde de circumstantele conduitei litigioase modul in care se recurge la testul obiectiv sau subiectiv. Curtea a subliniat in mai multe randuri ca impartialitatea personala a unui magistrat se prezuma pana la proba contrara (
Hauschildt c. Danemarcei
, 24 mai 1989, par. 47).Simpla circumstanta ca un magistrat sa se fi pronuntat deja in cadrul unui alt proces privindu-l pe acelasi reclamant nu poate aduce, prin ea insasi, atingere impartialitatii judecatorului (
a contrario
, cauza
Indra c. Slovaciei
, 1 februarie 2005, nr. 46845/99, par. 51-53).

Alta este situatia, insa, in cazul in care hotararile anterioare contin referinte sau anticipari cu privire la litigii ce urmeaza a fi transate (
Craxi III c. Italiei,
decizie din 14 iunie 2001, nr. 63226/00) sau daca chestiunile abordate in cursul celei de-a doua proceduri sunt analoage celor cu privire la care judecatorul s-a pronuntat anterior (
Mancel si Branquart c. Frantei
, 24 iunie 2010, nr. 22349/06, prf. 37).

Aceasta din urma ipoteza se regaseste in cauza de fata sub doua aspecte: pe de o parte este fara putinta de tagada ca prin sentinta penala nr.609 pronuntata la data de 22 decembrie 2008 judecatorul constituit in instanta de fond si-a exprimat parerea cu privire la actiunea penala dedusa judecatii, cata vreme a analizat in concret incadrarile juridice ale faptelor cu care a fost investit prin ambele rechizitorii(fila 177 verso alin.5 din dosar 7018/105/2007 vol.I atasat) si a hotarat printr-o sentinta definitiva sa se dezinvesteasca.

Ulterior, dovedind lipsa de impartialitate, desi isi exprimase printr-un act procedural definitiv opinia in legatura cu actiunea penala exercitata de acuzare, a continuat judecata, pronuntand si sentinta penala nr.375 din 16 decembrie 2012 in considerentele careia a argumentat eronat ca”prin sentinta penala nr.29/8.03.2010 a Curtii de Apel Ploiesti s-a dispus ca incadrarea juridica a faptelor pentru care inculpatii au fost trimisi in judecata este cea din rechizitoriu”(fila 189 alin.5 dosar 7018/105/2007 vol.III).

In realitate, sentinta Curtii de Apel Ploiesti nr. 29/8.03.2010 care a solutionat conflictul negativ de competenta, avand rolul de regulator al competentei, nu cuprinde nicio referire la corecta sau gresita incadrare juridica a faptelor ci este motivata pe incidenta dispozitiilor art.41 alin.1 cod pr.pen. in sensul ca o instanta sesizata cu judecarea unei infractiuni ramane competenta a o judeca chiar daca constata, dupa efectuarea cercetarii judecatoresti, ca infractiunea este de competenta instantei inferioare, ceea ce a determinat stabilirea competentei in favoarea tribunalului initial sesizat de parchet.

Drept urmare Curtea nu a identificat in regulatorul de competenta nicio mentiune de natura a justifica conduita procesuala a judecatorului fondului care s-a considerat investit cu judecata actiunii penale potrivit incadrarilor juridice ale celor doua rechizitorii pe de o parte, iar pe de alta, nu se regasesc in considerentele vreunei incheieri de sedinta ori ale sentintei pronuntate ulterior motivele ce l-au determinat pe judecator sa renunte la opinia sa anterioara privind incadrarea juridica a faptelor considerate initial a intruni elementele infractiunii de evaziune fiscala, pentru ca apoi sa fie reconsiderate infractiuni de inselaciune agravata sub  forma autoratului ori a instigarii.

In egala masura, Curtea considera ca lipsa de impartialitate este dovedita si prin motivarea sentintei apelate. Analizand considerentele acesteia, se constata ca situatia de fapt din cele doua acte de sesizare a instantei este preluata identic, cu aceiasi termeni si aceleasi expresii  ca reprezentand analiza facuta de prima instanta cata vreme dupa sintagma”examinand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoare” este redata integral prin copiere situatia de fapt prezentata  in rechizitoriul nr.182/P/2005 vol.I,  la pct.G denumit situatia de fapt, de la paginile 23 la 71, exact in succesiunea alineatelor inscrise in actul de inculpare ca si in sentinta la filele 189 alin.ultim pana la fila 197 alin.6 (vol.III dosar fond).

In Cauza Kiprianou contra Greciei sus-citata, CEDO a constatat ca din conduita procesuala a instantei, care a culminat cu motivarea hotararii, se putea desprinde lipsa unei impartialitati. Au fost avute in vedere initierea unor proceduri sumare, cuvintele folosite in motivarea deciziei, toate acestea denotand esecul detasarii judecatorilor de situatia existenta.

Lipsa evidenta din sentinta apelata a unei argumentatii proprii coroborata cu insusirea integrala si neconditionata a  situatiei de fapt prezentate de acuzare, inclusiv referirea la probe prin citarea identica in continutul considerentelor, a unor  pasaje din declaratiile martorilor si a unora dintre concluziile expertizelor de specialitate dispuse si efectuate in faza de urmarire penala precum si a calitatii de pretins asociat a inculpatului C.E. in societatea SC L.-S. C. SRL Filipestii de Targ, calitate pe care nu a avut-o niciodata fiind exclusiv administrator al acesteia, asa cum s-a aratat deja, echivaleaza nu doar cu nemotivarea hotararii ci denota partinirea comportamentului procesual in favoarea acuzarii in conditiile in care nu s-a facut o judecata proprie a faptelor prezentate in actele de sesizare, nu s-a argumentat luarea in considerare a unora dintre depozitiile martorilor date in faza nepublica a procedurii si asupra carora cu prilejul cercetarii judecatoresti acestia au revenit, de ce probleme esentiale ce au fost supuse examinarii instantei de fond nu au constituit obiectul verificarii ce trebuia exercitata in conformitate cu dispozitiile care reglementeaza judecata in prima instanta.

Astfel, confirmand in intregime situatia de fapt expusa de acuzare, judecatorul fondului nu a motivat de exemplu: de ce concluziile expertizei in specialitatea industrie alimentara administrata in fata sa (Exp.S.B.I.) au fost inlaturate preferandu-se valorificarea concluziilor unei expertize similare efectuate in faza de urmarire penala dar de un expert avand o alta specialitate decat cea la care se refera activitatea pretins infractionala, de ce concluziile expertizei contabile-efectuate de asemenea doar in faza nepublica a procedurii judiciare (exp.V. P.)-nu au fost verificate punctual prin prisma depozitiilor martorilor salariati ai societatii care au avut legatura directa cu procesul de productie precum si a rapoartelor de productie intocmite in perioada vizata si nu in ultimul rand cu declaratiile autentificate la notarul public facute pe proprie raspundere de inculpatul C.E. privind capacitatea tehnologica de procesare a materiei prime, care sunt motivele pentru care depozitia martorului P.S. N.-medic veterinar al societatii, data in faza cercetarii judecatoresti guvernate de principiile statului democratic de drept, a fost inlaturata dandu-se valenta juridica celei luate aceluiasi martor in faza nepublica a procesului, etc.

Pentru toate aceste motive, Curtea constatand ca apelurile sunt fondate in privinta criticii principale formulate de apelantii-inculpati, ceea ce face de prisos analizarea celorlalte aspecte supuse examinarii instantei de control judiciar, in temeiul art. 379 pct.2 lit.b cod pr.pen., rap.la art.197 alin.2 si art.47 alin.2 din acelasi cod, le-a admis cu consecinta desfiintarii in tot a sentintei penale nr.375 din 16 octombrie 2012 pronuntata de tribunalul trimitand cauza spre rejudecare la prima instanta, pentru ca aceasta in conditii de impartialitate si independenta sa pronunte o noua hotarare prin aplicarea corecta a tuturor principiilor si garantiilor unui proces echitabil si fundamentata in fapt si in drept pe baza probatoriilor al caror examen de legalitate si temeinicie trebuie sa-l exercite efectiv inclusiv prin luarea in considerare a apararilor formulate de inculpati pe calea apelurilor de fata.

 

  (Judecator Simona Petruta Buzoianu)