Gresita aplicare a dispozitiilor art. 37 lit.b Cod penal in raport de infractiunea de amenintare prevazuta de art. 193 Cod penal.
18 martie 2020Potrivit art. 33 din Legea 501/1991 privind autorizarea executarii lucrarilor, primarul poate proceda la desfiintarea unei constructii fara emiterea unei autorizatii de desfiintare, doar pentru constructiile executate fara autorizatie de construire pe terenurile apartinand domeniului public sau privat al statului, ceea ce nu este cazul de fata, in discutie fiind o proprietate particulara.
18 martie 2020
Conform art. 146 alin. 1 lit. a coroborat cu art. 155 alin. 5 lit. e din Codul fiscal dreptul de deducere a TVA pentru cumparator se acorda doar daca factura cuprinde denumirea, adresa si codul de inregistrare fiscala a cumparatorului de bunuri si servicii.
Cod Fiscal, art. 146 alin. 1 lit. a, art. 155 alin. 5 lit. e
Curtea de Apel Ploiesti, Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal,
Decizia nr. 1697 din 2 iunie 2015.
Prin decizia nr. 1697 din 2 iunie 2015 Curtea de Apel Ploiesti a respins recursul formulat de reclamanta SC S.G. SRL, impotriva sentintei nr. 4147 din 15.12.2014 pronuntata de Tribunalul Prahova, in contradictoriu cu intimata parata D.G.F.P. P., ca nefondat.
Prin sentinta nr. 4147 din 15.12.2014 Tribunalul Prahova a respins actiunea formulata de reclamanta SC S.G. SRL, in contradictoriu cu parata D.G.F.P. P., ca neintemeiata.
Impotriva acestei sentinte a formulat recurs reclamanta SC S.G. SRL intemeiat pe dispozitiile art. 483 si urmatoarele din NCPC solicitand admiterea recursului, casarea sentintei si, in principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Prahova, iar in subsidiar rejudecand cauza admiterea actiunii
.
Curtea, examinand sentinta recurata prin prisma criticilor formulate, a actelor si lucrarilor dosarului, a normelor legale incidente in cauza, constata ca recursul este nefondat, pentru considerentele ce succed :
Inspectia fiscala efectuata in cauza a intocmit prin RIF nr. F- PH 528/20 noiembrie 2012 si Decizia de impunere nr. F-PH 584/7045 din 20 noiembrie 2012 avand ca obiectiv verificarea modului de calcul, evidenta si declarare a obligatiilor fiscale datorate bugetului general consolidat, printre care si cele reprezentate de impozitul de profit aferent perioadei 01 ianuarie 2007-30 iunie 2012 si de taxa pe valoarea adaugata aferenta perioadei 1 ianuarie 2007-31 august 2012.
Facturile de achizitii energie electrica, apa si gaze naturale emise de furnizorii E. SA, A. N. SA si D. SA, pe numele SC M. SRL, nu pot fi considerate documente justificative pentru societatea comerciala contestatoare.
Documentele justificative conform Ordinului MEF nr. 3512/2008, trebuie sa cuprinda urmatoarele elemente principale:denumirea documentului, denumirea/numele si prenumele dupa caz, sediul/adresa persoanei juridice/fizice care intocmeste documentul, numarul documentului si data intocmirii acestuia, mentionarea partilor care participa la efectuarea operatiunii economico financiare, continutul operatiunii economico financiare si atunci cand este necesar temeiul legal al efectuarii acesteia, datele cantitative si valorice aferente operatiunii, precum numele, prenumele si semnaturile persoanelor care raspund de efectuarea operatiunii economico financiare, ale persoanelor cu atributii de control financiar preventiv si ale persoanelor in drept sa aprobe operatiunile respective, dupa caz.
Conform acestor prevederi, facturile emise de furnizorii de utilitati pentru cumparatorul SC M. SRL nu sunt documentele justificative pentru inregistrarea acestora in contabilitatea SC S.G. SRL, respectiv pentru inregistrarea atat a cheltuielilor cu serviciile, cat si a TVA deductibila aferenta, intrucat cumparatorul inscris in facturi nu este societatea comerciala contestatoare ci societatea comerciala care a incheiat contract cu acesti furnizori, respectiv SC M. SRL.
Astfel, conform art. 146 alin. 1 lit. a coroborat cu art. 155 alin. 5 lit. e din Codul fiscal prevad clar ca dreptul de deducere a TVA pentru cumparator se acorda doar daca factura cuprinde denumirea, adresa si codul de inregistrare fiscala a cumparatorului de bunuri si servicii.
In aceasta speta, cumparatorul inscris in facturile fiscale emise de furnizori este SC M. SRL Ploiesti si codul unic de inregistrare apartine acestei societati comerciale si nu apartine SC S.G. SRL, iar mentionarea in contractul de inchiriere nr. 3/2007 a obligatiei locatarului ca plata utilitatilor sa fie facuta de catre aceasta, respectiv SC S. G. SRL, nu inlocuieste prevederea legala referitoare la forma si continutul unui document justificativ, respectiv a unei facturi fiscale.
Astfel, asa cum bine a retinut expertul contabil desemnat in cauza, respectiv domnul D P, potrivit dispozitiilor art. 19 alin. (1), art. 21 alin. 4 lit. f, art. 146 alin. 1 lit. a si art. 155 alin. 5 din Codul fiscal acele cheltuieli care nu au la baza un document justificativ (factura) care sa cuprinda in mod obligatoriu: denumirea/numele, adresa si codul de inregistrare ale cumparatorului de bunuri sau servicii nu sunt deductibile fiscal la calculul impozitului pe profit.
Astfel, pentru spatiul inchiriat de la SC M. SRL in perioada 2007-2009, conform contractului de inchiriere nr. 3/17.04.2007, cheltuielile in suma de 95.286 lei (27.665 lei/an/2007, 38.051 lei /an/2008 si 29.570 lei/an/2009) reprezentand achizitii de utilitati (energie electrica, apa si gaze naturale ) de la FFEE E. F. M. N., A.N. Ploiesti, D. S. SA nu sunt deductibile fiscal la calculul impozitului pe profit pentru SC S.G. SRL Ploiesti, intrucat:facturile de utilitati emise de cei trei furnizori pe numele firmei SC M. SRL in calitate de titular al contractelor de furnizare energie electrica, apa si gaze naturale, au fost inregistrate eronat in contabilitatea SC S. G. SRL, SC M.SRL ar fi trebuit sa refactureze contravaloarea utilitatilor catre SC S. G. SRL Ploiesti.
In ce priveste TVA-ul aferent facturilor de utilitati emise de cei trei furnizori FFEE E. F. M. N., A.N. Ploiesti, D. S. SA pe numele firmei SC M. SRL in calitate de titulara a contractelor de furnizare energie electrica, apa si gaze naturale in suma de 16.842 lei, SC S.G. SRL, de asemenea, nu are drept de deducere a taxei, conform prevederilor art. 146 alin. 1 lit. a si art. 155 alin. 5 lit. e din Codul Fiscal coroborate cu cele din art. 6 alin. 2 din Legea 82/1991 republicata cu modificarile si completarile ulterioare si ale pct. 2 din normele metodologice de intocmire si utilizare a documentelor financiar contabile aprobate prin Ordinul MEF nr. 3512/27.11.2008.
Prin urmare instanta de fond a aplicat si interpretat corect dispozitiile legale in vigoare la situatia de fapt dedusa judecatii facand trimitere la dispozitiile Ordinului MEF nr. 3512/2008 si la art. 155 alin. 5 lit. e din Codul fiscal, texte de lege care se aplica atat in privinta TVA, cat si a impozitului pe profit.
Cu privire la ultimul motiv de recurs legat de omisiunea organului fiscal privind emiterea si comunicarea avizului de inspectie fiscala, potrivit art. 102 alin. 1 lit. b din OG 92/2003, Curtea constata ca reclamanta nu a contestat mai intai la organul fiscal acest aspect, motiv pentru care nu poate fi cenzurat pentru prima data de instanta .
( Judecator Rodica Dubosaru)