Concediere nelegala, Angajarea raspunderii patrimoniale a angajatorului

Chiar daca in problematica vanzarii apartamentului intra si contextul starii de devalmasie in privinta proprietatii, precum si neintelegerile cu fosta sotie, coproprietara a apartamentului, invocate chiar de reclamant, si chiar daca in final apartamentul a fost vandut in modalitatea dorita de cei doi fosti soti, trebuie admis ca faptul concedierii nelegale a reclamantului a inlaturat starea de echilibru anterior existenta in care acesta platea ratele de credit din salariu. Concedierea a generat in cele din urma imposibilitatea platii ratelor la scadenta si declansarea executarii silite, ceea ce a creat in mod obiectiv reclamantului o stare de incertitudine privind posibilitatea vanzarii apartamentului catre un cumparator ales de acesta.

Prejudiciul moral nu este evaluabil in bani, dar se impune sa fie compensat integral, pe masura dimensiunii, gravitatii si consecintelor sale. In conditiile in care reclamantul nu a fost in masura sa dovedeasca aspecte de fapt particulare cu privire la prejudiciul decurgand din concedierea nelegala, care la pus in situatia de a vinde apartamentul in imprejurarile descrise, guvernate de perspectiva unei vanzari silite care era rezonabil sa se creada ca i-ar fi produs un prejudiciu material prin obtinerea unui pret dezavantajos, stabilirea sumei de bani apte sa compenseze in mod just prejudiciul creat se va stabili prin raportare la o persoana obisnuita.

Art. 253 Codul muncii

1. Sentinta apelata:

Prin sentinta civila nr. 2783/23.10.2015, Tribunalul Constanta, sectia I civila, a respins exceptia autoritatii de lucru judecat a deciziei civile nr.230/19.03.2013 pronuntata de Curtea de Apel Constanta in dosarul nr.3512/118/2011, fata de prezenta cauza, precum si exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantului, si a respins ca nefondata cererea formulata la 23.02.2015, astfel cum a fost precizata, de reclamantul [...] in contradictoriu cu parata SC [...] SA, prin care acesta a solicitat obligarea paratei obligarea acesteia la plata sumei de 17.642,96 lei cu titlu de daune materiale, a sumei de 50.000 lei, cu titlu de daune morale si a sumei de 720 lei lunar pana la data de 13.12.2033. Totodata, tribunalul a respins cererea paratei privind plata cheltuielilor de judecata.

In motivarea sentintei, tribunalul a retinut urmatoarele:

Reclamantul a solicitat prin prezenta cerere, astfel cum a fost precizata, obligarea paratei la plata daunelor morale pentru prejudiciul despre ce i-ar fi fost cauzat de ultima decizie de concediere, respectiv decizia nr. 7853/03.07.2013 emisa de SC [...] SA.

Prin Decizia civila nr. 230/19.03.2012 pronuntata de Curtea de Apel Constanta in dosai ..7118/2011, instanta a solutionat contestatia formulata de reclamant impotriva de desfacere disciplinara a CIM nr. ... /10.02.2011, precum si cererea ce avea ca obiect pl morale.

Comparand aceasta decizie cu cererea care face obiectul prezentei cauze, s-a constatat ca exista doar identitate de parti, dar nu exista o identitate de cauza si obiect, intrucat nu se urmareste obligarea paratei la plata acelorasi pretentii de natura morala.

In consecinta, raportat la dispozitiile art.430 C.p.c, instanta a constatat ca exceptia autoritatii de lucru judecat nu este intemeiata si a respins-o.

Prin intampinare, parata a apreciat ca reclamantul nu justifica existenta calitatii procesuale

active pentru pretentiile reprezentate de suma de 8.821,48 lei di daune materiale, motivand ca toate cheltuielile legate de creditul fost suportate de catre reclamant impreuna cu sotia sa, care avea aceeasi calitate de imprumutat.

Conform actiunii, daunele materiale solicitate in suma de 17.642,96 lei reprezinta contravaloarea creditului si a cheltuielilor de executare pe care reclamantul a fost nevoit sa le suporte, acestea fiind determinate de suspendarea veniturilor salariale, ca urmare a concedierii sale de catre parata.

Conform art.36 C.p.c. - calitatea procesuala rezulta din identitatea dintre parti si subiectele raportului juridic litigios, astfel cum este dedus judecatii.

Raportat la aceste dispozitii legale, instanta a constatat ca reclamantul justifica existenta calitatii procesuale active pentru acest capat de cerere. Aprecierea paratei, referitoare la faptul ca pentru o parte dintre pretentii reclamantul nu este subiect in raportul juridic litigios este nefundamentata, in conditiile in care nu s-a facut dovada ca patrimoniul reclamantului a fost divizat de patrimoniul sotiei sale, ca au fost stabilite anumite cote de contributie, in functie de care a fost atribuita valoarea acestor cheltuieli. De altfel, existenta ori inexistenta drepturilor si a obligatiilor afirmate prin actiune constituie o chestiune de fond. Pentru argumentele expuse, instanta a respins exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantului.

Reclamantul si-a intemeiat actiunea pe dispozitiile art.253 din codul muncii, conform carora: „angajatorul este obligat, in temeiul raspunderii civile contractuale, sa il despagubeasca pe salariat in situatia in care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului in timpul indeplinirii obligatiilor de serviciu sau in legatura cu serviciul.”

Instanta a analizat indeplinirea acestor conditii legale, pentru a se putea pronunta asupra caracterului fondat al daunelor solicitate.

Din analiza inscrisurilor depuse rezulta ca partile au avut calitatea de angajat, respectiv angajator, precum si faptul ca reclamantul a suferit un prejudiciu reprezentand contravaloarea sumelor achitate pentru restituirea imprumutului bancar pe care l-a contractat prin conventia de credit nr. ..716.12.2005.

Faptul ca reclamantul a fost nevoit sa vanda apartamentul in care locuia pentru a restitui contravaloarea creditului bancar, ori ca acesta a fost nevoit sa inchirieze o locuinta, nu are nicio legatura cu obligatiile partilor raportului de munca.

In consecinta, instanta a constatat ca nu sunt intrunite conditiile raspunderii civile contractuale, astfel cum sunt prevazute prin disp.art.253 C. muncii.

Reclamantul nu a administrat probe prin care sa faca dovada daunelor de natura morala pe care le-a suferit ca urmare a emiterii ultimei decizii de concediere, respectiv decizia nr. 7853/03.07.2013 emisa de SC [...] SA.

Raspunderea angajatorului pentru prejudicii morale poate fi antrenata in cazul in care prestigiul, demnitatea, onoarea sau imaginea publica a angajatului au fost afectate profund in urma unei conduite ilicite sau abuzive.

In cauza, instanta a constatat ca nu s-a facut dovada faptului ca angajatorul a exprimat in mod public anumite consideratii negative legate de capacitatea profesionala a salariatului, pentru a putea fi afectate prestigiul si demnitatea reclamantului si nici faptul ca angajatorul a actionat cu vinovatie, in sensul ca a fost constient de atitudinea sa si ca a urmarit consecintele negative rezultate.

2. 
   Apelul:
   

1. Impotriva acestei sentinte a formulat apel reclamantul [...], solicitand schimbarea acesteia in tot in sensul admiterii actiunii.

In motivarea cererii de apel, apelantul reclamant a aratat ca prima instanta a apreciat in mod eronat ca pentru prejudiciul material nu a facut dovada ca are legatura cu serviciul si nici din culpa paratei. A facut dovada ca a fost concediat ilegal a patra oara intr-un interval scurt (august 2009 - iulie 2013), intreband daca concedierea ilegala nu are legatura cu serviciul, daca suspendarea veniturilor salariale cu care trebuia sa achite ratele la banca nu sunt culpa paratei si daca a patra concediere nu dovedeste ca parata a fost perseverenta sa-i produca prejudicii cu intentie.

Daca concedierea ar fi fost din motive neimputabile angajatorului, apelantul nu ar fi cerut sa fie obligat la plata prejudiciului, crede ca nici nu ar fi fost prejudiciat pentru ca a pierdut locuinta la a patra concediere ilegala, iar in conditii de concediere legala ar fi fost o singura concediere si nu patru. Art. 253 Codul Muncii stabileste ca angajatorul este obligat sa-l despagubeasca pe salariat, atat pentru prejudiciul material sau moral creat acestuia in timpul indeplinirii obligatiilor de serviciu, cat si in legatura cu serviciul. Or decizia ilegala de concediere, pentru a patra oara, l-a pus in imposibilitatea de a achita ratele la creditul imobiliar si nu se poate spune ca nu are legatura cu serviciul.

In mod eronat instanta a retinut ca daunele materiale de la primul capat de cerere contin si contravaloarea creditului, acesta privind doar cheltuieli in plus fata de credit, suportate de apelant pentru ca nu a putut platit ratele, respectiv penalizari, cheltuieli de executare avansate de banca, dobanda restanta, cheltuieli notariale si cheltuieli de executare. Inscrisurile depuse la dosar privind a patra concediere ilegala urmata de executarea silita a locuintei dovedesc un prejudiciu moral. Nu poate sa creada cineva ca, ramanand fara venituri salariale si executat silit, nu este afectat.

Apelantul a mai aratat ca a propus un martor pentru dovedirea prejudiciului moral, care i-a fost respins cu un termen inainte ca acesta sa renunte la audierea lui, pentru ca urma sa plece din tara.

2. Prin intampinare, intimata parata a solicitat respingerea apelului ca nefondat si obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecata, aratand ca la ultimul termen de judecata a cauzei in prima instanta, apelantul a precizat capatul de cerere referitor la daunele morale in sensul renuntarii la solicitarea de obligare a societatii la plata daunelor morale cauzate ca urmare a vanzarii apartamentului. Astfel, capatul de cerere referitor la daunele morale vizeaza exclusiv suferinta din cauza lipsurilor datorate celei de-a patra concedieri.

Decizia de vanzare a apartamentului proprietate comuna a apelantului si a fostei sale sotii a fost luata de apelant anterior celei de-a patra concedieri, anterior procedurii de executare silita si anterior declararii scadentei anticipate a creditului, astfel cum insusi apelantul a afirmat in adresa nr. 248/20.03.2014 inregistrata la BEJ [...].

Exista autoritate de lucru judecat in ceea ce priveste neindeplinirea conditiilor raspunderii civile a intimatei fata de neachitarea ratelor restante la creditul angajat de apelant in solidar cu fosta sotie si implicit fata de vanzarea apartamentului, conform deciziei civile nr. 230/19.03.2013 a Curtii de Apel Constanta, potrivit careia „
eventualele restante inregistrate la un credit bancar contractat de catre reclamant tin de modul de apreciere al acestuia cu privire la posibilitatea de rambursare
”.

Ipoteza apelantului potrivit careia, ca urmare a deciziilor de incetare a raporturilor de munca, nu a putut achita ratele la banca, este absurda prin raportare la faptul ca, astfel cum se retine si in cuprinsul deciziei civile nr. 111/11.02.2013, a depus dovada ca reclamantul a incasat suma de 100.000.000 ROL ca urmare a obtinerii pe cale judecatoreasca a celui de-al 13-lea salariu si in plus a incasat absolut ilegal, cu buna stiinta, 75% din salariu platit din greseala sefului direct, care l-a considerat in somaj tehnic, si inca 10.000 lei. Or din analiza sumelor mai sus rubricate rezulta ca neachitarea ratelor de catre reclamant s-a datorat exclusiv deciziei acestuia.

Cu privire la sustinerea apelantului ca a fost sanctionat disciplinar de 10 ori si concediat de 4 ori, intimata a aratat ca este relevanta decizia nr. 111/11.02.2013 a Curtii de Apel Constanta, conform careia „in mod gresit prima instanta a retinut ca reclamantul nu se face vinovat de savarsirea abaterilor disciplinare retinute prin deciziile de sanctionare disciplinara, cu toate acestea obliga parata la plata daunelor morale. Obligarea paratului la respectarea programului de lucru si a obligatiilor de serviciu prevazute in fisa postului nu poate fi considerata o atitudine abuziva din partea paratei”.

In mod corect instanta a retinut ca apelantul nu face nicio proba si nu mentioneaza in niciun fel cum s-a materializat prejudiciul moral invocat, in ce a constat acesta si cum l-a afectat decizia societatii de incetare a raporturilor de munca. Cu privire la martorul propus, intentia reclamantului a fost de a nu se mai administra proba testimoniala.

Pretentiile reclamantului trebuie analizate exclusiv din perspectiva dispozitiilor legale invocate ca temei al acestora, respectiv art. 253 C. Mc. Acesta reglementeaza situatia in care angajatul solicita despagubiri pentru eventualele prejudicii suferite in exercitarea obligatiilor de serviciu sau in legatura cu serviciul, nu ca urmare a altor cauze, exterioare raportului de munca. Procedurile de executare silita si vanzarea imobilului apelantului exced sferei drepturilor protejate prin temeiul de drept invocat.

In speta nu sunt intrunite cerintele angajarii raspunderii civile, respectiv fapta ilicita,

ite si vinovatia.

Intimata nu a savarsit nicio fapta ilicita care sa determine prejudiciul invocat de apelant. De asemenea, nu exista niciun prejudiciu, respectiv acesta nu este cert, nu este direct, nu este personal si nu rezulta din incalcarea unui drept sau interes legitim al apelantului.

Prejudiciul invocat nu este direct, fata de prevederile art. 1533 C. civ., si nu exista legatura de cauzalitate intre acesta si o asa-zisa fapta ilicita.

3. In cadrul judecatii in apel a fost atasat dosarul de fond si au fost depuse la dosar sentintele civile nr. 1461/20.09.2010, 1173/12.11.2009, 4402/7.09.2011, 2670/18.05.2012, 1051/21.10.2009, 2102/20.12.2010, 673/9.02.2011, 186/21.01.2011, 2873/16.05.2011, 2163/29.04.2013 si

256/20.01.2012 ale Tribunalului Constanta, deciziile civile nr. 285/CM/8.06.2011 si 263/CM/25.06.2014 ale Curtii de Apel Constanta, o situatie a platilor intimatei catre apelant, ordine de plata, extrase de cont, decizia intimatei nr. 179/4.03.2016, cererea apelantului nr. 2276/29.02.2016, transcrierea dezbaterilor din 2.10.2015 si copia caietului grefierului, cu privire la acest dosar, de la acel termen, plangerea penala nr. 11733/26.09.2012, precizari adresate Serviciului de Politie Transporturi Maritime sub nr. 3103/7.03.2013, ordonanta Parchetului de pe langa Judecatoria Constanta din 4.05.2015 in dosarul nr. 17866/P/2012, referatul cu propunere de clasare din acelasi dosar.

De asemenea, a fost ascultat martorul Apseleam Musedir.

3. Analiza apelului:

1. iri in baza art. 253 le si al doilea privind

   Actiunea de fata are ca obiect obligarea paratei la plata unor desp alin. 1 Codul Muncii, primul si al treilea capat de cerere privind daune m daune morale.

Criteriul de deosebire intre daunele materiale si daunele morale este posibilitatea evaluarii in bani a prejudiciului, care este evaluabil in bani in primul caz si neevaluabil in bani in cel de-al doilea.

Primul capat de cerere are ca obiect suma de 17.642,96 lei, pretinsa ca daune materiale, rezultata din adunarea unor sume despre care reclamantul a aratat in cererea de chemare in judecata ca le-a platit pe langa creditul initial, respectiv penalizari, cheltuieli de executare avansate de banca, dobanda restanta, cheltuieli notariale si cheltuieli de executare silita. Reclamantul a aratat ca nu ar fi platit aceste sume daca parata nu l-ar fi concediat a patra oara.

Al treilea capat de cerere are ca obiect acoperirea de catre parata a diferentei dintre 451,96 lei si chiria unui apartament cu doua camere in Constanta, din prezent pana la iesirea la pensie a reclamantului. Acesta a aratat ca, drept urmare a vanzarii locuintei, trebuie sa locuiasca cu chirie, din culpa exclusiva a paratei, care astfel trebuie sa suporte diferenta dintre rata pe care o platea reclamantul si chiria pe care trebuie sa o plateasca. Fiind vorba despre un pretins prejudiciu evaluabil in bani, si acest capat de cerere se analizeaza in sfera daunelor materiale.

Al doilea capat de cerere are ca obiect suma de 50.000 lei cu titlu de daune morale, reclamantul aratand in cererea de chemare in judecata ca a trebuit sa vanda apartamentul in conditiile a primit somatie din partea executorului judecatoresc, trecand prin emotii greu de imaginat, evocand „aceste emotii de suferinta” si faptul ca in cele din urma a fost nevoit sa paraseasca apartamentul si sa se mute cu chirie, precum si suferinta din cauza lipsurilor datorita celei de-a patra concedieri.

2. In fata primei instante, parata a invocat exceptia autoritatii lucrului judecat, pe care prima instanta a respins-o prin sentinta apelata. Solutia de respingere a exceptiei autoritatii lucrului judecat nu face obiectul apelului formulat de reclamant si nu a fost apelata nici de parata, astfel ca nu se pune problema sa fie reformata cu ocazia judecatii cauzei in apel. In acest sens, art. 477 alin. 1 C.

c civ. limiteaza efectul devolutiv al apelului la ceea ce s-a apelat.

Prin exceptia autoritatii lucrului judecat cu privire la al doilea capat de cerere, parata a invocat in fata primei instante considerentele deciziei civile nr. 230/19.03.2013 a Curtii de Apel Constanta.

Din cuprinsul incheierii din 2.10.2015 se retine ca, cu ocazia dezbaterii acestei exceptii in fata primei instante, avand cuvantul, reclamantul a solicitat respingerea exceptiei intrucat a cerut daune morale pentru cea de-a patra concediere, nu pentru cea de-a treia, ce nu are legatura cu cea anterioara.

Din transcrierea dezbaterilor din 02.10.2015, depusa la dosarul de apel, rezulta ca reclamantul a aratat, cu ocazia dezbaterii exceptiei autoritatii lucrului judecat, ca a solicitat daune morale pentru cea de-a patra concediere, ca nu a fost o concediere normala, legala, ca societatea a urmarit sa-i faca un rau cu intentie. Reclamantul a mai aratat ca nu a cerut daune morale pentru acea cerere care s-a judecat, ci pentru a patra concediere. Avocatul paratei a aratat cu acea ocazie ca din punctul sau de vedere ceea ce a spus reclamantul reprezinta o restrangere a capatului de cerere cu privire la daunele morale, fata de faptul ca din cererea de chemare in judecata rezulta ca a solicitat 50.000 lei prejudiciu pentru daunele morale cauzate de emotiile urmare vanzarii apartamentului si a patra concediere.

Prin intampinarea la apel, intimata a sustinut ca in imprejurarea mai sus descrisa apelantul a precizat capatul de cerere referitor la daunele morale in sensul renuntarii la solicitarea de obligare a paratei la plata daunelor morale cauzate ca urmare a vanzarii apartamentului, astfel incat capatul de cerere referitor la daunele morale vizeaza exclusiv suferinta din cauza lipsurilor datorate celei de-a patra concedieri.

Contrar acestei sustineri, Curtea constata in primul rand ca apelantul nu a renuntat in fata primei instante la o parte din actiunea sa si nici nu si-a restrans capatul de cerere referitor la plata daunelor morale, din pozitia exprimata de reclamant cu ocazia dezbaterii in prima instanta a exceptiei autoritatii lucrului judecat nerezultand sub nicio forma intentia acestuia de a renunta partial la judecata sau de a-si restrange pretentiile. Dimpotriva, aparandu-se fata de exceptia autoritatii lucrului judecat invocata de parata, reclamantul a aratat ca a solicitat daune morale ca urmare a celei de-a patra concedieri, intelegandu-se ca nu a solicitat in schimb aceste daune in considerarea vreunei alte concedieri anterioare.

In al doilea rand, prima instanta nu a luat act de vreo renuntare la judecata partiala din partea reclamantului, iar parata nu a formulat apel impotriva sentintei pronuntate in prima instanta.

In consecinta, modul in care reclamantul s-a aparat in fata primei instante, la termenul din 2.10.2015, fata de exceptia autoritatii lucrului judecat invocata de parata, nu releva faptul ca acesta si-ar fi restrans pretenetiile sau ar fi reuntat partial la judecata capatului de cerere referitor la daunele morale.

3. Cauza de fata are ca premisa cea de-a patra concediere a apelantului de catre societatea intimata, prin decizia nr. 7853/03.07.2013, care a fost anulata prin decizia civila nr. 263/CM/25.06.2014 a Curtii de Apel Constanta pentru motive de nelegalitate, respectiv pentru incalcarea interdictiei instituite prin contractul colectiv de munca la nivel de unitate privind desfacerea contractelor individuale de munca ale reprezentantilor alesi in organele de conducere ale organizatiilor sindicale, in termen de 2 ani de la incetarea mandatului.

In trecut, apelantul mai fusese concediat de trei ori, fiecare dintre cele trei decizii de concediere fiind anulate de catre instantele de judecata.

De asemenea, prin sentinta civila nr. 1173/12.11.2009 a Tribunalului Constanta a fost anulata decizia nr. 8049/19.08.2009 de incetare disciplinara a contractului individual de munca al apelantului, decizia ramanand irevocabila prin decizia civila nr. 174/CM/31.03.2010 a Curtii de Apel Constanta.

Prin sentinta civila nr. 2670/18.05.2012 a Tribunalului Constanta a fost anulata in parte decizia nr. 11693/2.12.2011 si a fost inlocuita sanctiunea desfacerii contractului individual de munca cu sanctiunea avertismentului scris, de asemenea fiind anulate si alte trei decizii de sanctionare disciplinara, iar parata a fost obligata sa plateasca reclamantului suma de 25.000 lei cu titlu de daune morale. Prin decizia civila nr. 111/CM/11.02.2013 a Curtii de Apel Constanta, aceasta sentinta a fost mentinuta cu privire la anularea in parte a deciziei nr. 11693/2.12.2011 si la anularea celor trei decizii de sanctionare, dar a fost modificata in sensul respingerii ca nefondate a cererilor privind asigurarea demnitatii in munca si plata daunelor morale. Cu privire la acest ultim aspect, curtea a retinut ca, „desi prima instanta retine ca reclamantul se face vinovat de savarsirea abaterilor disciplinare retinute prin deciziile de sanctionare disciplinara, cu toate acestea obliga parata la plata daunelor morale. Obligarea paratului la respectarea programului de lucru si a obligatiilor de serviciu prevazute in fisa postului nu poate fi considerata o atitudine abuziva din partea paratei”.

In concluzie, instantele au acordat daune morale in cazul primei concedieri, cand decizia de incetare a contractului individual de munca a fost anulata in intregime, dar au respins cererea de obligare a paratei la plata unor asemenea daune in cazul celei de-a treia concedieri, cand decizia de desfacere disciplinara a contractului individual de munca a fost anulata doar in parte, aplicandu-se totusi sanctiunea avertismentului scris.

In cazul celei de-a patra concedieri, despre care este vorba in cauza de fata, decizia de incetare a contractului individual de munca a fost anulata in intregime, pentru motivele de nelegalitate mai sus mentionate.

raportare la aceasta din urma concediere, acestea eclamant, de altfel in cazul a doua dintre concedierile

anterioare fiind deduse judecatii cereri referitoare la daunele morale, asupra carora instantele s-au pronuntat astfel cum a fost aratat mai sus.

4. Autoritatea de lucru judecat a deciziilor civile nr. 230/CM/19.03.2012 si 111/CM/11.02.2013 ale Curtii de Apel Constanta subzista exclusiv in privinta a ceea ce a facut obiectul judecatii in cauzele respective, fiind evident ca instantele nici nu aveau cum sa se pronunte cu privire la de-a patra concediere si la consecintele acesteia, fapte care s-au petrecut ulterior. In procesele respective s-au judecat aspecte legate de prima si respectiv a treia concediere, precum si de consecintele lor, inclusiv de indrepatirea sau nu a reclamantului de a beneficia de obligarea paratei la plata daunelor morale, in imprejurarile luate atunci in discutie. In niciun caz consecintele celei de-a patra concedieri nu au facut obiectul judecatii in acele dosare, care s-au finalizat inainte ca aceasta concediere sa se fi produs.

De aceea, niciuna dintre cele doua decizii civile nu prezinta autoritate de lucru judecat in raport cu cauza de fata, care priveste compensarea unor pretinse prejudicii produse ca urmare a celei de-a patra concedieri, dispusa de parata prin decizia nr. 7853/3.07.2013.

In ceea ce priveste decizia civila nr. 230/CM/19.03.2012, curtea constata ca in cauza de fata reclamantul nu a invocat cu titlu de prejudiciu problemele familiale pe care le invocase ca efect al acelei prime concedieri, iar aprecierea instantei de recurs ca „eventualele restante inregistrate la un credit bancar contractat de catre reclamant tin si de modul de apreciere al acestuia cu privire la posibilitatea de rambursare” este valabila exclusiv in contextul factual analizat atunci. Instanta nu se putea pronunta si nici nu s-a pronuntat printr-o regula generala, aplicabila de principiu pentru viitor, in sensul ca restantele inregistrate de reclamant de atunci inainte nu vor putea fi considerate niciodata ca fiind consecinta directa a unei alte concedieri, o asemenea sustinere urmand sa fie considerata inadmisibila indiferent de imprejurarile viitoare care se vor produce si se vor invoca. O asemenea interpretare a deciziei civile mentionate ar fi absurda si ar depasi flagrant sensul indubitabil al acesteia, in sensul ca judecata instantei priveste faptele analizate si in niciun caz faptele viitoare.

Astfel, din decizia civila nr. 230/CM/19.03.2012 a Curtii de Apel Constanta nu are cum sa rezulte daca cea de-a patra concediere, dispusa de parata prin decizia nr. 7853/3.07.2013, a produs sau nu prejudicii reclamantului in ceea ce priveste acumularea de restante la rambursarea creditului ipotecar.

In ceea ce priveste decizia civila nr. 111/CM/11.02.2013, orice autoritate de lucru judecat in privinta cauzei de fata este exclusa, cata vreme in cauza respectiva respingerea cererii de obligare a paratei la plata daunelor morale s-a dispus in contextul in care se mentinuse partial o decizie de sanctionare disciplinara, inlocuindu-se sanctiunea desfacerii disciplinare a contractului individual de munca cu avertisment. Or in cazul celei de-a patra concedieri nu a fost vorba despre o sanctionare disciplinara, iar decizia paratei a fost anulata in intregime, pentru motive de nelegalitate.

5. In ceea ce priveste temeiul actiunii, respectiv art. 253 alin. 1 C. Mc., acesta prevede ca „angajatorul este obligat, in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, sa il despagubeasca pe salariat in situatia in care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului in timpul indeplinirii obligatiilor de serviciu sau in legatura cu serviciul”.

In cauza de fata, reclamanatul solicita obligarea paratei la plata unor sume de bani, invocand prejudicii produse ca urmare a celei de-a patra concedieri, respectiv suportarea unor costuri suplimentare fata de creditul ipotecar, drept efect al acumularii de restante datorita incetarii platii salariului, a unei sume care sa acopere nevoile locative ale reclamantului despre care acesta pretinde ca s-au nascut ca urmare a concedierii, care a dus la vanzarea apartamentului, respectiv a unei sume care sa compenseze emotiile si suferinta psihica reprezentand consecinte ale aceleiasi masuri de concediere.

Altfel spus, reclamantul solicita compensarea unui prejudiciu produs prin concedierea sa nelegala, prejudiciu care s-a materializat in suportarea unor costuri adiacente creditului ipotecar, a unor cheltuieli locative, precum si la nivel psihic, astfel ca trebuie inteles ca nu exista o neconcordanta intre textul legal invocat si pretentiile formulate. Astfel, este mai mult decat evident ca o concediere nelegala a salariatului este in principiu rezultatul culpei angajatorului, manifestata in legatura cu serviciul. Orice masura de concediere are legatura cu serviciul intrucat are ca obiect raportul de munca si implicit insusi serviciul, adica in esenta incetarea obligatiei salariatului de a munci si in consecinta si a dreptului de a fi remunerat.

De altfel, prin decizia civila nr. 230/CM/19.03.2012 a Curtii de Apel Constanta au fost deja acordate apelantului daune morale, retinandu-se ca temei legal art. 269 alin. 1 C. Mc., devenit dupa republicare actualul art. 253 alin. 1 C. Mc., invocat si in prezenta cauza.

6. Cu privire la vanzarea apartamentului, sunt intemeiate apararile intimatei legate de momentul luarii hotararii de a-l vinde si de structura dreptului de proprietate.

Astfel, dupa ce a fost concediat de parata prin decizia nr. 7853/3.07.2013, reclamantul a primit somatia din 17.03.2014 emisa de BEJ [...] in dosarul de executare nr. 248/2014, privind executarea conventiei de credit nr. 39359/16.12.2015 si a contractului de garantie reala imobiliara nr. 6674/16.12.2005, la cererea creditoarei Volksbank Romania SA, privind suma de 58.175,51 lei, reprezentand debit, plus suma de 6.524,13 lei, reprezentand cheltuieli de executare silita. Reclamantului i s-a pus in vedere ca, in caz contrar, se va proceda la vanzarea silita a apartamentului acestuia.

Prin cererea inregistrata la BEJ [...] sub nr. 248/20.03.2014, reclamantul a solicitat acordarea unui termen pentru a vinde singur apartamentul si a achita datoria, aratand ca „il am scos la vanzare de mai mult timp pentru a-mi achita datoria, insa nu am putut sa-l vand pana acum datorita neintelegerilor cu fosta sotie”.

Chiar daca reclamantul nu a aratat si momentul sau perioada in care a luat hotararea de a vinde apartamentul, afirmatia de mai sus are natura juridica a unei marturisiri extrajudiciare cu privire la faptul ca aceasta hotarare nu a fost consecinta primirii somatiei de la executorul judecatoresc si ca numai neintelegerile cu fosta sotie, in contextul in care apartamentul apartinea in cote egale amandurora, impiedicasera pana atunci vanzarea.

Asa fiind, imprejurarile particulare ale cauzei, caracterizate de dreptul de proprietate comuna al reclamantului si al fostei sale sotii asupra apartamentului dobandit in timpul casatoriei, intre timp desfacuta prin divort, hotararea reclamantului sa vanda apartamentul anterior primirii somatiei din partea executorului judecatoresc, tergiversarea vanzarii nu din cauze obiective, exterioare vanzatorilor, ci din cauza neintelegerilor dintre acestia, nu permit instantei sa prezume ca hotararea reclamantului de a vinde apartamentul ar fi fost urmarea concedierii. Perspectiva lichidarii proprietatii comune a fostilor soti si neintelegerile dintre acestia cu privire la vanzarea apartamentului nu pot fi puse in seama paratei, astfel ca nu pot fi nici pierdute din vedere pana la a se prezuma ca hotararea reclamantului sa vanda imobilul ar fi intervenit atat dupa, cat si ca urmare a concedierii, fiind o consecinta directa a acesteia.

In acest sens, se tine cont si ca, daca este cert ca la momentul emiterii somatiei din dc l

de executare existau restante la rambursarea creditului ipotecar, reclamantul nu a dove incepand de la care acestea au inceput sa se acumuleze.

Pentru fiecare dintre aceste argumente, se va retine ca vanzarea in sine a apartamentului nu a fost o consecinta a concedierii, ci ca este un fapt independent de aceasta, dorit de reclamant si temporizat din cauza neintelegerilor cu fosta sotie, dar prin care in cele din urma s-a lichidat proprietatea comuna a fostilor soti asupra bunului respectiv.

In aceste conditii, nu exista nici un temei pentru obligarea paratei la plata unei sume lunare care sa acopere diferenta dintre suma de 451,96 lei si chiria unui apartament cu doua camere in Constanta, din prezent pana la iesirea la pensie a reclamantului, prima instanta respingand in mod corect acest al treilea capat de cerere.

7. Primul capat de cerere are insa ca obiect costuri suportate suplimentar in contextul vanzarii apartamentului, cauzate nu atat de vanzarea in sine a acestuia, cat de imposibilitatea platii la timp a ratelor la credit, care au generat aceste costuri.

lei la 16.05.2014 (din care reclamantul a restituit 917,02 lei) si 18.023,94 lei la 16.05.2014 (din care reclamantul a restituit 17.023,94 lei).

Oricum, la data fiecareia dintre aceste plati era deja inceputa executarea silita, reclamantul primise somatia din 17.03.2014 din partea executorului judecatoresc, ceea ce inseamna ca intreg creditul fusese deja declarat scadent, iar reluarea platii ratelor nu mai era posibila.

Nu se pot lua in calcul platile pretins efectuate in perioada 8.02.2011 - 1.10.2012, aflate la un interval de timp considerabil fata de momentul concedierii, la data primirii acelor plati, reprezentand de altfel drepturi salariale si cheltuieli de judecata, nefiind previzibila concedierea reclamantului la 3.07.2013. Or nu se poate reprosa acestuia ca nu a facut economii in perspectiva concedierii care urma sa aiba loc in conditii nelegale, un asemenea fapt neputand fi prevazut in mod rezonabil de catre salariat.

Nu in ultimul rand, nu exista niciun argument factual care sa fundamenteze o eventuala culpa a reclamantului in privinta neplatii la timp a ratelor de credit dupa concediere, cata vreme in acest fel a fost lipsit de veniturile salariale.

8. Emiterea de catre parata a deciziei de concediere nr. 7853/3.07.2013 a constituit o fapta ilicita savarsita de catre acesta cu vinovatie, de vreme ce aceasta decizie a fost anulata pentru motive de nelegalitate prin hotarare judecatoreasca definitiva prin care s-a constatat incalcarea de catre angajator a unei interdictii de concediere prevazuta in contractul colectiv de munca.

S-a retinut mai sus ca intre concediere si inregistrarea de catre reclamant a restantelor la ratele de credit a existat legatura de cauzalitate, acumularea restantelor conducand la costuri suplimentare, atat strict in executarea contractului de credit bancar, cat si in privinta declansarii de catre banca a executarii silite.

Aceste costuri suplimentare au fost compuse din suma de 6.524,13 lei cu titlu de cheltuieli de executare, stabilite prin incheierea din 11.03.2014 a BEJ [...], suma de 4.557,36 lei cu titlu de dobanda restanta, suma de 2.521,87 lei cu titlu de penalitati si suma de 600 lei cu titlu de cheltuieli de executare avansate de banca, acestea trei rezultand din adresa de actualizare a creantei nr. 3059/3.08.2014 a Volksbank Romania SA, in total 14.203,36 lei.

Aceasta suma nu face parte din suma imprumutata prin credit bancar, pe care reclamantul a restituit-o bancii ca urmare a vanzarii apartamentului, ci s-a adaugat costurilor legate de lichidarea creditului, in conditiile in care nu ar fi existat daca lichidarea s-ar fi facut in absenta acumularii restantelor, adica in conditiile in care ratele de credit puteau fi platite la scadenta, daca reclamantul nu ar fi fost concediat nelegal.

Prin urmare, suma mai sus mentionata descrie un prejudiciu material produs prin concedierea nelegala reclamantului, a carei consecinta a fost acumularea suplimentara a acestei datorii, fata de banca si executorul judecatoresc.

In aceasta datorie nu se inscriu cheltuielile notariale achitate catre BNP Bratu Daniel- Dumitru, in valoare de 3.439,60 lei, aferente vanzarii apartamentului, pe de o parte pentru ca din bonurile fiscale care le atesta nu rezulta ca plata a fost facuta de reclamant, de fosta sotie a acestuia sau de catre cumparatori, iar pe de alta parte pentru ca s-a stabilit deja ca vanzarea in sine a apartamentului nu a fost consecinta concedierii, caz in care costurile vanzarii, care s-ar fi produs oricum, nu pot fi puse in sarcina paratei.

Intrucat atat apartamentul, cat si datoriile rezultand din incheierea si executarea contractului de credit bancar si a contractului de garantie imobiliara, nu au apartinut exclusiv reclamantului, ci au constituit bun comun, respectiv obligatii comune, decurgand din dobandirea unui bun comun, prejudiciul exprimat mai sus de suma de 14.203,36 lei nu s-a reflectat in intregime in patrimoniul reclamantului, ci doar in proportie de 1/2, corespunzator cotei de 1/2, necontestate, detinute de reclamant in raport cu fosta sotie, din dreptul de proprietate si din datoriile comune legate de dobandirea acestui drept.

Intrucat obligatia de rambursare a creditului a fost comuna celor doi soti si ulterior fosti soti, fiind legata de dobandirea apartamentului ca bun comun, este lipsit de relevanta faptul relevat de reclamant ca singurele venituri care au stat la baza creditului imobiliar au fost veniturile sale salariale.

In aceasta situatie, se va retine ca prejudiciul material suferit de reclamant ca urmare a concedierii este evaluat, in privinta costurilor legate de credit si de executare silita, generate suplimentar fata de obligatia de rambursare a creditului bancar, la jumatate din suma de 14.203,36 lei, deci la 7.101,68 lei.

Intrucat acest prejudiciu a fost cauzat de parata reclamantului printr-o fapta ilicita savarsita cu vinovatie, astfel cum a fost argumentat mai sus, fiind deci indeplinite conditiile angajarii raspunderii patrimoniale prevazute de art. 253 alin. 1 C. Mc., curtea va reforma sentinta apelata in sensul ca va obliga parata sa plateasca aceasta suma reclamantului, cu titlu de daune materiale.

9. In ceea ce priveste capatul de cerere referitor la daunele morale, curtea retine ca reclamantul a sustinut ca a suferit un prejudiciu moral constand in suferinta si emotiile cauzate de vanzarea apartamentului in contextul declansarii executarii silite. Actiunea acestuia se analizeaza in aceste limite, potrivit principiului disponibilitatii. Considerentele primei instante referitoare la neexprimarea in mod public a anumitor consideratii negative legate de capacitatea profesionala a salariatului, pentru a putea fi afectate prestigiul si demnitatea reclamantului, nu au legatura cu cauza.

Sub aspectul prejudiciului moral, desi instanta de apel a ascultat martorul propus de reclamant, nu au fost administrate probe in sensul ca reclamantului i-ar fi fost afectata sanatatea fizica ori mintala si nici situatia din punct de vedere psihologic. Nu s-a dovedit prin urmare un prejudiciu cert legat de starea sufleteasca a persoanei ajunsa lipsita de un loc de munca ori de consecintele de ordin familial sau social ale unei astfel de situatii.

De altfel, martorul audiat in fata instantei de apel a relatat aspecte de fapt cu caracter general, fara ca acesta sa fie in masura sa se refere concret si coerent la perioada subsecventa celei de-a patra concedieri. Astfel, martorul a aratat ca: „Nu cunosc motivul si nici anul ultimei concedieri a reclamantului. Am remarcat ca reclamantul era mai inchis in el, nu prea comunica. Era afectat din cauza disponibilizarilor, concedierilor, dar nu cunosc perioada acestora. Din cauza concedierilor, a lipsei de bani, a ajuns si la divort”. Or deja s-a stabilit prin decizia civila nr. 230/CM/19.03.2012 a Curtii de Apel Constanta ca „problemele familiale invocate de acesta atat la instanta de fond, cat si in recurs, nu pot avea vreo legatura cu decizia contestata. Astfel, nu este dovedit ca divortul a fost generat de problemele de la serviciu, cu atat mai mult cu cat actiunea de divort a fost promovata chiar de catre reclamant si pentru motive care vizeaza comportamentul sotiei sale, hotararea de divort retinand culpa sotiei parate.” Pe de alta parte, nu este cert ca martorul se refera la perioada urmatoare celei de-a patra concedieri sau la o perioada anterioara, cu privire la care instantele deja s-au pronuntat in legatura cu daunele morale. De asemenea, martorul a aratat ca „in aceasta ultima perioada reclamantul a dus-o greu, pierzandu-si locul de munca, a ramas fara bani. Ca urmare a parasirii locului de munca a fost afectat psihic, nu mai era acelasi om, a fost parasit de sotie, nu avea chef de nimic, il sunam si nu vroia sa plece nicaieri”. Or faptul „parasirii” reclamantului de catre sotie nu s-a petrecut dupa cea de-a patra concediere, de vreme ce instanta l-a luat in considerare in legatura cu prima concediere, astfel ca declaratia martorului nu contine aspecte de fapt relevante in cauza, referitoare concret la perioada subsecventa concedierii din

3.07.2013.

10. Suferinta invocata si dovedita in prezenta cauza de catre reclamant este legata de imprejurarile in care a ajuns sa vanda apartamentul, respectiv sub amenintarea vanzarii acestuia la licitatie publica de catre executorul judecatoresc, situatie la care s-a argumentat deja mai sus ca s-a ajuns din culpa paratei, care l-a concediat nelegal si astfel l-a lipsit de posibilitatile materiale de a achita la timp ratele de credit. Prin urmare, nu vanzarea in sine a apartamentului, dar imprejurarile in care aceasta a avut loc, caracterizate prin perspectiva vanzarii silite in cadrul procedurii de executare silita, imprejurari care au fost o consecinta directa a concedierii nelegale care l-a lipsit pe reclamant de veniturile salariale pe o perioada de peste un an, contureaza existenta unui prejudiciu moral.

Chiar daca in problematica vanzarii apartamentului intra si contextul starii de devalmasie in privinta proprietatii, precum si neintelegerile cu fosta sotie, coproprietara a apartamentului, invocate chiar de reclamant, si chiar daca in final apartamentul a fost vandut in modalitatea dorita de cei doi fosti soti, trebuie admis ca faptul concedierii nelegale a reclamantului a inlaturat starea de echilibru anterior existenta in care acesta platea ratele de credit din salariu. Concedierea a generat in cele din urma imposibilitatea platii ratelor la scadenta si declansarea executarii silite, ceea ce a creat in mod obiectiv reclamantului o stare de incertitudine privind posibilitatea vanzarii apartamentului catre un cumparator ales de acesta.

Vanzarea silita are loc in cadrul unei proceduri de executare silita in vederea satisfacerii in primul rand a intereselor creditorului, fiind realizata la termenul stabilit potrivit legii, in functie de ofertele prezentate la acel moment de persoanele care au dovedit indeplinirea conditiilor de a participa la licitatia publica. In acest caz, a fost indreptatita atitudinea reclamantului de a incerca sa evite executarea silita, care urma sa duca la instrainarea apartamentului la un pret care nu ar fi fost stabilit prin negociere intre vanzator si cumparator, ca in cazul unui contract de vanzare-cumpar obisnuit. Prin urmare, a fost justificata temerea de la vremea respectiva a reclamantului ca ] stabilit in cadrul procedurii de executare silita putea sa fie considerabil mai mic decat cel obtinut daca apartamentul ar fi fost vandut in conditii normale.

Aceasta temere justificata rezulta din adresele reclamantului catre executorul judecatoresc nr. 248/20.03.2014 si 649/15.04.2014, precum si din corespondenta acestuia cu Volksbank Romania SA prin care a solicitat emiterea acordului de vanzare a apartamentului si apoi prelungirea acestuia. Situatia de incertitudine cu privire la posibilitatea vanzarii apartamentului, care depindea atat de gasirea unui cumparator, cat si de aprobarea unui credit bancar in beneficiul acestuia, precum si de exprimarea acordului Volksbank Romania SA pentru vanzare, s-a prelungit de la data primirii somatiei (20.03.2014) pana la data incheierii contractului de vanzare-cumparare (03.06.2014), timp in care executarea silita nu a fost suspendata si putea continua oricand. Acest fapt este de inteles ca a generat reclamantului o suferinta psihica, datorita stresului inerent unei astfel de situatii, apreciat obiectiv, in considerarea unei persoane normale.

O astfel de suferinta nu poate fi ignorata chiar daca reclamantul nu a demonstrat cu probe ca se incadreaza intr-o situatie speciala, cum ar fi ca efectele situatiei descrise mai sus asupra psihicului sau ar fi fost mai puternice decat in cazul unei persoane obisnuite ori ca i-ar fi fost cauzata vreo afectiune de ordin fizic sau psihic. Se ia in considerare o persoana normala, care, supusa unei situatii de fapt precum cea regasita in speta, ca efect al unei concedieri nelegale in conditiile unei obligatii de plata a ratelor aferente unui credit ipotecar, asumata cu mai mult timp inainte (in anul 2005), sufera in mod inerent un prejudiciu moral, adica neevaluabil in bani, ca urmare a temerii justificate si prelungite ca, din motive independente de vointa si participarea sa efectiva, va suferi o pierdere semnificativa de ordin material, prin impiedicarea de a vinde apartamentul si instrainarea lui in cadrul unei proceduri de executare silita, la un pret cu privire la care exista asteptarea rezonabila ca urma sa fie dezavantajos.

11. Curtea trebuie sa se raporteze la o persoana obisnuita, fara a aplica criterii cu caracter discriminatoriu precum cele sugerate de catre intimata, care a aratat ca reclamantul este barbat, tanar si fost lider sindical. Or la stabilirea situatiei de fapt nu se poate aplica un tratament diferentiat pe criterii de sex, varsta si/sau activitate sindicala, ca si cum persoanele care intrunesc cele trei criterii de mai sus ar prezenta in mod natural o imunitate in privinta posibilitatii de a suferi un prejudiciu moral de natura celui produs reclamantului.

Sunt fara acoperire probatorie sustinerile intimatei referitoare la situatia personala a reclamantului, respectiv ca acesta ar calatori constant si ar petrece frecvent alaturi de prieteni, avand in permanenta o atitudine pozitiva, de unde ar rezulta ca nu a suferit prejudiciul moral mai sus descris. In sprijinul sustinerilor sale, parata a depus la dosarul de fond sase fotografii afisate de reclamant pe o retea sociala, din care trei sunt din 2011, iar trei din august si septembrie 2014, deci niciuna din perioada dintre a patra concediere si reintegrarea in munca in baza hotararii instantei de judecata. Dintre cele trei fotografii din 2014, una il infatiseaza pe reclamant la Sinaia, iar celelalte la masa. Nimic din aceste fotografii nu dovedeste ca reclamantul nu a suferit un prejudiciu moral constand in suferinta psihica cauzata in perioada dintre data primirii somatiei de la executorul judecatoresc si data incheierii contractului de vanzare-cumparare, respectiv ca ar fi dat dovada de o rezistenta psihica deosebita, raportat la o persoana obisnuita.

Prejudiciul moral nu este evaluabil in bani, dar se impune sa fie compensat integral, pe masura dimensiunii, gravitatii si consecintelor sale, deci tinand seama si ca in cele din urma apartamentul a fost vandut in conditiile unui pret negociat intre parti. In conditiile in care reclamantul nu a fost in masura sa dovedeasca aspecte de fapt particulare cu privire la prejudiciul decurgand din concedierea nelegala, care l-a pus in situatia de a vinde apartamentul in imprejurarile mai sus descrise, guvernate de perspectiva unei vanzari silite care era rezonabil sa se creada ca i-ar fi produs un prejudiciu material prin obtinerea unui pret dezavantajos, stabilirea sumei de bani apte sa compenseze in mod just prejudiciul creat se va stabili prin raportare la o persoana obisnuita. In aceste conditii, tinand cont de toate imprejurarile concrete mai sus descrise, Curtea apreciaza ca suma de 10.000 lei este de natura sa reflecte intocmai prejudiciul moral suferit de reclamant, asigurand o compensare justa a acestuia.

Prin urmare, in baza art. 480 alin. 2 C. proc. civ., Curtea va admite apelul formulat de reclamant si va schimba in parte sentinta apelata in sensul ca va admite in parte cererea si va obliga parata sa plateasca reclamantului suma de 7.101,68 lei, reprezentand daune materiale, si suma de 10.000 lei, reprezentand daune morale. Totodata, curtea va mentine celelalte dispozitii ale sentintei

^apelate

.

Decizia civila nr. 300/CM/08.06.2016 Judecator redactor Mihail Stanescu-Sas