Incetare de drept raport serviciu pe perioada determinata
17 martie 2020Contract de delegare prin concesiune a serviciului public de gestionare a câinilor fara stapân
17 martie 2020
Compensare lunara a chiriei pentru o locuinta inchiriata angajat penitenciar
Index tematic: Contencios administrativ
Legislatie relevanta : Legea nr. 293/2004 privind Statutul functionarilor publici cu statut special din Administratia Nationala a Penitenciarelor si OMJ nr. 1443/C/2008
Rezumatul problemei de drept:
Personalul din cadrul penitenciarelor care beneficiaza de acordarea compensatiei lunare a chiriei pentru o locuinta inchiriata in localitatea unde isi desfasoara activitatea.
Identificare:
Curtea de Apel Ploiesti – Sectia de Contencios Administrativ si Fiscal
Decizia civila nr. 3568 din data de 13 noiembrie 2018
Obiectul actiunii cu care a fost investit Tribunalul Buzau de reclamantul X
prin care acesta a solicitat obligarea Penitenciarului F. la plata compensatiei lunare a chiriei pentru o locuinta inchiriata de acesta in mun. B.
Prin sentinta civila nr. 255/15.03.2018, Tribunalul B. a respins actiunea formulata de reclamantul X, prin care acesta a solicitat obligarea Penitenciarului F. la plata compensatiei lunare a chiriei pentru o locuinta inchiriata de acesta in municipiul B., ca neintemeiata.
Pe fondul cauzei, instanta de fond, din interpretarea prevederilor legale aplicabile, a considerat ca, atât timp cât reclamantul isi desfasoara efectiv activitatea in alta localitate decât in cea in care se afla locuinta pe care a inchiriat-o, nu ii poate fi compensata chiria lunara pentru acest din urma imobil.
Impotriva sentintei tribunalului a declarat recurs reclamantul X,
criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea caii de atac, casarea sentintei recurate, critici incadrate in prevederile art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedura civila.
Instanta de control judiciar a constatat ca recurentul-reclamant este functionar public cu statut special in Administratia Nationala a Penitenciarelor din 2007, având functia de …. in cadrul Penitenciarului F. din …., iar la data de ….2017, reclamantul a incheiat un contract de inchiriere, inregistrat la A.F.P.B., sub nr. …/…2017, având ca obiect un imobil situat in B., str. …., bl…., in care a inceput sa locuiasca de la …..2017.
La data de ….2017, recurentul a solicitat Penitenciarului Focsani sa ii compenseze chiria lunara, insa acesta a refuzat pe considerentul neindeplinirii conditiilor prevazute in Ordinul ministrului justitiei nr. 1443/C/2008 privind conditiile de acordare a compensatiei lunare pentru chiria cuvenita functionarilor publici cu statut special din sistemul administratiei penitenciarelor.
Conform dispozitiilor art. 40 alin. 2 din legea nr. 293/2004, potrivit caruia „
functionarii publici cu statut special carora nu li s-a acordat locuinta potrivit prev.alin.1 si care nici el si nici sotul/sotia nu au in proprietate o locuinta in localitatea unde isi desfasoara activitatea au dreptul la compensatia lunara a chiriei in cuantum de pâna la 50% din venitul net realizat lunar, dar nu mai mult decât chiria prevazuta in contractul de inchiriere incheiat in conditiile legii
”.
Prin urmare, potrivit textului de lege sus-mentionat, pentru a putea beneficia de compensatia respectiva, recurentul trebuia sa indeplineasca cumulativ trei conditii: sa aiba calitatea de functionar public cu statut special, sa nu fi primit locuinta de serviciu si sa nu aiba in proprietate nici acesta, nici sotia o locuinta in localitatea unde isi desfasoara activitatea.
De asemenea, potrivit art. 1 al Ordinului ministrului justitiei nr. 1443/C/2008, „
functionarii publici cu statut special carora nu li s-a acordat locuinta de serviciu potrivit art. 38 alin. 1 din Legea nr. 293/2004 privind Statutul functionarilor publici cu statut special din Administratia Nationala a Penitenciarelor, cu modificarile si completarile ulterioare, si care nici ei si nici sotul/sotia nu au in proprietate o locuinta in localitatea unde isi desfasoara activitatea au dreptul la compensarea lunara a chiriei in cuantum de pâna la 50% din venitul net realizat lunar, dar nu mai mult decât chiria prevazuta in contractul de inchiriere incheiat in conditiile legii
”.
Conform art. 2 alin. 2 din OMJ nr.1443/C/2008, „
cererea se inregistreaza la secretariatul unitatii in cadrul carei isi desfasoara activitatea functionarul public cu statut special si va fi insotita de urmatoarele documente:
d) declaratie autentica pe propria raspundere a functionarului public cu statut special ca nu a instrainat o locuinta proprietate personala dupa data incadrarii in sistemul penitenciar in localitatea in care isi desfasoara activitatea, ca nu detine o locuinta in proprietate sau locuinta atribuita de autoritatile administratiei publice locale in localitatea in care isi desfasoara activitatea, ca nu a incheiat contractul de inchiriere cu rude de pâna la gradul II inclusiv ale functionarului public cu statut special ori ale sotului/sotiei acesteia/acestuia si ca locuieste efectiv in imobilul pentru care prezinta contractul de inchiriere
e) declaratie autentica pe propria raspundere a sotului/sotiei functionarului public cu statut special ca nu detine locuinta in proprietate sau locuinta atribuita de autoritatile administratiei publice locale in localitatea in care isi desfasoara activitatea functionarului public cu statut special si ca nu a instrainat o locuinta personala in localitatea in care isi desfasoara activitatea sotul/sotia
dupa data incadrarii acestuia/acesteia in sistemul administratiei penitenciare”.
Astfel, dreptul la compensatia lunara a chiriei a luat nastere pentru a substitui acordarea locuintelor de serviciu in situatiile in care unitatile penitenciare nu dispun de acestea sau numarul lor nu acopera necesarul.
Din prevederile legale sus-mentionate rezulta fara putinta de tagada faptul ca legiuitorul a inteles sa conditioneze acordarea celor doua drepturi alternative, respectiv locuinta de serviciu/compensatie pentru chirie de imprejurarea ca beneficiarul acestor drepturi sau sotul/sotia nu are o locuinta in proprietate/atribuita de catre autoritatile administratiei publice locale,
in localitatea in care isi desfasoara activitatea.
Mai mult decât atât, prezenta situatie de fapt nu se incadreaza in situatia de exceptie determinata de inexistenta fondului locativ in zona in care sunt situate anumite localitati, cum este cazul unitatilor izolate sau care au sediul in localitati mici care nu dispun de fond locativ suficient in vederea acoperirii necesarului pentru intreg personalul aflat in aceasta situatie, care ar determina decontarea chiriei si pentru alte localitati decât cele in care functionarul public cu statut special isi desfasoara activitatea.
Apreciind, prin urmare, ca prima instanta a realizat o corecta si legala interpretare si aplicare a normelor de drept material incidente cauzei, in baza disp. art. 496 alin. 1 Cod procedura civila cu referire la art. 488 alin. 1 pct.8 Cod procedura civia, Curtea a respins recursul declarat de reclamantul X ca nefondat.
Autorul sintezei,
Judecator Irina Nicoleta Elisabeta Cioponea