Codul Civil: Colateralii ordinari
19 aprilie 2019Codul Civil: Revizuirea condițiilor și sarcinilor
19 aprilie 2019
Codul Civil: Liberalitățile reziduale
Noțiune
Art. 1.001. -
Dispunătorul poate stipula ca substituitul să fie gratificat cu ceea ce rămâne, la data decesului instituitului, din donațiile sau legatele făcute în favoarea acestuia din urmă.
Dreptul de dispoziție al instituitului
Art. 1.002. -
Liberalitatea reziduală nu îl împiedică pe instituit să încheie acte cu titlu oneros și nici să rețină bunurile ori sumele obținute în urma încheierii acestora.
Interdicția de a dispune cu titlu gratuit
Art. 1.003. -
(1) Instituitul nu poate dispune prin testament de bunurile care au constituit obiectul unei liberalități reziduale.
(2) Dispunătorul poate interzice instituitului să dispună de bunuri prin donație. Cu toate acestea, atunci când este moștenitor rezervatar al dispunătorului, instituitul păstrează posibilitatea de a dispune prin acte între vii sau pentru cauză de moarte de bunurile care au constituit obiectul donațiilor imputate asupra rezervei sale succesorale.
Independența patrimonială a instituitului
Art. 1.004. -
Instituitul nu este ținut să dea socoteală dispunătorului ori moștenitorilor acestuia.
Aplicarea regulilor substituției fideicomisare
Art. 1.005. -
Dispozițiile prevăzute la art. 995, art. 996 alin. (2), art. 997, 999 și 1.000 sunt aplicabile liberalităților reziduale.