Acord de recunoastere. Incadrarea juridica nelegala .
17 martie 2020Revizuire in temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8. C. proc. civ
17 martie 2020
Citare nelegala inculpat. Trimitere spre rejudecare.
Index tematic: Cod procedura penala
Legislatie relevanta : art.259 alin.1 Cod procedura penala, art.421 pct.2 lit.b Cod procedura penala
Rezumatul problemei de drept:
In cazul in care judecarea cauzei la prima instanta a avut loc in lipsa inculpatului, care nu a fost legal citat si a fost reprezentat de un avocat din oficiu, fiind astfel in imposibilitate de a se prezenta la instanta de fond, in conditiile in care aceasta instanta nu a dispus citarea sa si la adresa comunicata de Inspectoratul de Politie inainte de pronuntarea sentintei penale de catre prima instanta, este incident motivul de apel prevazut de dispozitiile art.421 pct.2 lit.b Cod procedura penala.
Identificare:
Curtea de Apel Ploiesti – Sectia Penala si pentru cauze cu minori si de familie
Decizia penala nr.
397 din 04 aprilie 2018
Prin sentinta penala nr.213 din data de 24 martie 2016 pronuntata de Tribunalul D, s-a dispus condamnarea inculpatului MN la pedeapsa rezultanta de 3 ani inchisoare.
In temeiul art.83 Cod penal anterior, s-a revocat suspendarea conditionata a executarii pedepsei de 1 an si 6 luni inchisoare aplicata prin sentinta penala nr.67 din 21.03.2011 pronuntata de catre Tribunalul V si s-a dispus executarea acesteia alaturi de pedeapsa rezultanta de 3 ani inchisoare, urmând ca inculpatul sa execute 4 ani si 6 luni inchisoare.
Pentru a hotari astfel, instanta de fond a retinut pe baza actelor si lucrarilor cauzei ca, prin rechizitoriul nr.13/D/P/2013 inregistrat la Tribunalul D a fost trimis in judecata pe inculpatul MN, cercetat pentru savârsirea infractiunilor prevazute de art.367 alin.1 Cod penal, art.47 Cod penal rap. la art.270 alin.1 din Legea nr.86/2006, art.270 alin. 2 lit.a din Legea nr.86/2006, art.270 alin.3 din Legea nr.86/2006, cu aplicarea art. 38 alin.1 Cod penal, art.15 alin.1 si 2 din Legea nr.187/2012 rap. la art.83 Cod penal anterior.
Impotriva acestei sentinte, in termen legal, au declarat apel parchetul si inculpatul.
Prin decizia penala nr.1401 din data de 29 noiembrie 2016 pronuntata de CAP, in baza art.421 pct.2 lit. a Cod procedura penala, s-au admis apelurile declarate de parchet si inculpat, a fost desfiintata in parte sentinta apelata.
Impotriva deciziei penale nr.1401 din data de 29 noiembrie 2016 a formulat contestatie in anulare condamnatul MN, care a fost admisa prin decizia penala nr.119 din data de 7 februarie 2018 pronuntata de CAP, cu consecinta rejudecarii apelurilor declarate.
Curtea, examinând hotarârea apelata, dupa admiterea contestatiei in anulare, pe baza
actelor si lucrarilor dosarului, in raport de criticile invocate de apelanti, dar si din oficiu sub toate aspectele, a constatat ca apelurile declarate sunt fondate pentru urmatoarele considerente:
Astfel, Curtea a retinut ca, prin decizia penala nr.119/07.02.2018, a fost admisa contestatia in anulare formulata de condamnatul MN, apelantul inculpat din cauza, cu privire la decizia penala nr.1401/29.11.2016, care a fost desfiintata si s-a dispus citarea condamnatului si a intimatelor parti civile.
Pentru a pronunta aceasta decizie, Curtea a retinut, in esenta, ca avocatul ales al contestatorului a depus la dosar originalul adeverintei nr.58/10.01.2018 eliberata de Primaria municipiului H din Republica Moldova si copia actului de identitate al contestatorului, iar din aceste acte rezulta ca domiciliul contestatorului MN a fost in municipiul H, strada L, nr.53, Republica Moldova, incepând cu data de 03.08.2015.
S-a mai retinut ca pe parcursul judecarii apelului initial, declarat de avocatul din oficiu al contestatorului, acesta din urma a fost citat ca inculpat apelant la adresa din municipiul H, strada M, nr.1, Republica Moldova, iar pe parcursul solutionarii in fond a cauzei, inculpatul MN, apelantul din cauza, a fost citat tot la adresa din strada M, desi la data de 23.02.2016 a fost depusa la dosarul de fond de la Tribunalul D, pentru termenul de judecata din data de 02.03.2016, o adresa emisa de Inspectoratul de Politie H, Republica Moldova, din care rezulta ca domiciliul inculpatului era in strada L, nr.53.
Curtea a mai retinut ca inculpatul apelant MN nu a mai fost citat de instanta de fond si la adresa de domiciliu indicata de Inspectoratul de Politie H dupa primirea relatiilor de la aceasta institutie, procedura fiind apreciata ca legal indeplinita de prima instanta, cu consecinta audierii martorilor prezenti si a constatarii cercetarii judecatoresti ca fiind terminata, dupa care pronuntarea a fost amânata succesiv la termenele din 09.03.2016, 17.03.2016 si 24.03.2016, la ultimul termen fiind pronuntata sentinta penala nr.213/24.03.2016.
Curtea a constatat ca la instanta de fond inculpatul apelant MN a fost reprezentat de avocat din oficiu.
In ceea ce priveste primul motiv de apel invocat de inculpatul MN prin avocatul ales, Curtea a retinut ca judecarea cauzei la prima instanta a avut loc in lipsa acestui inculpat, care nu a fost legal citat si astfel a fost in imposibilitate de a se prezenta la instanta de fond, in conditiile in care aceasta instanta nu a dispus citarea sa si la adresa din municipiul H, strada L, nr.53, Republica Moldova, comunicata de Inspectoratul de Politie H, Republica Moldova, la data de 23.02.2016, inainte de pronuntarea sentintei penale nr.213/24.03.2016.
In aceste conditii, Curtea a retinut ca in cauza este incident motivul de apel prevazut de dispozitiile art.421 pct.2 lit. b Cod procedura penala, care stabileste trimiterea obligatorie a cauzei spre rejudecare la prima instanta, pentru ca judecarea cauzei la acea instanta a avut loc in lipsa unei parti nelegal citate.
Fata de aceste considerente, in baza art.421 pct.2 lit.b Cod procedura penala, Curtea a admis apelurile declarate de parchet si de inculpatul MN, a desfiintat in totalitate sentinta apelata, si a dispus trimiterea cauzei la prima instanta pentru rejudecare, cu citarea legala a tuturor partilor.
In ceea ce priveste motivele invocate in apelul declarat de parchet, precum si celelalte motive invocate de inculpat, Curtea a retinut ca nu mai este necesara analizarea lor, fata de solutia de desfiintare cu trimitere pentru rejudecare, instanta de fond urmând a le avea in vedere cu ocazia rejudecarii cauzei.
Autorul sintezei,
Judecator Lucian Constantin Craciunoiu