Cheltuieli de judecata in cazul recunoasterii dreptului
28 martie 2020Competenta functionala a sectiilor tribunalului, cererea de anulare a certificatului de incadrare in grad de handicap a minorului
28 martie 2020
Cheltuieli de judecata, Reducerea motivata a cheltuielilor reprezentand onorariul avocatilor
Cuprins pe materii
:
Drept procesual civil. Judecata. Hotararile judecatoresti. Cheltuielile de judecata.
Legislatie relevanta
:
art. 451 si 453 Cod procedura civila
Rezumat
:
Prin aplicarea prevederilor art. 451 alin. 2 Cod procedura civila, instanta nu intervine in contractul de asistenta juridica dintre avocat si client, care se mentine in integralitate, (drept urmare, clientul va plati avocatului onorariul cuvenit), ci doar apreciaza in ce masura onorariul stabilit de partea care a avut castig de cauza trebuie suportat de partea adversa, tinand seama de natura si complexitatea prestatiei avocatului acestuia.
Decizia civila nr.256 din 25.10.2017 a Curtii de Apel Galati
Prin sentinta civila nr. 365 din 19.06.2017 a Tribunalului Braila, pronuntata in dosarul nr. 6/113/2017, a fost anulata ca netimbrata actiunea formulata de reclamanta SC GBC SRL Braila, in contradictoriul cu paratele N.M.P. si SC NC SRL Braila, reclamanta fiind obligata sa plateasca paratelor cate 1500 lei reprezentand cheltuieli de judecata.
Pentru a hotari astfel, instanta de fond a constatat ca, prin incheierea din data de 26.01.2017 a Tribunalului Braila a fost respinsa ca nefondata cererea de scutire de la plata taxei de timbru, respectiv de reducere a taxei de timbru formulata de reclamanta, fiind admisa doar cererea de esalonare a platii taxei de timbru datorate in cauza, in suma de 39.605 lei, dispunandu-se plata in sase luni, respectiv cate 6601 lei primele cinci rate, si 6600 lei ultima rata, incepand cu luna ianuarie 2017. Incheierea a ramas definitiva prin respingerea cererii de reexaminare prin incheierea de sedinta din 13.02.2017 a Tribunalului Braila.
Din adresa nr. 1676/6.06.2017 a Municipiului Braila reiese ca pana la data de 31.05.2017 nu au fost achitate transele datorate in baza incheierii de sedinta din 26.01.2017.
In aceste conditii, in raport de dispozitiile art. 1 din OUG nr. 80/2013 si art. 33 alin. 1 si 2 din acelasi act normativ, precum si de dispozitiile art. 197 Cod procedura civila, tribunalul, constatand ca reclamanta nu si-a indeplinit obligatia de a timbra, a anulat actiunea ca netimbrata.
Cu privire la cheltuielile de judecata solicitate de parate, instanta de fond a retinut ca parata SC NC SRL a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 4000 lei reprezentand onorariu avocat achitat in baza chitantei nr. 904/24.05.2017, iar parata N.M.P. a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 2380 lei reprezentand onorariu avocat achitat in baza chitantei nr. 53/17.05.2017.
Avand in vedere, insa, complexitatea redusa a cauzei, a apreciat ca sumele solicitate cu titlu de onorariu avocat sunt disproportionate, motiv pentru care a dispus reducerea acestora la cate 1500 lei.
Impotriva sentintei civile nr. 365 din 19.06.2017 a Tribunalului Braila a declarat apel parata N.M.P., nemultumita de dispozitia instantei de fond de reducere a cuantumului cheltuielilor de judecata datorate de reclamanta.
A sustinut ca, in aprecierea cuantumului cheltuielilor de judecata instanta de fond s-a raportat doar la complexitatea cauzei, criteriu insuficient in conditiile in care legea mai prevede si alte asemenea criterii.
Astfel, a solicitat ca aprecierea onorariului de avocat sa se faca si in functie de valoarea cauzei respectiv de valoarea obiectului contractului de vanzare-cumparare a caruia anulare a fost solicitata de catre reclamanta prin actiunea dedusa judecatii, valoare care este de 3.600.000 lei si in raport de care, onorariul achitat avocatului reprezinta un procent de 0,05%.
Sub un alt aspect, a solicitat sa se aiba in vedere ca, in raport de obiectul litigiului, respectiv constatare nulitate absoluta act, este evident ca prezenta cauza a avut un grad sporit de complexitate, pregatirea apararii incluzand configurarea unei strategii procesuale care sa se desfasoare pana la epuizarea administrarii probatoriilor neputandu-se anticipa ce pozitie va avea reclamanta.. astfel, au fost necesare documentari consistente, studiul practicii curente la nivelul diferitelor instante, studiul si revederea aspectelor teoretice de drept material si procesual, actiuni care au fost efectuate intr-un program nenormat care include si zile nelucratoare oficial.
Avocatul s-a prezenta in instanta la toate termenele dispuse, a redactat intampinarea si a pregatit nota de probatorii.
Apelanta a mai solicitat sa se aiba in vedere stresul generat de prezentarea in fata unui tribunal ceea ce necesita din partea apararii rigoare corespunzatoare.
In raport de aceste aspecte, a solicitat admiterea apelului si schimbarea in parte a sentintei atacate in sensul obligarii reclamantei la suportarea integrala a cheltuielilor de judecata efectuate la fond.
Prin decizia civila nr. 256 din 25.10.2017, Curtea de Apel Galati a respins apelul ca nefondat. Pentru a decide astfel instanta de apel a retinut ca, potrivit art. 451 alin. 2 Cod procedura civila, instanta poate, chiar si din oficiu, sa reduca motivat partea din cheltuielile de judecata reprezentand onorariul avocatilor, atunci cand acesta este vadit disproportionat in raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfasurata de avocat, tinand seama si de circumstantele cauzei.
Prin aplicarea prevederilor art. 451 alin. 2 Cod procedura civila, instanta nu intervine in contractul de asistenta juridica dintre avocat si client, care se mentine in integralitate, (drept urmare, clientul va plati avocatului onorariul cuvenit), ci doar apreciaza in ce masura onorariul stabilit de partea care a avut castig de cauza trebuie suportat de partea adversa, tinand seama de natura si complexitatea prestatiei avocatului acestuia.
In acest sens, in jurisprudenta CEDO s-a statuat ca, partea care a castigat procesul nu va putea obtine rambursarea unor cheltuieli, decat in masura in care se constata realitatea, necesitatea si caracterul lor rezonabil.
Facand aplicarea dispozitiilor legale mentionate, Curtea a constatat ca instanta de fond a apreciat in mod legal si temeinic ca, in speta, reclamanta se afla in culpa procesuala, avand in vedere ca cererea de chemare in judecata promovata de aceasta a fost anulata ca netimbrata si ca a determinat-o pe parata N.M.P. sa efectueze cheltuieli de judecata constand in onorariul de avocat angajat sa o reprezinte.
Tinand, insa, seama de elementele prevazute de alin. 2 al art. 451 Cod procedura civila si anume: activitatea concreta prestata de avocatul paratei si limitele mandatului acordat conform imputernicirii existente la dosar, dar si valoarea si complexitatea pricinii, instanta de fond a apreciat corect faptul ca avocatul nu a desfasurat un volum mare de munca pentru executarea mandatului primit, de natura sa justifice onorariul perceput in cuantum de 2380 lei.
In mod cert, activitatea prestata de avocat in prezentul proces a implicat studierea inscrisurilor existente la dosar si o documentare juridica adecvata pentru apararea intereselor paratei, activitate care s-a concretizat in formularea intampinarii care a fost depusa la dosar si prin care au fost invocate doua exceptii, respectiv cea a inadmisibilitatii actiunii reclamantei si a netimbrarii cererii de chemare in judecata.
In cauza au fost acordate trei termene de judecata, aparatorul paratei fiind prezent la doar doua dintre acestea, prestatia sa in fata instantei reducandu-se la depunerea unor inscrisuri la dosar (termenul din data de 24.05.2017) si la sustinerea exceptiei netimbrarii actiunii (termenul din data de 14.06.2017).
In raport de volumul de activitate al avocatului paratei si de complexitatea cauzei (care a fost solutionata pe o exceptie, fara a se ajunge la fondul litigiului care, in mod, evident ar fi implicat o activitate mult mai complexa a aparatorului paratei), Curtea a apreciat ca dispozitia instantei de fond de reducerere a cuantumului cheltuielilor de judecata reprezentand onorariul de avocat, acordate paratei N.M.P., este temeinica si legala, suma de 1500 lei acordata cu titlu de cheltuieli de judecata, in loc de 2380 lei cat s-a solicitat, fiind corect apreciata.
Chiar daca, in practica judiciara si in doctrina, s-a apreciat ca obligarea la plata cheltuielilor de judecata a partii care pierde procesul este intemeiata pe raspunderea civila delictuala, aceasta nu trebuie transformata intr-o sanctiune care sa afecteze accesul la justitie. Obligatia de plata a cheltuielilor de judecata are un temei legal, la fel ca si posibilitatea instantei de a reduce cuantumul onorariului de avocat, fara ca prin aceasta sa afecteze conventia partilor, care isi pastreaza toate efectele prevazute de lege. Faptul ca parata a platit un onorariu avocatial intr-un cuantum care a avut in vedere si valoarea contractului a carui nulitate s-a solicitat a se constata in cauza, nu inseamna ca litigiul in sine prezinta un grad ridicat de dificultate si nu trebuie sa se reflecte asupra partii adverse care, in esenta, a procedat conform drepturilor pe care le are, actionand paratii in instanta.
Pentru toate aceste motive, constatand ca nu exista motive care sa justifice schimbarea sentintei atacate, Curtea, in temeiul art. 480 alin. 1 Cod procedura civila, a respins ca nefondat apelul declarat de parata, mentinand hotararea primei instante ca temeinica si legala.