Cauzele Justificative. Comparatie Noul Cod penal si Codul penal de la 1968

Noul Cod penal

Art. 18 Dispoziţii generale

(1) Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală dacă a fost comisă în condiţiile vreuneia dintre cauzele justificative prevăzute de lege.

(2) Efectul cauzelor justificative se extinde şi asupra participanţilor.

Codul penal de la 1968

Fără corespondent

Observatii PICCJ

reglementează o instituţie nouă, aceea a cauzelor justificative și efectelor lor;

formal nu există un precedent legislativ, practic însă, sub denumirea de cauze justificative, sunt reunite două instituţii care se regăseau şi în Codul penal anterior; acestea sunt legitima apărare ( art. 19 NCp ) şi starea de necesitate ( art. 20 NCp ) și care, în prezent, sunt calificate drept cauze care înlătură caracterul penal al faptei ;

alături de acestea apar alte două cauze – exercitarea unui drept sau îndeplinirea unei obligaţii şi consimţământul persoanei vătămate – instituţii care nu apăreau în Codul penal anterior. Nici aceste din urmă cauze nu sunt noi, ele fiind recunoscute de practică şi doctrină sau chiar consacrate legislativ drept cauze speciale. Prin urmare, noutatea ar fi reprezentată de reglementarea lor drept cauze cu caracter general.

 Noutatea acestei reglementări constă în consacrarea normativă a conceptului de cauze justificative.

Conceptul de cauză justificativă. Cauza justificativă înlătură o trăsătură esenţială a infracţiunii, aceea a antijuridicităţii. În absenţa unei trăsături esenţiale, fapta nu constituie infracţiune, nu are caracter penal. Acest caracter al cauzelor justificative a fost surprins constant de doctrina interbelică. Cauzele justificative conduc la înlăturarea ilegalităţii faptului legitimând comiterea lui ( V. Dongoroz, Drept penal, op.cit., p. 306 ) sau Cauzele justificative exclud ilegalitatea actului (…) exclud caracterul injust fiindcă legea admite sau chiar ordonă fapta comisă. ( T. Pop, Drept penal comparat, op.cit., p.389, 390 ) ori Legea în mod excepţional permite sau chiar porunceşte fapte pe care ea în regulă generală o interzice. Aceste cazuri se numesc de penalişti fapte justificative, iar autorul lor când le comite poate spune: feci sed jure feci. ( I. Tanoviceanu, op. cit., vol.I, , p.879). Deşi nu există un precedent legislativ, există însă un precedent doctrinar.

▪ Capitolul II, sub denumirea de cauze justificative, tratează numai acele cauze care au caracter general şi, prin urmare operează în toate cazurile. Pe lângă cauzele justificative cu caracter general, există şi cauze cu caracter special şi care sunt incidente numai în ipotezele pentru care sunt prevăzute. Astfel de cauze justificative cu caracter special au fost reglementate atât sub Codul penal actual ( art. 207 – proba verităţii ) şi continuă să fie reglementate şi în noul cod penal ( art. 201 alin. 6/avortul terapeutic; art. 202 alin. 6; art. 203 alin. 2; art. 272 alin. 2; art. 277 alin. 4; art. 282 alin. 6; art. 302 alin. 5 etc ).

▪ Articolul 18 NCp privind efectele cauzelor justificative pe care acest text le prevede este aplicabil, însă, atât în ceea ce priveşte cauzele justificative generale, cât şi cauzelor justificative speciale şi indiferent că sunt reglementate în Codul penal sau în legi speciale.

Efectele cauzelor justificative. Înlătură caracterul infracţional al faptei ( fapta nu constituie infracţiune ). Înlăturând natura injustă, ilicită a actului, cauzele justificative fac să dispară nu numai responsabilitatea penală, dar şi aceea civilă. De fapt, existenţa unei cauze justificative înlătură posibilitatea aplicării nu numai a unei sancţiuni penale, dar şi a oricăror sancţiuni de drept penal sau a unor sancţiuni civile. Cu privire la sancţiunile civile s‐a precizat că prezenţa cauzelor justificative sau absenţa antijuridicităţii nu este un impediment care să împiedice în mod absolut impunerea unor obligaţii civile. În acest sens, s‐a exemplificat cu obligaţia de a repara prejudiciul cauzat victimei în stare de necesitate, obligaţie întemeiată pe raţiuni de echitate, fără caracter sancţionator ( F.Streteanu, op. cit., p. 476 ).

▪Cauzele justificative înlătură caracterul antijuridic, nejustificat al faptei, nu însă şi caracterul tipic al faptei; fapta rămâne tipică, prevăzută de legea penală, dar nu mai contravine ordinii de drept care o justifică.

▪Prezenţa cauzei justificative face ca un act să fie admis, reglementat sau chiar ordonat de lege; în aceste condiţii, împotriva unei fapte permise de lege nu poate fi concepută legitima apărare.

▪ Cauzele justificative au caracter obiectiv, acţionează in rem, producând o justificare cu caracter general. Aceasta înseamnă că prezenţa unei cauze justificative poate fi invocată de către toţi participanţii. Aceasta este semnificaţia extinderii efectelor cauzelor justificative şi asupra participanţilor, cuprinsă în art. 18 alin. 2 NCp.

▪Dacă sfera de incidenţă a cauzelor justificative este depăşită ( depăşirea limitelor legitimei apărări, a stării de necesitate ), faptele devin nejustificate, antijuridice . În acest caz, asemenea fapte ( tipice şi antijuridice ) nu sunt imputate autorului lor datorită unor situaţii excepţionale şi care nu permit un reproş la adresa celui ce le‐a comis ( F.Streteanu, op. cit., p. 477 ). Este vorba de cauze de neimputabilitate ( a se vedea art. 26 NCp – excesul neimputabil).

Cauti un Avocat? Suna acum la 0745-034.638 sau intra pe pagina Avocat !