Calificarea drepturilor speciale care fac obiectul cauzei ca drepturi de natura salariala

Potrivit art. 2 din Legea nr. 124/2014, se aproba exonerarea de la plata pentru sumele reprezentand venituri de natura salariala, pe care personalul prevazut la art. 1 [potrivit art. 1 lit. a), trebuie sa le restituie drept consecinta a constatarii de catre Curtea de Conturi sau alte institutii cu atributii de control a unor prejudicii.

Pe de alta parte, Legea nr. 124/2014 nu se refera doar la sume acordate in baza actelor normative mentionate la art. 1, acest text legal definind sfera beneficiarilor legii, adica personalul ale carui drepturi salariale sunt prevazute de acele acte normative. Aceasta nu inseamna ca si masura exonerarii de la plata priveste doar sumele acordate in baza acestor acte normative. De altfel nici nu exista vreo obligatie de restituire cata vreme sumele respective au fost acordate conform legii, ci tocmai cand limitele acesteia au fost depasite inclusiv prin asumarea de catre angajator a unor obligatii cu depasirea limitelor legale. Dimpotriva, aceasta masura priveste sumele pe care personalul respectiv le are de restituit.

Exonerarea de la plata in conditiile art. 1 si 2 din Legea nr. 124/2014, in privinta sumelor care trebuie sa fie restituite, intervine si in cazurile in care, subsecvent constatarii prejudiciului de catre Curtea de Conturi sau alte institutii cu atributii de control, angajatorul a obtinut o hotarare judecatoreasca in sensul restituirii, legea neprevazand vreo distinctie sub acest aspect.

Art. 55 din Legea nr. 571/2003privind Codul Fiscal Art. 2 din Legea nr. 124/2014

 

 

1. Sentinta apelata:

Prin sentinta civila nr. 2227/26.11.2015, Tribunalul Tulcea, sectia civila, de contencios administrativ si fiscal, a admis cererea formulata la 23.06.2015 de reclamantii [...], [...] si [...] in contradictoriu cu paratii UAT Municipiul Tulcea, prin Primar, si Primarul municipiului [...], a dispus exonerarea reclamantilor de la plata sumelor stabilite prin sentinta civila nr.1752/2013 pronuntata de Tribunalul Tulcea in dosarul cu nr. 8191/88/2012, irevocabila prin decizia civila nr. 998/2013 a Curtii de Apel Constanta, nerestituite incepand cu septembrie 2014, si a obligat parata la restituirea sumelor retinute reclamantilor incepand cu la septembrie 2014.

In motivarea sentintei, tribunalul a retinut urmatoarele:

In fapt, nu s-a contestat ca reclamantii se legitimeaza ca angajati ai Primariei Municipiului [...], in calitate de personal contractual, fiindu-le acordate, in baza art. 32 alin. 5 din Contractului colectiv de munca nr. .../28.02.2011, o serie de drepturi banesti pentru „mentinerea sanatatii si securitatii muncii si asigurarea protectiei personalului, pentru refacerea capacitatii de munca, pentru acoperirea unei parti a cheltuielilor cu medicamente, tratamente medicale, reducerea stresului, hrana, motivarea personalului pentru asigurarea stabilitatii si confidentialitatii fata de institutie”, drepturi a caror natura salariala este contestata de parata pe fondul prezentei cauze (sublinierea noastra).

Situatia premisa a cererii de chemare in judecata a rezultat in urma verificarilor efectuate de catre controlorii Camerei de Conturi Tulcea, prilej cu care s-a constatat, prin Decizia nr. 17/2012, ca respectivele drepturi au fost nelegal acordate, in esenta pentru incalcarea dispozitiilor Legii 273/2006, a Legii 284/2010, a Legii 130/1996 si OUG 119/1999, fiind dispusa recuperarea sumelor acordate si formulate actiuni in raspunderea patrimoniala a reclamantilor din prezentul litigiu.

Ca atare, prin sentinta civila nr.1752/2013 pronuntata de Tribunalul Tulcea in dosarul nr.8191/88/2012, mentinuta prin decizia civila nr. 128/2014 a Curtii de Apel Constanta, a fost admisa, cu putere definitiva de lucru judecat, cererea formulata de parata din prezenta cauza, rezultand obligarea angajatilor reclamanti la restituirea sumelor incasate cu titlul de drepturi speciale, procedandu-se la retinerea lunara a acestora.

In faza de executare a hotararii judecatoresti mai sus mentionate, in luna octombrie 2014, reclamantii au solicitat paratei sa le fie restituite sumele ce le-au fost retinute dupa luna septembrie 2014, intrucat au fost exonerati de la plata ca urmare a Legii nr. 124/2014 privind unele masuri referitoare la veniturile de natura salariala ale personalului platit din fonduri publice, insa parata le-a comunicat ca nu se poate da curs solicitarii, intrucat drepturile acordate nu s-ar circumscrie domeniului de aplicare al Legii nr. 124/2014, care vizeaza doar drepturile de natura salariala.

Asa cum s-a aratat, situatia de fapt mai sus retinuta nu a fost contestata de parata, prezentul litigiu fiind generat de intrarea in vigoare a Legii 124/2014, la data de 27.09.2014, ca urmare a publicarii in Monitorul Oficial nr. 700/24.09.2014.

In drept, chestiunea principala dedusa analizei, de a carei rezolvare depinde solutia ce va fi pronuntata, consta in a se stabili daca situatia juridica a reclamantilor si drepturile suplimentare de care au beneficiat acestia in baza contractului colectiv de munca se circumscriu sau nu sferei de aplicare a art. 2 alin. (1) si art. 3 alin. (1) din Legea nr. 124/2014, care stabilesc exonerarea de la plata pentru sumele pe care personalul enumerat in primul articol trebuie sa le restituie drept consecinta a constatarii de catre Curtea de Conturi a unor prejudicii, precum si incetarea platii acestor sume de catre persoanele beneficiare.

Raspunsul nu poate fi, in esenta, decat pozitiv, intrucat:

• A) obligatia de restituire a fost o consecinta a constatarilor Curtii de Conturi, fiind indeplinite cerintele ipotezei normei juridice mai sus citate, sub aspectul circumstantierii imprejurarilor in care urmeaza a fi aplicata dispozitia normei,
• B) reclamantii fac parte din personalul ale caror venituri au fost stabilite prin acte normative aplicabile sectorului bugetar,
• C) veniturile incasate necuvenit au natura salariala.

Cerinta de la pct. A) este intrunita in cazul reclamantilor, aspect necontestat de catre parti.

Asupra cerintei de la pct. B), nu se poate sustine cu temeiuri valide, prin opinia exprimata de cei doi asistenti judiciari, ca prevederile Legii 124/2014 nu ar fi aplicabile reclamantilor, intrucat, spre deosebire de vechea reglementare a amnistiei (Legea 84/2012), veniturile beneficiarilor ar trebui sa fie stabilite prin acte normative, iar nu prin contracte colective de munca.

Argumentele impotriva acestei interpretari, prin care se sustine ca Legea 124/2014 nu ar fi aplicabila intrucat veniturile de restituit nu ar fi fost „stabilite in baza unor acte normative privind salarizarea personalului din sectorul bugetar” (art. 1 lit. a din actul normativ evocat), sunt:

• de natura logica:
• de principiu, raportat la calitatea reclamantilor de personal platit din fonduri bugetare, este cunoscut ca veniturile salariale ale acestora sunt intotdeauna stabilite in baza unor acte cu caracter normativ, care stabilesc regimul juridic al respectivilor functionari, chiar daca interpretarea si aplicarea acestor acte normative se realizeaza gresit (deci si atunci cand veniturile bugetare sunt stabilite prin contract, aceasta stabilire se face tot in baza actelor normative care sunt aplicabile respectivei categorii bugetare),
• in concret, este evident ca veniturile salariale deduse judecatii „au fost stabilite in baza actelor normative privind salarizarea personalului din sectorul bugetar aplicabile anterior intrarii in vigoare a Legii 330/2009, Legii 339/2007, Legii 284/2010 s.a.” (art. 1 lit. a din Legea 124/2014): aceasta stabilire a drepturilor prin contractul colectiv de munca s-a realizat, desi gresit din punct de vedere juridic, in baza actelor normative anterioare Legii 330/2009, Legii 284/2010 si celorlalte legi enumerate de art. 1 lit. a, intrucat existau prevederi legale „aplicabile anterior” care permiteau acordarea respectivelor sporuri si indemnizatii speciale (abrogate odata cu intrarea in vigoare a legilor unice de salarizare, dar care au fost aplicate, in mod gresit din punct de vedere juridic, dupa data abrogarii acestora);
• daca nu ar fi existat acte normative in baza carora sa fi fost stabilite veniturile reclamantilor, pentru perioada dedusa analizei, nu ar fi existat obligatia de restituire, ceea ce nu e cazul in speta;
• in ultima instanta, daca s-ar trece peste argumentele de mai sus, se poate observa ca veniturile de natura salariala ale reclamantilor „au fost stabilite in baza actelor normative privind salarizarea personalului din sectorul bugetar”, „aplicabile anterior”, in mod corect din punct de vedere juridic, chiar de catre controlorii Curtii de Conturi, fara ca legiuitorul sa impuna vreo conditie cu privire la momentul stabilirii respectivelor drepturi (anterior sau ulterior controlului financiar fiscal), ci doar raportat la izvorul legal al acestora (gresit, din punct de vedere juridic, pentru ca altfel nu ar fi existat obligatia de restituire constatata prin hotarari judecatoresti definitive)
• de natura juridica:
• norma juridica trebuie interpretata in sensul producerii de efecte juridice, iar nu in sensul inaplicabilitatii absolute a acesteia (daca s-ar accepta interpretarea contrara, ca veniturile a caror restituire a fost amnistiata trebuiau sa fie stabilite in baza actelor normative care erau  anterior in mod corect din punct de vedere juridic, ar rezulta ca Legea 124/2014 nu si-ar gasi vreodata aplicabilitate, pentru ca intotdeauna respectivele venituri au fost in mod gresit si nelegal incasate, cu incalcarea legii, iar nu in baza acesteia),
• interpretarea si aplicarea contrara ar crea o situatie nepermisa de discriminare lipsita de justificare obiectiva intre bugetarii ale caror venituri incasate necuvenit au fost stabilite prin contracte individuale sau colective de munca si bugetarii ale caror venituri incasate necuvenit nu au fost stabilite in aceasta maniera: nu exista temeiuri valide pentru care legiuitorul sa fi intentionat instituirea vreunei diferentieri de tratament in functie de natura actelor juridice ce au generat incasarea drepturilor necuvenite, natura care poate varia, de la o institutie publica la alta (act administrative, cu caracter individual sau colectiv, acorduri colective de munca s.a.),

• conform

  intentia legiuitorului atunci cand a folosit sintagma „prezenta lege se aplica: a) personalului ale carui venituri de natura salariala au fost stabilite in baza actelor normative privind salarizarea personalului din sectorul bugetar, aplicabile anterior intrarii in vigoare [...]” a fost doar

aceea de a stabili sfera subiectilor de drept ce pot beneficia de amnistie, ca personalului din sectorul bugetar, pe care a identificat-o ca fiind compusa din pers<

aplica „actele normative privind salarizarea personalului din sectorul sectorul art. 1 lit. a din legea evocata (in care se includ reclamantii).

Asupra cerintei de la pct. C), tribunalul retine, conform dispoz 124/2014, ca actul normativ se aplica „personalului ale carui venituri d stabilite in baza actelor normative privind salarizarea personalului din sectorul bugetar, aplicabile anterior intrarii in vigoare a Legii - cadru privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice nr. 330/2009, cu modificarile ulterioare, respectiv in anul 2009, ... Legii - cadru privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice nr. 330/2009, cu modificarile ulterioare, OUG nr. 1/2010 privind unele masuri de reincadrare in functii a unor categorii de personal din sectorul bugetar si stabilirea salariilor acestora, precum si alte masuri in domeniul bugetar, cu modificarile ulterioare, Legii - cadru privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice nr. 284/2010, cu modificarile ulterioare, Legii nr. 285/2010 privind salarizarea in anul 2011 a personalului platit din fonduri publice, .... Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice in anul 2014, precum si alte masuri in domeniul cheltuielilor publice, aprobata cu completari prin Legea nr. 28/2014, cu modificarile si completarile ulterioare (sublinierea noastra)”.

Raportat la calificarea sumelor pe care partile reclamante au fost obligate sa le restituie, constand in „acoperirea unei parti din cheltuielile cu medicamente, tratamente medicale, reducerea stresului, hrana si motivarea personalului pentru asigurarea stabilitatii si confidentialitatii fata de institutie”, in baza art. 32 alin. 5 din contractul colectiv de munca, nu se poate sustine ca aceste drepturi nu ar avea natura salariala, fiind evident ca sunt acordate complementar salariului si in stransa legatura cu acesta, in scopul consolidarii relatiei angajat-angajator.

Cu alte cuvinte, chiar daca sunt evidentiate, ca modalitate de plata, distinct de cuantumul salariului, respectivele drepturi nu au caracter autonom, incetand a fi acordate daca drepturile salariale nu mai sunt datorate de catre angajator. Prin urmare, drepturile in discutie nu se circumscriu unui regim juridic de drept comun distinct de cel aplicabil institutiei juridice a

de care nu se diferentiaza nici prin izvorul generator al raportului juridic din al carui iut fac parte (contractul de munca, individual sau colectiv) si nici prin finalitatea urmarita lata contravalorii muncii si a disconfortului rezultat din prestarea acesteia).

Cu titlu exemplificativ, este cunoscut ca sporurile platite pentru reducerea stresului sau pentru asigurarea confidentialitatii angajatilor, ce intra in alcatuirea drepturilor speciale mai sus enumerate, reprezinta componenta salariului de care beneficiaza personalul platit din fonduri publice, inclusiv cel angajat in sistemul justitiei (conform prevederilor exprese ale art. 7 alin. 1 lit. h din Legea 284/2010, raportat la art. 3 alin. 1 din Capitolul VIII la Anexa 1 a aceluiasi act normativ).

In concluzie, se verifica natura salariala a veniturilor a caror restituire a fost dispusa de catre Curtea de Conturi, inclusiv prin prisma dispozitiilor art. 55 alin. 1 Legea Codului fiscal nr 571/2003, ca definesc veniturile salariale ca "venituri in bani si/sau in natura obtinute de o persoana fizica ce desfasoara o activitate in baza unui contract individual de munca sau a unui statut special prevazut de lege, indiferent de perioada la care se refera, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acorda" si in contextul factual al spetei, in care este evident ca drepturile de natura speciala de care au beneficiat reclamantii pentru reducerea stresului, pentru confidentialitatea, fidelitatea si stabilitatea fata de institutia angajatoare reprezinta venituri de natura salariala, calificate ca sporuri salariale, prin dispozitiile Legii 284/2010 privind salarizarea unitara.

 

 

2. Apelul:

1. Impotriva acestei sentinte au formulat apel paratii UAT Municipiul Tulcea, prin Primar si Primarul municipiului Tulcea, solicitand anularea acesteia si respingerea actiunii ca neintemeiata.

In motivarea cererii de apel, paratii au aratat ca prima instanta a conferit in mod eronat natura salariala drepturilor speciale, apreciindu-le a fi fost acordate complementar salariului si in stransa legatura cu acesta. Nu orice sume de bani cuvenite sau stipulate in favoarea angajatilor fac parte din categoria drepturilor salariale, ci numai acelea care reprezinta contraprestatia muncii. Drepturile speciale nu au fost acordate corespunzator si proportional muncii prestate de angajati, ele fiind negociate intr-un cuantum fix, ce nu era afectat de realizarea zilelor de concediu sau de calculul transelor de vechime. Aceste sume nu au fost fiscalizate in cadrul raporturilor de munca si in considerarea calitatii de salariati a beneficiarilor acestor drepturi. Atata vreme cat Codul muncii permite acordarea catre salariat si a altor drepturi banesti ori de alta natura, potrivit titlului V intitulat „Sanatatea si securitatea in munca”, trebuie acceptat ca legea permite partilor unui raport juridic de munca dreptul de a negocia si de a stabili si alte categorii de drepturi in afara celor salariale. Drepturile speciale nu se circumscriu sferei drepturilor salariale, ci sunt ajutoare materiale, inserate la capitolul „Conditiile de munca, protectia muncii si protectia sociala”.

De asemenea, instanta a considerat eronat ca aceste drepturi speciale s-ar circumscrie sferei de aplicare a Legii nr. 124/2014, retinand ca aceste venituri ar fi fost stabilite prin acte normative speciale. Instanta a inteles gresit intentia legiuitorului, prin raportare la domeniul de aplicare a Legii nr. 124/2014, caruia nu i se circumscriu drepturile speciale acordate la nivelul aparatului de specialitate al Primarului municipiului Tulcea, aceste drepturi nefiind stabilite in baza unor acte normative, ci a contractului colectiv de munca, fiind prevazute la capitole distincte de cele care reglementeaza salarizarea. Plata acestor drepturi speciale s-a realizat din bugetul local, nu de la capitolul dedicat cheltuielilor de personal, pentru aceste drepturi speciale nefiind retinut impozit si contributii catre bugetul de stat, intrucat dispozitiile art. 55 din Codul fiscal nu sunt incidente. Aceste drepturi speciale au fost acordate in urma negocierii cu reprezentantii sindicatului, fara a fi incluse in statele de plata ale salariilor, si au fost platite la o data diferita de cea a platii drepturilor salariale.

eclamantii intimati nu au formulat aparari fata de cererea de apel. i. In cadrul judecatii in recurs a fost atasat dosarul de fond si nu au fost administrate probe

3. Analiza apelului:

Tribunalului Tulcea, in sensul ca „se retine ca drepturile speciale la care se face referire sunt drepturi de natura salariala in acceptiunea prevederilor art. 55 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal”.

Aceste hotarari judecatoresti au autoritate de lucru judecat si se impun partilor potrivit art. 431 alin. 1 C. proc. civ., inclusiv in privinta considerentelor care explica solutia instantei. Sub acest aspect, nu este posibila calificarea drepturilor speciale care fac obiectul cauzei in alt mod decat ca drepturi de natura salariala, asa cum s-a stabilit prin hotarare judecatoreasca irevocabila.

2. Ulterior pronuntarii deciziei civile mentionate a intrat in vigoare Legea nr. 124/2014 privind unele masuri referitoare la veniturile de natura salariala ale personalului platit din fonduri publice.

privind unele masuri de reincadrare in functii a unor categorii de stabilirea salariilor acestora, precum si alte masuri in domeniul Legii-cadru privind salarizarea unitara a personalului platit di modificarile ulterioare, Legii nr. 285/2010 privind salarizarea in anul 2011 a personalului platit din fonduri publice, Legii nr. 63/2011 privind incadrarea si salarizarea in anul 2011 a personalului didactic si didactic auxiliar din invatamant, cu modificarile ulterioare, Legii nr. 283/2011 privind aprobarea OUG nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din OUG nr. 37/2008 privind reglementarea unor masuri financiare in domeniul bugetar, OUG nr. 19/2012 privind aprobarea unor masuri pentru recuperarea reducerilor salariale, aprobata cu modificari prin Legea nr. 182/2012, cu modificarile ulterioare, OUG nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar in anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum si unele masuri fiscal-bugetare, aprobata prin Legea nr. 36/2014, OUG nr. 103/2013 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice in anul 2014, precum si alte masuri in domeniul cheltuielilor publice, aprobata cu completari prin Legea nr. 28/2014, cu modificarile si completarile ulterioare] trebuie sa le restituie drept consecinta a constatarii de catre Curtea de Conturi sau alte institutii cu atributii de control a unor prejudicii.

3. In speta, intimatii au fost salariatii apelantilor si au incasat sumele care fac obiectul cauzei. Existenta prejudiciului a fost constatata de Curtea de Conturi prin decizia nr. 17/2012, anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 124/2014 (27.09.2014).

Exonerarea de la plata in conditiile art. 1 si 2 din Legea nr. 124/2014, in privinta sumelor care trebuie sa fie restituite, intervine si in cazurile in care, subsecvent constatarii prejudiciului de catre Curtea de Conturi sau alte institutii cu atributii de control, angajatorul a obtinut o hotarare judecatoreasca in sensul restituirii, legea neprevazand vreo distinctie sub acest aspect.

4. Drepturile speciale aflate in discutie in cauza, acordate intimatilor in baza contractului colectiv de munca, intra in sfera drepturilor de natura salariala prevazute de art. 2 din Legea nr. 124/2014, iar intimatii intra in sfera persoanelor vizate de art. 1 din aceeasi lege.

Trebuie observat ca legiuitorul nu s-a referit in cadrul art. 2 la venituri salariale, ci la venituri de natura salariala, aceasta din urma notiune avand un sens mai larg decat cea dintai, incluzand nu numai veniturile salariale, ci si orice alte venituri incasate de salariati in cadrul raportului juridic de munca, indiferent de capitolul din actul normativ, contractul colectiv sau individual de munca ori alt izvor de obligatii in care au fost prevazute ori s-a pretins la un moment dat ca sunt prevazute. De asemenea, exonerarea intervine indiferent de modul in care angajatorul a inregistrat platile in contabilitate si de masura in care a interpretat si a aplicat prevederile  in legatura cu sumele platite salariatilor. Cu atat mai mult, nu are relevanta daca sumele respective au fost platite odata cu salariile sau la date diferite.

De altfel, chiar obligatia de restituire a fost constatata intrucat drepturile speciale excedeau drepturilor salariale prevazute de lege, avandu-se in vedere art. 1 alin. 2 din Legea nr. 284/2010, potrivit caruia „drepturile salariale ale personalului prevazut la alin. 1 sunt si raman in mod exclusiv cele prevazute in prezenta lege”.

Pe de alta parte, Legea nr. 124/2014 nu se refera doar la sume acordate in baza actelor normative mentionate la art. 1, acest text legal definind sfera beneficiarilor legii, adica personalul ale carui drepturi salariale sunt prevazute de acele acte normative. Aceasta nu inseamna ca si masura exonerarii de la plata priveste doar sumele acordate in baza acestor acte normative. De altfel nici nu exista vreo obligatie de restituire cata vreme sumele respective au fost acordate conform legii, ci tocmai cand limitele acesteia au fost depasite inclusiv prin asumarea de catre angajator a unor obligatii cu depasirea limitelor legale. Dimpotriva, aceasta masura priveste sumele pe care personalul respectiv le are de restituit.

5. Se constata astfel ca este intrunita ipoteza art. 2 din Legea nr. 124/2014, in sensul ca s-a aprobat exonerarea de la plata inclusiv pentru sumele care fac obiectul dosarului de fata, caz in care, o data exonerati de la plata prin efectul legii, intimatilor nu li se mai puteau opera retineri pentru sumele restituite pana la data intrarii in vigoare a Legii nr. 124/2014, obligatia de plata care le
   
   ^revenea
   
   .

Constatand astfel ca prima instanta a facut o corecta aplicare a legii, pronuntand o hotarare legala si temeinica, in lumina considerentelor de mai sus, in baza art. 480 alin. 1 C. proc. civ., curtea va respinge apelul formulat in cauza ca nefondat.

Decizia civila nr. 249/CM/10.05.2016 Judecator redactor Mihail Stanescu-Sas