Autoritatea parinteasca comuna in ipoteza litigiilor cu elemente de extraneitate

• Codul civil: art. 397, art. 398, art. 263
• Legea nr. 272/2004: art. 2

Faptul ca parintii locuiesc in tari diferite nu poate constitui un motiv temeinic pentru ca tatal sa fie exclus de la exercitiul autoritatii parintesti, neputand fi retinuta, ca intemeiata, afirmatia recurentei privind imposibilitatea exercitarii in comun a autoritatii parintesti.

Aceasta institutie nu presupune o prezenta fizica a parintilor in acelasi loc in momentul luarii unei hotarari cu privire la persoana minorilor, si nici acordul expres pentru fiecare act in parte, ci o consultare a parintilor, pentru ca, de comun acord, sa fie luate masurile cele mai bune pentru copii cu privire la aspecte de o oarecare insemnatate, nu pentru orice act sau fapt ce rezulta din traiul zilnic.

Curtea de Apel Timisoara, Sectia I civila - complet specializat de familie si minori, Decizia civila nr. 61 din 21 ianuarie 201


4

, C.R.

Prin sentinta civila nr. 1402/20.02.2013 pronuntata in dosarul nr. 37/55/2012, Judecatoria Arad a respins, ca nesustinuta, actiunea civila formulata de reclamantul

5. I. in contradictoriu cu parata V.M., avand ca obiect desfacerea casatoriei; a admis cererea reconventionala formulata de parata V.M. in contradictoriu cu reclamantul V.I., avand ca obiect desfacerea casatoriei si, in consecinta, a desfacut, din vina reclamantului, casatoria incheiata in data de 24.08.2002 in fata delegatului de stare civila al Primariei comunei V., judetul Arad si trecuta in registrul starii civile, stabilind ca parata va relua numele avut anterior casatoriei, acela de ,,G.“;
   
   
   
   a dispus ca autoritatea parinteasca cu privire la minorii V.A., nascuta la data de 03.12.2002, in C., Italia, si V.S.-C., nascut la data de 08.09.2004, in M., Italia, sa revina paratei, stabilind locuinta acestora la domiciliul mamei; a obligat reclamantul sa plateasca paratei, cu titlu de pensie de intretinere pe seama minorilor, 247,5 lei lunar (cate 123,75 lei pentru fiecare minor), incepand cu data 23.05.2012 si pana la majoratul minorilor ori alte dispozitii; a admis in parte cererea formulata de reclamantul, pentru reglementarea modalitatii de a pastra legaturi personale cu minorii si, in consecinta, a incuviintat ca reclamantul sa pastreze legaturi personale cu minorii V.A. si V.S.-C., in urmatoarea modalitate: o luna in perioada vacantei de vara, stabilita de comun acord de parti, la domiciliul reclamantului; o saptamana in vacanta de iarna, in anii impari in perioada 23 decembrie-30 decembrie, iar in anii pari, in perioada 31 decembrie-06 ianuarie, la domiciliul reclamantului; 3 zile in anii impari, cu ocazia sarbatorilor pascale, la domiciliul reclamantului; in toate cazurile cu obligatia reclamantului de a lua si aduce minorii la domiciliul paratei; a respins in rest cererea si, vazand ca ambele parti au solicitat cheltuieli de judecata ocazionate cu prezentul litigiu constand in taxa judiciara de timbru, timbru judiciar si onorariu de avocati, fata de modul de solutionare al cererilor si de prevederile art. 276 Cod procedura civila, a compensat cheltuielile de judecata.

Pentru a pronunta aceasta solutie, prima instanta a retinut, in ceea ce priveste capatul de cerere privind exercitarea autoritatii parintesti, ca, desi prin dispozitiile noului Cod civil, se afirma, ca regula, exercitarea autoritatii parintesti in comun, in cazul de fata finalitatea ei este dificil de atins si in detrimentul celor doi copii minori, care necesita, de multe ori, decizii prompte si concrete, data fiind distanta dintre domiciliile celor doi parinti, tinand seama si de recomandarea reprezentantilor autoritatilor tutelare si de faptul ca exercitarea autoritatii parintesti trebuie facuta exclusiv in interesul copilului, concluziile instantei de fond au fost ca parata garantii morale si materiale pentru cresterea si educarea minorilor si ofera un mediu stabil acestora, astfel ca, in temeiul art. 398 alin. (1) Cod civil, a dispus ca autoritatea parinteasca cu privire la cei doi minori sa fie exercitata de parata, in temeiul art. 400 Cod civil, stabilind domiciliul minorilor la mama, parinte impreuna cu care acestia au locuit in mod statornic.

Impotriva acestei hotarari, a declarat apel reclamantul V.I., solicitand modificarea sentintei atacate, in sensul admiterii actiunii sale, astfel cum a fost formulata si motivata, cu consecinta desfacerii casatoriei din vina paratei, reluarea de catre aceasta a numelui avut anterior casatoriei, incredintarea minorilor catre reclamant spre crestere si educare si stabilirea unei contributii de intretinere pe seama minorilor, in sarcina paratei.

Prin decizia civila nr. 396/03.10.2013 pronuntata in dosarul cu acelasi numar, Tribunalul Arad a admis apelul declarat de reclamantul V.I. in contradictoriu cu parata V.M., impotriva sentintei primei instante, pe care a schimbat-o in parte, in sensul ca a dispus ca autoritatea parinteasca asupra celor doi minori sa se exercite in comun de catre ambii parinti; a mentinut celelalte dispozitii ale hotararii si a obligat parata V.M. la plata catre reclamantul V.I. a sumei de 20 lei, cheltuieli de judecata in apel.

Pentru a decide astfel, tribunalul a retinut ca, referitor la exercitarea autoritatii parintesti, este intemeiata critica reclamantului cu privire la solutia primei instante de a dispune ca aceasta sa se faca exclusiv de catre mama. Cu privire la acest aspect, tribunalul a constatat faptul ca regula in materie o constituie exercitarea in comun, de catre ambii parinti, a autoritatii parintesti; conform art. 397 din noul Cod civil, legiuitorul a admis pe cale de exceptie si posibilitatea ca autoritatea parinteasca sa fie exercitata doar de un singur parinte, daca exista motive intemeiate, avand in vedere interesul superior al copilului (art. 398 si art. 507 C.civ.).

In prezenta cauza, tribunalul nu a identificat un atare motiv intemeiat, care sa justifice exercitarea autoritatii parintesti doar de catre mama, distanta dintre domiciliile celor doi parinti neputand constitui un asemenea motiv, cata vreme partile pot comunica si la distanta, prin mijloace moderne, de genul telefon, fax, internet, pentru luarea celor mai bune decizii importante privind cresterea si educarea minorilor; asadar, autoritatea parinteasca consta in dreptul si indatorirea parintilor de a creste copilul, ingrijind de sanatatea si dezvoltarea lui fizica, psihica si intelectuala, de educatia, invatatura si pregatirea profesionala a acestuia (art.487 noul Cod civil), motiv pentru care se impune a acorda posibilitatea ca ambii parinti sa se implice efectiv in luarea hotararilor importante din viata copiilor lor.

Drept urmare, instanta de apel a dispus ca exercitarea autoritatii parintesti sa se faca in comun, de catre ambii parinti.

Impotriva acestei hotarari, a declarat recurs, in termen legal, parata Vasiu Monica, solicitand modificarea deciziei atacate, si, pe cale de consecinta, mentinerea ca temeinica si legala a hotararii primei instante, privind exercitarea autoritatii parintesti exclusiv de mama, cu cheltuieli de judecata.

Examinand decizia atacata, prin prisma motivelor invocate, in limitele trasate de art. 304 si art. 306 alin. (2) C. pr. civ., fata de prevederile art. 299 si urm. C. pr. civ., coroborate cu prevederile art. 396 si urm. Cod civil, Curtea constata ca prezentul recurs nu este intemeiat, Tribunalul Arad pronuntand o hotarare temeinica si legala, pentru considerentele expuse in cuprinsul acesteia si pe care instanta de recurs si le insuseste in intregime.

In ceea ce priveste exercitarea autoritatii parintesti cu privire la cei doi minori ai partilor, raportat la starea de fapt retinuta de instanta de apel, care nu mai poate face obiectul controlului judiciar in prezentul recurs, potrivit formei actuale a art. 304 C.pr. civ., Curtea constata ca, in speta, s-a facut o justa interpretare si aplicare a dispozitiilor art. 397-398 C.civ.

Astfel, conform art. 397 C.civ., autoritatea parinteasca revine in comun ambilor parinti, afara de cazul in care instanta decide altfel, iar potrivit art. 398 Cod civil, instanta hotaraste ca autoritatea parinteasca sa fie exercitata numai de catre unul dintre parinti, doar atunci cand exista motive intemeiate, avand in vedere interesul superior al copilului.

Exercitarea autoritatii parintesti de catre un parinte reprezinta o situatie de exceptie, ce poate fi dispusa numai atunci cand exercitarea in comun a autoritatii parintesti ar fi contrara interesului superior al copilului, ce trebuie sa prevaleze in toate situatiile in care instanta de judecata dispune cu privire la un minor, potrivit art. 2 din Legea nr. 272/2004, care este in acord si cu prevederile art. 396 Noul Cod civil, acest principiu fiind impus inclusiv in legatura cu drepturile ce revin parintilor copilului.

Curtea mai retine ca, potrivit dispozitiilor art. 263 C.civ., astfel cum au fost clarificate prin prevederile art. 2 alin. (5) din Legea nr. 272/2004, introdus prin Legea nr. 257/2013, in determinarea interesului superior al copilului se au in vedere cel putin urmatoarele: a) nevoile de dezvoltare fizica, psihologica, de educatie si sanatate, de securitate si stabilitate si apartenenta la o familie; b) opinia copilului, in functie de varsta si gradul de maturitate; c) istoricul copilului, avand in vedere, in mod special, situatiile de abuz, neglijare, exploatare sau orice alta forma de violenta asupra copilului, precum si potentialele situatii de risc care pot interveni in viitor; d) capacitatea parintilor sau a persoanelor care urmeaza sa se ocupe de cresterea si ingrijirea copilului de a raspunde nevoilor concrete ale acestuia; e) mentinerea relatiilor personale cu persoanele fata de care copilul a dezvoltat relatii de atasament.

Fata de prevederile legale mentionate mai sus, curtea constata ca reclamantului nu i se poate refuza dreptul sa aiba o viata de familie in continuare cu copiii sai minori, sa vegheze la cresterea si educarea acestora, deoarece altfel i s-ar incalca drepturile parintesti. Impiedicarea ori limitarea nejustificata a legaturilor firesti dintre minori si tatal lor ar afecta dreptul la respectul vietii de familie, asa cum continutul acestui drept a fost dezvoltat in jurisprudenta CEDO.

In speta, s-a constatat in mod just de catre tribunal ca nu ar exista vreun motiv temeinic pentru ca tatal sa fie exclus de la exercitiul autoritatii parintesti. Faptul ca partile locuiesc in tari diferite nu poate constitui un astfel de motiv, neputand fi retinuta, ca intemeiata, afirmatia recurentei privind imposibilitatea exercitarii in comun a autoritatii parintesti.

Aceasta institutie nu presupune o prezenta fizica a parintilor in acelasi loc in momentul luarii unei hotarari cu privire la persoana minorilor, si nici acordul expres pentru fiecare act in parte, ci o consultare a parintilor, pentru ca, de comun acord, sa fie luate masurile cele mai bune pentru copii cu privire la aspecte de o oarecare insemnatate, nu pentru orice act sau fapt ce rezulta din traiul zilnic.

Ca atare, fata de modalitatile multiple de comunicare existente in prezent, nu pot fi retinute argumentele paratei, fiind in interesul evident al copiilor ca ambii lor parinti sa se implice activ in cresterea si educarea lor.

Interesul superior al celor doi minori ai partilor a fost apreciat corect de tribunal, in functie de varsta lor, de situatia parintilor, de dreptul de a fi crescuti si educati de ambii parinti si de a se bucura de prezenta acestora cat mai mult timp posibil, pentru a deveni adulti echilibrati psihic si emotional. In consecinta, se impune concluzia ca interesul minorilor este acela de a nu fi privati de dragostea, educatia si grija pe care i-o poate da fiecare dintre acestia si cu care fiecare poate contribui la dezvoltarea fizica, mentala, spirituala, morala si sociala a copiilor.

Probatoriul administrat in cauza nu a relevat un eventual pericol pentru dezvoltarea fizica ori psihica a minorilor prin faptul ca parinti vor exercita in comun autoritatea parinteasca, cu atat mai mult cu cat parata-recurenta, la care a fost stabilit domiciliul minorilor, locuieste in Italia, putand avea astfel un control direct si concret asupra modului in care copiii vor fi educati si ingrijiti, dar acest lucru nu trebuie sa il impiedice pe reclamant sa-si aduca o contributie efectiva la cresterea copiilor sai.

Faptul ca reclamantul nu a prezentat copiilor situatia reala dintre parti si ca nu a supravegheat corespunzator minorii este regretabil, insa aceste aspecte prezinta relevanta si au fost determinante in luarea masurii de stabilire a domiciliului copiilor la mama, neputand conduce la concluzia ca se impune excluderea tatalui de la exercitarea autoritatii parintesti asupra lor, notiuni ce nu trebuie confundate. Chiar daca tatal nu s-a ingrijit adecvat de copii sai, in perioada in care i-a supravegheat direct, acest lucru nu poate conduce automat la concluzia ca nu este capabil sa ia deciziile pe care autoritatea parinteasca le presupune si care, asa cum am aratat mai sus, se refera la aspecte de o oarecare insemnatate, nu orice act sau fapt ce rezulta din traiul zilnic.