Cercetarea procesului in cazul administrarii probelor de catre avocati

Legea instituie principiul potrivit căruia administrarea probelor prin avocati se poate realiza numai în litigiile patrimoniale, cu excepţia acelora ce privesc drepturi asupra cărora legea nu permite a se face tranzacţie. Excepţia este întru totul justificată.

De asemenea, legea consacră principiul potrivit căruia administrarea probelor de către avocaţi se poate realiza numai cu acordul părţilor implicate în procedura judiciară. De aceea, cu suficient temei, s-a apreciat că procedura analizată are un caracter facultativ.

Acest principiu este raţional, ţinând seama de faptul că părţile au dreptul să fie judecate de către judecătorii lor fireşti, astfel că orice abatere de la o asemenea regulă trebuie consimţită de ele. Pe de altă parte, administrarea probelor de către avocaţi corespunde şi unui interes general, legat de celeritatea dezbaterilor, astfel că ne apare raţional ca părţile să nu poată reveni asupra consimţământului dat.

Legea determină şi modul de acordare a consimţământului [alin. (2)]. Din acest punct de vedere este de remarcat considerarea consimţământului dat, în condiţiile acestui text, ca un act de dispoziţie şi care, drept urmare, nu poate fi dat decât de către părţi personal sau prin mandatar cu procură specială. Consimţământul se poate da direct în faţa instanţei, ipoteză în care se va lua act de acesta prin încheiere, sau prin înscris întocmit în faţa avocatului, care este obligat să certifice consimţământul şi semnătura părţii pe care o asistă sau o reprezintă. Consimţământul trebuie dat de fiecare parte în mod separat.

O dispoziţie procedurală deosebit de importantă este aceea potrivit căreia consimţământul dat, pentru administrarea probelor de către avocaţi, nu mai poate fi revocat de către una dintre părţi. Soluţia legii este binevenită, căci ea este destinată să evite un abuz procesual, atunci când partea ar fi tentată să renunţe la această procedură pentru faptul că probele deja administrate nu-i sunt favorabile.

Codul de procedură civilă nu instituie nici o condiţie privitoare la experienţa sau la pregătirea profesională a avocaţilor, deşi în opinia noastră asemenea exigenţe ar fi fost utile. Aceasta deoarece administrarea probelor de persoane lipsite de experienţă profesională pot compromite o instituţie care principial şi-ar putea dovedi eficienţa. Iar afirmaţia noastră este valabilă atât în privinţa avocaţilor cât şi a consilierilor juridici

De asemenea, pentru realizarea acestei proceduri mai este obligatorie şi alegerea de domiciliu la avocatul care reprezintă partea. Legea instituie astfel un alt caz în care alegerea de domiciliu la avocatul părţii este obligatorie.

Legea permite ca, în cadrul acestei proceduri, şedinţele de judecată să se desfăşoare în camera de consiliu, cu participarea obligatorie a avocaţilor. De asemenea, textul comentat permite şi participarea părţilor, iar, când este cazul, a mandatarilor lor.

Legea mai enunţă şi regula potrivit căreia instanţa „va examina fiecare pretenţie şi apărare în parte, pe baza cererii de chemare în judecată, a întâmpinării şi a explicaţiilor avocaţilor”. Redactarea textului poate crea anumite semne de întrebare. De aceea este necesar să precizăm că este vorba de o «examinare» preliminară, pe care judecătorul o face în mod obişnuit la prima zi de înfăţişare pentru a determina cadrul judecăţii cu privire la pretenţiile şi apărările părţilor. Prin urmare, nu trebuie avută în vedere o examinare pe fond a pretenţiilor şi o statuare corespunzătoare, întrucât aceasta se poate face numai după administrarea dovezilor.

Cercetarea procesului in cazul administrarii probelor de catre avocati

Instanţa mai are obligaţia de a stabili care dintre pretenţii sunt recunoscute şi care sunt contestate. Aceasta nu înseamnă însă că una din părţi n-ar putea recunoaşte pretenţiile părţii adverse şi ulterior. Afirmaţia este valabilă, deopotrivă, şi în privinţa actelor de renunţare, achiesare şi a tranzacţiei.

La acelaşi termen instanţa poate dispune şi luarea unor măsuri asigurătorii, a unor măsuri pentru asigurarea dovezilor ori pentru constatarea unei stări de fapt. Deosebit de importante sunt şi prevederile legale care impun instanţei să se pronunţe asupra probelor solicitate de părţi şi să dispună şi cu privire la cele pe care din oficiu le consideră necesare pentru judecarea procesului. Doar în aceste condiţii se pot trasa limitele în care vor trebui să acţioneze avocaţii în cadrul procedurii de administrare a dovezilor. De remarcat faptul că partea care lipseşte nejustificat la termenul de încuviinţare a dovezilor va fi decăzută din dreptul de a mai propune şi administra orice dovadă, cu excepţia celei cu înscrisuri. Ea va putea doar participa la administrarea dovezilor de către cealaltă parte şi va putea combate aceste dovezi. Totuşi, este de observat că partea ar putea solicita dovezi doar în condiţiile prevăzute de art. 138 pct. 2 şi 3 C. proc. civ. (când nevoia dovezii ar reieşi din dezbateri şi partea nu o putea prevedea, precum şi atunci când administrarea ei nu determină amânarea judecăţii).

Remarcăm şi existenţa unei dispoziţii procedurale extrem de importante şi care ar putea genera interpretări diferite în viitor. Este vorba de prevederile cuprinse în alin. (2) al textului comentat. Potrivit acestui text, când, potrivit legii, cererile arătate la alin. (1) pot fi formulate şi ulterior primei zile de înfăţişare, instanţa poate acorda în acest scop un termen scurt dat în cunoştinţa părţilor reprezentate prin avocat. Nu rezultă cu claritate dacă acest termen – scurt – poate fi acordat numai în ziua în care s-a luat act de consimţământul părţilor sau şi ulterior. Dispoziţiile art. 242⁷ înclină însă înspre soluţia potrivit căreia o atare măsură poate fi dispusă şi ulterior, în condiţiile acestui text.

În fine, mai remarcăm că în această fază procesuală sunt aplicabile şi prevederile art. 131 C. proc. civ., privitoare la încercarea de conciliere a părţilor.

Legea determină posibilitatea instanţei de judecată de a stabili un termen de maxim 6 luni în cadrul căruia trebuie realizată procedura de administrare a probelor de către avocaţi. În acest scop, legea instituie un termen cu o durată maximă de 6 luni, instanţa urmând să aprecieze în concret asupra duratei acestuia, în funcţie de „volumul şi complexitatea” probelor. Termenul statornicit de instanţă poate fi prelungit numai în cazurile expres determinate de alin. (2) din textul comentat. Prin urmare, în orice alte situaţii prelungirea termenului nu poate fi obţinută.

Legea determină şi durata prelungirii termenului stabilit de textul menţionat. Astfel, în cazul în care se invocă o excepţie sau un incident procedural asupra căruia, potrivit legii, instanţa trebuie să se pronunţe, termenul se prelungeşte cu timpul necesar soluţionării excepţiei sau incidentului. În cazul încetării contractului de asistenţă a uneia dintre părţi cu avocatul său, termenul se prelungeşte cu cel mult o lună pentru angajarea unui avocat. În cazul decesului uneia dintre părţi, termenul se prelungeşte cu timpul în care procesul este suspendat în baza art. 243 alin. (1) pct. 1 sau cu termenul acordat părţii interesate pentru introducerea în proces a moştenitorilor. De asemenea, în cazul celorlalte cazuri de suspendare a procesului, termenul se prelungeşte cu perioada suspendării.

Codul de procedură civilă impune obligativitatea întocmirii unui program de administrare a probelor şi determină locul de realizare a procedurii de administrare a dovezilor. Potrivit primului alineat al textului ce-l comentăm, avocaţii părţilor au obligaţia de a prezenta instanţei programul de administrare a probelor în cel mult 15 zile de la data încuviinţării lor. Programul trebuie să cuprindă precizări cu privire la locul şi data administrării fiecărei probe. El trebuie semnat de avocaţi. Remarcăm şi precizarea legislativă potrivit căreia programul se încuviinţează de instanţă, în camera de consiliu şi este obligatoriu pentru părţi şi avocaţii lor. În cazul în care procurorul pune concluzii în procesul civil, programul încuviinţat va fi comunicat de îndată procurorului, în condiţiile art. 241¹⁷.

Nerespectarea nejustificată a progrmului prevăzut la alin. (1) atrage decăderea părţii din dreptul de a mai administra proba respectivă. Este ceea ce dispune, în mod expres şi neechivoc, ultimul alineat al textului comentat. De notat totuşi că numai nerespectarea nejustificată a programului de administrare a probelor poate conduce la o asemenea sancţiune procedurală. Imposibilitatea administrării unei probe, din motive de forţă majoră sau din alte cauze obiective, poate conduce la administrarea ulterioară a acesteia.

Probele se administrează în cabinetul unuia dintre avocaţi sau în orice alt loc convenit, dacă natura probei impune aceasta. Mai menţionăm şi obligaţia părţilor de a-şi comunica, prin avocaţi, înscrisurile şi orice alte acte, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire sau în mod direct, sub luare de semnătură.

Art. 241¹⁰-241¹² indică modul în care urmează să se realizeze administrarea probei cu martori de către avocaţi. Textul pe care-l analizăm, în acest context, consacră doar unele reguli privitoare la locul unde şi modul în care se administrează acest mijloc de dovadă.

În primul rând, textul enunţă regula potrivit căreia martorii vor fi ascultaţi la locul şi data prevăzute în programul încuviinţat de instanţă. Audierea se face de către avocaţii părţilor, în condiţiile prevăzute de art. 192 şi art. 196 C. proc. civ. Legea consacră şi regula, firească pentru această procedură lipsită de imperium, potrivit căreia martorii se ascultă fără prestare de jurământ. Martorilor li se va pune totuşi în vedere că, în cazul în care nu vor spune adevărul, săvârşesc infracţiunea de mărturie mincinoasă.

De notat şi o ultimă regulă, anume aceea potrivit căreia martorii prevăzuţi la art. 195 C. proc. civ. – minorii sub 14 ani şi cei care din pricina debilităţii mintale sau în mod vremelnic sunt lipsiţi de discernământ – pot fi ascultaţi numai de către instanţa de judecată.

După administrarea tuturor probelor urmează pregătirea judecăţii în faţa instanţei de judecată. Legea determină obligaţiile pe care le au părţile în această etapă procesuală. Textul comentat se referă doar la câteva din aceste obligaţii.

În primul rând, legea îi impune reclamantului obligaţia de a redacta concluziile scrise privind susţinerea pretenţiilor sale, pe care le va trimite, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, sau le va înmâna în mod direct, sub luare de semnătură, celorlalte părţi din proces şi, când este cazul, Ministerului Public.

O a doua obligaţie la care se referă textul vizează redactarea concluziilor celorlalte părţi. Acestea se redactează de parte, prin avocat, şi se trimit reclamantului şi celorlalte părţi sau Ministerului Public, atunci când este cazul, în condiţiile determinate de alin. (1) din textul comentat.

O obligaţie importantă a părţilor este aceea de întocmire, prin avocaţi, a câte unui dosar pentru fiecare parte şi unul pentru instanţă, în care vor depune câte un exemplar al tuturor înscrisurilor prin care, potrivit legii, se constată administrarea fiecărei probe. Dosarele vor fi numerotate, şnuruite şi vor purta semnătura avocaţilor părţilor pe fiecare pagină.

La expirarea termenului prevăzut pentru administrarea probelor, avocaţii părţilor vor prezenta împreună instanţei dosarul cauzei, întocmit potrivit art. 241¹⁸ C. proc. civ. Drept urmare, instanţa nu va putea înregistra dosarul cauzei decât dacă acesta este prezentat de avocaţii implicaţi în procedura de administrare a probelor. După primirea dosarului, instanţa va fixa termenul de judecată pe care-l va da în cunoştinţă părţilor. Legea dispune că acest termen nu va fi mai lung de o lună de la data primirii dosarului. Nerespectarea termenului de către instanţă nu poate afecta situaţia juridică a părţilor. Din acest punct de vedere socotim că ne aflăm în prezenţa unui termen de recomandare. Nerespectarea lui poate atrage însă sancţiuni disciplinare pentru judecătorul vinovat.

La termenul astfel stabilit, instanţa poate proceda la judecarea în fond a procesului, acordând părţilor cuvântul pentru a pune concluzii prin avocat. În ceea ce ne priveşte, având în vedere scopul urmărit de legiuitor prin această procedură, principiul trebuie să fie cel enunţat, adică soluţionarea în fond a cauzei la termenul menţionat.

Afla mai multe despre activitatea noastra accesand pagina Avocat .