Actiune in realizare dublata de o actiune in constatare declaratorie

 

 

Din perspectiva scopului urmarit prin acest demers, actiunea intimatei reclamante nu a imbracat doar forma simplei actiuni in constatare, pentru ca nu a urmarit doar recunoasterea pe cale judecatoreasca a existentei atributelor dreptului de proprietate in patrimoniul sau, ci a reprezentat o veritabila actiune in realizare dublata de o actiune in constatare declaratorie, atat prin invocarea si opunerea dreptului fata de entitatea parata, cat si prin cererea de a fi repus pe deplin in exercitiul dreptului pretins.

Un anumit cult religios nu-si poate apropria orice bun in considerarea prevederilor propriului statut, incalcand ordinea juridica a statului, doar pentru ca printr-un act normativ a obtinut calitatea de cult recunoscut de stat.

Potrivit art. 27 alin.
1
si alin. 2 din Legea nr. 489/2006, nu legea este cea care - spre deosebire de domeniul proprietatii publice - intervine in acest domeniu aparte al proprietatii private si decide care sunt bunurile sacre ale diferitelor culte religioase recunoscute; in masura in care sunt dobandite cu titlu, bunurile pot f gestionate ori valorificate in conditiile statutare; statul doar a stabilit (pentru evitarea conflictelor particulare in legatura cu aceste bunuri, mobile sau imobile, sacre ori supuse dreptului comun) ca in masura in care ele au intrat legal in patrimoniul unui cult, nu mai pot face obiectul revendicarii ulterioare - art. 31 alin.
1
din Legea nr. 489/2006.

In speta, modalitatea de dobandire a dreptului de proprietate asupra edificiului Bisericii [...] a fost acela al traditiunii consacrate prin art. 644 cod civil 1865. Desi putin uzitata in practica juridica in privinta dobandirii dreptului de proprietate, aceasta institutie de drept civil isi gaseste transpunerea in litigiu, prine lementele care o configureaza; ea marcheaza, in cele mai multe cazuri, modalitatea prin care un lacas de cult (edificat prin efortul comunitatii locale ori al unei alte persoane juridice de drept privat) este ulterior afectat patrimoniului cultului caruia i-a fost destinat.

Dobandirea prin traditiune a unui bun destinat cultului religios si care prin dispozitiile statutare devine sacru, insesizabil si imprescriptibil, scos de sub regimul normal al revendicarii si al transmisiunii patrimoniale, nu este singura modalitate de constituire a patrimoniului unui cult. Donatia prin act autentic, darul manual, vanzarea sau cesiunea dreptului in beneficiul cultului, clauza testamentara etc. sunt tot atatea modalitati licite de dobandire a bunurilor mobile si imobile de catre cultele religioase, ele intrand in sfera de aplicare a art. 27 si urm. din Legea 489/2006.

Art. 44 din Decretul nr. 233/1949 Art. 644 si 645 Cod civil 1865 Art. 27 alin. 1 si 2, art. 31 alin. 1 din Legea nr. 489/2006 Art. 22 alin. 4 si 6 Codproc. civila 2013

impotriva acestei hotarari, ca si impotriva incheierii din 29.10.2014 termen legal, parata Asociatia ,,[...]’’, care a sustinut ca:

1. Reclamanta Parohia ,,[...]’’ nu are capacitate procesuala de folosinta, refuzand la interogatoriu sa precizeze care ii sunt actele constitutive si care ii confera personalitate juridica.

Infiintarea acestei entitati, in masura in care a fost realizata sub imperiul Statutului de organizare si functionare a Bisericii Ortodoxe Romane nr. 4593/1949, aprobat conform Decretului nr. 233/1949 (in vigoare pana la 21.01.2008), presupunea existenta unei cereri de infiintare a acestei parohii, depuse de cel putin 500 de familii din oras si care sa fi fost aprobata de Adunarea Eparhiala, avizata de protopop (art. 41, 44, 46 din Statut).

Daca infiintarea acestei entitati a avut loc sub reglementarea data de noul Statut BOR aprobat prin H.G. nr. 53/2008 (intrat in vigoare incepand cu 22.01.2008), reclamanta urma a proba existenta unei cereri a comunitatii de crestini ortodocsi, situate pe o anumita arie teritoriala, de aprobare a constituirii parohiei, impreuna cu actul de aprobare emis de catre Consiliul eparhial, cu dovada comunicarii infiintarii ei catre ministerul de resort si a atribuirii codurilor de inregistrare fiscala (art. 41, 42, 43, 44, 48 alin. 1-3).

S-a aratat, sub acest aspect, de catre apelanta parata, ca parohia reclamanta nu a luat fiinta in conditiile legii, indiferent de actul normativ mai sus mentionat, pentru ca acesteia nu ii corespunde o anumita comunitate de clerici si mireni ortodocsi, locuind pe o arie determinata, care are obligatia de a sustine prin mijloace proprii parohia; nu exista un preot paroh obligat a locui in parohie, intr-o locuinta parohiala, inchiriata ori construita din fondurile parohiei.

Apelanta a mai aratat ca desemnarea unui ,,preot paroh’’ dupa edificarea lacasului de cult de catre asociatia parata nu poate primi semnificatia infiintarii „parohiei’’ ca entitate cu personalitate juridica (in conditiile actelor normative mentionate).

2. Instanta de fond a dat o calificare inexacta cererilor deduse judecatii, in conformitate cu prevederile art. 22 alin. 4 si 6 cod proc. civila
   2013
   ,
   acordand in final mai mult decat s-a cerut.

S-a aratat, astfel, ca prin cererea sa initiala, reclamanta Parohia a solicitat sa se constate, prin hotarare judecatoreasca, faptul ca a dobandit, la 01.08.2010, un drept de proprietate asupra celor doua imobile (... si Oficiul parohial), cu consecinta anularii titlului Asociatiei parate. Ulterior, prin cererea aditionala depusa conform art. 204 cod proc. civila, reclamanta a solicitat obligarea asociatiei parate sa-i lase in deplina proprietate si linistita posesie aceste doua imobile, constatandu- se ca reclamanta a dobandit dreptul de proprietate
in temeiul legii
, la 01.08.2010 (pentru edificiul de cult) si, respectiv, la 13.10.2011 (pentru anexa ,,oficiu parohial’’), cand a incetat pretinsul drept de proprietate al entitatii parate - titlul parohiei reclamante fiind mai bine caracterizat.

In final, reclamanta a solicitat tribunalului sa constate ca a dobandit dreptul de proprietate asupra bunurilor imobile ex lege, iar hotararea judecatoreasca sa se constituie ca titlu de proprietate in favoarea parohiei.

Desi, dupa clarificarile solicitate, reclamanta a sustinut ca a promovat o actiune in revendicare deopotriva cu una care vizeaza
constatarea
existentei dreptului sau de proprietate asupra imobilelor in litigiu, instanta de fond s-a pronuntat in sensul ca a constatat ca reclamanta este titulara dreptului de proprietate asupra imobilelor si a obligat asociatia parata sa le lase in deplina proprietate si posesie in favoarea parohiei.

Apelanta a aratat ca de esenta actiunii in revendicare este compararea de titluri, neputandu- se in acelasi timp constata si existenta dreptului de proprietate - pentru ca in acest mod se contravine insasi ratiunii promovarii unei actiuni in realizarea dreptului. In acest mod, apreciaza apelanta, constatand prin dispozitivul hotararii ca reclamanta este titulara dreptului de proprietate, tribunalul s-a pronuntat
ultra petita
; invocandu-se dobandirea dreptului de proprietate ex lege, parohia nu putea solicita instantei sa constate, in cadrul actiunii in revendicare, ca este titulara acestui drept, ci ar fi trebuit sa sesizeze instanta in prealabil (sau chiar concomitent cu actiunea in realizare) cu o cerere in constituirea dreptului. Doar in acest fel s-ar fi putut analiza sustinerile legate de aceasta modalitate de dobandire a dreptului de proprietate, hotararea pronuntata avand caracter constitutiv de drept si avand efectul titlului reclamantei - care ulterior putea face obiectul compararii de titluri in cadrul actiunii in revendicare.

Distinctia este clara, arata apelanta, pentru ca in masura in care reclamanta nu ar fi exhibat un titlu in actiunea in revendicare, dar a cerut in acelasi timp sa i se constate judecatoreste dreptul de proprietate, instanta ar fi trebuit sa respinga ca inadmisibila actiunea in constatare si ca nefondata cea in comparare de titluri. S-a apreciat ca in mod gresit a fost respinsa exceptia inadmisibilitatii acestui demers, conform incheierii din 29.10.2014, pe considerentul ca tribunalul nu a fost investit cu o actiune in constatare (cerere care insa se regaseste dezlegata in dispozitivul hotararii pronuntate in prima instanta).

Apelanta a solicitat, din aceasta perspectiva, anularea sentintei si rejudecarea cauzei cu evocarea fondului.

3. Instanta de fond a stabilit eronat existenta unui drept de proprietate al parohiei reclamante asupra acestor imobile, solutia fiind dispusa intr-o interpretare si aplicare gresita a dispozitiilor legale.

Astfel, sustine apelanta, art. 8 din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasa si regimul general al cultelor si art. 29 alin. 3 din Constitutie consacra principiul libertatii de organizare si de functionare a cultelor religioase, permitand adoptarea in cadrul acestora de statute proprii, fara insa ca prin asemenea acte de organizare si functionare sa se incalce prevederile legii fundamentale ori cele ale Codului civil referitoare la regimul dobandirii dreptului de proprietate.

S-a solicitat sa se inlature argumentele primei instante, in sensul ca prin adoptarea H.G. nr. 53/2008 privind Statutul BOR s-a recunoscut si un regim juridic aparte de dobandire a dreptului de proprietate, derogatoriu de la dreptul comun. A fost facuta trimiterea la art. 5 alin. 2 din Legea nr. 71/2011 privitoare la modul de aplicare a reglementarilor noului Cod civil, fiind deopotriva criticata gresita interpretare in prima instanta a dispozitiilor art. 557 Cod civil (care desi stabileste la lit. c ca dreptul de proprietate poate fi dobandit si prin alte moduri reglementate de lege, el nu putea fi interpretat in sensul ca o atare „modalitate’’ a fost consacrata prin H.G. nr. 53/2008 - act administrativ cu caracter normativ si care nu produce efectele unei legi organice).

S-a sustinut, totodata, ca in interpretarea corecta a art. 557 alin. 2 Cod civil, pentru ca dreptul de proprietate sa poata fi dobandit in temeiul unei hotarari de guvern (asadar, prin efectul unui act administrativ), este necesara consacrarea legislativa a unei atari ipoteze, printr-o lege organica (data fiind importanta dreptului real ocrotit), intrucat numai in acest mod s-ar putea asigura verificarea conformitatii actului administrativ cu legea si, prin aceasta, cu insasi Constitutia. Cum nu exista lege organica (Legea nr. 489/2006 neavand aceasta natura), judecatorul fondului nu putea stabili ca parohia reclamanta a dobandit dreptul de proprietate in puterea acestei legi si in conformitate cu hotararea de guvern mentionata.

Apelanta a solicitat instantei de apel sa aiba in vedere interpretarea
stricto sensu
a dispozitiilor art. 557 alin. 3 din NCC cat priveste trimiterea la ,,lege’’, dar si ca legea nu reprezinta in sine un mod de dobandire a proprietatii, ci ca ea doar poate reglementa un mod de dobandire a dreptului real. Astfel fiind, Statutul BOR aprobat prin H.G. nr. 53/2008 (act administrativ cu caracter normativ) ar fi putut reglementa vreun mod de dobandire a proprietatii doar daca s-ar fi statuat expres astfel printr-o lege organica, in conditiile art. 557 alin. 2 Cod civil, statutul mentionat neputand fi, la randul sau, decat un document adoptat de Sinodul Bisericii in legatura cu activitatea proprie cultului religios, purtand efectul unei reglementari interne ecleziastice (care nu echivaleaza insa cu legea).

S-a solicitat, in acelasi context, sa se constate ca actul normativ care reglementeaza organizarea si functionarea interna a Bisericii Ortodoxe Romane nu putea produce efecte in patrimoniul asociatiei parate, care nu este laic subordonata structurilor BOR, ci se constituie ca o persoana juridica de drept privat, fara scop lucrativ sau patrimonial, apolitica, creata si organizata de particulari, in conditiile Legii nr. 21/1924 (in prezent O.G. nr. 26/2000). Ca din acest punct de vedere, sustinerea instantei de fond, in sensul ca de la momentul publicarii hotararii de guvern ea are putere de lege, iar asociatia parata are obligatia sa o respecte, nu este intemeiata, pentru ca in cauza nu se punea problema respectarii de principiu a ordinii de drept, ci aceea a efectelor pe care acest act normativ le putea sau nu produce asupra patrimoniului unui subiect de drept caruia nu ii este adresat.

Biserica in stil maramuresean a fost edificata in temeiul Autorizatiei de construire nr. 697/19.07.1997 si al Procesului-verbal de receptie la terminarea lucrarilor nr. 985/22.09.2006, intr-o perioada in care organizarea si functionarea BOR nu era reglementata prin Statutul aprobat conform H.G. nr. 53/2008, ci prin Statutul aprobat conform Decretului nr. 233/1949 - care nu reglementa „sfintirea” ca modalitate de dobandire a dreptului de proprietate. Acest din urma act normativ dispune expres ca „averea fundatiunilor si asociatiunilor, care au personalitate juridica, este proprietatea acestora si se administreaza de Biserica in limita si in conditiunile actelor constitutive si conform dispozitiunilor acestui statut’’ (art. 170 alin. 1).

Daca s-ar admite ca prin H.G. nr. 53/2008 s-a reglementat „sfintirea’’ ca mod de dobandire a dreptului de proprietate, nu s-ar putea in speta regasi efectele sale asupra modalitatii de dobandire a dreptului de proprietate cu caracter retroactiv, in sensul ca s-ar putea aplica si imobilelor edificate anterior intrarii sale in vigoare.

Apelanta a criticat interpretarea data in prima instanta, cu privire la modalitatea dobandirii dreptului de proprietate asupra Bisericii [...] de catre parohia reclamanta, dispozitiilor art. 170, art. 178 si art. 181 din Statutul aprobat prin H.G. nr. 53/2008. S-a aratat ca tribunalul a constatat ca lacasul de cult este destinat cultului religios si ca prin sfintirea lui a dobandit caracterul de bun sacru, inalienabil, imprescriptibil si insesizabil, caracter in virtutea caruia ,,nu este permis nici unei persoane fizice sau juridice, cu exceptia persoanei juridice corespunzatoare din ierarhia bisericeasca, sa detina vreun drept de proprietate asupra unui astfel de imobil, independent de provenienta fondurilor banesti’’, „persoanele fizice sau juridice care au contribuit la edificarea lacasului de cult neputand avea decat calitatea de ctitori, iar nu de proprietari/coproprietari’’.

Apelanta a aratat ca interpretarea corecta data textului art. 170 alin. 1-11 din Statutul aprobat prin H.G. nr. 53/2008 confirma faptul ca nu toate lacasurile de cult sunt considerate a fi bunuri sacre, ci doar cele care fac parte din patrimoniul bisericesc; mai mult, in raport de dispozitiile art. 27 alin. 2 din Legea nr. 489/2006, nici bunurile sacre din acest patrimoniu nu sunt toate imprescriptibile si insesizabile, ci doar cele dobandite cu titlu.

Prin urmare, sustine apelanta, instanta de fond nu putea stabili ca biserica [...] edificata in baza autorizatiei de construire emise la 19.07.1994 constituia o „biserica parohiala’’, care prin „sfintirea’’ operata in luna august 2010 ar fi intrat de drept in patrimoniul Bisericii Ortodoxe Romane
(sfintirea
neavand decat semnificatia trecerii lacasului de cult in patrimoniul spiritual, iar nu in sens laic, in patrimoniul juridic al cultului, privit ca universalitate a drepturilor si obligatiilor in legatura cu bunurile detinute).

S-a solicitat sa se constate ca, de altfel, nu exista nici o prevedere care sa interzica detinerea, de catre o persoana juridica de drept privat, a unei constructii avand destinatia de lacas de cult.

In referire la cel de-al doilea bun revendicat - Oficiul parohial identificat cu nr. cadastral [...], intabulat in cartea funciara [...] Constanta - apelanta a aratat ca in mod gresit s-a retinut de catre judecatorul fondului ca acesta ar avea caracter de bun accesoriu edificiului lacasului de cult, aplicandu-i automat regimul juridic al celui din urma (cu toate ca in acest caz nu s-a procedat la sfintirea cladirii). S-a facut trimitere la definitia data prin art. 546 alin 1 NCC bunului accesoriu si sa aratat ca din acest punct de vedere, cladirea „Oficiului parohial’’ este una distincta de cea a Bisericii [...], avand o existenta proprie si nefiind afectat „intrebuintarii economice’’ a bisericii, ci activitatilor cu caracter administrativ ale asociatiei, activitatilor de intrajutorare, fara scop lucrativ, derulate de parata pentru copiii cu dizabilitati.

4. Criticile apelantei au vizat, in egala masura, argumentele instantei de fond cu privire la inexistenta vreunui titlu al Asociatiei ,,[...]’’ asupra constructiilor revendicate si la irelevanta intabularii dreptului sau de proprietate. S-a facut referire la existenta autorizatiei de construire si la procesul-verbal de receptie la terminarea lucrarilor, pentru ambele imobile si s-a sustinut ca instanta nu putea ignora efectele juridice create de aceste inscrisuri (constitutive de drepturi), anume, dobandirea dreptului de proprietate asupra imobilului astfel construit in patrimoniul beneficiarului lor - art. 36 alin. 1 din Legea nr. 7/1996.

S-a aratat ca parata nu a inteles sa se prevaleze de caracterul constitutiv de drepturi al intabularii, ci de efectele juridice ale inscrisurilor mentionate si care, necontestate sub aspectul legalitatii, au stat la baza intabularii, fiind opozabile fata de terti; de altfel, legalitatea inscrierii in cartea funciara a dreptului in favoarea asociatiei parate a fost supus verificarii instantelor judecatoresti.

5. Criticile apelantei s-au referit si la modul in care tribunalul a dezlegat actiunea in revendicare imobiliara, pe considerentele mai sus expuse, referitoare la inexistenta vreunui drept constatat anterior in favoarea reclamantei, cat si pentru faptul ca doar una dintre parti (in speta, asociatia parata) prezinta titluri in procedura compararii lor. S-a mai apreciat ca daca nu se acorda valenta de titlu de proprietate autorizatiilor de construire si proceselor-verbal de receptie la terminarea lucrarilor, instanta de fond urma sa evalueze natura posesiei exercitate asupra imobilelor revendicate si sa dea prevalenta, pentru imobilul oficiu parohial, prezumtiei relative de proprietate de care se bucura paratul posesor - actiunea in revendicare fata de acest bun imobil urmand a fi respinsa.

Apelanta a aratat ca la data promovarii caii de atac, imobilul Biserica [...] in stil maramuresean nu se mai afla in posesia asociatiei parate, urmare rezolutiei date la 13.03.2013 in dosarul penal nr. 4464/P/2013 al Parchetului de pe langa Judecatoria Constanta si in cadrul caruia asociatia a fost evacuata in fapt din acest imobil. Aceasta rezolutie nu a fost comunicata Asociatiei ,,[...]’’, neavand de altfel calitate de parte in procesul penal; prin acest act s-a permis reprezentantilor Arhiepiscopiei Tomisului sa patrunda in incinta lacasului de cult, pentru indeplinirea activitatilor liturgice.

In raport de toate aceste considerente, apelata parata a solicitat admiterea caii de atac si schimbarea in tot a hotararii atacate, in sensul respingerii actiunii reclamantei, ca nefondata.

3. 
   Intampinarea intimatei reclamante. Raspunsul la exceptiile si apararile evocate.
   

Parohia ,,[...]’’ a aratat ca prin invocarea in apel a lipsei capacitatii sale de folosinta se incalca prevederile art. 478 cod proc. civila, fiind formulate direct in apel aparari noi, in conditiile in care prin raspunsul la interogatoriu s-a facut trimitere la actele constitutive ale acestei entitati.

Intimata reclamanta a dezvoltat aspectele referitoare la modalitatea sa de constituire, prin trimitere la inscrisurile depuse si la interpretarea ce decurge din prevederile art. 44 teza 1 din Statutul BOR aprobat prin Decretul nr. 233/1949.

S-a solicitat sa se inlature criticile legate de pretinsa acordare in prima instanta a mai mult decat s-a cerut, pentru ca prin incheierea din 29.10.2014 a Tribunalului Constanta s-a transat asupra chestiunii calificarii actiunii. Cererea in constatarea dreptului de proprietate al parohiei reclamante s-a constituit intr-o componenta necesara actiunii in revendicare, pentru a se asigura compararea titlurilor, nefiind promovata ca o solicitare de sine statatoare, care nu ar fi avut, singura, sorti de izbanda. Reclamanta a cerut astfel sa se constate ca a dobandit dreptul real asupra acestor imobile printr-un mod originar, iar ulterior aceste statuari sa se procedeze la compararea titlurilor partilor.

Intimata a relevat ca isi insuseste, ca temeinica si conforma legii, motivatia primei instante referitoare la modul de dobandire a dreptului de proprietate; dreptul real asupra edificiului lacasului de cult a fost dobandit la data sfintirii bisericii, prin Hrisovul datat 01.08.2010 semnat de reprezentantii Arhiepiscopiei Tomisului, iar nu la data obtinerii autorizatiei de construire. Art. 181 din statut a fost explicitat prin prevederile art. 170 alin. 2 si prin Regulamentul pentru administrarea averilor bisericesti intocmit de IPS Justinian in anul 1950, care statueaza faptul ca un bun care este sfintit este sacru, iar un bun sacru nu poate fi decat proprietatea exclusiva a bisericii.

Cu privire la Oficiul parohial, intimata reclamanta a solicitat sa se constate ca in mod corect prima instanta i-a retinut natura de bun accesoriu, astfel cum rezulta din schita cadastrala; cu aceasta titulatura a fost inscris imobilul in autorizatia de construire, in conditiile in care insasi apelanta indicase prin propriul statut de constituire ca are ca obiectiv „construirea unui complex amplasat in imediata apropiere a bisericii, care sa cuprinda cantina saracilor cu o masa gratuita zilnic, cabinet medical cu medicamente gratuite pentru cei nevoiasi, spatii pentru cazarea celor fara adapost, a copiilor orfani si a personalului de cult, spatii destinate bibliotecii de specialitate si sali pentru catehizarea copiilor si tinerilor’’. S-a apreciat ca din aceasta perspectiva sunt incidente dispozitiile art. 178 din Statutul de organizare si functionare al BOR, unde se da definitia anexelor lacasului de cult (intre care si asezamintele cu caracter social filantropic).

S-a solicitat deopotriva sa nu se retina relevanta, pentru acest litigiu, a solutiilor pronuntate in plangerile Arhiepiscopiei impotriva incheierilor de carte funciara nr. [.. .]/17.05.2013 si nr. [...]/17.05.2013, cata vreme prin acele procese nu s-a judecat fondul dreptului.

Ambele parti au depus inscrisuri odata cu apelul, respectiv cu intampinarea, Asociatia apelanta depunand la 04.05.2015 raspuns la intampinare. A fost administrata proba testimoniala, declaratiile martorilor propusi de ambele parti fiind consemnate in dosar.

4. 
   Considerentele instantei de apel
   

Speta de fata ridica, prin complexitatea ei, o serie de probleme punctuale referitoare la modurile consacrate prin lege de dobandire a dreptului de proprietate, cat si la mijloacele procesuale - puse la dispozitia titularului dreptului - de a-l invoca si valorifica, in raport de terte persoane.

Abordarea lor este insa subordonata rezolvarii prevalente a apararilor cu caracter dirimant, care din perspectiva art. 245 cod proc. civila exclud punerea in discutie a fondului raportului litigios, pentru ca vizeaza incalcarea unor norme de ordine publica.

O exceptie de aceasta natura a fost evocata prin intampinare si s-a referit la inadmisibilitatea formularii, in calea de atac a apelului, a exceptiei lipsei capacitatii de folosinta a reclamantei Parohia ,,[...]’’ fata de dispozitiile art. 478 (alin. 2) cod proc. civila, potrivit cu care partile nu se vor putea folosi inaintea instantei de apel de alte motive, mijloace de aparare si dovezi decat cele invocate la prima instanta sau aratate in motivarea apelului ori in intampinare.

S-a sustinut, astfel, ca nu mai putea fi primita aceasta aparare, de vreme ce parata nu a evocat-o in fata instantei de fond.

Aceasta critica urmeaza insa a fi inlaturata in raport de dispozitiile art. 56 alin. 1 cod proc. civila, care stabilesc ca poate fi parte in proces orice persoana care are folosinta drepturilor civile, dar si de cele ale alin. 3, care prevad explicit ca lipsa capacitatii procesuale de folosinta
va putea fi invocata in orice stare a procesului,
actele de procedura indeplinite de cel care nu are capacitate de folosinta fiind lovite de nulitate.

Prin natura ei, exceptia ridicata este una absoluta, pentru ca urmareste apararea unei norme de ordine publica (anume, validitatea actelor procedurale efectuate si obstructionarea legala a producerii lor de catre entitati lipsite de capacitatea de a avea drepturi si obligatii), imprejurare in raport de care partea interesata o poate invoca in orice stare a procesului, iar judecatorul este dator a o verifica independent de etapa judecatii in care se afla.

Nu este, prin urmare, incident textul art. 478 alin. 2 cod proc. civila, in conditiile in care exista reglementata exceptia de la regula consacrata prin acest text prin insesi dispozitiile art. 247 alin. 1 cod proc. civila, instanta fiind la randul sau indrituita sa verifice temeinicia exceptiilor de procedura, conform art. 248 alin. 1 cod proc. civila, mai inainte de orice cercetare pe fond a cauzei.

In apel se va evalua asadar aceasta exceptie preliminara, vizand lipsa capacitatii procesuale de folosinta a parohiei reclamante,
pornind de la imprejurarea ca inscrisurile depuse in prima instanta exclud aplicarea noului Statut al Bisericii Ortodoxe Romane, aprobat prin H.G. nr. 53/2008, intrat in vigoare incepand cu
22.01.2008
- aceasta entitate reclamanta avand capacitate de folosinta si fiind creata sub imperiul Decretului nr. 233/1949
.

Astfel, prin adresa nr. 3/22.01.1998 a Societatii Filantropice ,,[...]’’ din Constanta, inaintate Arhiepiscopiei Tomisului, se comunica forului eparhial finalizarea lucrarilor de constructie pentru Biserica ,,[...]’’ si deschiderea oficiala in data de 9.11.1997, solicitandu-se totodata „inscrierea unitatii de cult cu hramul mentionat, precum si a bunurilor acesteia, in patrimoniul Eparhiei Tomisului, adica al Bisericii Ortodoxe Romane’’, ,,fara sector, prevazuta cu posturile necesare de functionare in statul de personal: preot, cantaret, clopotar’’. Ca preot paroh a fost propus preotul [...].

.... .. *
.
/
....

Urmare acestei solicitari se intocmeste, de catre Consilierul economic al Arhiepiscopiei,

referatul nr. 89/23.01.1998, in vederea obtinerii aprobarii asupra acestei cereri, nota aratand ca preotul paroh urmeaza sa se ocupe si de gestiunea bisericii („asemenea tuturor parohiilor din Eparhie’’), toate obiectele procurate din cadrul unitatii de cult, ca si chitantierele utilizate urmand a fi achizitionate de la protoierie.

Viza olografa asupra acestei cereri este de aprobare a inscrierii in statul de unitati parohiale a acesteia noi - Parohia ,,[...]’’ Constanta - cu un numar de patru posturi, dintre care unul de preot, iar la 11.02.1998 se aproba, in cadrul aceleiasi cereri, numirea ca preot paroh incepand cu 01.01.1998.

Motivatia acestei vize se regaseste in adresa nr. 89/16.02.1998 a Arhiepiscopiei Tomisului catre Secretariatul de Stat pentru Culte, in care se arata ca la 11.02.1998 a avut loc sedinta Permanentei Consiliului Eparhial, iar prin procesul-verbal nr. 231/1998 s-a aprobat inscrierea in statul de personal a bisericii cu hramul ,,[...]’’, municipiul Constanta, ca unitate de sine statatoare - fara sector - cu nr. de unitate ... si cu patru posturi admise. Adresa Arhiepiscopiei solicita forului adresant ,,sa ia act de inscrierea acestei unitati parohiale in statul de personal (...) incepand cu data de 1 ianuarie 1998’’.

Prima viza depusa pe referatul Consilierului economic al Arhiepiscopiei Tomisului cuprinde mentiunea - radiata - a aprobarii
infiintarii
acestei parohii; termenul modificat, consemnat in continuare este
„inscrierea’’,
ceea ce denota faptul ca entitatea decidenta a admis ca notiunea de
infiintare
este concordanta cazului prevazut de art. 44 teza 1 din Decretul nr. 233/1949 (in vigoare la acea data), adica doar in situatia constituirii parohiei prin vointa unui numar de cel putin 500 familii la orase si de 400 familii la sate.

Cea de-a doua notiune,
inscrierea,
a fost apreciata ca fiind conforma ipotezei de fata, adica a cererii speciale a unei fundatii, de constituire a unei parohii dupa edificarea edificiului de cult, adica in teza a doua a art. 44 din decret - „Numai in cazuri exceptionale si la cererea credinciosilor,
se vor putea admite parohii
cu un numar mai mic de credinciosi’’.

In ambele ipoteze urma sa se pronunte Consiliul eparhial conform art. 46 din Statutul aprobat prin Decretul nr. 233/1949, ceea ce in speta s-a realizat.

Autoritatea statului care avea pozitia forului tutelar nu avea, prin urmare, capacitate de decizie si de control asupra actelor organelor componente ale BOR, Secretariatului de Stat pentru Culte cerandu-i-se sa ia act de aceste modificari in statul de personal si in structura autoritatilor bisericesti.

Toate celelalte acte intocmite de catre preotul [...], dupa aceasta data, sunt emise sub egida Parohiei ,,[...]’’ si sunt semnate de acesta in calitate de paroh, ceea ce denota constituirea, conform actului normativ in vigoare, a acestei noi entitati.

Prin urmare, argumentele aduse de catre apelanta Asociatia ,,[...]’’ in sustinerea tezei lipsei capacitatii procesuale de folosinta a intimatei reclamante vor fi inlaturate, devreme ce s-a dovedit ca noua entitate a dobandit personalitate juridica potrivit art. 28 lit. d din Decretul nr. 31/1954, printr- un mod aparte stabilit prin lege (inteleasa in sens larg), anume, prin actul organului stabilit prin statutul propriu al BOR, careia inca prin prevederile Constitutiei din 1948 i se recunostea natura autocefala si independenta in organizare si functionare (dar cu reglementare consacrata de stat initial prin Decretul nr. 233/1949 si ulterior prin H.G. nr. 53/2008).

Nu era, asadar, caz de verificare a existentei vreunei cereri clasice de infiintare a parohiei, conform art. 44 teza I din Statutul aprobat prin Decretul nr. 233/1949, depuse de catre un anumit numar de credinciosi, cata vreme entitatea a fost constituita in modalitatea amintita, ca fiind
,,fara sector ’
’, adica
fara
stabilirea unei teritorialitati definite de credinciosi si a apartenentei spirituale a comunitatii solicitante. Fata de natura specifica de organizare si de caracterul autonom al conducerii sinodale al BOR (care a stabilit prin statutul propriu ierarhiile si competenta autoritatilor din cuprinsul sau), exceptia evocata nu se putea sustine pe considerentul inexistentei unui act oficial de constituire a acestei entitati - devreme ce forul bisericesc statutar nu a negat aceasta imprejurare, ci a confirmat crearea noii parohii si a comunicat-o, spre opozabilitate, Statului.

Actele ulterioare ale preotului desemnat au fost intocmite sub egida Parohiei [...], fiind adresate eparhiei cu aceasta titulatura; personalitatea juridica a parohiei a fost certificata prin adeverintele nr. .../30.03.1999 si .. ./27.04.1999 ale eparhiei, in baza carora noua entitate a fost inregistrata la Administratia financiara, primind cod fiscal si cont bancar, parohia avand stampila, iar preotul paroh specimen de semnatura, ambele certificate de catre Arhiepiscopia Tomisului, in vederea legitimarii in fata organelor fiscale.

In fine, Parohia ,,[...]’’ a incheiat contracte de lucrari, a primit fonduri din partea eparhiei, a completat declaratia de impunere pentru Serviciul public de impozite si taxe - toate aceste inscrisuri, regasite in vol. I fond, atestand fara putinta de tagada constituirea conform regulilor statutare si, prin urmare, conform legii, a entitatii cu personalitate juridica si care ulterior si-a exercitat drepturile si si-a asumat obligatii in nume propriu.

In egala masura, nu se putea pune in discutie de catre apelanta parata constituirea parohiei sub prevederile statutare aprobate prin H.G. nr. 53/2008 - la momentul intrarii in vigoare a acestui act normativ parohia functionand cu deplina personalitate juridica, dupa cum s-a aratat in precedent.

Fata de toate aceste considerente, exceptia lipsei capacitatii procesuale de folosinta a Parohiei reclamante va fi respinsa, imprejurarea desemnarii unui preot paroh venind de altfel in sprijinul ideii existentei unei parohii aprobate, iar nu a unui ,,prim preot al bisericii’, cum se sustine in apel pornindu-se de la etimologie, dar nesocotindu-se dispozitiile art. 41 din Statutul aprobat prin Decretul din 1949.

Cu privire la modul in care intimata reclamanta PAROHIA [...] se legitimeaza ca titulara a dreptului pretins si la natura demersului judiciar de constatare/ constituire ori valorificare deplina a dreptului real, Curtea va retine urmatoarele:

Entitatea reclamanta a initiat actiunea in realizarea dreptului impotriva asociatiei parate, cu privire la cele doua imobile (biserica [...] si oficiul parohial), fara a prezenta la dosar un titlu constatator al proprietatii si care sa certifice calitatea sa de titular al dreptului real.

S-a pretins, inca de la momentul formularii cererii de chemare in judecata, ca reclamanta a obtinut, la data de 1 august 2010, dreptul de proprietate asupra imobilelor mentionate, cerand deopotriva inlaturarea pretinsului titlu pe care i l-ar fi putut opune asociatia parata in legatura cu aceste bunuri. Parata nu a exhibat un titlu propriu, ci a cerut reclamantei - in aplicarea principiului disponibilitatii - sa-l numeasca si sa precizeze temeiurile nulitatii lui (apararile asociatiei parate sustinand deopotriva inadmisibilitatea simplei actiuni in constatare, lipsite de efectele celei in realizare).

In aceste conditii reclamanta a depus, la 01.09.2014, o explicitare a demersului sau procesual, aratand ca a inteles sa apeleze la o comparare de titluri pe calea actiunii in revendicare, legitimarea sa ca titular rezultand din lege
(,,constatandu-se ca subscrisa am devenit proprietara acestor bunuri in temeiul legii la data de 01.08.2010, respectiv la data de 13.10.2011, cand a incetat pretinsul drept de proprietate al asociatiei, titlul nostru de proprietate fiind mai bine caracterizat’’)
.

Privita din perspectiva scopului urmarit prin acest demers, actiunea intimatei reclamante nu a imbracat asadar doar forma simplei actiuni in constatare, pentru ca nu a urmarit doar recunoasterea pe cale judecatoreasca a existentei atributelor dreptului de proprietate in patrimoniul sau, ci a reprezentat o veritabila actiune in realizare dublata de o actiune in constatare declaratorie, atat prin invocarea si opunerea dreptului fata de entitatea parata, cat si prin cererea de a fi repus pe deplin in exercitiul dreptului pretins.

Neavand un
instrumentum
in certificarea dreptului sau, intimata reclamanta a fost obligata sa solicite mai intai instantei sa-i constate dreptul, prezentand argumentele pe care s-a sprijinit teza dobandirii, la un moment dat, a dreptului real in urma savarsirii anumitor fapte juridice carora legea le conferea efectul constitutiv de drept.

Acesta este motivul pentru care parohia reclamanta si-a completat/modificat (in fapt, si-a explicat) cererea initiala, formuland si un petit aparte in temeiul caruia judecatorul sa cerceteze si modalitatea in care s-a dobandit sau nu dreptul de proprietate, la momentul amintit (1 august 2010 pentru cladirea bisericii, 13 oct. 2011 pentru oficiul parohial), pentru ca ulterior acestei statuari sa fie posibila evaluarea pretinselor drepturi contrare ale partilor, pe calea compararii titlurilor.

In aceste conditii, judecatorul fondului nu a pronuntat o hotarare cu incalcarea art. 22 alin. 4 si 6 cod proc. civila
2013,
cum sustine apelanta, ci dimpotriva, s-a pronuntat pe ceea ce i s-a cerut, cata vreme Parohia nu a prezentat titluri recognitive sau constitutive de drepturi cu privire la cele doua imobile, pe baza carora sa se procedeze, in revendicare, la simpla comparare a efectelor lor juridice.

Pentru a ajunge la concluzia existentei unui drept real nascut/ transmis in patrimoniul entitatii reclamante mai inainte de data sesizarii instantei, judecatorul a fost obligat sa cerceteze mai intai faptele supuse judecatii si legea aplicabila, spre a deduce ca Parohia este,
in aplicarea legii,
titulara dreptului clamat si ca Asociatia parata nu are, in raport de
prevederile legii,
un drept mai vechi si opozabil reclamantei.

Cu toata dificultatea intimatei de a defini natura cererii sale in constatare, Curtea constata ca
ea nu putea primi calificarea uneia constitutive de drepturi
- urmand a fi inlaturate in acest sens si criticile apelantei cu privire la posibilitatea reclamantei de a promova o atare actiune concomitent cu cea in revendicare. Actiunea constitutiva de drepturi urmareste, asa cum de altfel a aratat si apelanta, „crearea” titlului, recunoasterea dreptului si producerea efectelor lui pe viitor, judecatorul cauzei fiind chemat ca, prin hotararea pronuntata, sa aplice legea la anumite acte si fapte invocate in cuprinsul cererii. Dreptul pretins este recunoscut si isi va produce efectele
ex nunc
la data ramanerii definitive a unei asemenea hotarari, stabilind asadar pe viitor o situatie juridica inexistenta la data sesizarii instantei (literatura juridica dand exemplu, intr-un asemenea caz, al efectelor hotararii de divort, de punere sub interdictie, al incuviintarii adoptiei etc.).

Nu este cazul de fata, fiindca desi parohia a solicitat ca prin hotarare judecatoreasca sa i se constituie dreptul, in realitate, prin invocarea dobandirii lui la un moment
anterior
promovarii cererii de chemare in judecata, ceea ce s-a urmarit prin prezenta actiune a fost certificarea dreptului real si statuarea definitiva asupra efectelor sale
din momentul dobandirii bunurilor in patrimoniu
- fiind de neadmis o cerere constitutiva de drept prin invocarea preexistentei lui.

Astfel fiind, instanta de fond nu s-a pronuntat asupra unei cereri in constatare inadmisibile ori care depasea cadrul sesizarii sale, iar aspectele punctuale, legate de exercitarea efectiva a unora dintre atributele dreptului real in raport de cele doua imobile, urmeaza sa faca obiectul evaluarii pe fond a pretentiilor deduse judecatii. Pe cale de consecinta, apelul formulat impotriva incheierii din 29.10.2014, prin care s-a respins exceptia inadmisibilitatii cererii vizand constatarea dreptului, cat si impotriva solutiei de fond, vizand modalitatea de dezlegare a acestei chestiuni, se dovedeste a fi neintemeiat.

Statuarea asupra naturii cererii in constatare rezolva, in functie de momentul la care reclamanta a pretins ca a dobandit dreptul, problema urmatoare, a normei juridice aplicabile actului sau faptului care a condus la dobandirea dreptului de proprietate.

Art. 3 din Legea nr. 71/2011 prevede ca actele si faptele juridice incheiate ori, dupa caz, savarsite sau produse inainte de intrarea in vigoare a Codului civil (adoptat prin Legea nr.

287/2009) nu pot genera alte efecte juridice decat cele prevazute de legea in vigoare la data incheierii sau, dupa caz, a savarsirii ori producerii lor.

Cum asupra unitatii de cult s-a aratat ca dreptul de proprietate a intervenit la
01.08.2010,
odata cu sfintirea bisericii, iar asupra cladirii definite ca ,,oficiu parohial’’, la 13.10.2011, odata cu finalizarea lucrarilor la aceasta constructie, rezulta ca instanta nu se poate raporta - pentru cladirea bisericii - la prevederile Noului Cod civil (aplicat de la 01.10.2011).

Or, din aceasta perspectiva, in mod gresit s-a raportat tribunalul la dispozitiile art. 557 Cod civil
2011
in privinta modalitatii de dobandire a dreptului de proprietate asupra edificiului Bisericii, cata vreme la data evocata - 1 august 2010 - erau inca incidente cele ale vechiului Cod civil
1865.

Art. 644 cod civil vechi stabilea ca proprietatea bunurilor
se dobandeste si se transmite
prin succesiune, prin legate, prin conventie si prin traditiune, iar art. 645 dispunea ca proprietatea se mai
dobandeste
prin accesiune sau incorporatiune, prin prescriptie, prin lege si prin ocupatiune.

Modalitatea de delimitare a celor doua texte induce optiunea legiuitorului de a trasa o granita intre modurile originare de dobandire a dreptului si cele derivate (din primul text).

Sintagma ,,drept de proprietate dobandit prin lege’’ priveste situatiile in care
prin efectul legii
se creeaza dreptul real in patrimoniul unei persoane; este cazul regimului juridic al proprietatii publice, al exproprierii, al constituirii dreptului asupra fondului funciar etc. In aceste cazuri, chiar daca in confimarea acestui drept se interpun acte administrative in executarea legii ori hotarari judecatoresti, dreptul real este dobandit in virtutea legii si este aparat de aceasta daca i se neaga continutul sau se incalca prerogativele decurgand din calitatea de proprietar.

Instanta de fond a aratat ca intimata reclamanta a dobandit dreptul de proprietate asupra edificiului bisericii [...] prin efectul H.G. nr. 53/2008 privind recunoasterea Statutului pentru organizarea si functionarea Bisericii Ortodoxe Romane, publicata in Monitorul Oficial Partea I, nr. 50/22.01.2008, act normativ emis in concordanta cu dispozitiile art. 108 alin. 2 din Constitutie, in executarea Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasa si regimul general al cultelor. In continuare s-a aratat ca regimul juridic al edificiului mentionat intra in sfera „bunurilor sacre’’ la care se refera art. 178 si 181 din Statutul BOR, astfel incat imediat dupa sfintire, cladirea bisericii apartinand acestui rit trece in proprietatea si folosinta unitatilor de cult din eparhie.

Instanta de fond a conchis ca acest mod aparte de dobandire a dreptului de proprietate asupra unei biserici de rit ortodox este prevazut printr-un act cu caracter normativ, opozabil erga omnes (Statutul BOR aprobat prin H.G. nr. 53/2008), care legitimeaza parohia reclamanta ca titulara a dreptului de proprietate.

Aceasta dezlegare a fost combatuta in apel, in raport de dispozitiile art. 8 alin. 1 din Legea nr. 489/2006 care recunoaste caracterul autonom al organizarii si functionarii cultelor, in baza statutelor si codurilor canonice proprii, dar care nu permite acestora sa deroge de la prevederile Constitutiei ori ale Codului civil in general, si cu privire la regimul juridic al dobandirii dreptului de proprietate, in particular.

Cu alte cuvinte, un anumit cult religios nu-si poate apropria orice bun in considerarea prevederilor propriului statut, incalcand ordinea juridica a statului, doar pentru ca printr-un act normativ a obtinut calitatea de cult recunoscut de stat.

Instanta de apel subscrie acestei critici si apreciaza ca inexacta si inconsistenta trimiterea judecatorului fondului la dobandirea dreptului de proprietate asupra edificiului bisericii, prin modul in care cultul religios se refera la patrimoniu in propriul statut, precum si prin faptul ca exista o hotarare de guvern - care a avut doar rolul recunoasterii cultului ortodox de catre statul roman.

Nu acesta a constituit temeiul legal al dobandirii dreptului de proprietate asupra cladirii bisericii, si nici legea organica (Legea nr. 489/2006 privind regimul general al cultelor), cata vreme cea din urma nu stabileste explicit ca lacasurile de rugaciune si de serviciu confesional apartin
ope legis
cultului religios.

Trebuie mentionat aici faptul ca statul, in pozitia neutra afirmata potrivit art. 9 din lege, in raport de cultele recunoscute, lasa acestora libertatea de a stabili, prin statutul propriu si potrivit dreptului canonic, care bunuri dobandite devin sacre si care sunt supuse regimului de drept comun. Astfel, art. 27 alin. 1 din Legea nr. 489/2006 (atat in forma initiala, cat si ulterior modificarilor si completarilor ulterioare) dispune:
,,Cultele recunoscute si unitatile lor de cult pot avea si dobandi, in proprietate sau in administrare, bunuri mobile si imobile, asupra carora pot dispune in conformitate cu statutele proprii’’. Alin. 2 al aceluiasi text arata ca:
,,Bunurile sacre, respectiv cele afectate direct si exclusiv cultului, stabilite conform statutelor proprii in conformitate cu traditia si practicile fiecarui cult, dobandite cu titlu, sunt insesizabile si imprescriptibile si pot fi instrainate doar in conditiile statutare specifice fiecarui cult ’ ’.

Prin urmare, nu legea este cea care - spre deosebire de domeniul proprietatii publice - intervine in acest domeniu aparte al proprietatii private si decide care sunt bunurile sacre ale diferitelor culte religioase recunoscute; in masura in care sunt dobandite cu titlu, bunurile pot fi gestionate ori valorificate in conditiile statutare; statul doar a stabilit (pentru evitarea conflictelor particulare in legatura cu aceste bunuri, mobile sau imbile, sacre ori supuse dreptului comun) ca in masura in care ele au intrat legal in patrimoniul unui cult, nu mai pot face obiectul revendicarii ulterioare - art. 31 alin. 1 din Legea nr. 489/2006.

In speta, modalitatea de dobandire a dreptului de proprietate asupra edificiului Bisericii [...] a fost acela al traditiunii consacrate prin art. 644 cod civil
1865.
Desi putin uzitata in practica juridica in privinta dobandirii dreptului de proprietate, aceasta institutie de drept civil isi gaseste transpunerea in litigiu, prin elementele care o configureaza; ea marcheaza, in cele mai multe cazuri, modalitatea prin care un lacas de cult (edificat prin efortul comunitatii locale ori al unei alte persoane juridice de drept privat) este ulterior afectat patrimoniului cultului caruia i-a fost destinat.

Asa cum releva doctrina, traditiunea constituie un mod distinct de dobandire a dreptului de proprietate privata prin simplul fapt al remiterii bunului (Valeriu Stoica -
,,Drept civil. Drepturile reale principale. vol II’’
- Ed. Humanitas, pag. 228). Unii autori au facut distinctie intre remiterea materiala si cea ideala (pentru ultima ipoteza fiind data cu titlu de exemplu remiterea cheilor unei case), insa s-a apreciat ca o asemenea disociere nu este necesara fata de izvorul acestei institutii (regasit in dreptul roman) si in absenta unei prevederi speciale a legii, in acest sens.

Doctrinar s-a aratat ca traditiunea este un mod de transmitere derivat al dreptului de proprietate, care implica nu doar faptul remiterii bunului, ci si o conventie de transmisiune a proprietatii. ,,Numai aceasta conventie este lamuritoare in legatura cu elementul subiectiv pe care il va avea cel care a primit bunul: acesta poate sa fie posesor, avand
animus sibi habendi,
sau un detentor precar, avand
animus detinendi
’’ - op. cit. pag. 228.

S-a sustinut ca valoarea juridica atribuita in dreptul roman simplei predari a bunului s-a estompat, in conditiile in care dreptul contemporan confera conventiei, iar nu predarii efective, rolul de act juridic care transfera dreptul (Corneliu Barsan - ,,Drept civil. Drepturile reale principale”, Ed. All Beck, 2001, pag. 309). Cu toate acestea, atat Codul civil 1865, cat si cel intrat in vigoare la 01.10.2011 mentin aceasta modalitate de transmisiune a dreptului, iar cata vreme trasaturile juridice ale acestei institutii se confirma in situatii speciale, diferite de ipoteza darului manual sau a titlurilor valorice (ca exemple uzuale relevate in doctrina), ele trebuie recunoscute si aplicate distinct de orice alta modalitate de dobandire a dreptului real - legea, prescriptia, ocupatiunea, accesiunea etc.

Dobandirea prin traditiune a unui bun destinat cultului religios si care prin dispozitiile statutare devine
sacru,
insesizabil si imprescriptibil, scos de sub regimul normal al revendicarii si al transmisiunii patrimoniale, nu este singura modalitate de constituire a patrimoniului unui cult. Donatia prin act autentic, darul manual, vanzarea sau cesiunea dreptului in beneficiul cultului, clauza testamentara etc. sunt tot atatea modalitati licite de dobandire a bunurilor mobile si imobile de catre cultele religioase, ele intrand in sfera de aplicare a art. 27 si urm. din Legea 489/2006.

Insa, in acest domeniu aparte, traditiunea reprezinta o forma de apropriere, cu radacini arhaice, dar la fel de actuala ca si celelalte moduri consacrate prin legislatia moderna, de dobandire a bunurilor destinate exercitarii cultului. Ea inglobeaza in acest caz atat conventia de atribuire a dreptului asupra bunului (decurgand din acordul initial dat de eparhie pentru alegerea locului si pozitionarea viitorului edificiu, pentru ridicarea bisericii cu respectarea anumitor planuri de constructie specifice dogmei, pentru desemnarea unui preot si pentru preluarea ei in patrimoniul cultului), cat si elementul faptic al predarii efective a bunului - si care in ritualul ortodox imbraca forma exteriorizata a sfintirii lui, adica arogarea de la acel moment a dreptului cultului asupra bunului si stabilirea sacralitatii lui.

Or, toate aceste elemente se regasesc in ansamblul probatoriu al cauzei - incepand cu acordul dat de arhiepiscopie asupra proiectului initiat de fondatorii asociatiei si relevat prin declaratiile de martori, cat si de sprijinul ulterior asigurat de eparhie in conturarea si finalizarea acestui proiect; obtinerea amplasamentului viitoarei constructii, prin act al administratiei publice, care a cedat cu titlu gratuit folosinta terenului; subscriptia publica de fonduri, inclusiv din partea Arhiepiscopiei Tomisului; desemnarea unui preot paroh si constituirea parohiei in modalitatea amintita; raportarea fiscala la patrimoniul bisericesc si relevarea, in fata autoritatilor statutului, a apartenentei acestei cladiri la acest regim juridic, chiar mai inainte de preluarea ei efectiva de catre cult; cererea explicita a asociatiei parate de oficiere a slujbei religioase de preluare a asezamantului bisericesc si stabilirea dupa canoane a unui hram; inzestrarea, dupa edificare, a acestui edificiu, cu bunuri destinate exercitiului cultului ortodox si organizarea serviciului confesional.

Insusi Statutul constitutiv al Asociatiei ,,[...]’’ prevedea, la pct. 4.2. lit. a, ca principalul scop al entitatii consta in edificarea unei biserici ortodoxe din lemn,
destinate cultului,
potrivit canoanelor s prevederilor statutare ale Bisericii Ortodoxe Romane; ca preotul slujitor si personalul de cult va fi numit de catre Arhiepiscopia Tomisului Constanta, cu respectarea legilor BOR, la propunerea Consiliului director al asociatiei.

In aceste conditii, cladirea bisericii [...], construite in stil maramuresean, care nu a fost destinata in niciun moment unui scop cultural artistic (muzeu, prezentare de spectacole, expozitii de arta plastica), s-a constituit de la inceput ca un bun imobil ce va fi deservit cultului ortodox, cu scopul spiritual filantropic declarat de asociatia parata, de a asigura in principal apropierea tinerilor de religie si de valorile ei.

Din aceasta perspectiva, trimiterea facuta in prima instanta la canoanele ortodoxe si la sfintirea bunului imobil, cu consecinta dobandirii proprietatii, in temeiul Statutului adoptat prin hotarare de guvern, este neavenita - chiar daca art. 557 din Noul Cod civil (a carui aplicare a dispus-o instanta de fond) arata in prezent ca proprietatea se mai poate dobandi,
in cazurile prevazute de lege,
si prin efectul unui act administrativ.

Fara a intra in detaliu, hotararea de guvern emisa in 2008 nu se inscria in sfera actelor constitutive de drepturi, efectele sale urmarind un cu totul alt scop - anume, legitimarea cultului ortodox ca fiind recunoscut de stat, confirmarea legala a conformitatii canoanelor si regulilor BOR cu imperativele de securitate publica, ordine, sanatate si morala publica, precum si cu cerinta respectarii drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului.

Imprejurarea ca ridicarea acestui edificiu a fost realizata in baza autorizatiei de construire nr. 697/19.07.1997, lucrarea fiind finalizata conform procesului-verbal de receptie nr. 985/22.09.2006, nu va fi gasita ca intemeiata sub aspectul dreptului pretins de catre parohia intimata, fiindca toate considerentele mentionate nu exclud ideea dobandirii
ope legis,
de la momentul finalizarii constructiei, a dreptului de proprietate al asociatiei asupra acestui bun.

Ceea ce avea relevanta era existenta ori inexistenta dobandirii de catre parohia reclamanta a dreptului real
derivat
asupra aceluiasi bun; or, dupa cum s-a aratat, aceasta operatiune a avut loc in conditiile traditiunii, prin cererea din 26.07.2010 a membrilor consilieri ai asociatiei si ai preotului paroh de la acea data, desemnat la propunerea asociatiei parate, catre arhiepiscopie, de preluare conform canoanelor a unitatii de cult, ca lacas sfant - la acea data fiind in vigoare noul Statut BOR.

Este real ca nu exista nicio dispozitie expresa prin care sa se interzica detinerea in proprietate, de catre o entitate laica, a unui unitati de cult, insa interdictia este implicita prin modul in care statul se delimiteaza echidistant de organizarea si functionarea cultelor recunoscute, afirmand totodata prin lege organica dreptul acestora de a determina caracterul sacru al bunurilor care deservesc practicarea lui. Prin urmare, daca statutul unui cult recunoscut nu confera lacasului de cult natura de bun „sacru”, statul nu intervine si nu legifereaza, statuand contrariul; daca insa statutul cultului releva aceasta natura, definirea lui ca bun sacru atrage protectia statului in conditiile art. 27 alin. 2 si art. 31 din Legea nr. 289/2006.

Or, in speta, asa cum s-a aratat, edificiul bisericii [...] a fost dobandit in patrimoniul bisericesc ortodox conform art. 644 cod civil 1865, intr-un mod licit, fiind clasificat ca ,,bun sacru’’ in raport de dogma si de traditiile cultului, fiind asadar exclusa coproprietatea, exercitarea a doar unora dintre prerogativele dreptului sau pastrarea vreunui beneficiu patrimonial de catre apelanta parata, in legatura cu acest imobil.

Fata de toate aceste considerente, se va constata ca sunt corecte argumentele apelantei privind netemeinicia motivatiei primei instante cu privire la
modalitatea
in care acest bun imobil a intrat in patrimoniul parohiei reclamante; in egala masura, insa, dezlegarea referitoare la
dobandirea
de catre parohia reclamanta a dreptului real este corecta, imprejurare fata de care nu se impune - pentru edificiul mentionat - reformarea solutiei.

Argumentele relevate in legatura cu modalitatea de constituire a dreptului real si cu momentul dobandirii proprietatii asupra edificiului Biserica [...] nu pot fi, insa, transpuse in aceeasi masura asupra cladirii denumite „Oficiu parohial’’, intabulate sub nr. [...] a UAT Constanta.

Aceasta a beneficiat de autorizatie de construire distincta de cea a lacasului de cult, fiind finalizata conform procesului-verbal de receptie nr. 876/13.10.2011 - asadar, dupa preluarea prin efectul traditiunii a cladirii bisericii de catre parohia reclamanta.

Or, fata de dispozitiile art. 55 alin. 1 din Legea nr. 7/1996 r., cu modificarile si completarile existente la data emiterii procesului-verbal de receptie la terminarea lucrarilor,
dreptul de proprietate asupra constructiilor se inscrie in cartea funciara in baza autorizatiei de construire si a procesului-verbal de receptie la terminarea lucrarilor, precum si a unei documentatii cadastrale.

Instanta de fond a retinut ca reclamanta a dobandit si asupra acestei cladiri un drept de proprietate in virtutea art. 178 din statutul bisericesc, ca „anexa a lacasului de cult’’, fiind un asezamant cu caracter social-filantropic; acest caracter accesoriu a exclus cerinta „sfintirii’’, dar din perspectiva obiectivului asociatiei parate, cladirea in care s-au derulat activitati pentru copii si tineri cu dizabilitati nu putea fi - in opinia tribunalului - sustrasa regimului juridic al edificiului bisericesc langa care a fost construita.

Aceste considerente urmeaza a fi considerate ca nelegale, pentru ca nu explica
juridic
modalitatea de transmitere, in temeiul legii, a dreptului de proprietate asupra unei constructii care nu a intrat in circuitul ecleziastic, ci doar a fost ridicata in proximitatea unei biserici. Dispozitiile art. 170 din Statutul Bisericii Ortodoxe Romane, aprobat prin H.G. nr. 53/2008, disting ele insesi intre bunurile ,,sacre’’ si cele „comune’’ care compun patrimoniul bisericesc, insa din punct de vedere al regimului juridic, consacrarea acestor categorii potrivit regulilor acestui cult depinde de modalitatea in care cel din urma a dobandit respectivele bunuri.

Imprejurarea ca biserica ortodoxa are la randul ei un rol social filantropic in raport cu anumite categorii defavorizate nu prezuma cedarea dreptului asupra acestei constructii la data finalizarii ei in patrimoniul parohiei, cum a pretins intimata, prin simpla raportare la dispozitiile din art. 181 al statutului BOR - doar pentru ca in cladirea denumita initial, conform planurilor arhitectonice si a celor urbanistice, „oficiu parohial’’, Asociatia apelanta a inteles sa desfasoare activitati filantropice si sociale pentru copiii cu dizabilitati, pentru cei pauperi si pentru tinerii lipsiti de resurse financiare, in acord cu scopurile relevate in propriul sau Statut constitutiv.

Fara a relua aspectele legate de
modalitatea legala
in care un cult recunoscut isi poate apropria bunuri (fiind contrar ordinii publice sa se admita ca, prin simpla oficiere a unor ritualuri, altminteri conforme cultului, s-ar putea obtine
contra legem
proprietatea oricarui edificiu de pe teritoriul statului), instanta de apel va retine ca teza proximitatii acestui imobil fata de cel al bisericii in sine, imbratisata in prima instanta, este lipsita de suport legal. Nu are nici o relevanta faptul ca acest asezamant a fost gandit initial ca un complex de activitati ecleziastice si sociale, dupa cum din punct de vedere juridic nu producea nici un efect titulatura data initial acestei din urma constructii („oficiu parohial’’), care ar fi creat ideea jonctiunii de utilitate date celor doua edificii. In absenta oricarui act juridic ulterior edificarii lui, menit sa releve neechivoc acordul apelantei parate pentru operarea transferului vreunui drept nascut in legatura cu cladirea mentionata, tribunalul nu putea sa aplice doar dispozitiile art. 178 din Statutul BOR, spre a constitui si recunoaste dreptul in patrimoniul reclamantei.

In acelasi context, instanta de apel va retine ca niciun act material savarsit dupa finalizarea acestei constructii si incheierea procesului-verbal de receptie nu induce acelasi regim juridic ca si cel al corpului bisericii, pentru ca declaratiile martorilor confirma derularea - in incinta acestui imobil denumit centru de zi - a unor activitati sociale (de dobandire si perfectionare a abilitatilor copiilor cu deficiente, inclusiv a celor de vorbire si a celor motrice). Antrenarea preotului paroh al Bisericii ,,[...]’’ in activitatile de catehizare a tinerilor ori de indrumare a celor religioase desfasurate cu profesorii si cu parintii in acest spatiu (inclusiv prin sponsorizarile unor terte persoane din strainatate) nu este de natura sa modifice regimul juridic al acestui bun imobil, el aflandu-se asadar in afara domeniului bisericesc clamat de catre intimata reclamanta.

Pe cale de consecinta, solutia pronuntata in prima instanta urmeaza a fi schimbata, cat priveste acest bun imobil, parohia reclamanta neavand nici un drept de proprietate nascut ori transmis in vreuna din modalitatile prevazute de Codul civil 2011 si in temeiul caruia sa triumfe in actiunea in revendicare.

In raport de considerentele expuse si fata de dispozitiile art. 480 alin. 1 cod proc. civila, se va admite apelul formulat de apelanta parata [...] impotriva sentintei civile nr. 335/18.02.2015 si se va schimba in parte hotararea atacata, in sensul respingerii actiunii reclamantei PAROHIA [...], in constatare a dreptului si in revendicare, cu privire la imobilul „oficiu parohial D+P+M, sediul social-administrativ”, situat in mun. Constanta, ..., avand numar cadastral [...], inscris in cartea funciara [...] a UAT Constanta.

Vor fi mentinute celelalte dispozitii ale hotararii apelate, respectiv, cat priveste imobilul cu numar cadastral [...] (Biserica [...]).

Decizia civila nr. 110/C/12.10.2015 Judecator redactor Mihaela Ganea