Actiune civila Interes Conditii
31 martie 2020Accident de circulatie, Despagubiri solicitate in instanta de la asiguratorul persoanei care a cauzat accidentul
31 martie 2020
Acord pentru construire, Refuz, Abuz de drept, Conditii
- Codul civil 1864: art. 480
- Decretul nr. 31/1954: art. 1, art. 3
Refuzul de exprimare a consimtamantului la realizarea unor lucrari de constructie nu are natura unui abuz de drept, daca prin efectuarea lucrarii se aduce atingere dreptului de proprietate al persoanei care si-a manifestat refuzul.
Curtea de Apel Timisoara, Sectia I civila, Decizia civila nr. 785 din 09 octombrie 2014, F.S.
Prin actiunea civila inregistrata la Judecatoria Deta in dosarul nr.1881/220 din 6 octombrie 2010, reclamantii M.S. si M.I. au chemat in judecata pe paratele G.R. si M.M., solicitand instantei ca prin hotararea ce o va pronunta sa constate refuzul nejustificat al acestora de a le da acordul cu privire la executarea copertinei deasupra accesului de intrare in imobilul lor (proprietate personala) situat in Deta; in cazul in care paratele persista in refuzul nejustificat au solicitat obligarea acestora in a le da acordul, in caz contrar hotararea ce urmeaza a fi pronuntata sa tina loc de consimtamant.
In motivare au aratat ca sunt proprietarii imobilului mentionat si ca doresc sa acopere intrarea principala in curtea interioara pentru ca accesul in curte sa devina uscat, deoarece iarna se depune un strat gros de zapada care nu mai permite iesirea din curte a autovehiculului personal; datorita faptului ca latimea curtii este foarte mica (distanta dintre casa lor si casa paratelor avand circa 1,5 -2 m latime) nu au unde degaja zapada.
La data de 01.09.2010 au notificat paratele solicitandu-le rezolvarea acestei situatii pe cale amiabila, insa in data de 15.09.2010, au primit o adresa din partea acestora prin care au refuzat sa le dea acceptul de a construi copertina.
Relatia de buna-vecinatate se traduce si in plan juridic prin existenta a doua indatoriri: respectiv proprietarul unui imobil nu trebuie sa-l prejudicieze pe vecinul sau, iar a doua se refera la faptul ca acesta nu trebuie sa-l incomodeze intr-un mod intolerabil pe vecin.
Paratele au depus cerere reconventionala, solicitand sa se dispuna ridicarea - daramarea tuturor constructiilor efectuate de reclamanti cu incalcarea prevederilor legale, constructii care se refera la speta dedusa judecatii, astfel cum a fost retinuta situatia si de Inspectoratul de Stat in Constructii prin procesul verbal de control efectuat la data de 21.08.2009.
Prin sentinta civila nr. 383/21.03.2011 a fost respinsa ca neintemeiata actiunea civila formulata de reclamanti; a fost admisa cererea reconventionala formulata de paratele-reclamante reconventional, sens in care au fost obligati reclamantii sa ridice constructia edificata in curtea imobilului lor de pe strada V., fara autorizatie de construire, respectiv copertina de deasupra accesului la intrarea in imobil.
Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta de fond a retinut ca reclamantii au edificat o constructie in curtea imobilului lor, respectiv o copertina care nu respecta conditiile legale, neavand autorizatie valabila in conditiile Legii nr. 50/1991.
Pentru lucrarea nelegal executata, reclamantii au fost si sanctionati contraventional la data de 21.08.2009, iar procesul verbal nu a fost contestat.
Din starea de fapt expusa s-a retinut ca paratele refuza justificat a-si da acordul la constructia edificata de reclamanti in propria lor curte si anume pentru ca le este incalcat si obstructionat dreptul de proprietate.
Obligarea acestora la un asemenea acord ar insemna ca instanta sa incalce atributele dreptului de proprietate ale paratelor reglementate de art. 480 Cod civil.
A retinut ca argumentele invocate de reclamanti cum ca paratele ar locui in imobil doar o luna pe an si din rea vointa nu doresc sa le dea acordul sau ca in ipoteza desfiintarii constructiei ar fi nevoiti sa suporte alte costuri pentru intocmirea proiectului si autorizarea constructiei nu constituie motiv pentru ca instanta sa aduca atingere dreptului de proprietate al paratelor si sa pronunte o hotarare care sa suplineasca acordul acestora.
Impotriva acestei hotarari reclamantii au declarat apel, solicitand schimbarea in tot a sentintei apelate cu consecinta admiterii actiunii initiale si respingerea ca neintemeiata a cererii reconventionale.
Apelantii au solicitat sa se constate ca instanta de fond in mod eronat a respins actiunea, bazandu-se doar pe adresa emisa de Primaria Deta din data de 6.08.2010, fara sa tina cont de procesul verbal de control nr.16429 al Inspectoratului de Stat in Constructii; Au solicitat sa se constate ca instanta de fond a omis a analiza aceste inscrisuri care au o forta probanta indubitabila in solutionarea litigiului; mai mult, a respins ca fiind inutila cauzei cererea in probatiune de efectuare a unei expertize in specialitatea constructii, care este indispensabila cauzei si care este singura proba care poate atesta abuzul de drept prin care paratele in mod nejustificat nu doresc sa-si dea acordul.
Prin decizia civila nr. 537/A/02.06.2014 pronuntata de Tribunalul Timis in rejudecare s-a respins ca neintemeiat apelul declarat de parati.
Tribunalul a retinut ca, in conformitate cu prevederile art.1 din Decretul nr.31/1954, drepturile civile ale persoanelor fizice sunt recunoscute in scopul de a satisface interesele personale materiale si culturale ale acestora, iar potrivit art. 3 alin. (2) din acelasi act normativ, drepturile civile pot fi exercitate numai potrivit cu scopul lor economic si social.
Abuzul de drept consta in exercitarea unui drept subiectiv civil contrar scopului economico-social in care a fost recunoscut de lege si de regulile de convietuire sociala si contrar bunei credinte. In stabilirea scopului, a destinatiei drepturilor subiective, legiuitorul ia in considerare, mai intai, interesele proprii titularilor lor, care alcatuiesc scopul oricarui drept subiectiv, iar apoi are in vedere concordanta acestora cu cele generale, astfel incat prin exercitarea unui drept subiectiv sa nu se aduca atingere drepturilor celorlalte subiecte de drept.
Prin rezultatul sau, abuzul de drept se manifesta ca o fapta ilicita si ca urmare, el trebuie sanctionat.
In speta, reclamantii au edificat fara autorizatie de construire o copertina ce acopera intrarea in imobilul proprietatea lor.
In vederea obtinerii autorizatiei de construire, era necesar acordul proprietarilor imobilului invecinat, respectiv al paratelor care au refuzat sa-si exprime consimtamantul in acest sens, motivat de faptul ca lucrarea executata le obstructioneaza lumina si le cauzeaza prejudicii, existand riscul ca, in caz de precipitatii abundente, apa sa se infiltreze in zidul casei lor.
Tribunalul a retinut ca refuzul paratelor este unul justificat, asa cum a retinut si prima instanta, atata timp cat dreptul lor de proprietate este incalcat prin edificarea acestei constructii.
Din probele administrate in cauza rezulta ca refuzul nu constituie un abuz de drept, ci o protejare a intereselor lor legitime, in conditiile in care constructia edificata de reclamanti obstructioneaza in totalitate patrunderea luminii in interiorul imobilului paratelor, in cele doua incaperi cu cate o fereastra de lumina si aerisire nemaiexistand si alte ferestre spre exterior care sa permita aerisirea si patrunderea luminii naturale.
Totodata, este de mentionat, totodata, ca expertul nu a exclus posibilitatea ca apa rezultata in urma ploilor si topirea zapezii sa patrunda prin zona ferestrei de lumina si aerisire in interiorul locuintei paratelor, mentionand ca acest lucru este posibil in cazul schimbarii pantei de scurgere a jgheabului sau colmatarii acestuia.
Impotriva deciziei au declarat recurs reclamantii.
In motivare au aratat ca expertiza efectuata a raspuns la toate obiectivele si obiectiunile invocate, subliniind faptul ca lucrarea efectuata (copertina) corespunde din punct de vedere al proiectului, iar infiltratiile de apa invocate de parate nu se datoreaza copertinei, ci relei intretineri a imobilului lor.
Au mai precizat ca sortul de tabla confectionat de reclamanti la copertina in cauza nu provoaca vreo paguba paratelor; mai mult, urmare a edificarii acesteia, si peretele aferent casei acestora este ferit de umezeala si infiltratii.
Examinand recursul, Curtea a avut in vedere ca in raport cu invocarea de catre reclamanti a dispozitiilor art. 1 art. 3 din Decretul nr. 31/1954, tribunalul a facut o corecta interpretare si aplicare a normei de drept mentionata, apreciind ca refuzul paratelor de a-si da acordul pentru edificarea de catre reclamanti a copertinei, in modalitatea deja efectuata, nu poate fi calificata ca o atitudine subiectiva negativa, contrara bunei credinte, in conditiile in care s-a facut dovada certa a prejudiciului cauzat paratelor sub aspectul impiedicarii folosintei in conditii optime a locuintei lor, respectiv incalcarea exercitarii atributelor de proprietate, conform art. 480 Cod civil.
Starea de fapt retinuta de tribunal a evidentiat faptul ca refuzul nu constituie un abuz de drept, ci o protejare a intereselor legitime, in conditiile in care constructia edificata de reclamanti obstructioneaza in totalitate patrunderea luminii si a aerului in interiorul imobilului paratelor prin ferestrele F1 si F2, in proportie de 60-80%, ambele incaperi afectate nemaiavand alte ferestre spre exterior care sa permita aerisirea si patrunderea luminii naturale.
La aceasta, se mai adauga si riscul patrunderii in imobilul paratelor, de pe copertina prin zona ferestrelor sus-mentionate, a apei rezultate din ploi sau topirea zapezilor.
Fata de toate aceste considerente, Curtea a respins recursul ca nefondat.