Abuzul in serviciu contra intereselor persoanelor

Abuzul in serviciu contra intereselor persoanelor 

1. Conţinutul legal

Infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor este prevăzută în art. 246 C. pen. şi constă în fapta funcţionarului public (sau funcţionarului) care în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane.

Fapta anterior descrisă prezintă un pericol social deosebit, deoarece în materia­litatea ei, constituie o încălcare a legalităţii în activitatea de serviciu, săvârşită chiar de acela care este obligat în virtutea calităţii sale să o apere.

Abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor are un caracter subsidiar, ceea ce înseamnă că abuzul săvârşit de un funcţionar public sau de un alt funcţionar se în­ca­drează în prevederile art.246 C. pen., numai dacă acest abuz nu are o incriminare distinctă în Codul Penal.

Tocmai datorită acestui lucru, fapte abuzive ale funcţionarului, cum ar fi abuzul în serviciu prin îngrădirea unor drepturi (art. 247), arestarea nelegală şi cercetarea abuzivă (art. 266), supunerea la rele tratamente (art. 267), represiunea nedreaptă (art. 268), tortura (art. 267¹) şi care aduc de asemenea atingere intereselor per­so­nale, vor fi încadrate în normele speciale de incriminare şi nu în art.246 C. pen., acest text fiind incident numai dacă fapta nu întruneşte conţinutul uneia dintre infracţiunile speciale (principiul specialităţii în cazul concursului de norme penale).

Abuzul in serviciu contra intereselor persoanelor

2. Condiţii preexistente

A. Obiectul infracţiunii. a) Obiectul juridic special este reprezentat de acele relaţii speciale privitoare la asigurarea bunului mers al unităţilor prevăzute în art. 145
C. pen. ori al altor persoane juridice, la buna desfăşurare şi realizare a activităţii de serviciu, care implică executarea îndatoririlor de serviciu în mod cinstit şi corect, precum şi relaţiile sociale privind apărarea drepturilor şi intereselor oricărei persoane împotriva funcţionarilor publici sau funcţionarilor.

b) Obiectul material. În cazul acestei infracţiuni de regulă nu există obiect material. Dar având în vedere expresia folosită de text: „vătămarea intereselor legale ale unei persoane”, atunci când aceste interese legale se referă la un bun, la un înscris, obiectul material va fi reprezentat de acel bun sau înscris. De exemplu, dacă un funcţionar public redactează ilegal un înscris sau ridică abuziv anumite obiecte, obiectul material va consta în înscrisul întocmit şi obiectele ridicate.

În unele cazuri abuzul funcţionarului poate privi un drept al persoanei vătămate (dreptul acesteia de a ocupa un post), o asemenea faptă fiind lipsită de un obiect material.

B. Subiecţii infracţiunii. a) Subiectul activ în cazul infracţiunii prevăzute în art.246 C. pen. este circumstanţiat, acesta neputând fi decât un funcţionar public sau funcţionar (conform art.258 C. pen.). Noţiunile de funcţionar public şi de funcţionar sunt definite în art.147 C. pen. Dacă în cazul funcţionarului public legea prevede că acesta poate fi orice persoană, care exercită permanent sau temporar cu orice titlu, indiferent de cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu în serviciul unei unităţi publice, în cazul funcţionarului nu se mai prevăd aceste aspecte.

Conform art. 147 alin. (2) C. pen., funcţionar poate fi orice salariat în serviciul altei persoane juridice decât cea prevăzută în alin. (1), chiar şi una privată. Având în vedere că în cazul funcţionarului nu mai sunt repetate nici măcar cu titlu general, de exemplu, circumstanţele în care îşi poate desfăşura activitatea, se trage concluzia că în situaţia funcţionarului – alt salariat, întotdeauna acesta trebuie să fie într-un raport de muncă cu persoana juridică unde îşi desfăşoară activitatea, nefiind lipsit de importanţă cum a fost învestit, dacă este retribuit sau nu etc.

Cu alte cuvinte, pentru a căpăta calitatea de „alt salariat” şi implicit de funcţionar în sensul art. 147 alin. (2) C. pen., trebuie să existe un contract individual de muncă, între acea persoană fizică şi persoana juridică, contract care trebuie să îndeplinească toate condiţiile de formă şi fond, cerute de lege pentru existenţa valabilă a unui ase­menea contract.

Calitatea de funcţionar public sau funcţionar, cerută de textul art.246 C. pen., trebuie să existe în momentul comiterii faptei, iar în cazul coautoratului, toţi coautorii trebuie să aibă această calitate.

De exemplu, poate comite această infracţiune în calitate de funcţionar public, directorul unei şcoli, secretarul unei şcoli, directorul unei întreprinderi, inginerul-şef, contabilul-şef şi alţii.

Pot comite această infracţiune în coautorat, membrii unei comisii de examen pen­tru ocuparea unui post într-o anumită instituţie, care în mod abuziv privează o per­soană de dreptul de a ocupa acel post, cu toate că din punct de vedere legal şi al cunoştinţelor îndeplinea toate condiţiile.

În cazul coautoratului, colaborarea dintre coautori se poate realiza atât simultan ca în exemplu precedent, dar şi succesiv în cadrul unor activităţi desfăşurate de mem­brii unei comisii de verificare, control, aprobare. De exemplu, o persoană nu ob­ţi­ne autorizaţia de construcţie a unei locuinţe cu toate că îndeplinea condiţiile legale, în urma verificărilor făcute în mod succesiv de membrii unei comisii de la primărie.

Instigarea şi complicitatea sunt posibile fără îndeplinirea vreunei condiţii.

b) Subiectul pasiv. Distingem un subiect pasiv general, reprezentat de stat ca titu­lar al valorii sociale care este bunul mers al activităţii organelor şi instituţiilor publice, a instituţiilor sau altor persoane juridice de interes public.

Subiect pasiv general poate fi şi o persoană juridică privată, când subiectul activ este un funcţionar, adică salariatul unei asemenea persoane juridice.

Subiectul pasiv secundar este o persoană fizică căreia i s-a adus o vătămare intereselor legale, prin fapta abuzivă a subiectului activ. Acesta poate fi chiar un func­ţionar public sau un funcţionar, care îşi desfăşoară activitatea în aceeaşi unitate unde lucrează şi subiectul activ sau în altă instituţie de interes public ori în cadrul unei alte persoane juridice, şi ale cărei interese legale sunt vătămate prin desfă­şurarea acti­vităţii infracţionale.

3. Conţinutul constitutiv

A. Latura obiectivă. a) Elementul material este reprezentat atât de o acţiune, cât şi de o inacţiune. Aşadar, conform art.246 C. pen., elementul material este reprezentat de o acţiune (îndeplinirea unui act în mod defectuos) şi de o inacţiune, neîndeplinirea cu ştiinţă a unui asemenea act.

Termenul „act” folosit de textul art.246 C. pen. pentru desemnarea acţiunii sau inacţiunii ca element material al laturii obiective, trebuie înţeles ca fiind acea opera­ţiune care trebuie efectuată de funcţionarul public sau funcţionar în exerciţiul atribu­ţiilor sale de serviciu.

Un funcţionar public sau un funcţionar este în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, atunci când desfăşoară activităţi legate de îndatoririle sale de serviciu (cele cuprinse în fişa postului), precum şi atunci când aduce la îndeplinire anumite dispoziţii primite de la şefii ierarhici şi date în condiţii legale.

Pentru a se reţine infracţiunea sub forma acţiunii, îndeplinirea unui act trebuie să se facă în mod defectuos constând în îndeplinirea unei operaţiuni altfel de cum trebuia efectuată. De exemplu, a săvârşit această infracţiune, poliţistul şef de serviciu la poliţia rutieră judeţeană care a refuzat unei persoane restituirea permisului de conducere, deşi erau îndeplinite condiţiile legale, privându-l pe acesta de dreptul de a conduce pe drumurile publice, sau funcţionarul public care după ce a îndeplinit un act conform îndatoririlor de serviciu, a obligat pe beneficiarul acestui act, să-i dea un folos necuvenit.

Prin neîndeplinirea unui act se înţelege omisiunea făptuitorului de a efectua operaţia pe care era ţinut să o efectueze. De exemplu, se reţine ca abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, sub această formă, fapta funcţionarului public de a refuza nejustificat să elibereze unei persoane un act de studiu ce-i este necesar pentru a se înscrie la un examen.

Şi în această modalitate, infracţiunea presupune săvârşirea inacţiunii tot în exer­ciţiul atribuţiilor de serviciu.

b) Urmarea imediată constă într-o vătămare a intereselor legale ale unei per­soa­ne. Este vorba aşadar despre orice vătămare, nu neapărat una importantă, aşa cum se prevede în art.249 C. pen., şi de un interes legal, adică recunoscut de lege, şi a cărui protecţie intră sub incidenţa legii. Totuşi, pentru ca fapta abuzivă a funcţio­narului să atragă răspunderea penală, este necesar ca atingerea adusă intereselor legale ale unei persoane să prezinte o anumită gravitate.

Termenul interes presupune posibilitatea de manifestare a unei persoane în con­cordanţă cu interesele generale ale societăţii, pe care legea i le recunoaşte şi garan­tează.

Aşadar, acesta poate însemna „dorinţa” de a-şi satisface anumite nevoi, preocu­parea de a obţine un avantaj just, acţiunea îndreptată spre acoperirea unei trebuinţe, profit, folos.

c) Întrucât infracţiunea prevăzută în art.246 C. pen. este una de rezultat, se impune cercetarea şi stabilirea legăturii de cauzalitate între elementul material şi urmarea imediată (vătămarea intereselor legale ale unei persoane).

B. Latura subiectivă. În modalitatea săvârşirii infracţiunii prin inacţiune, neînde­pli­nirea cu ştiinţă, forma de vinovăţie este doar intenţia directă, conform art. 19 alin. (3) C. pen. În modalitatea acţiunii, îndeplinirea îndatoririlor de serviciu în mod defectuos, considerăm că forma de vinovăţie este atât intenţia directă, cât şi cea indirectă, expresia „cu ştiinţă” fiind folosită pentru a desemna doar intenţia ca formă a vinovăţiei în cadrul inacţiunii întrucât, ca regulă generală, în cazul inacţiunii forma de vinovăţie ar putea fi şi culpa.

Mobilul şi scopul nu prezintă importanţă, dar ele trebuie avute în vedere la indi­vidualizarea pedepsei.

4. Forme. Modalităţi. Sancţiuni

A. Forme. Infracţiunea este susceptibilă de desfăşurare în timp, fiind posibile atât actele pregătitoare, cât şi tentativa, dar legea nu le pedepseşte.

Infracţiunea se consumă în momentul când s-a produs urmarea prevăzută de lege.

B. Modalităţi. Există două modalităţi normative, şi anume neîndeplinirea cu ştiinţă a unui act sau îndeplinirea în mod defectuos a unui act, în cadrul serviciului pe care subiectul activ îl îndeplineşte.

De asemenea, pot exista şi diferite modalităţi faptice, determinate de împrejurările în care s-a produs abuzul sau urmarea, având drept efect, atenuarea sau agravarea răspunderii penale.

C. Sancţiuni. Infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor este sanc­ţionată cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 3 ani, dacă infractorul este func­ţionar public şi cu închisoare de la 6 luni la 2 ani dacă făptuitorul este funcţionar (conform art.258 C. pen.).

Gaseste solutia adecvata problemelor tale penale vizualizand Avocat drept penal  .