Revocarea şi anularea liberării condiționate
16 martie 2017Ordonanata procuroruluii nesemnata de acesta este valabila?
28 iulie 2017Abuzul în serviciu
Conform art.297 Cod Penal, fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.
Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, îngrădeşte exercitarea unui drept al unei persoane ori creează pentru aceasta o situaţie de inferioritate pe temei de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală, apartenenţă politică, avere, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA.
Obiectul
- Obiectul juridic special: relațiile sociale privitoare la buna desfăşurare a raporturilor de serviciu;
- Obiectul material: nu are.
Subiectul
- Subiectul activ: poate fi doar un funcționar public sau o persoană asimilată funcționarului public;
- Participația penală este posibilă sub toate formele;
- Subiectul pasiv principal: statul;
- Subiectul pasiv secundar: orice persoană fizică sau juridică ce a suferit o pagubă sau o vătămare a drepturilor sau a intereselor sale legitime.
Latura obiectivă
- Elementul material poate consta în neîndeplinirea de către funcționarul public a unui act ce intră în atribuțiile sale de serviciu ori îndeplinirea defectuoasă;
- Urmarea imediată: producerea unei pagube ori a unei vătămări a drepturilor sau a intereselor legitime ale unei persoane;
- Legătura de cauzalitate trebuie să existe şi să fie dovedită.
Latura subiectivă
- Intenție directă sau indirectă.
Varianta asimilată
- Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de servciu, îngrădeşte exercitarea unui drept al unei persoane ori creează pentru aceasta o situație de inferioritate pe temei d rasă, naționalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală, apartenență politică, avere, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă au infecție HIV/SIDA.
Varianta atenuată
- Săvârșirea faptei de către persoana care exercită, permanent sau temporar, cu sau fără o remunerație, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice ori în cadrul oricărei persoane juridice.
Varianta agavată
- Fapta a produs consecințe deosebit de grave.
- Actele de pregătire sunt posibile, dar neincriminate, în cazul abuzului în formă comisivă, şi imposibile în cazul celui omisiv;
- Tentativa este posibilă, dar nu se pedepseşte în cazul abuzului comisiv şi imposiblă în cazul celui omisiv.
Consumarea
- Fapta se consumă odată cu realizarea acțiunii sau inacțiunii ce constituie elementul material;
- Fapta poate fi săvârșită în formă continuată.
Pedeapsa
- Fapta în forma tip şi în cea asimilată se pedepseşte cu închisoarea d la 2 la 7 ani ş interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică;
- Pentru varianta atenuată limitele speciale ale pedepsei se reduc cu o treime;
- În cazul variantei agravate, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu jumătate.
Elemente de procedură
- Acțiunea penală se pune în mişcare din oficiu.