Anulare amanare aplicare pedeapsa (art. 89 cod penal
1 aprilie 2020Anularea actiunii ca netimbrate, taxa judiciara de timbru esalonata prin incheiere care constituie titlu executoriu
1 aprilie 2020
Anulare certificat de incadrare a copilului intr-un grad de handicap
Prin sentinta nr. 3530/2017 din data de 28 iunie 2017, pronuntata de Tribunalul Dolj, Sectia Contencios Administrativ si Fiscal, in dosarul nr. 4207/63/2017 s-a respins contestatia, formulata de contestatorul A, in calitate de reprezentant legal al minorului B, in contradictoriu cu paratul Consiliul Judetean Dolj-Comisia Pentru Protectia Copilului, ca inadmisibila.
Impotriva sentintei nr. 3530/2017 din data de 28 iunie 2017, pronuntata de Tribunalul Dolj, Sectia Contencios Administrativ si Fiscal, in dosarul nr. 4207/63/2017 a formulat recurs reclamantul A, in calitate de reprezentant legal al minorului B.
In motivarea recursului, recurentul reclamant A, in calitate de reprezentant legal al minorului B, a sustinut ca, in fapt, a formulat contestatie impotriva hotararii de incadrare intr- un grad de handicap si a certificatului de incadrare in grad de handicap nr. 271/07.03.2017 emise de Consiliul Judetean Dolj -Comisia pentru Protectia Copilului.
Prima instanta a respins ca inadmisibila contestatia formulata, motivat de faptul ca, potrivit art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, trebuia sa indeplineasca procedura prealabila, contestand in fata autoritatii publice emitente revocarea in tot sau in parte a actului contestat.
Din cuprinsul certificatului de incadrare in grad de handicap nr. 271/07.03.2017, respectiv a hotararii de incadrare intr-un grad de handicap, rezulta ca acestea pot fi contestate in termen legal la Tribunalul Dolj. Recurentul a invederat ca s-a conformat dispozitiilor cuprinse in actele contestate, astfel ca nu se poate retine culpa sa in nerespectarea procedurii legale. Deci, intimata este cea care in mod voit l-a indus in eroare, indicand faptul ca trebuie sa depuna contestatia la Tribunalul Dolj.
Potrivit Deciziei RIL nr. 19/24.10.2016, in situatia in care o parte exercita calea de atac mentionata in cuprinsul notarii atacate, insa calea de atac este incorect mentionata, de la data la care se constata exercitarea caii de atac neprevazuta de lege, curge un nou termen de contestatie. Astfel, se poate observa ca, potrivit confirmarii de primire atasate prezentului recurs, recurentul a indeplinit procedura prealabila prevazuta de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, astfel ca sentinta recurata este netemeinica si nelegala.
Pentru aceste motive, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea in totalitate a sentintei recurate si trimiterea cauzei spre rejudecare primei instante, in vederea cercetarii fondului cauzei.
In drept, recursul a fost intemeiat pe dispozitiile art. 433 pct. 6 si pct. 8 noul Cod procedura civila.
In temeiul art. 223 NCPC, recurentul a solicitat judecarea cauzei in lipsa.
Intimatul parat Consiliul Judetean Dolj - Comisia pentru Protectia Copilului Dolj a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neintemeiat.
Considerente asupra recursului .
Reclamantul A, in calitate de reprezentant legal al minorului B, a formulat contestatie impotriva Hotararii de incadrare intr-un grad de handicap nr. 271/07.03.2017 si a Certificatului de incadrare a copilului intr-un grad de handicap nr. 271/07.03.2017 emise de Consiliul Judetean Dolj - Comisia pentru Protectia Copilului.
In motivarea actiunii, a sustinut ca prin actele contestate s-a dispus incadrarea in gradul de handicap „mediu” a minorului B, cu toate ca starea sanatatii si boala de care sufera conduc la concluzia ca ar trebui incadrat in grad de handicap „grav”. A mai sustinut ca pana in prezent minorul a fost incadrat in grad de handicap grav de catre aceeasi parata si starea sanatatii nu a suferit nicio imbunatatire, din contra, s-a agravat.
Prin sentinta recurata, instanta de fond a respins actiunea, retinand ca reclamantul nu a urmat procedura prevazuta de art. 7 din Legea nr. 554/2004 si nu a facut dovada sesizarii prealabile a autoritatii emitente a actelor a caror anulare s-a solicitat, potrivit art. 193 alin. 1 N.C.proc.civ.
Prin Decizia nr. 1/30.01.2017 pronuntata de I.C.C.J. in recurs in interesul legii, publicata in Monitorul Oficial nr. 223 din 31 martie 2017, s-a stabilit ca: In interpretarea si aplicarea unitara a dispozitiilor art. 85 alin. (2) din Legea nr. 448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, art. 115 alin. (1) lit. a) si art. 133 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, si art. 10 alin. (3) din Hotararea Guvernului nr. 1. 437/2004 privind organizarea si metodologia de functionare a comisiei pentru protectia copilului, raportate la art. 2 alin. (1) lit. b), c) si f), art. 8 alin. (1) si art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, competenta de solutionare in prima instanta a litigiilor avand ca obiect anularea hotararilor comisiei pentru protectia copilului de incadrare in grad si tip de handicap a copilului cu dizabilitati revine tribunalelor - sectiile de contencios administrativ/completele specializate in materia contenciosului administrativ.”
Prin aceasta decizie, I.C.C.J. a stabilit natura actului atacat si competenta solutionarii in prima instanta a litigiilor avand ca obiect anularea hotararilor comisiei pentru protectia copilului de incadrare in grad si tip de handicap a copilului cu dizabilitati
Pornind de la considerentele deciziei I.C.C.J si dispozitiile legale aplicabile, Curtea apreciaza ca procedura speciala prevazuta de art. 7 din Legea nr. 554/2004, nu este aplicabila in privinta Hotararii de incadrare intr-un grad de handicap emisa de Comisia pentru Protectia Copilului la data de 07.03.2017.
Instanta de recurs mentioneaza ca art. 7 din Legea nr. 554/2004 devine aplicabil ori de cate ori legea speciala prevede dreptul partii de a se adresa instantei de contencios administrativ, potrivit legii, sau de a ataca un act administrativ in conditiile Legii contenciosului administrativ.
Art. 7 nu este aplicabil in cazul actelor administrative reglementate prin acte normative speciale, care prevad sesizarea directa a instantei intr-un anumit termen, ce exclude, in mod logic, parcurgerea unei proceduri prealabile administrative.
Regulile de drept comun cuprinse in Legea nr. 554/2004 se aplica numai in cazul in care prin legi speciale nu sunt stabilite alte conditii si termene de sesizare a instantei de contencios administrativ.
Pentru identificarea normelor de procedura aplicabile, esential este modul in care legea speciala reglementeaza exercitarea dreptului la actiune, facand trimitere la legea contenciosului administrativ.
H.G. nr. 502 din 13 iulie 2017 privind organizarea si functionarea comisiei pentru protectia copilului, publicata in Monitorul Oficial nr. 596 din 25 iulie 2017, a abrogat H.G. nr. 1.437/2004. La art. 2 alin. 1 din H.G. nr. 502/2017 sunt prevazute atributiile principale ale Comisiei, printre care si „f) stabileste incadrarea copiilor cu dizabilitati in grad de handicap si elibereaza certificatul de incadrare a copilului intr-un grad de handicap;”
Potrivit art. 861 alin. 1 din Legea nr. 448/2006, (art. 861 a fost introdus prin O.U.G. nr. 51/2017 publicata in Monitorul Oficial nr. 508 din 30 iunie 2017) „(1) Comisia pentru protectia copilului stabileste incadrarea copiilor cu dizabilitati in grad de handicap si elibereaza certificatul de incadrare a copilului intr-un grad de handicap.”
Potrivit art. 87 alin. 4 si 5 din Legea nr. 448/2006 „ (4) Incadrarea sau respingerea incadrarii in grad si tip de handicap se atesta prin certificat emis de catre comisiile de evaluare. Eliberarea certificatului este scutita de taxa de timbru. (5) Certificatele emise potrivit prevederilor alin. (4) pot fi contestate de titularii acestora, in termen de 30 de zile calendaristice de la comunicare, la instanta de contencios administrativ competenta, potrivit legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, cererile adresate instantei fiind scutite de taxa judiciara de timbru”. (alin. 5 a fost modificat prin O.U.G. nr. 51/2017 la data de 30 iunie 2017).
Actul normativ prevede sesizarea instantei de contencios administrativ in termen de 30 de zile calendaristice de la comunicare potrivit legii contenciosului administrativ nr. 554/2004. La randul sau, Legea nr. 554/2004 se completeaza, potrivit art. 28, cu prevederile Codului civil si cu cele ale Codului de procedura civila, in masura in care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autoritatile publice, pe de o parte, si persoanele vatamate in drepturile sau interesele lor legitime, pe de alta parte.
Potrivit art. 263 din Codul civil - Principiul interesului superior al copilului „(1) Orice masura privitoare la copil, indiferent de autorul ei, trebuie sa fie luata cu respectarea interesului superior al copilului. (2) Pentru rezolvarea cererilor care se refera la copii, autoritatile competente sunt datoare sa dea toate indrumarile necesare pentru ca partile sa recurga la metodele de solutionare a conflictelor pe cale amiabila. (...)”
In speta, in Hotararea de incadrare intr-un grad de handicap emisa de Comisia pentru Protectia Copilului nr. 271 emisa la 07.03.2017 s-a mentionat ca aceasta se poate ataca, in conditiile legii, la Tribunalul Dolj, iar recurentul reclamant a actionat in considerarea mentiunii actului, in ceea ce priveste contestarea sa.
In conditiile in care, la momentul emiterii actului, 07.03.2017, nu era stabilita o competenta in favoarea instantei de contencios administrativ, aceasta fiind stabilita prin Decizia nr. 1/30.01.2017 pronuntata de I.C.C.J. in recurs in interesul legii, publicata in M.Of. nr. 223 din 31.03.2017, procedura prealabila nu poate fi opusa partii reclamante ca si conditie de admisibilitate in fata instantei de contencios administrativ.
Obligativitatea parcurgerii acestei proceduri in litigiul ce priveste incadrarea minorului in grad de handicap ar fi excesiva si formala, prevaland interesul superior al minorului prevazut expres in Legea nr. 272/2004 si in art. 263 din Codul civil.
Regulile speciale prevazute de Legea nr. 272/2004 sunt aplicabile si in prezenta cauza din perspectiva interesului superior al minorului, incadrat intr-un grad de handicap.
Astfel, potrivit art. 2 alin. 1 si 4 din Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, „(1) Prezenta lege, orice alte reglementari adoptate in domeniul respectarii si promovarii drepturilor copilului, precum si orice act juridic emis sau, dupa caz, incheiat in acest domeniu se subordoneaza cu prioritate principiului interesului superior al copilului. (...) (4) Principiul interesului superior al copilului va prevala in toate demersurile si deciziile care privesc copiii, intreprinse de autoritatile publice si de organismele private autorizate, precum si in cauzele solutionate de instantele judecatoresti.”
De altfel, chiar dupa pronuntarea sentintei, recurentul reclamant a formulat contestatie impotriva Hotararii de incadrare intr-un grad de handicap nr. 271/07.03.2017 si a certificatului de incadrare a copilului intr-un in grad de handicap nr. 271/07.03.2017 pe care a adresat-o Consiliului Judetean Dolj, Comisia pentru Protectia Copilului, asa cum rezulta din inscrisurile depuse in recurs.
In raport de situatia concreta a spetei si de dispozitiile legale aratate, Curtea constata ca in mod eronat instanta de fond a admis exceptia inadmisibilitatii actiunii pentru lipsa procedurii prealabile, fara a analiza situatia concreta a spetei din perspectiva interesului superior al minorului.
Ca urmare, in temeiul art. 498 alin. 2 din Noul Cod de procedura civila raportat la art. 488 alin. 1 pct. 8 din Noul Cod de procedura civila, Curtea a admis recursul declarat, a casat hotararea atacata si a trimis cauza spre rejudecare la aceeasi instanta.
(Decizia nr. 7244/13 noiembrie 2017 - Curtea de Apel Craiova, Sectia Contencios Administrativ si Fiscal, rezumat judecator Liliana Madalina Duna)