Cerere de antrenare a raspunderii administratorului, Nesolutionarea fondului

Hotararea tribunalului este nelegala pentru ca, desi judecatorul sindic a solutionat cauza considerand cererea creditoarei ca fiind prematur formulata, in realitate argumentele pe care se sprijina hotararea vizeaza inadmisibilitatea unei cereri de antrenare a raspunderii instituita de legiuitor prin art. 169 in situatia in care in patrimoniul debitoarei exista bunuri ce ar putea fi valorificate.

Exceptia prematuritatii este clasificata ca o exceptie de fond (in legatura cu o conditie de exercitare a actiunii), peremptorie (se tinde la respingerea actiunii) si absoluta (normele care reglementeaza conditiile de exercitare a actiunii avand un caracter imperativ) ce opereaza atunci cand
dreptul material la actiune
, nicidecum dreptul procesual, este afectat de un termen sau de o conditie suspensiva, care nu s-au implinit pana la ridicarea exceptiei.

Introducerea in cadrul unui proces in curs a unui impediment care nu este prevazut de lege tinde sa nege dreptul de acces la justitie al unei persoane interesate, astfel cum este acesta reglementat de dispozitiile art. 21 alin. (1) si (2) din Constitutie, un drept procedural, care nu poate fi confundat cu dreptul material la actiune si nici cu dreptul subiectiv civil.

Art. 169 - 170 din Legea nr. 85/2014

Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Constanta la data de 15.09.2016 sub nr. .../118/2016/a1,
reclamanta DGRFP GALATI - A.J.F.P. Constanta, in calitate de creditor al debitoarei SC [...] SRL a solicitat in temeiul art.169 alin.1 lit. a, d si e din Legea nr. 85/2014 angajarea raspunderii asociatului si administratorului debitoarei, paratul [...] si suportarea pasivului debitoarei de catre acesta, in suma de 2.060.789 lei.

Prin
Sentinta civila nr. 579/04.04.2017 Tribunalul Constanta
a respins cererea formulata de reclamanta DGRFP Galati prin AJFP Constanta in contradictoriu cu paratul [...], ca prematur introdusa, retinand ca formularea cererii de antrenare a raspunderii administratorului pentru intrarea in insolventa are drept premisa epuizarea etapei lichidarii bunurilor existente in averea debitoarei, dupa cum rezulta si din situarea Sectiunii a 8-a
„Atragerea raspunderii pentru intrarea in insolventa"
din Titlul II Procedura insolventei al Legii 85/2014 dupa sectiunea a 7-a - „
Falimentul si lichidarea activelor".

S-a apreciat ca
nu poate fi primita actiunea in antrenare atata vreme cat
din actele dosarului de faliment rezulta existenta unor bunuri ce urmeaza a fi valorificate si care vor indestula macar in parte creditorii, urmand ca ulterior
definitivarii masei pasive ramase neachitate,
sa poata fi supusa analizei actiunea in antrenare, art. 170 din lege prevazand un termen de prescriptie indestulator, de 3 ani, care incepe sa curga de la data la care a fost cunoscuta sau trebuia sa cunoasca persoana care a contribuit la aparitia starii de insolventa, dar nu mai tarziu de 2 ani de la data deschiderii procedurii.

Ramane in sarcina reclamantei diligenta de a urmari cursul procedurii de valorificare si de a reintroduce actiunea in antrenare in interiorul termenului de prescriptie, dar ulterior valorificarii bunurilor debitoarei si definitivarii masei pasive la acoperirea careia solicita obligarea personala a administratorului debitoarei.

Impotriva acestei hotarari a declarat apel D.G.R.F.P. GALATI prin A.J.F.P. CONSTANTA
- care a criticat solutia pronuntata de instanta de fond pentru urmatoarele considerente:

Considera ca, in mod gresit, judecatorul sindic a respins cererea ca prematur formulata cat timp in justificarea cererii s-au avut in vedere, in principal, masurile intreprinse de lichidatorul judiciar, care desi l-a notificat pe fostul administrator la adresa, acesta nu a raspuns convocarilor, desi a primit corespondenta, si nici nu a predat evidenta contabila.

Bunurile care in prezent fac obiectul valorificarii nu au fost predate de administratorul statutar, ci au fost indisponibilizate de organele de control.

Cererea a fost formulata urmare intocmirii raportului privind cauzele care au determinat ajungerea societatii in stare de insolventa si care a concluzionat fara echivoc ca acesta se face vinovat de ajungerea societatii in stare de insolventa.

Arata ca formularea cererii anterior vanzarii tuturor bunurilor existente, avand in vedere creanta declarata si care constituie prejudiciu la bugetul de stat, nu constituie o actiune nepermisa, judecatorul sindic putand dispune suspendarea judecarii acesteia dupa finalizarea vanzarii tuturor bunurilor.

De asemenea, considera ca trebuie avute in vedere si dispozitiile art. 170 din Legea nr. 85/2014 in care se specifica termenul in care actiunea poate fi formulata iar prin solutia instantei se tinde la prescrierea raspunderii paratului cat timp valorificarea bunurilor poate dura in timp si astfel actiunea poate fi paralizata.

Fata de cele prezentate si in conditiile in care actiunea formulata este intemeiata pe dispozitiile legale, solicita admiterea apelului si modificarea in tot a sentintei apelate, in sensul de a se dispune suspendarea cererii de chemare in judecata pana ulterior vanzarii bunurilor aflate in patrimoniul debitoarei.

In drept au fost invocate dispozitiile art. 43 din Legea nr. 85/2014 si art. 466 si urm. C.pr.civ..

Examinand apelul prin prisma criticilor aduse hotararii, conform art. 479 alin. 1 NCPC, Curtea constata ca este fondat pentru urmatoarele considerente:

Potrivit dispozitiilor art.169 alin.1 din Legea nr. 85/2014

(1) La cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar, judecatorul-sindic poate dispune ca o parte sau intregul pasiv al debitorului, persoana juridica, ajuns in stare de insolventa, fara sa depaseasca prejudiciul aflat in legatura de cauzalitate cu fapta respectiva, sa fie suportata de membrii organelor de conducere si/sau supraveghere din cadrul societatii, precum si de orice alte persoane care au contribuit la starea de insolventa a debitorului, prin una dintre urmatoarele fapte:

Curtea constata ca hotararea tribunalului este nelegala pentru ca, desi judecatorul sindic a solutionat cauza considerand cererea creditoarei ca fiind
prematur formulata,
in realitate argumentele pe care se sprijina hotararea vizeaza
inadmisibilitatea
unei cereri de antrenare a raspunderii instituita de legiuitor prin art. 169 in situatia in care in patrimoniul debitoarei exista bunuri ce ar putea fi valorificate.

Exceptia prematuritatii este clasificata ca o exceptie de fond ( in legatura cu o conditie de exercitare a actiunii), peremptorie (se tinde la respingerea actiunii) si absoluta (normele care reglementeaza conditiile de exercitare a actiunii avand un caracter imperativ) ce opereaza atunci cand
dreptul material la actiune,
nicidecum dreptul procesual, este afectat de un termen sau de o conditie suspensiva, care nu sau implinit pana la ridicarea exceptiei.

Plecand de la aceasta definitie Curtea constata ca legiuitorul a reglementat expres conditiile de exercitare a actiunii in raspundere a administratorului, cererea trebuind sa indeplineasca conditiile de admisibilitate desprinse din art.169-170 din Legea nr. 85/2014 si prevederile art.1349 din Noul Cod Civil, dispozitii care nu contin nici o referire la vreun termen sau conditie suspensiva in raport de care s-ar putea aprecia ca o astfel de cerere este prematura. Dimpotriva, legiuitorul prevede in art.170 un termen in interiorul caruia cererea poate fi promovata, in caz contrar
dreptul la actiune in sens material
se prescrie, fara ca legiuitorul sa prevada ca perioada in care se incearca valorificarea bunurilor din averea debitoarei sa constituie o cauza legala de intrerupere sau suspendare a cursului prescriptiei.

Ori, introducerea in cadrul unui proces in curs a unui impediment care nu este prevazut de lege tinde sa nege dreptul de acces la justitie al unei persoane interesate, astfel cum este acesta reglementat de dispozitiile art. 21 alin. (1) si (2) din Constitutie, un drept procedural, care nu poate fi confundat cu dreptul material la actiune si nici cu dreptul subiectiv civil.

Curtea retine ca principiul liberului acces la justitie ofera oricarei persoane dreptul de a accede la instanta judecatoreasca in vederea apararii drepturilor sale, drept care trebuie sa fie asigurat, in mod efectiv si eficace.

Principiul accesului liber la justitie implica si adoptarea de catre legiuitor a unor reguli de procedura clare, care sa cuprinda cu precizie conditiile si termenele in care justitiabilii isi pot exercita drepturile lor procesuale, deoarece dreptul de acces liber la justitie nu se limiteaza doar la posibilitatea introducerii unei cereri de chemare in judecata, ci include si dreptul de a beneficia de judecarea si transarea pe fond a litigiului existent in fata unei instante.

Curtea constata ca legiuitorul nu a reglementat expres prin dispozitiile art.169 din Legea nr.85/2014 un termen sau o conditie suspensiva, a caror nesocotire de catre partea indreptatita sa sesizeze instanta si drept urmare cererea sa fie considerata prematur formulata.

In ceea ce priveste considerentele retinute de judecatorul sindic potrivit carora formularea cererii de antrenare a raspunderii intemeiata pe dispozitiile art.169 din Legea nr. 85/2014 „nu
poate fi primita actiunea in antrenare atata vreme cat din actele dosarului de faliment rezulta existenta unor bunuri ce urmeaza a fi valorificate si care vor indestula macar in parte creditorii, urmand ca ulterior
definitivarii masei pasive
ramase neachitate
”, ceea ce inseamna in acceptiunea judecatorului sindic ca actiunea este inadmisibila, Curtea le apreciaza ca fiind vadit eronate.

Aceasta in conditiile in care legiuitorul a prevazut prin art.171 ca „
sumele depuse potrivit dispozitiilor art. 169 alin. (1) vor intra in averea debitorului si vor fi destinate, in caz de reorganizare, platii creantelor potrivit programului de plati, completarii fondurilor necesare continuarii activitatii debitorului, iar in caz de faliment, acoperirii pasivului ”.

A considera ca prin vanzarea bunurilor existente in patrimoniul debitoarei vor fi indestulati
macar in parte creditorii,
Curtea apreciaza ca aceasta concluzie reprezinta o probabilitate, nicidecum o certitudine, in conditiile in care practica in materie a demonstrat ca de cele mai multe ori sumele de bani obtinute din vanzarea bunurilor debitoarei acopera exclusiv cheltuielile cu procedura, nicidecum creditorii.

Retinand aceste argumente, Curtea apreciaza ca in mod gresit judecatorul sindic a respins cererea creditoarei ca fiind prematura, fara a pasi la cercetarea conditiilor de antrenare a raspunderii materiale, nefiind deci solutionat fondul litigiului, sens in care va admite apelul si va anula hotararea apelata, cauza urmand a fi trimisa spre solutionare aceleasi instante pentru a nu se incalca partilor dreptul la exercitarea unei cai ordinare de atac.

Decizia civila nr. 450/13.09.2017 Judecator redactor Nastasia Cuculis