Expropriere, Calculul despagubirii
31 martie 2020Exceptiile inadmisibilitatii si nulitatii recursului, Ordinea solutionarii lor
31 martie 2020
Expirarea licentei pentru exercitarea unei profesii anterior reincadrarii salariatului ca urmare a anularii concedierii prin hotarare
- Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, republicata: art. 56 alin. (1) lit. g)
In ipoteza anularii concedierii si repunerii in situatia anterioara incetarii contractului individual de munca, prin hotarare judecatoreasca, salariatul este indreptatit sa beneficieze de toate drepturile care decurg din calitatea de angajat, astfel incat angajatorului ii revine obligatia, prevazuta de legislatia speciala, de a face demersurile necesare in vederea prelungirii valabilitatii licentei necesara pentru exercitarea functiei acestuia, deindata ce a ia la cunostinta de expirarea acesteia. Doar in acest mod se respecta obligatia angajatorului de a asigura salariatului posibilitatea reala de exercitare a indatoririlor de serviciu, stabilite prin fisa postului.
Nerespectarea de catre angajator a obligatiei mentionata anterior nu poate avea ca efect suspendarea sau incetarea de drept a contractului individual de munca.
(Sectia Litigii de munca si asigurari sociale, Decizia civila nr. 549/A din
- dr. C.P.)
Prin actiunea inregistrata la Tribunalul Timis sub nr. 3781/30/2014, reclamantul C.C.D. a chemat in judecata pe parata SN A.I.T. - T.V. SA solicitand instantei ca, prin hotararea judecatoreasca pe care o va pronunta, sa anuleze decizia nr. 59/15 aprilie 2014, emisa de parata, sa il repuna in situatia anterioara emiterii deciziei de concediere, in sensul reincadrarii lui pe postul ocupat in cadrul societatii, acela de controlor sol, sa oblige parata la plata unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat pana la data reincadrarii pe postul ocupat, acela de controlor sol, inclusiv dividendele pentru anul 2013, precum si primele de concediu si alte drepturi care au fost agreate prin contractul colectiv de munca, cu cheltuieli de judecata.
Prin sentinta civila nr. 3000/19 octombrie 2015, prima instanta a admis in parte actiunea, a anulat decizia de concediere nr. 59/15 aprilie 2014, emisa de SN A.I.T. - T.V. SA, a dispus reintegrarea reclamantului in postul detinut anterior, acela de controlor sol, si a obligat parata sa plateasca reclamantului despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si actualizate, precum si celelalte drepturi de care acesta ar fi beneficiat, cu incepere de la 15 aprilie 2014 si pana la reintegrarea efectiva, respingand in rest actiunea.
Pentru a pronunta aceasta solutie, prima instanta a retinut, in esenta ca reclamantul a fost angajatul paratei, in baza contractului individual de munca nr. 697/17 decembrie 1998, avand functia de controlor sol.
Prin decizia nr. 35/26 februarie 2013, emisa de parata, raportul de munca dintre parti a incetat, in temeiul art. 65 alin. (1) din Codul Muncii, iar prin decizia civila nr. 173/13 martie 2014, pronuntata de Curtea de Apel Timisoara in dosarul nr. 4107/30/2013, s-a dispus anularea deciziei de concediere nr. 35/26 februarie 2013, cu consecinta reintegrarii reclamantului in postul detinut anterior, acela de controlor sol.
Potrivit deciziei nr. 47/27 martie 2014, parata a procedat la reintegrarea reclamantului pe postul detinut anterior concedierii, respectiv controlor sol in cadrul SN A.I.T. SA, incepand cu 1.04.2014.
Reclamantul a contestat si aceasta decizie, considerand reintegrarea sa in cadrul societatii ca fiind formala. Curtea de Apel Timisoara a constatat, prin decizia civila nr. 524/21 aprilie 2015, ca reclamantul a fost reincadrat pe postul detinut anterior concedierii, care exista in statul de functii al societatii, fara a avea loc o modificare unilaterala a contractului individual de munca al reclamantului.
Prin decizia nr. 59/15 aprilie 2014, emisa de catre parata si contestata in prezenta cauza, reclamantul a fost concediat incepand cu 15 aprilie 2014, in temeiul art. 56 alin. (1) lit. g) din Codul Muncii, motivat de faptul ca se afla in imposibilitatea exercitarii functiei de controlor sol din cauza ca: licenta reclamantului de controlor trafic aerian dirijare sol nr. 1715 a expirat in data de 28 aprilie 2013, certificatul de radiotelefonist nr. 7767 a expirat la data de 1 iunie 2013 si certificatul medical clasa a III-a a expirat la data de 14 ianuarie 2013.
Decizia de concediere respecta cerintele art. 76 din Codul Muncii, in decizie fiind precizate expres motivele care au determinat concedierea reclamantului si temeiul de drept care a stat la baza concedierii: art. 56 alin. (1) lit. g) din Codul Muncii.
Reclamantul a contestat decizia de concediere nr. 59/15 aprilie 2014, sustinand ca paratul este in culpa, deoarece nu a facut demersurile necesare autorizarii sale, desi era singurul in masura sa faca acest lucru, pentru ca mai apoi sa retina lipsa autorizarii reclamantului ca un motiv de concediere.
Din Reglementarea Aeronautica Civila RAC-LCTA rezulta ca obligatia solicitarii examinarii in scopul reautorizarii reclamantului ca si controlor trafic aerian dirijare sol incumba prestatorului de servicii de trafic aerian, in cauza, parata, solicitare ce trebuia insotita de cererea individuala a reclamantului, reclamantul neputand inainta in nume propriu documentatia necesara sustinerii examinarii impuse de lege si nici de a-si asigura orele minime de practica.
Prin nota depunere documente, inregistrata la parata sub nr. 3058/2 aprilie 2014, reclamantul a solicitat acesteia sa intreprinda masurile necesare in vederea reinnoirii licentei, insa parata nu a intreprins nici un demers in acest sens.
Solicitarea examinarii reclamantului se impunea cu atat mai mult cu cat, in urma reintegrarii reclamantului prin hotarare judecatoreasca, parata avea obligatia de a asigura reclamantului posibilitatea reala de exercitare a indatoririlor de serviciu, stabilite prin fisa postului controlor sol.
Parata nu si-a indeplinit obligatia ce-i revenea. Potrivit adresei nr. 16869/3 iulie 2015, emisa de catre AACR si referitoare la relatia cu parata, din 23.03.2014 pana in prezent, in ceea ce priveste categoria de personal „controlor trafic aerian dirijare sol”, a existat doar solicitarea nr. 1903/13 martie 2015, in baza RAC-LCTA, cap. 3, pct. 3.3. „autorizari initiale”, pentru inscrierea unui numar de 3 persoane la sesiunea de examinare in vederea obtinerii licentei de control trafic aerian dirijare sol, persoane printre care nu se regasea si reclamantul.
In termenul legal, impotriva sentintei civile mentionate mai sus, a declarat apel parata, prin care a solicitat admiterea apelului si schimbarea in parte a sentintei apelate, in sensul respingerii in tot a actiunii.
In motivarea cererii de apel, se arata ca in mod gresit instanta de fond a retinut ca parata este in culpa pentru faptul ca reclamantul a fost reintegrat pe postul detinut anterior, acela de controlor trafic aerian dirijare sol, fara ca ea sa fi facut demersurile necesare autorizarii reclamantului, desi era singura in masura sa faca acest lucru.
Instanta de fond a preluat in totalitate apararile reclamantului si a apreciat in sarcina paratei obligatia de a-l trimite la cursuri/examen pentru prelungirea sau obtinerea unei noi licente, fara a retine aplicarea prevederilor art. 2.1.2. din Anexa 2.7.12 din Reglementarea Aeronautica RAC-LCTA - Proceduri de licentiere a controlorilor de trafic aerian, conform carora formularul cererii de examinare teoretica si practica pentru personalul controlor trafic aerian se completeaza de solicitant.
Art. 67 din Codul Aerian prevede ca: „Certificatele personalului aeronautic civil sunt documente nominale, individuale, obligatorii pe intreaga durata a desfasurarii ca personal aeronautic civil”.
Licenta de controlor de trafic aerian dirijare sol este un document nominal potrivit 4.1 din RAC-LCTA si singurul in masura sa faca aceste demersuri era reclamantul.
Potrivit art. 4.3.2.1 din RAC - LCTA, mentinerea valabilitatii certificatului de controlor de trafic aerian are un caracter nominal, fiind o obligatie a intimatului de reinnoire a licentei de controlor de trafic aerian dirijare.
Reclamantul nu a probat prin nici un mijloc de proba ca a depus cerere, completata in mod corespunzator, prin care sa solicite prelungirea licentei.
Pe de alta parte, licenta are caracter
intuitu personae,
iar angajatorul nu are temei sa suporte costul licentei pentru o persoana care nu mai este angajata.
Reclamantul-intimat a depus intampinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca neintemeiat, aratand ca parata l-a reintegrat formal pe post, in baza deciziei nr. 173/2014 a Curtii de Apel Timisoara, fara a face demersurile necesare reautorizarii lui ca si controlor sol.
Prin nota inregistrata la parata sub nr. 3058/2 aprilie 2014, a solicitat acesteia sa intreprinda masurile necesare pentru ca el sa poata reintra in drepturi depline, iar parata avea obligatia sa organizeze un curs de pregatire/instruire si sa il propuna pentru sustinerea examenului, insa a procedat la concedierea lui.
Raportat la capitolul 2, paragraful 2.7 din Reglementarea RAC-LCTA, reclamantul nu putea, in nume propriu, sa intreprinda nicio masura pentru reautorizarea lui ca si controlor trafic aerian dirijare sol, singurul in masura sa intreprinda masurile necesare fiind prestatorul de servicii de trafic aerian: SN A.I.T. - T.V. SA.
Reclamantul nu a mai fost angajatul paratei din culpa acesteia, care a efectuat o concediere nelegala.
Din adresa nr. 16869/3 iulie 2015, emisa de Autoritatea Aeronautica Romana, si din adresa nr. 1767/7 septembrie 2015, emisa de Scoala Superioara de Aviatie Civila, rezulta ca, dupa concedierea lui, parata a inscris la cursuri de controlor sol 3 persoane, care nu aveau nici o legatura cu aceasta activitate, suportand costul pregatirii, cazarii si hranii.
Parata-apelanta a depus raspuns la intampinare, in care a reluat sustinerile din cererea de apel, aratand si ca reclamantul ar fi trebuit sa anunte angajatorul ca i-a expirat licenta cel mai tarziu in 13 martie 2014, data la care instanta a dispus reintegrarea lui.
Prin decizia nr. 59/15 aprilie 2014, s-a constatat neprelungirea valabilitatii licentei de controlor trafic aerian de la expirarea autorizatiei intervenita la 28 aprilie 2013, astfel ca au devenit incidente dispozitiile art. 56 alin. (1) lit. g) coroborate cu cele ale art. 56 alin. (2) din Legea nr. 53/2003, republicata.
La data expirarii licentei, reclamantul nu era angajatul societatii, astfel ca societatea nu avea nici un interes sa procedeze la monitorizarea acestuia.
Dat fiind ca reclamantul nu detinea o licenta valabila nu era posibil sa ocupe functia de controlor trafic aerian sol, deoarece ar fi fost incalcate dispozitii legale imperative ce tin de securitatea aeronautica si a pasagerilor.
Intimatul nu a promovat testul de verificare a cunostintelor pentru obtinerea legitimatiei de acces in zona de securitate.
Parata-apelanta a depus si note scrise, in care a reluat sustinerile privind obligatia reclamantului de a obtine prelungirea valabilitatii licentei.
Analizand apelul declarat prin prisma motivelor de apel invocate, a dispozitiilor art. 466 si urmatoarele din Codul de procedura civila, Curtea a apreciat apelul neintemeiat, cu urmatoarea motivare:
In mod corect prima instanta a admis actiunea reclamantului si a dispus anularea deciziei de concediere contestate, cu consecinta repunerii partilor in situatia anterioara emiterii acesteia.
Potrivit art. 2.7.1.1 din Reglementarea Aeronautica Civila RAC - LCTA, prestatorii de servicii de trafic aerian sunt obligati sa solicite examinarea personalului in vederea licentierii cu cel putin 25 de zile inaintea datei programate preliminar de ACCR pentru organizarea sesiunii de examene.
In vederea organizarii sesiunii de examene, prestatorii de servicii de trafic aerian vor inainta catre AACR lista personalului care va sustine un examen de prelungire a valabilitatii licentei, insotita de cererile individuale pentru fiecare candidat.
Potrivit cap. 3.3.2.2 din Reglementarea Aeronautica Civila RAC - LCTA, criteriile obligatorii pentru acordarea licentei sunt: obtinerea unei calificari de controlor trafic aerian dirijare sol stagiar, o perioada minima de practica de 3 luni, dovada unui numar minim de 75 de dirijari, o recomandare din partea instructorului, sa fie apt din punct de vedere medical si sa dovedeasca cunostinte teoretice si deprinderi practice.
Intr-adevar, la data expirarii licentei: 28 aprilie 2013, reclamantul era concediat, insa aceasta concediere a fost anulata prin hotarare judecatoreasca, reclamantul fiind repus in situatia anterioara si fiind indreptatit sa beneficieze de toate drepturile care decurg din calitatea de angajat.
In aceste conditii, nu poate fi primita sustinerea paratei ca nu-i revenea obligatia de a face demersurile necesare in vederea prelungirii valabilitatii licentei reclamantului.
In cazul altor 3 angajati, prin cererea nr. 1903/12 martie 2015, parata a solicitat inscrierea la sesiunea de examinare in vederea obtinerii licentei de controlor trafic aerian dirijare sol, dupa ce anterior acestia au fost supusi unui curs formare controlori trafic aerian, ceea ce contrazice sustinerile paratei ca nu-i revin obligatii in acest sens si ca sarcina obtinerii licentei revine salariatului.
Parata a fost culpabila pentru concedierea reclamantului, concediere anulata, astfel ca reclamantul nu si-a pierdut niciodata calitatea de angajat.
Parata trebuia sa-si indeplineasca obligatia de a face demersurile necesare in vederea prelungirii valabilitatii licentei sau obtinerii unei noi licente, deindata ce i s-a adus la cunostinta expirarea acesteia.
Legalitatea concedierii reclamantului se analizeaza in raport de situatia existenta la data emiterii deciziei de concediere, astfel ca rezultatele obtinute de reclamant la testarile din 2016 nu au relevanta in prezenta cauza.
Cum parata avea obligatia de a asigura reclamantului posibilitatea reala de exercitare a indatoririlor de serviciu, stabilite prin fisa postului, obligatie pe care nu si-a indeplinit-o anterior emiterii deciziei contestate, solutia instantei de fond apare legala si temeinica.