Intervenirea prescriptiei raspunderii penale, urmare a duratei prea mari a procesului penal

 

Cuprins pe materii:
Drept procesual penal. Partea generala

Indice alfabetic:
Drept procesual penal. Rezolvarea actiunii civile in procesul penal

Temei de drept
: art. 25 alin. 5 Cod procedura penala, art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului

Potrivit jurisprudentei constante a Curtii Europene a Drepturilor Omului, in special in cauzele Dinchev vs. Bulgaria, 23057/03, 22 ianuarie 2009, Tonchev c. Bulgaria, 19 noiembrie 2009, 18527/02, Atanasova c. Bulgaria, (nr. 72001/01), hotararea din 2 octombrie 2008, dar si Dragomir c. Romania, nr. 43045/08, hotararea din 14 iunie 2016, nesolutionarea laturii civile in cazul prescriptiei raspunderii penale incalca dreptul de acces la justitie al partii civile atunci cand acest lucru se datoreaza in intregime incetinelii cu care autoritatile au lucrat cazul, indiferent de posibilitatea de a introduce sau nu o actiune civila separata.

Decizia penala nr. 409/27.05.2016

Prin sentinta penala nr. 420/2016 din 19.02.2016 pronuntata de Judecatoria Iasi s-a stabilit pentru inculpat pedeapsa de 3 (trei) luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii de neglijenta in serviciu prevazuta de art. 298 Cod penal cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal si in baza art. 396 alin. 1 si 4 Cod procedura penala raportat la art. 83 alin. 1 Cod penal s-a amanat aplicarea pedepsei.

In baza art. 397 Cod procedura penala raportat la art. 19 Cod procedura penala si art. 1347 Cod civil, a fost admisa actiunea civila formulata de partea civila si a fost obligat inculpatul sa plateasca partii civile suma de 15.586,62 lei cu titlu de daune materiale.

Impotriva acestei hotarari a declarat apel in termen legal inculpatul.

Prin motivele de apel formulate in scris si depuse la dosar, inculpatul a aratat, in esenta, ca instanta de fond a facut o gresita aplicare a prevederilor art. 5 Cod penal atunci cand a stabilit legea penala mai favorabila in speta, deoarece in cauza de fata legea penala mai favorabila este Codul penal din 1969 tinand cont de prevederile art. 124 referitoare la prescriptia speciala a raspunderii penale, mai exact forma textului de lege anterioara modificarii aduse prin art. I pct. 3 din Legea nr. 63/2012, infractiunea pentru care a fost trimis in judecata apelantul fiind savarsita in data de 01.11.2008, termenul de prescriptie speciala implinindu-se la data de 01.05.2016.

S-a mai solicitat ca, urmare a pronuntarii incetarii procesului penal, in temeiul prevederilor art. 25 alin. 5 Cod procedura penala, latura civila sa fie lasata nesolutionata.

Inculpatul apelant a precizat ca doreste continuarea procesului penal in conformitate cu prevederile art. 18 Cod procedura penala, criticand solutia instantei de fond ca netemeinica si nelegala, solicitand achitarea sa deoarece fapta nu este prevazuta de legea penala.

Examinand legalitatea si temeinicia sentintei apelate, in raport de criticile formulate de apelant, dar si din oficiu, in baza efectului devolutiv al apelului si al limitelor sale, conform art. 417 Cod procedura penala, Curtea a considerat ca apelul este fondat.

Pe de o parte, trebuie precizat ca intrucat inculpatul apelant a invocat incidenta prescriptiei raspunderii penale dar si continuarea procesului penal in vederea dovedirii cazului de achitare invocat, ca solutie prioritara, Curtea a efectuat analiza ambelor aspecte, situatie in care a retinut urmatoarele:

De la momentul comiterii infractiunii de neglijenta in serviciu ce formeaza obiectul dosarului de fata si pana in prezent se retine ca in spatiul normativ a intervenit o modificare legislativa de substanta prin intrarea in vigoare, la data de 01 februarie 2014, a unei noi legi penale generale, respectiv Legea nr. 286/2009 privind Codul penal.

Urmarea acestei imprejurari care, in esenta, aduce in atentie succesiunea in timp a legii penale, se impune analiza cu prioritate a pieselor prezentului dosar penal din perspectiva principiului aplicarii legii penale mai favorabile, principiu pe care il regasim la art. 5 Cod penal potrivit caruia
”In cazul in care de la savarsirea infractiunii pana la judecarea

definitiva a cauzei a intervenit una sau mai multe legi penale, se aplica legea mai favorabila.”

Consecinta incidentei principiului legii penale mai favorabile impune realizarea de catre instanta de judecata a unei analize comparative a celor doua legi penale succesive - Codul penal din 1969 si Codul penal actual - pentru identificarea si determinarea legii penale mai favorabila inculpatului.

In ceea ce priveste mecanismul de determinare a caracterului ”mai favorabil” al legii penale, Curtea a aratat ca, in aplicarea dispozitiilor art. 5 din Codul penal, determinarea legii mai blande se face prin aplicarea legii penale in ansamblul ei si nu pe institutii autonome, cu combinarea institutiilor de drept din legi penale diferite intrucat in aceasta din urma situatie sar creat
lex tertia.
In acelasi sens s-a pronuntat si Curtea Constitutionala a Romaniei, prin decizia nr. 265/06.05.2014, atunci cand a examinat constitutionalitatea dispozitiilor art. 5 din Codul penal.

In acest context normativ, Judecatoria Iasi a considerat ca, dat fiind prejudiciul relativ ridicat produs prin fapta penala savarsita, conduita de nerecunoastere a faptei si mai ales, lipsa eforturilor de acoperire a prejudiciului, nu este suficienta aplicarea pedepsei amenzii penale pentru realizarea scopului educative si preventive al pedepsei, dar ca amanarea aplicarii pedepsei este mai favorabila inculpatului, stabilind ca legea penala noua (art. 298 Cod penal) reprezinta legea mai favorabila inculpatului.

In cursul judecarii cauzei in apel se impune stabilirea legii penale mai favorabile in raport de imprejurarea invocata de inculpatul-apelant, respectiv prescriptia raspunderii penale, ceea ce presupune sa se verifice cele doua legi penale generale succesive in ansamblul lor, prin luarea in examinare a tuturor institutiilor de drept penal care ar fi incidente in cauza, intre care se afla si institutia prescriptiei raspunderii penale.

In examenul comparativ, de ansamblu, al celor doua legi penale succesive, Curtea a analizat si institutia prescriptiei raspunderii penale. Astfel, in materia dreptului penal, prescriptia este reglementata ca o cauza care inlatura raspunderea penala prin stingerea dreptului statului de a sanctiona si a obligatiei corelative a infractorului de a suporta consecintele infractiunii comise, dupa trecerea unui anumit interval de timp, prevazut de lege, de la data comiterii faptei. Prescriptia, ca institutie de drept penal substantial, opereaza din oficiu, de plin drept.

Pe planul dreptului procesual penal, prescriptia reprezinta o conditie de procedibilitate deoarece intervenirea ei impiedica punerea in miscare sau continuarea exercitarii actiunii penale.

Infractiunea de neglijenta in serviciu prevazuta de art. 249 alin. 1 Cod penal din 1969 se pedepsea cu inchisoarea de la o luna la 2 ani sau amenda, iar infractiunea de neglijenta in serviciu prevazuta de art. 298 Cod penal actual se pedepseste cu inchisoarea de la 3 luni la 3 ani sau cu amenda.

Conform art. 124 Cod penal din 1969, in varianta normativa anterioara modificarii prin art. I pct. 3 din Legea nr. 63/2012, deci in vigoare la data savarsirii faptei imputate, prescriptia inlatura raspunderea penala oricate intreruperi ar interveni, daca termenul de prescriptie prevazut la art. 122 este depasit cu inca jumatate.

Ulterior modificarii prin art. I pct. 3 din Legea nr. 63/2012, art. 124 Cod penal din 1969 a dobandit urmatorul continut: „prescriptia inlatura raspunderea penala oricate intreruperi ar interveni, daca termenul de prescriptie prevazut la art. 122 este depasit cu inca o data”.

Prin Decizia nr. 1092 din 18.12.2012, Curtea Constitutionala, analizand exceptia de neconstitutionalitate formulata direct de Avocatul Poporului, a constatat ca prevederile art. 124 Cod penal (n.r. dupa modificarea prin art. I pct. 3 din Legea nr. 63/2012) sunt constitutionale in masura in care nu impiedica aplicarea legii penale mai favorabile faptelor savarsite sub imperiul legii vechi.

Curtea a constatat ca implinirea termenului de prescriptie speciala incepe sa curga, indiferent de cate intreruperi ar interveni, de la data savarsirii faptei si se implineste, in acord cu principiul legii penale mai favorabile, la data prevazuta de aceasta.

Prin urmare, cata vreme prescriptia speciala este o cauza care inlatura raspunderea penala, este evident ca implinirea sa sub imperiul legii vechi este mai favorabila decat implinirea prevazuta de legea noua, deoarece aceasta din urma mareste intervalul de timp ce poate genera neaplicarea unei pedepse. Altfel spus, termenul de prescriptie speciala prevazut de legea veche are valente constitutionale in masura in care ultraactiveaza aplicandu-se faptelor comise sub imperiul sau si care, in acord cu principiul securitatii juridice, nu au fost judecate definitiv pana la aparitia legii noi. Totodata, termenul de prescriptie speciala prevazut de legea noua este constitutional in masura in care se aplica numai faptelor savarsite sub imperiul noii solutii legislative.

Or, astfel cum s-a aratat anterior, fapta imputata inculpatului a fost savarsita la data de 01.11.2008 , termenul de prescriptie speciala incepand sa curga din acel moment.

Conform art. 122 alin. (1) lit. d) Cod penal din 1969, in varianta normativa anterioara modificarii prin art. I pct. 3 din Legea nr. 63/2012, termenul de prescriptie a raspunderii penale este de 5 ani, cand legea prevede pentru infractiunea savarsita pedeapsa inchisorii mai mare de un an, dar care nu depaseste 5 ani, limite care se regasesc in cazul infractiunii de neglijenta in serviciu, prevazuta la art. 298 Cod penal.

Potrivit alin. (2) al art. 122 Cod penal, termenele de prescriptie a raspunderii penale incep sa curga de la data savarsirii infractiunii, iar in cazul infractiunilor continue termenul curge de la data incetarii actiunii sau inactiunii, in cazul infractiunilor continuate, de la data savarsirii ultimei actiuni sau inactiuni.

In cauza penala supusa prezentului examen, infractiunea de neglijenta in serviciu retinuta in sarcina inculpatului apelant a fost savarsita la data de 01.11.2008 termenul de prescriptie speciala incepand sa curga din acel moment, astfel ca ultimul termen de prescriptie special, de 7 ani si 6 luni, s-a implinit in cauza la data de 30.04.2016.

Pe de alta parte, prima instanta a procedat in mod temeinic, echitabil si impartial, la interpretarea, analizarea, si evaluarea tuturor probelor cauzei, inclusiv din perspectiva sustinerilor si apararilor inculpatului, si la explicarea problemelor de drept, intr-o maniera convingatoare, susceptibila a inlatura orice dubiu cu privire la existenta faptei, la comiterea acesteia de catre inculpat si la vinovatia acestuia.

Sub aspectul situatiei de fapt, Curtea, ca instanta de apel a reevaluat probele administrate in cursul urmaririi penale si al judecatii, raportat la toate sustinerile si apararile inculpatului, iar evaluarea coroborata a acestora contureaza neindoielnic activitatea infractionala a inculpatului.

Pentru toate aceste considerente, in baza art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedura penala, Curtea a admis apelul declarat de inculpat si rejudecand cauza, in aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal, a constatat ca legea penala mai favorabila pentru inculpatul-apelant este Codul penal din 1969 si, in consecinta, a calificat in drept fapta retinuta in sarcina sa ca fiind infractiunea de „neglijenta in serviciu” prev. de art. 249 alin. 1 Cod penal din 1969, cu aplic. art. 5 alin. 1 Cod penal.

In baza dispozitiilor art. 396 alin. 6 Cod procedura penala, raportat la art. 16 alin. 1 lit. f Cod procedura penala, cu referire la art. 122 alin. 1 lit. d si art. 124 Cod penal din 1969, a dispus incetarea procesului penal fata de inculpat, pentru comiterea infractiunii de „neglijenta in serviciu” prev. de art. 249 alin. 1 Cod penal din 1969, cu aplic. art. 5 alin. 1 Cod penal.

In ceea ce priveste aspectul laturii civile a cauzei, Curtea a constatat ca, in cauza, fata de circumstantele particulare ale spetei, date fiind conditiile procesuale anterior aratate, respectiv intervenirea prescriptiei raspunderii penale, urmare a duratei prea mari a procesului penal, aspect ce nu poate fi imputat partii civile, reprezentand o culpa a organelor de ancheta care, desi au fost incunostintate despre faptele penale sesizate inca din 10.06.2011, au sesizat instanta de judecata cu rechizitoriul prin care inculpatul a fost trimis in judecata abia la data de 29.01.2015, data fiind si stabilirea existentei faptei, urmare a cererii inculpatului de continuare a procesului penal, solutia legislativa continuta in disp. art. 25 alin. 5 Cod procedura penala cu privire la lasarea nesolutionata a actiunii civile in cazul incetarii procesului penal ar contraveni dreptului partii civile si ar incalca dreptul la un proces echitabil al acesteia la procesul penal, chiar daca ea are posibilitatea de a-si apara interesele printr-un proces civil, ulterior ramanerii definitive a hotararii penale pronuntate in cauza.

Astfel, potrivit jurisprudentei constante a Curtii Europene a Drepturilor Omului, in special in cauzele Dinchev vs. Bulgaria, 23057/03, 22 ianuarie 2009, Tonchev c. Bulgaria, 19 noiembrie 2009, 18527/02, Atanasova c. Bulgaria, (nr. 72001/01), hotararea din 2 octombrie 2008, dar si Dragomir c. Romania, nr. 43045/08, hotararea din 14 iunie 2016, nesolutionarea laturii civile in cazul prescriptiei raspunderii penale incalca dreptul de acces la justitie al partii civile, atunci cand acest lucru se datoreaza in intregime incetinelii cu care autoritatile au lucrat cazul, indiferent de posibilitatea de a introduce sau nu o actiune civila separata.

In cazuri anterioare in care actiuni civile din cadrul proceselor penale nu au fost examinate din pricina incetarii procesului, Curtea a examinat disponibilitatea altor cai prin care reclamantii puteau solicita despagubiri. Daca reclamantii aveau la dispozitie cai efective si accesibile, a considerat ca dreptul de acces nu fusese incalcat
(Ernst si altii c. Belgiei,
33400/96, §§ 53-55, 15 iulie 2003;
Forum Maritime S.A. c. Romaniei,
63610/00 si 38692/05, §§ 91-93, 4 octombrie 2007). Pe de alta parte, faptul ca procesul durase un timp indelungat nu privea accesul la justitie
(Matos e Silva, Lda. si altii c. Portugaliei,
16 septembrie 1996, § 64; Buonfardieci c. Italiei (dec.), 39933/03, § 20, 18 decembrie 2007). Totusi, in alte cazuri, Curtea a ajuns la concluzia incalcarii articolului 6 atunci cand incetarea procesului penal - cu consecinta neexaminarii actiunii civile alaturata procesului penal - era rezultatul omisiunilor autoritatilor, in special al intarzierilor excesive conducand la prescriptia raspunderii penale
(Anagnostopoulos c. Greciei,
54589/00, §§ 31 si 32, 3 aprilie 2003;
Gousis c. Greciei,
8863/03, §§ 34 si 35, 29 martie 2007).

In cazul de fata, actiunea civila a partii civile nu ar putea fi examinata doar din pricina incetarii procesului penal, urmare a prescrierii raspunderii penale. Mai mult, partea civila a folosit posibilitatea oferita de sistemul intern de a formula actiune civila si de aceea se poate astepta in mod legitim ca cererea sa sa fie examinata de instante; in plus, se constata ca prin sentinta de fond, partii civile i-a fost admisa actiunea civila, iar faptul ca nu s-a putut stabili raspunderea penala a inculpatului se datoreaza in intregime incetinelii cu care organele de ancheta au instrumentat cazul.

Din punctul de vedere al Curtii, nu se poate cere partii civile sa astepte prescrierea raspunderii penale, la multi ani dupa introducerea plangerii penale cu constituire de parte civila, pentru a introduce o noua actiune in fata instantelor civile. De asemenea, faptul ca partea civila ar fi putut sa opteze de la inceput pentru o actiune civila separata nu conduce la o solutie diferita. Preferinta acordata de partea civila actinii alaturate procesului penal nu este nejustificata in circumstantele cauzei. Odata ce a optat pentru aceasta cale, partea civila este indreptatita ca cererea sa sa fie solutionata si nu are indatorirea de a introduce o actiune separata. Asadar, prin nesolutionarea actiunii civile, ar fi incalcat art. 6 din Conventie.

Aceleasi principii deduse pe cale jurisprudentiala au fost valorificate si in decizii ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie (dec. pen. nr. 2245 din 3 iulie 2014, dosar nr. 493/36/2013) in care s-a retinut ca desi in cauza a intervenit, in calea de atac, prescriptia raspunderii penale si s-a pronuntat incetarea procesului penal, au fost mentinute dispozitiile prin care inculpatul a fost obligat la plata despagubirilor.

Curtea nu ar putea sa constate, fara a nega accesul la justitie, ca, la mai mult de 7 ani si 6 luni de la data faptei si dupa pronuntarea unei hotarari in prima instanta privind stabilirea existentei faptei si a vinovatiei inculpatului, solutie a carei legalitate a fost examinata si confirmata in calea de atac, data fiind trecerea timpului si inchiderea laturii penale a procedurii, in calea de atac, prin prescriptie, partea civila ar urma sa se adreseze instantei civile.

In consecinta, Curtea a mentinut dispozitia din sentinta penala apelata privitoare la admiterea actiunii civile formulate de partea civila si la obligarea inculpatului la plata daunelor materiale, raportat la disp. art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.