Contracte colective de munca. Caracterul obligatoriu al contractelor colective de munca la nivel superior pentru clauzele celor de la nivel inferior.
18 martie 2020Recurs. Schimbare incadrare juridica. Casare cu trimitere. Cauze.
18 martie 2020
Infractiuni contra vietii, integritatii corporale si sanatatii persoanei. Ucidere din culpa. Nerespectarea dispozitiilor privind circulatia pe drumurile publice. Fapta avand ca urmare moartea a doua sau mai multe persoane. Unitate infractionala legala.
C.pen.,
art. 178 alin. 5
O.U.G. nr. 195/2002, privind circulatia pe drumurile publice, art. 35
1
si 45
3
Daca prin fapta savarsita inculpatul a cauzat, din culpa,moartea a doua persoane, exista o singura infractiune de
ucidere din culpa, in forma agravata prevazuta de art. 178 alin. 1,2 si 5 Cod penal,
iar nu doua infractiuni de ucidere din culpa, aflate in concurs ideal conform art.33 litera b) Cod penal. Agravanta prevazuta in textul mentionat, constand in cauzarea mortii a doua sau mai multe persoane, caracterizeaza o infractiune unica, o unitate infractionala legala, compusa din fapte care, altfel ar fi ramas infractiuni distincte.
Curtea de Apel Ploiesti, Sectia Penala si pentru cauze cu minori si de familie,
Decizia penala nr. 1151 din 7 septembrie 2012.
Prin sentinta penala nr.210 din 01 martie 2012 pronuntata de Judecatoria Buzau inculpatul a fost condamnat la pedepsele de cate 1 an si 6 luni inchisoare pentru doua infractiuni de ucidere din culpa prev. de art. 178 alin. 1,2 si 5 Cod penal comb. cu. art. 320
1
Cod proc. penala, fapte din 25 mai 2009, privind pe victimele PF si SP, urmand ca potrivit art.33 lit. b) si art. 34 alin. 1 lit. b) Cod penal acesta sa execute pedeapsa cea mai grea de 1 an si 6 luni inchisoare.
Prin incheierea de sedinta data in Camera de Consiliu de la 02 martie 2012, din oficiu, s-a dispus indreptarea erorii materiale strecurate in dispozitivul sentinte penale mentionate, in sensul ca inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an si 6 luni inchisoare pentru o singura infractiune de ucidere din culpa prev. de art. 178 alin. 1,2 si 5 cod penal cu aplic. art. 320
1
Cod proc. penala privind pe victimele PF si SP, fapta savarsita la 25 mai 2009, in loc de concurs ideal compus din doua infractiuni de ucidere din culpa.
In fapt, s-a retinut ca la data de 25 mai 2009, aflandu-se intr-o cursa ordonata, inculpatul a condus un microbuz pe drumul national DN2 A iar la km 63 in extravilanul localitatii Merei, datorita nerespectarii masurilor de prevedere impuse prin art. 35
1
si art. 45
3
din O.U.G. nr. 195/2002, privind circulatia autovehiculelor pe drumurile publice, a intrat in coliziune cu un alt autoturism, care se deplasa din sens opus si in mod regulamentar pe cealalta banda de circulatie.
Evenimentul rutier a avut drept consecinta decesul victimelor PF si SP, precum si vatamarea corporala a altor trei persoane, partile vatamate suferind leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare un numar de 85-90 zile, respectiv 16-17 zile de ingrijiri medicale.
Incadrarea juridica a actelor materiale avand ca urmare moartea victimelor PF si SP in doua infractiuni distincte de ucidere din culpa prevazuta de art. 178 alin. 1,2 si 5 Cod penal cu aplic. art.33 litera b) Cod penal, este nelegala.
Prin expertizele medico-legale s-a concluzionat, confirmandu-se celelalte probe administrate in cauza, ca moartea celor doua victime s-a produs printr-un mecanism complex de lovire cu si de corpuri si planuri dure, inclusiv comprimare intre planuri dure, in cadrul evenimentului rutier din data de 25 mai 2009, ca intre leziunile traumatice suferite si interventia rezultatului letal exista directa legatura de cauzalitate deci, din culpa stabilita in sarcina inculpatului, transportate fiind in microbuzul condus in exercitiul sarcinilor ordonate de comitentul persoana juridica.
In atare situatie, uciderea din culpa a acestora, ca urmare a nerespectarii legislatiei rutiere mentionate nu constituie doua infractiuni distincte de ucidere din culpa in forma agravata incriminata de art.178 alin. 1,2 si 5 Cod penal, aflate in concurs ideal conform art. 33 lit. b) Cod penal.
Agravanta prevazuta in textul mentionat, constand in cauzarea mortii a doua sau mai multe persoane, caracterizeaza o infractiune unica, o unitate infractionala legala, compusa din fapte care, altfel ar fi ramas infractiuni distincte si reprezinta elementul circumstantial ce intregeste latura obiectiva din continutul legal al faptei de ucidere din culpa, sanctionata cu maximul pedepselor prevazute in aliniatele precedente, la care se adauga un spor de pana la 3 ani inchisoare.
Nelegalitatea nu poate fi indreptata de aceeasi instanta printr-o incheiere de sedinta data in camera de consiliu in baza art. 195 Cod proc. penala, deoarece potrivit acestor dispozitii, ulterior pronuntarii unei sentinte penale, nu pot fi indreptate decat erori materiale evidente strecurate in cuprinsul unui act procedural (greseli de tehnoredactare, calcul matematic si alte asemenea elemente), ce nu implica o noua judecata.
Or schimbarea incadrarii juridice data faptelor cu ocazia deliberarii asupra fondului cauzei, dupa intocmirea minutei incheiate la acea data si publicitatea solutiei adoptate, reprezinta o repunere in discutie a obiectului judecatii din cauza respectiva iar controlul legalitatii si temeiniciei retinerii existentei faptei si vinovatiei inculpatului cade in competenta exclusiva a instantei ierarhic superioare, sesizata sa solutioneze caile de atac exercitate in conditiile legii.
Constatandu-se asadar, incidenta cazului de recurs prev. de art.385/9 alin. 1 pct.17 Cod procedura penala, se va admite recursul declarat de inculpat, dispunandu-se casarea sentintei primei instante in parte si in tot a incheierii de indreptare a erorii materiale data in camera de consiliu de la 2 martie 2012, ca fiind contrare legii.
Procedandu-se la rejudecarea cauzei, pe fond, dupa descontopirea pedepsei rezultante de 1 an si 6 luni inchisoare in pedepsele componente, aplicate pentru cele sase infractiuni, in baza art. 334 Cod proc. penala se va schimba incadrarea juridica data activitatii infractionale sub acest aspect, respectiv din doua infractiuni de ucidere din culpa, prev. de art.178 alin.1,2 si 5 cu aplic. art.33 lit.b) Cod penal, intr-o singura infractiune de ucidere din culpa, avand ca urmare moartea a doua persoane, prevazuta de art.178 alin.1, 2 si 5 Cod penal.
(Judecator Elena Negulescu)