Accesul direct la instanta potrivit art. 281 (5) din Legea nr. 207/2015

 

Index tematic: Cod procedura fiscala

 

Legislatie relevanta: - art. 281 alin. 5 din L 207 din 2015

 

Rezumatul problemei de drept:

Modul de calcul al termenului de 6 luni prevazut de art. 281 alin. 5 C.pr.fisc. in cazul in care decizia de suspendare a solutionarii contestatiei administrative prealabile a fost anulata.

 

Identificare:

            
Curtea de Apel Ploiesti – Sectia de contencios administrativ si fiscal

Decizia nr. 828 din data de 12 iunie 2019

 

Prin sentinta nr. 1923 din 22.11.2018, Tribunalul P. a admis in parte cererea formulata de reclamantul B SRL in contradictoriu cu pârâtii D si A, a dispus anularea Deciziei nr. …/23.08.2017 de solutionare a contestatiei fiscale emisa de Directia Generala regionala a Finantelor Publice P. – Biroul  Solutionare Contestatii, a obligat pârâta D – Biroul  Solutionare Contestatii la solutionarea pe fond a contestatiei formulate impotriva Deciziei de impunere nr.  … din data de 02.03.2017 si a Raportului de inspectie fiscala nr. … din data de 02.03.2017, a respins in rest cererea ca neintemeiata.

Impotriva acestei sentinte a declarat recurs reclamanta SC B SRL, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie, solicitând admiterea caii de atac promovate, casarea in parte a hotarârii recurate,

trimiterea  cauzei spre rejudecare, obligarea intimatelor - pârâte la plata cheltuielilor de judecata, invocându-se cazul de casare reglementat de art. 488 alin. 1 pct.6 si 8  C.pr.civila.

In motivarea caii de atac recurenta a aratat ca instanta de fond nu a analizat si nu s-a pronuntat asupra argumentelor invocate in sustinerea capatului subsidiar al actiunii in anulare, respectiv solicitarea de a se investi cu solutionarea fondului raportului juridic fiscal, solutia nu cuprinde motivele pe care se sprijina, fiind incidente dispozitiile art. 488 pct. 6 cod de procedura civila.

A invederat ca a solicitat instantei de fond ca, urmare a anularii solutiei de suspendare a solutionarii contestatiei, sa constate ca in cauza sunt indeplinite conditiile at. 281 (5) C.proc.fisc, respectiv, a expirat termenul de 6 luni in care contestatia fiscala prealabila trebuia solutionata si sa se investeasca cu solutionarea fondului raportului fiscal. Urmare a anularii deciziei de solutionare a contestatiei, procedura de solutionare nu a facut niciodata obiectul suspendarii, respectiv nu au existat perioade in care procedura de solutionare a contestatiei a fost suspendata, ultima teza din art. 281(5) C.proc.fisc. fiind inaplicabila si termenul de 6 luni trebuie considerat a fi expirat la data de 14.10.2017.

A apreciat ca sentinta recurata, este nemotivata sub aspectul solutiei asupra capatului subsidiar de cerere, intrucât instanta nu s-a aplecat deloc asupra argumentelor invocate, nu a analizat indeplinirea conditiilor reglementate de dispozitiile art. 281 alin. 5 C.proc.fisc ci, s-a limitat la a respinge, in tot, ca neintemeiat capatul subsidiar de cerere, facând referire la dispozitiile unui alt text de lege, fara relevanta in rationamentul expus de reclamanta.

A invederat ca hotarârea atacata a fost pronuntata cu incalcarea normelor de drept material, Noul cod de procedura fiscala permite investirea directa a instantei cu solutionarea in fond a raportului juridic fiscal, fiind incident motivului de casare reglementat de art. 488 pct. 8 cod de procedura civila iar  prima instanta in mod nelegal si netemeinic a respins solicitarea reclamantei de a se investi cu solutionarea fondului raportului juridic fiscal, apreciind ca, o astfel de investire poate interveni numai in situatia in care organul fiscal a respins contestatia fara sa intre in cercetarea fondului raportului juridic fiscal.

Potrivit dispozitiilor art. 281(5) C.proc.fisc, actiunea directa inaintea instantei este permisa daca expira un termen de 6 luni, timp in care contestatia fiscala depusa nu a fost solutionata  iar termenul de 6 luni a expirat cel târziu la data de 14.10.2017.

A precizat ca nu sunt incidente dispozitiile din cuprinsul art. 281 (5) C.Proc.fisc. potrivit carora la calculul termenului de 6 luni, nu sunt incluse perioadele in care procedura de solutionare a contestatiei este suspendata potrivit art. 277, intrucât instanta de fond a anulat decizia de solutionare ce cuprindea solutia de suspendare, suspendarea insasi fiind in prezent anihilata in mod retroactiv ca o consecinta naturala a nulitatii.

Intrucât nu exista o reglementare specifica a nulitatii in materia contenciosului administrativ, sunt aplicabile regulile generale din materia procedurii civile, conform carora un act supus anularii nu produce efecte nici pentru viitor si nici pentru trecut, invalidarea actului operând retroactiv.

Articolul 281(5) ultima teza C.proc.fisc. se impune a fi interpretat in sensul ca reglementeaza un efect specific al unei decizii de suspendare a contestatiei fiscale. O astfel de decizie are ca efect nu numai suspendarea solutionarii contestatiei, dar in acelasi timp si acela al suspendarii concomitente al curgerii termenului de 6 luni pentru introducerea actiunii directe. Functia procesuala indeplinita este astfel cea de aparare in beneficiul organului fiscal care va urmari paralizarea investirii instantei cu fondul raportului fiscal.

Termenul de 6 luni este justificat de echilibrul intre interesele rezonabile si accesul la justitie al contribuabilului si interesul autoritatii fiscale in sensul bunei administrari a solutionarii contestatiei fiscale, singura exceptie prevazuta de legiuitor fiind cazul in care exista suspiciuni de natura penala a caror lamurire este indispensabila solutionarii iar  in conditiile in care instanta de fond a anulat solutia de suspendare, nu mai subzista nicio ratiune care sa se opuna dreptului contribuabilului de acces la justitie, acesta redevenind prioritar.

A solicitat sa se constate expirarea termenului de 6 luni ce conditioneaza introducerea actiunii directe, ca urmare a aplicarii consecvente a consecintelor anularii deciziei de solutionare, o astfel de aplicare fiind pe deplin compatibila atât cu textul cât si cu finalitatea prevederilor art. 281(5) C.proc.fisc. menite sa asigure accesul la justitie al contribuabilului si sanctionarea pasivitatii culpabile a organului de solutionare, trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului P. pentru a se pronunta pe fondul raportului juridic fiscal, urmând a se avea in vedere argumentele din cuprinsul actiunii in anulare, inclusiv, fara a se limita la, caracterul nelegal al impunerii raportat la considerentele si dispozitivul sentintei civile nr. 1736/24.05.2016  pronuntate de Curtea de Apel B. in dosarul nr. …/…/2015.

Impotriva acestei sentinte au declarat recurs pârâtele D - A, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie, solicitând admiterea caii de atac promovate, casarea hotarârii recurate, pe fond respingerea actiunii, invocându-se cazul de casare reglementat de art. 488 alin. 1 8  C.pr.civila.

A aratat ca prin contestatia formulata, societatea nu recunoaste obligatiile fiscale suplimentare stabilite prin Decizia de impunere nr. … din 02.03.2017, respectiv suma de 65.899 lei reprezentând taxa pe valoarea adaugata neadmisa la deducere si suma de 254.875 lei reprezentând impozit pe profit, motivând faptul ca detine facturi de aprovizionare legal intocmite pentru paletii aprovizionati, iar tranzactiile au fost reale.

Potrivit prevederilor art. 277 alin (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscala, cu modificarile si completarile ulterioare, organul de solutionare a contestatiei poate suspenda prin decizia motivata solutionarea cauzei atunci când, in speta exista indicii cu privire la savârsirea unei infractiuni a carei constatare ar avea o inrâurire hotarâtoare asupra solutiei ce urmeaza sa fie data in procedura administrativa.

A precizat ca intre stabilirea obligatiilor fiscale constatate prin Raportul de inspectie fiscala nr.  … din 02.03.2017 in baza caruia s-a emis Decizia de impunere nr.  … din 02.03.2017 contestata si stabilirea caracterului infractional al faptelor savârsite exista o strânsa interdependenta de care depinde solutionarea cauzei pe cale administrativa, interdependenta ce  consta in faptul ca, in urma verificarilor in speta se pune problema realitatii operatiunilor desfasurate de societatea contestatoare, organele de inspectie fiscala constatând ca SC B SRL a dedus TVA a inclus pe costuri cheltuieli in baza unor documente ce nu reflecta operatiuni reale si implicit nu pot  fi considerate documente justificative in sensul art. 21 alin. (4) li. f) si art. 146 alin. (1). lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal si art. 6 din Legea contabilitatii nr. 82/1991.

A aratat ca organele de inspectie fiscala din cadrul A au inaintat Parchetului de pe lânga inalta Curte de Casatie sl Justitie Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism -  Biroul Teritorial I. sesizarea penala nr. …/11.02.2015 si catre Parchetul de pe lânga Tribunalul I. sesizarea penala nr. … din 02.03.2017, solicitând inceperea cercetarilor in vederea  constatarii existentei sau inexistentei elementelor constitutive ale infractiunii prevazute si pedepsite de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241 din 2005.

A precizat ca organele nu se pot pronunta pe fondul cauzei inainte de a se finaliza solutionarea laturii penale având in vedere ca organele de inspectie fiscala au considerat ca operatiunile efectuate au implicatii fiscale pentru care se ridica problema realitatii operatiunilor economice declarate, cu consecinta diminuarii impozitelor si taxelor datorate bugetului de stat.

In consecinta, decizia privind suspendarea cauzei se impune a fi luata ori de câte ori este vadit ca solutia laturii penale a cauzei are o inrâurire hotarâtoare asupra dezlegarii pricinii, in cauza de fata fiind incidente si considerentele Curtii Constitutionale din Deciziile nr. 72 din 1996 si nr. 95 din 2011.

Recurenta-reclamanta SC B SRL

a formulat intâmpinare

prin care a solicitat respingerea  ca nefondat a recursului, mentinerea sentintei recurate

sub aspectul solutiei de anulare a Deciziei nr. 931/23.08.2017 emise de D, ca fiind legala si temeinica.

A aratat ca prin recursul formulat, D se limiteaza la a sustine ca sentinta instantei de fond a fost data cu incalcarea sau aplicarea gresita a normelor de drept, fara insa a arata, in concret, care sunt motivele ce sustin concluzia enuntata, sustinerile recurentei nu constituie veritabile motive de nelegalitate ale sentintei in sensul art. 488 pct. 8 CPC, ci aspecte de fapt analizate si transate de instanta de fond in cuprinsul sentintei.

A apreciat ca instanta de fond a analizat aspectele enuntate de recurenta iar recurenta - intimata nu a indicat nici in calea de atac daca si in ce mod infractiunea pentru care au fost formulate sesizarile penale este in legatura cu mijloacele de proba privind stabilirea bazei de impozitare si nici nu precizeaza aspectele de natura sa justifice indeplinirea conditiei inrâuririi hotarâtoare.

Desi art. 277 C.proc.civ. reia in mare parte redactarea art. 214 din vechiul cod de procedura fiscala (Ordonanta Guvernului nr. 92/2003), distinctia semnificativa consta tocmai in introducerea sintagmei „in legatura cu mijloacele de proba privind stabilirea bazei de impozitare”.

A considerat ca instanta de fond a retinut in mod corect ca organele fiscale sunt cele care au vocatia profesionala de a analiza documentele justificative prezentate de reclamanta si de a examina daca circumstantele spetei sunt de asemenea natura incât sa conduca la inlaturarea unor operatiuni ca operatiuni fictive cu consecintele fiscale aferente. Dovada in acest sens este faptul ca organele de control au procedat tocmai la o astfel de determinare in raportul de inspectie fiscala si in decizia de impunere, context in care , perspectiva organelor penale nu poate fi in niciun caz hotarâtoare.

Practica Inaltei Curti de Casatie si Justitie a stabilit ca nu este suficient ca organul de solutionare sa se bazeze pe pretentii privind existenta unor operatiuni fictive pentru a justifica aplicarea art. 277 C.proc.fisc, in acest sens fiind Decizia nr. 3538/2011 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

A mai aratat ca sesizarile penale invocate de recurenta in sustinerea legalitatii solutiei de suspendare a solutionarii contestatiei nu vizeaza societatea ci vizeaza o persoana fizica, respectiv R, administratorul acesteia si chiar in situatia in care organele de cercetare penala ar incepe urmarirea penala impotriva administratorului, aceasta nu este de natura sa blocheze accesul la justitie prin suspendarea solutionarii contestatiei fiscale prealabile, nu exista nicio legatura intre faptele unei persoane fizice si faptele unei persoane juridice, astfel incât sa poata determina/justifica aplicarea suspendarii solutionarii contestatiei in raport de prevederile art. 277 C.proc.fisc.

Curtea, examinând sentinta recurata prin prisma criticilor formulate, a actelor si lucrarilor dosarului, a normelor legale incidente in cauza, a art. 488 alin.1 pct. 6 si 8 N.C.P.C., constata ca recursurile  sunt nefondate, pentru considerentele ce succed :

Curtea va analiza cu prioritate incidenta motivului de recurs prevazut de art. 488 alin. 1 pct. 6 C.p.c., invocat de recurenta – reclamanta, B SRL, in conformitate cu care casarea unei hotarâri se poate cere când hotarârea nu cuprinde motivele pe care se intemeiaza sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive straine de natura cauzei.

Potrivit art. 425 alin.1 lit. b) C.p.c., hotarârea judecatoreasca trebuie sa cuprinda motivele de fapt si de drept care au format convingerea instantei, aratându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât si cele pentru care s-au inlaturat cererile partilor.

In mod necesar, o hotarâre judecatoreasca trebuie sa cuprinda in motivarea sa argumentele pro si contra care au format, in fapt si in drept, convingerea instantei cu privire la solutia pronuntata, argumente care, in mod necesar, trebuie sa se raporteze, pe de o parte, la sustinerile si apararile partilor, iar, pe de alta parte, la dispozitiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecatii, in caz contrar fiind lipsita de suport probator si legal si pronuntata cu nerespectarea prevederilor  art. 425 alin.1 lit. b) Cod procedura civila.

Motivarea este, asadar, un element esential al unei hotarâri judecatoresti, o puternica garantie a impartialitatii judecatorului si a calitatii actului de justitie, precum si o premisa a exercitarii corespunzatoare de catre instanta superioara a atributiilor de control judiciar de legalitate si temeinicie.

Obligativitatea motivarii hotarârilor judecatoresti constituie o conditie a procesului echitabil, exigenta a art. 21 alin. (3) din Constitutia României si art. 6 alin. (1) din Conventia pentru apararea drepturilor omului si libertatilor fundamentale.

Curtea constata ca prin cererea de chemare in judecata reclamanta a solicitat anularea in tot a Deciziei nr. 931 din 23.08.2017 prin care s-a dispus suspendarea solutionarii contestatiei fiscale prealabile cu privire la suma totala de 320.774 lei si subsecvent, instanta sa constate ca a expirat termenul de sase luni prevazut de art. 281 alin. 5 C.pr.fisc. si sa dispuna anularea Deciziei de impunere nr. … din 02.03.2017 si a Raportului de inspectie fiscala nr. … din 02.03.2017, iar in subsidiar, obligarea pârâtei D sa reia procedura administrativa de solutionare a contestatiei fiscale prealabile.

Prin sentinta recurata instanta de fond

a admis in parte cererea formulata de reclamantul B SRL in contradictoriu cu pârâtii D si A, a dispus anularea Deciziei nr. …/23.08.2017 de solutionare a contestatiei fiscale emisa de Directia Generala regionala a Finantelor Publice P. – Biroul  Solutionare Contestatii, a obligat pârâta D la solutionarea pe fond a contestatiei formulate impotriva Deciziei de impunere nr. … din data de 02.03.2017 si a Raportului de inspectie fiscala nr. … din data de 02.03.2017 si a respins in rest cererea ca neintemeiata.

Curtea constata ca motivarea sentintei recurate intruneste exigentele impune de art. 425 alin. 1 lit. b C.p.c., cuprinzând, contrar sustinerilor recurentei – reclamante, motivele pentru care s-a respins capatul de cerere având ca obiect constatarea faptului ca a expirat termenul de sase luni prevazut de art. 281 alin. 5 C.pr.fisc., cu consecinta analizarii pe fond si a anularii Deciziei de impunere nr. 73 din 02.03.2017 si a Raportului de inspectie fiscala nr. 59 din 02.03.2017.

Sub acest aspect, instanta de fond a retinut ca este nefondata aceasta solicitare a reclamantei, facând trimitere la dispozitiile art. 281 alin. 7 C.pr.fisc. si concluzionând ca numai in situatia in care organul fiscal a respins contestatia fara sa intre in cercetarea fondului raportului juridic fiscal, instanta de judecata se va pronunta si asupra fondului acestuia, nu si in situatia in care solutionarea contestatiei a fost suspendata.

In consecinta, Curtea constata ca s-a raspuns argumentului reclamantei, fiind inlaturate sustinerile acesteia, instanta de fond apreciind ca numai in cazul in care se anuleaza o deciziei de respingere a contestatiei fara a se fi cercetat fondul acesteia, poate proceda la analiza pe fond a deciziei de impunere, nu si in cazul anularii unei decizii de suspendare a solutionarii contestatiei.

In continuare, instanta va analiza impreuna motivele de casare invocate de ambele recurente, deoarece acestea se circumscriu art. 488 alin. 1 pct. 8 C.p.c., recurentele invederând faptul ca instanta de fond a facut o gresita aplicare si interpretare a dispozitiilor de drept material incidente.

Astfel, recurenta - pârâta D  a aratat ca instanta a incalcat dispozitiile art.277 alin (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscala, cu modificarile si completarile ulterioare, potrivit carora organul de solutionare a contestatiei poate suspenda prin decizia motivata solutionarea cauzei atunci când, in speta exista indicii cu privire la savârsirea unei infractiuni a carei constatare ar avea o inrâurire hotarâtoare asupra solutiei ce urmeaza sa fie data in procedura administrativa, in timp ce recurenta – reclamanta a invocat faptul ca nu se aplica dispozitiile alineatului 7 al articolului 281 in ce priveste capatul accesoriu al cererii, ci dispozitiile alineatului 5 al aceluiasi articol.

Curtea constata ca ambele motive de recurs sunt nefondate.

Astfel, in ce priveste recursul formulat de recurenta – pârâta, Curtea constata ca atât in cuprinsul Deciziei nr. … din 23.08.2017, cât si in cuprinsul motivelor de recurs, recurenta D a facut trimitere la articolul nr. 277 alin. 1 lit. a din L 207 din 2015, care avea insa alt continut la data emiterii Deciziei nr. ….

Astfel, recurenta - pârâta a dispus suspendarea solutionarii contestatiei aratând ca organul de solutionare a contestatiei poate suspenda prin decizia motivata solutionarea cauzei atunci când, in speta exista indicii cu privire la savârsirea unei infractiuni a carei constatare ar avea o inrâurire hotarâtoare asupra solutiei ce urmeaza sa fie data in procedura administrativa.

Cu toate acestea, in conformitate cu dispozitiile art. 277 alin. 1 lit. a din Legea nr. 207 din 2015 organul de solutionare competent poate suspenda, prin decizie motivata, solutionarea cauzei atunci când
organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele in drept cu privire la existenta indiciilor savârsirii unei infractiuni in legatura cu mijloacele de proba privind stabilirea bazei de impozitare si a carei constatare ar avea o inrâurire hotarâtoare asupra solutiei ce urmeaza sa fie data in procedura administrativa
.

In consecinta, Curtea constata ca in mod corect a retinut instanta de fond ca din decizia atacata lipsesc orice considerente in sensul ca infractiunea pentru care s-a formulat sesizarea penala are legatura cu mijloacele de proba privind stabilirea bazei de impozitare, astfel incât conditiile prevazute de art. 277 alin. 1 lit. a din Legea nr. 207 din 2015 nu sunt indeplinite.

Totodata, in mod corect a retinut instanta de fond ca organul de solutionare a contestatiei nu a aratat de ce verificarea aspectelor contestate de reclamanta nu ar fi posibila in cadrul procedurii fiscale si de ce este necesar ca aceste concluzii sa fie confirmate de organele de urmarire penala.

In consecinta, având in vedere ca decizia de solutionare a contestatiei a fost intemeiata pe o dispozitie legala inexistenta la data emiterii sale, organul de solutionare nefacând referire la conditiile legale prevazute de legiuitor in cuprinsul art. 277 alin. 1 lit. a Legea nr. 207 din 2015, in mod corect instanta de fond a procedat la anularea acesteia, Curtea neputând retine nici incidenta Deciziilor Curtii Constitutionale invocate de recurenta – pârâta, deoarece acestea au fost pronuntate avându-se in vedere vechea reglementare, ce nu mai era in vigoare la data emiterii deciziei de solutionare a contestatiei, nici macar la data emiterii actelor administrative fiscale.

In ce priveste motivul de recurs intemeiat pe dispozitiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C.p.c. invocat de recurenta – reclamanta, Curtea constata ca si acesta este nefondat.

Astfel, Curtea constata ca in mod corect a retinut instanta de fond ca numai in cazul anularii deciziei prin care contestatia administrativa prealabila a fost respinsa fara a fi cercetata pe fond de catre organul de solutionare a contestatiei, instanta se va pronunta si asupra fondului raportului juridic fiscal, in acest sens dispunând art. 281 alin. 7 C.pr.fisc.

Curtea nu poate retine sustinerile recurentei – reclamante potrivit carora, ca urmare a anularii deciziei de suspendare a solutionarii contestatiei, instanta de contencios administrativ poate analiza pe fond legalitatea deciziei de impunere si a raportului de inspectie fiscala in baza art. 281 alin. 5 C.pr.fisc.

Potrivit art. 281 alin. 5 C.pr.fisc.,
in situatia nesolutionarii contestatiei in termen de 6 luni de la data depunerii contestatiei contestatorul se poate adresa instantei de contencios administrativ competenta pentru anularea actului. La calculul acestui termen nu sunt incluse perioadele in care procedura de solutionare a contestatiei este suspendata potrivit art. 277.

Curtea constata ca legiuitorul nu a prevazut o astfel de solutie, in sensul apararilor recurentei – reclamante, similara cu cea prevazuta de art. 281 alin. 7 C.pr.fisc.,  care sa confere posibilitatea instantei de judecata sa analizeze pe fond raportul juridic fiscal, in cazul anularii deciziei de suspendare a solutionarii contestatiei.

Curtea retine ca interpretarea data de recurenta – reclamanta adauga la lege si nu poate fi retinuta de instanta de judecata, nefiind aceasta intentia legiuitorului care reiese din continutul normei.

Se impune a se mentiona, sub acest aspect, ca actul principal care se ataca in fata instantei de judecata in materia contenciosului fiscal este decizia de solutionare a contestatiei, potrivit art. 281 alin. 2 Legea nr. 207 din 2015, alaturi de aceasta fiind atacate actele administrative fiscale la care se refera, aceasta fiind regula.

In continuare, in cuprinsul aceluiasi articol, legiuitorul a instituit doua situatii de exceptie, in care persoana vatamata de emiterea unui act administrativ fiscal se poate adresa instantei de judecata fara a exista o decizie de solutionare a contestatiei care sa analizeze fondul raportului juridic fiscal, situatii reglementate de alineatele 5 si 7 ale articolului 281 C.pr.fisc.

Situatia prevazuta de art. 281 alin.5 presupune o nesolutionare a contestatiei in termen de sase luni de la data depunerii acesteia, dar nu ca urmare a suspendarii. In acest caz, in interiorul termenului de sase luni nu a existat un act, respectiv vreo decizie prin care sa se suspende solutionarea contestatiei sau prin care aceasta sa fie respinsa fara a fi solutionata pe fond, legiuitorul având in vedere o pasivitate a organului de solutionare a contestatiei.

Aceasta concluzie reiese in primul rând din interpretarea literala a textului, care face referire la
nesolutionarea contestatiei
in price modalitate, iar nu la nesolutionarea
pe fond
a contestatiei, in al doilea rând din teza a II-a a alineatului 5, in care s-a prevazut ca
la calculul acestui termen nu sunt incluse perioadele in care procedura de solutionare a contestatiei este suspendata potrivit art. 277,
fara a se face distinctie in functie de legalitatea solutiei de suspendare, iar in al treilea rând din interpretarea sistematica si teleologica a intregului articol 281, in care legiuitorul a reglementat distinct situatia in care se emite o decizie de organul de solutionare a contestatiei prin care aceasta nu este solutionata pe fond, in cuprinsul alineatului 7.

Astfel, aceasta din urma dispozitie nu si-ar mai fi gasit ratiunea in interpretarea data de recurenta – reclamanta, deoarece ar fi intrat in notiunea generala de nesolutionare a contestatiei, la care face trimitere alineatul 5 al articolului 281.

Curtea nu poate retine ca in acest caz sunt aplicabile dispozitiile generale ce prevad efectele nulitatii din codul civil, in modalitatea expusa de recurenta – reclamanta, desfiintarea cu efect retroactiv a actului presupunând ca suspendarea nu trebuia sa fie dispusa incepând cu data emiterii deciziei de solutionare a contestatiei, dar neatragând retroactiv dreptul persoanei vatamate de a se adresa instantei de judecata, in situatia implinirii termenului de sase luni de la data depunerii contestatiei administrative prealabile, potrivit principiului de drept
generalia specialibus derogant
.

Curtea mai retine ca nu poate fi recunoscut accesul direct la instanta pentru cercetarea raportului juridic fiscal, in situatia in care regula o constituie solutionarea pe fond a contestatiei, iar reclamanta nu incadreaza in exceptiile instituie de legiuitor, in virtutea exclusiva a articolului 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.

Astfel, art.6 ce reglementeaza dreptul de acces la instanta, nu exclude posibilitatea de reglementare in dreptul intern a unei proceduri administrative prealabile obligatorii, cu conditia ca persoana interesata sa beneficieze in cele din urma de posibilitatea de a se adresa instantei, pentru ca drepturile garantate de art. 6 din Conventie sa nu fie teoretice si iluzorii.

Curtea constata ca recurenta – reclamanta nu sufera o sarcina excesiva in acest caz, deoarece organul de solutionare a contestatiei este obligat sa reia procedura de solutionare a acesteia, iar din termenul de sase luni la care face referire art. 281 alin. 5 din Legea nr. 207 din 2015 este exclusa doar perioada de suspendare, nu si perioada scursa de la data depunerii contestatiei, pâna la data emiterii deciziei nr.  … din 23.08.2017.

Astfel, din momentul pronuntarii prezentei decizii in calea de atac a recursului, când ramâne definitiva sentinta instantei de fond, prin care pârâta D sa solutioneze contestatia formulata de reclamanta impotriva actelor administrativ fiscale, incepe sa curga restul perioadei din termenul de sase luni, care a fost intrerupt la data de 23.08.2017, de aproximativ doua luni, termen care nu este nerezonabil in acceptiunea art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.

Fata de toate aceste considerente, in baza art. 496 C.p.c., Curtea va respinge ambele recursuri ca nefondate.

 

       
Autorul sintezei,

Judecator Mirela Malita