Model Acțiune pentru restituirea unui împrumut pecuniar
19 septembrie 2018Model Acțiune pentru rezilierea contractului de vânzare-cumpărare
19 septembrie 2018Model Acțiune pentru revocarea donației
Model Acțiune pentru revocarea donației
DOMNULE PREȘEDINTE,
Subsemnatul . . . . . . . . . . domiciliat în . . . . . . . . chem în judecată și personal la interogatoriu pe pârâtul . . . . . . . . . domiciliat în . . . . . . . . . . . . . . pentru revocarea contractului de donație autentificat sub nr. . . . . . . . din . . . . . . . . . de Notariatul Public, pentru neîndeplinirea obligațiilor pe care le-a asumat (sau pentru ingratitudine). Ca o consecință a revocării, vă rog ca pârâtul să fie obligat să-mi restituie bunurile donate și să-mi plătească contravaloarea bunurilor mobile înstrăinate, valoarea veniturilor realizate după data introduceri cereri și cheltuieli de judecată.
Motivele acțiunii:
În fapt, fiind în vârstă de peste 80 de ani și bolnav, am donat pârâtului toate bunurile mobile și imobile, iar el și-a luat obligația să-mi acorde îngrijire și întreținere pe tot restul vieți mele. Nerespectarea obligației asumată este prevăzută de art. 1027 Cod civil cu sancțiunea desființării donației.
Pârâtul refuză să-și îndeplinească obligația asumată și de aceea mă văd nevoit să-l chem în judecată în vederea revocării donației.
În drept, îmi întemeiez acțiunea pe dispozițiile art. 1020 , art. 1027 și art. 1029 Cod civil.
În dovedirea acțiunii înțeleg să mă folosesc de interogatoriul pârâtului, de proba cu acte și de declarațiile martorilor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Depun prezenta cerere în dublu exemplar și copia contractului de donație, precum și timbru fiscal în valoare de . . . . . . . . . lei.
Data
. . . . . . .
Semnătura,
. . . . . . . . . .
DOMNULUI PREȘEDINTE AL JUDECĂTORIEI . . . . . . . . . . . . . . . .